Din cauza penuriei de organe pentru transplant, recurgerea la donatorii in viata castiga teren in Franta. O indelungata munca legislativa a fost dusa pana in prezent, in Franta, pentru „a putea impaca principiul inviolabilitatii corpurilor umane si exceptia medicala sau, cu alte cuvinte, confruntarea dintre justitie si necesitatea terapeutica”. Academia de Medicina franceza a analizat riscurile si beneficiile pentru donatorul viu si primitorul de organe, bazandu-se, in special, pe raportul de activitate al Agentiei de biomedicina din 2007. Raportul face un recensamant al rezultatelor anului 2007 privind grefele de rinichi, ficat si plaman. Din ansamblul de transplant de rinichi, 8% proveneau dintr-un donator viu, un procentaj slab, comparativ cu cel al SUA, unde procentul este de 40%. Pentru ficat, procentajul grefelor de la donatorul viu este de 1,7%, iar pentru donatori de plaman, rezultatul ramane „exceptional”.
Apelul la donatorul viu „nu este justificat decat daca riscul operatiei, eventualele sechele fizice si/sau psihice pentru donator sunt acceptabile si daca beneficiul pentru primitor este real”, se precizeaza in raport. Academia a intocmit o lista de riscuri pentru prelevare si transplantul acestor organe. In ciuda acestui bilant, Academia de medicina recomanda ca „posibilitatea de recurgere la un donator viu nu trebuie sa ne faca sa pierdem din vedere in nici un caz ca prioritatea este de a ameliora frecventa donatorilor post-mortem”. Trebuie, prin urmare, „de lucrat pentru a reduce proportia refuzurilor de prelevare la persoanele in stare de moarte encefalica, examinandu-se mai ales modalitatile de exprimare a refuzului.” (Quotidien du Médecin, 2 aprilie 2009)
About Post Author
