Doua articole ample consecutive, dedicate „acordului prezumat”, sunt publicate in ziarul „Adevarul”. Autoarea lor afirma ca, in prezent, in conditiile existentei acordului informat (subl. n.), „familiile decid daca medicii vor preleva organele de la ruda decedata”. Iar, in viitor, (cand se va aproba modificarea legii ce presupune „acordul prezumat”) medicii „vor tine cont de opinia donatorului, exprimata in scris, in timpul vietii”. De asemenea, aflam din articol ca, in 2008, s-au facut 300 de transplanturi. (www.adevarul.ro, 7 februarie 2009; www.adevarul.ro, 8 februarie 2009) Comentariu Provita Media: Voit sau nu, autoarea induce cititorii intr-o mare eroare, neexplicand ca, de fapt, in cazul „acordului prezumat”, daca consimtamantul decedatului nu a fost dat in timpul vietii, organele sale vor fi prelevate, fara a se mai cere acordul familiei. Cu alte cuvinte, statul considera ca organele decedatului ii apartin de drept sau presupune ca neexprimarea publica a refuzului decedatului echivaleaza cu consimtamantul sau. Totusi, dictonul Cine tace consimte nu se poate aplica decat celor vii. Jurnalistul francez Roger-Pol Droit numea „acordul prezumat” „un monstru juridic, logic si etic” (Le Monde, 3 oct.2008). Exista mai multe dovezi ca „acordul prezumat” nu creste numarul de donatori, in tarile unde acesta functioneaza. Spre exemplu, in Franta, unde exista un registru national de refuz al donarii organelor dupa moarte, in timp de 10 ani, doar 72.000 de cetateni, din 65 de milioane, si-au exprimat refuzul de a-si dona organele. In unul din articolele publicate de „Adevarul” se mai mentioneaza ca in Anglia ar functiona acordul prezumat, ceea ce nu este adevarat. Recent, o comisie consultativa guvernamentala britanica a respins propunerea premierului britanic (www.timesonline.co.uk) de introducere a acordului prezumat in legea transplantului de organe.
Din nou despre „acordul prezumat”
Varia
Despre eutanasie in Europa
Un aparat care administreaza doze letale de clorura de potasiu este oferit spre inchiriere in Germania. Dr. Roger Kusch, avocat […]
Conservatorii din Marea Britanie cer guvernului britanic să sprijine familia și să renunțe la agenda corect politică din școli
Sursa: The Telegraph, 10 octombrie 2017 În Marea Britanie, Coaliția pentru Căsătorie (C4M) cere premierului Theresa May și guvernului pe […]
Ppuncte de vedere impotriva mamelor purtatoare, in Adunarea Nationala a Frantei
Misiunea parlamentara pentru modificarea Legii bioeticii franceze a organizat audieri privind procrearea asistata medical. Au participat Jacqueline Mandelbaum, sefa Serviciului […]
Riscurile medicale si consimtamantul „informat”
Valérie Seror, economist la INSERM, a examinat perceptia riscurilor medicale de catre pacientele, carora practica medicala le cere din ce […]
De Ziua Populatiei, UNFPA agita sloganul controlului populatiei
Cu ocazia Zilei Mondiale a Populatiei (11 iulie), dna Thoraya Ahmed Obaid, Directoarea Executiva a UNFPA, sustine in apelul sau […]
Generatia celor in varsta si pericolul acceptarii eutanasiei
Publicat in Dosar Provita Media nr. 34, 15 octombrie 2003 In Romania, exista aproape 6,5 milioane de pensionari si putin […]
Accesând site-ul nostru, sunteti de acord să utilizați Cookie-uri. Mai multe info
Setările cookie-urilor de pe acest site „permit cookie-urilor” să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site, fără a schimba setările cookie-urilor, sau dacă faceți clic pe „Accept” mai jos, vă dați acordul pentru acest lucru.
