Pilula de-a doua zi este abortiva

Sursa: Liberté Politique, 9 ianuarie 2009

In publicatia LibertéPolitique, Pierre-Olivier Arduin, responsabil al Comisiei de bioetica a diocezei Fréjus-Toulon (Franta), revine asupra unui aspect din Dignitas Personae (Demnitatea persoanei), instructiune emisa de Congregatia pentru Doctrina Credintei, aprobata de Papa Benedict al XVI-lea la 16 iunie 2008, care se refera la problemele etice ce decurg din cercetarile biomedicale si ofera repere pentru respectarea vietii omului si respectarea procrearii umane, in veacul nostru puternic marcat de stiinta. Dl Arduin explica faptul ca pilula de-a doua zi, numita Norlevo, in Franta, are doua actiuni: daca e administrata inainte de ovulatie, are efect contraceptiv, deoarece impiedica fecundarea; dar daca femeia a avut deja ovulatie, Norlevo are un efect antinidatie, modificand peretele uterin, ceea ce ii da un caracter abortiv.

In ciuda faptului ca se cunoaste actiunea abortiva a pilulei de-a doua zi, in Franta, ea nu este inclusa in categoria produselor abortive. De fapt, notiunea de sarcina, in aceasta tara, se bazeaza in special pe definitia ONU, anume, ca sarcina incepe in momentul in care embrionul nideaza in mucoasa uterina, nu in momentul conceptiei. De aceea toate produsele famaceutice care evita implantarea nu sunt caracterizate drept abortive. Pierre-Olivier Arduin explica faptul ca acest concept neaga realitatea biologica. El denunta faptul ca manualele scolare redau o informatie eronata si se intreaba: Putem oare tolera ca anumiti oameni sa-si aroge dreptul de a orandui a priori realitatea, de a manipula constiintele tinerilor nostri in functie de scopul pe care si-l propun, de a modela cu buna stiinta spiritele si de a construi societatea dupa convenientele lor ideologice?. El aminteste de ceea ce spune Academia Pontificala pentru Viata: sarcina incepe la fecundare, nu la implantarea blastocistului in peretele uterin, cum se incearca a se prezenta de o maniera implicita […]. Iata de ce rezulta clar ca actiunea antinidatie a pilulei de-a doua zi nu este altceva, in realitate, decat un avort realizat prin intermediul mijloacelor chimice. Nu este corect din punct de vedere intelectual, nici din punct de vedere stiintific, sa afirmi ca nu e vorba despre unul si acelasi lucru (avort).

Pierre-Olivier Arduin amineste ca, incepand cu 2000, pilula de-a doua zi nu mai este eliberata prin prescriptie medicala obligatorie, consimtamantul parental este eliminat, iar asistentele medicale scolare sunt obligate legal sa prescrie acest medicament. Din 2002, un decret emis in Franta obliga farmacistii sa elibereze pilula de-a doua zi gratuit minorelor. In final, in decret se mentioneaza faptul ca farmacistilor le revine obligatia de a informa pacienta asupra contraceptiei. Scopul acestei masuri a fost sa previna intreruperea voluntara de sarcina (avortul), distribuindu-se pilule de-a doua zi in locurile unde se afla tinere, in toate locurile disponibile, 7 zile din 7. Totusi, se constata ca distribuirea de pilule de-a doua zi nu a dus la o scadere a avorturilor.

Dignitas Personae cere ca cei implicati in practicile ce atenteaza la viata umana sa-si exercite datoria de a se disocia de un cadrul legislativ injust si de a afirma cu claritate valoarea vietii umane. Pentru tineri, este necesar de a se concepe manuale scolare bazate pe respectul pentru viata.

Din partea farmacistilor, Pierre-Olivier Arduin sustine ca este absolut anormal ca breasla farmacistilor sa fie singura dintre cele profesioniste din sanatate, care sa nu beneficieze de clauza de constiinta.

Pericolele contraceptiei © Asociatia Provita Media

 

About Post Author

Varia

Leave a Reply