Despre donarea de gameti in Franta

In Franta, donarea de gameti se face in anonimat, spre deosebire de alte tari, printre care se numara si Statele Unite. Dr. Tabitha Freeman, de la Centrul de Cercetare a Familiei, de la Universitatea Cambridge, a publicat in revista Human Reproduction, din 24 februarie a.c., un studiu privind legaturile care se formeaza in familiile cu copii de la acelasi donator.

Curiozitatea si dorinta de a-i intari copilului propria sa identitate ii face pe parinti sa caute sa cunoasca donatorul si progeniturile sale. Conform acestui studiu, intalnirea fratilor si surorilor genetici este privita adesea ca ceva foarte pozitiv si ce poate deschide stabilirea de legaturi durabile. Se vorbeste de constituirea a „noi legaturi familiale”, de tipul unor mari confreririi „ca pe vremuri”.

Dintre cei 791 de parinti participanti la studiu, care provin din registrul national al donatorilor din Statele Unite, 11% au gasit cel putin 10 frati si surori genetici ai copilului lor. Numarul record este de 55. (Le Quotidien du Médecin, 25 febraurie 2009) Un parinte al unui copil conceput prin donare de gameti a descoperit ca fiul sau are alti 55 de frati si surori. Cercetatorii de la Universitatea Cambridge din Anglia sustin ca un numar mare de familii isi cauta asemenea legaturi (fratii si surorile copiilor conceputi astfel – nota trad.).  Studiul, descris in revista Human Reproduction,  a fost facut in principal pe cupluri americane. (Reuters, 24 februarie 2009)

Jurnalista de la Quotidien du Médecin se intreaba: „se va limita in Franta numarul copiilor care pot fi conceputi  de la un singur donator?”. A-ti cunoaste fratele sau sora genetica elimina riscul incestului, insa „poate exista si teama fata de complicatiile noilor legaturi in familiile „reconstituite”.

About Post Author

Varia

Leave a Reply