“Patriotismul prezentei, care a decretat uciderea pruncilor, decide acum cu aceeasi seninatate rationala suprimarea bolnavilor si batranilor”

 

Semnalam – cu mare intarziere! – un eseu excelent de exceptie al lui Horatiu Pepine, publicat in doua numere ale revistei Idei in dialog din 2008. Autorul vorbeste cu o oarecare mahnire despre schimbarea atitudinilor si mentalitatilor in societatea romaneasca post-decembrista. Da de gandit atat subiectul schimbarii, tinta fiind o viata fara valori, am spune fundamentale simbolice sau traditionale, dar si felul cum a fost facuta schimbarea, printr-o manipulare cu tinte bine alese.

Interesanta este observatia autorului privind primele masuri politice de urgenta care au fost luate in Romania: “in perioada decembrie 1989 – ianuarie 1990, de exemplu, in Romania post-ceausista, Guvernul provizoriu adopta trei masuri cu impact politic si psihologic major: distribuia alimente subventionate, liberaliza avorturile si abolea pedeapsa cu moartea. A fost mai clar ca niciodata ca nu asistam la o revolutie anticomunista, una care ar fi incorporat inevitabil o dimensiune istorica si teleologica, ci pur si simplu la o politica radicala in favoarea celor prezenti”.

In analiza problemei din Romania (in cele doua texte ale sale, “Despre politica prezentei” (I) si, respectiv “Despre politica prezentei – De la avort la eutanasie” (II)), autorul porneste de la doua manifestari publice similare din Franta, realitati la care el a fost martor. Caci cele doua eseuri pot fi luate ca marturii, ca o ancheta asupra unor serii de realitati ingrijoratoare. Una se referea la un grup care cerea drepturi pentru copiii nenascuti, iar cealalta la o asociatie care milita pentru donarea de plachete sanguine pentru bolnavii de leucemie. Pornind de aici, de la “hieratismul mut” al celor care aparau nenascutii si “dinamismul juvenil” al celor care invocau solidaritatea si compasiunea, autorul pune in lumina faptul ca prima manifestare vorbea in numele unor absenti, iar cealalta, in numele celor prezenti.

El subliniaza ca “A dona o parte, dispensabila, din trupul tau biologic devine o datorie fata de prezenta, una la fel de imperioasa ca si vetusta deja datorie fata de patrie, una care, ignorata fiind, ar atrage dupa sine o drastica descalificare morala”. Acest “don de soi” sau “daruirea corpului”, potrivit lui Horatiu Pepine, “nu este insa daruirea crestina, sacrificiul, ofranda (cum este prezentata adesea ca sa insele circumspectiile conservatoare), ci expresia unei noi etici sociale, care deriva din caracterul impersonal al corpului, si din noul sau statut de natura transferabila. Trupul intretinut cu alimente este transformat el insusi in aliment si inserat in circuitul unui nedeclarat si sofisticat canibalism”. In continuare, Horatiu Pepine, facand referire la proiectul de lege din Romania privind adoptarea acordului prezumat in donarea de organe, ne atrage atentia ca de la avort la eutanasie nu este decat un pas: “Patriotismul prezentei, care a decretat uciderea pruncilor, decide acum cu aceeasi seninatate “rationala” suprimarea bolnavilor si batranilor”.

Editoriale © Asociatia Provita Media

Varia

Leave a Reply