Autor: dr. Joel Brind, Breast Cancer Prevention Institute, ianuarie 2009
Judecand dupa numele „sarcina asociata cu cancer mamar” (SACM), cineva ar putea crede ca termenul se refera la majoritatea cancerelor de san, totusi, termenul se refera la acele cazuri rare de cancer mamar diagnosticat in timpul sarcinii sau in decurs de un an de la nastere (in perioada de lactatie).
Cand se incepe tratamentul cancerului mamar, se incearca prevenirea recurentei bolii. In SACM, medicii au recomandat timp de foarte multi ani „avortul terapeutic”, asa incat cancerul sa fie tratat mai devreme si mai agresiv. Dar, deoarece avortul creste, in primul rand, riscul cancerului mamar, ne putem pune intrebarea daca aceasta strategie este intr-adevar „terapeutica”.
Un studiu recent pe aceasta tema, efectuat de dr. Lital Keinan-Boker et al., a fost publicat in revista Israeli Medical Association Journal. Studiul a facut o analiza a tuturor studiilor din revistele medicale de limba engleza (cu exceptia studiilor de caz), din ultimii 14 ani, pe tema SACM.
Deoarece SACM este atat de rar intalnita (apare intr-o proportie de 1 la 3.000 de sarcini), majoritatea studiilor specifica putine cazuri. Totusi, studiile analizate ofera perspectiva necesara din care se pot trage concluzii.
Rezultatele dr Keinan-Boket et al., dupa ce au analizat toate aceste studii recente, au fost: „Avortul nu este recomandat, de obicei, daca nu este cerut de femeie, deoarece acesta nu imbunatateste situatia, cu exceptia cazurilor cand SACM este diagnosticata in primul trimestru, cand avortul provocat ar putea evita tratamentul intarziat”.
Aceasta concluzie reprezinta o schimbare de atitudine de la raspunsul categoric de pana acum al majoritatii medicilor in favoarea avortului, in toate asemenea cazuri. Totusi, studiul sugereaza ca „avortul terapeutic”, realizat in primul trimestru, ar imbunatati rezultatele la pacientele cu cancer.
Ce arata datele? De fapt, nu exista nici o dovada – in studiul citat de Keinan-Boker et al. – ca „avortul terapeutic” s-ar fi demonstrat vreodata a fi cu adevarat terapeutic, indiferent de varsta sarcinii cand este facut. Pur si simplu acesti autori au omis problema cea mai importanta, concetrandu-se pe compararea rezultatelor femeilor cu SACM cu cele ale pacientelor, care n-au facut cancer mamar dupa avort, indiferent de motivul „avortului terapeutic”. Daca analizam bine, studiul publicat arata, in general rezultate mai proaste – rate mai inalte de recurenta a bolii si supravietire mai scurta a bolii – in randul pacientelor cu SACM.
Totusi, anumite studii importante citate in analiza lui Keinan-Boker ofera o intelegere mai profunda a naturii si tratamentului SACM. Un studiu din 2004, efectuat de Ira Jacobs et al., de la Universitatea Illinois la Chicago, a urmarit pacientele bolnave de cancer timp de 28 de ani. Opt dintre acestea au avut SAMC si – foarte important – nici una dintre ele nu a avortat sarcina. Desi autorii au descoperit ca – la fel ca si in majoritatea studiilor despre SACM –, boala este diagnosticata mai tarziu si intr-un stadiu mai avansat, decat alte cancere mamare, „pacientele insarcinate diagnosticate cu cancer mamar nu par sa fi urmat un tratament mai agresiv [decat cel utilizat in general]”.
Dar daca toate aceste paciente au evitat avortul, ce se poate spune despre sanatatea copiilor lor? Au evitat medicii un tratament agresiv pentru a proteja fatul? Jacobs et al. au ajuns la urmatoarea concluzie: „Tratamentul nu ar trebui intarziat din cauza sarcinii si, in general, femeile trebuie tratate conform recomandarilor pentru pacientele fara sarcina, cu anumite modificari, pentru a proteja fatul”. Rezultatele acestui tip de tratament la Univeristatea Illinois au fost ca „toate pacientele au nascut copii sanatosi, fara malformatii”.
Asemenea rezultate excelente, adica tot atat de bune pentru pacientele cu cancer care au nascut, ca si in cazul pacientelor de cancer fara sarcina, ne fac sa ne punem intrebarea de ce mai este luat in considerare „avortul terapeutic”. Asta numai daca nu cumva rezultatele de la Universitatea Illinois sunt atipice. Totusi, rezultatele altor studii de-a lungul timpului arata ca acestea nu sunt atipice.
La Spitalul Principesa Margareta din Toronto, Canada, datele privind SACM se inregistreaza inca din 1931. Cel mai recent studiu pe pacientele de la acest spital, publicat in 1989, cub conducerea medicilor R.M. Clark si M.Chua, a analizat 154 paciente cu cancer mamar gestational (cancer mamar depistat in timpul sarcinii). Din aceste femei, care in numar de 21 au efectuat „avort terapeutic”, toate au murit de cancer in urmatorii 11 ani, iar 20% din pacientele care au dus sarcina la termen nu mai aveau aceasta boala, dupa 20 de ani.
Un alt studiu din 1956, reprezentand o analiza a literaturii medicale la nivel international, efectuata de White si White, publicat in Annals of Surgery, concluziona: „nici un beneficiu clar nu ar putea fi pretins de pe urma avortului terapeutic”. O analiza din 1982 a lui Hornstein, publicata in Journal of Surgical Oncology, conchidea ca avortul „nu influenteaza cursul tratamentului clinic sau al ratei de supravietuire”. Un studiu german din 1980, realizat de K.W. Schweppe, ajungea la aceeasi concluzie: „Nu exista necesitate medicala pentru avort”. Iar cel mai graitor studiu a fost cel al lui P. Juret din 1976, in care se arata clar ca „ineficacitatea totala a avortului terapeutic este acum sigura”.
Desigur, enumerarea unor astfel de studii poate continua. Totusi, pana nu demult, majoritatii femeilor cu SACM li se spunea ca ele „trebuie” sa faca avort. Este greu de spus – in absenta vreunui studiu referitor la politicile spitalelor fata de aceasta boala – cat de mult ar schimba aceasta practica situatia femeilor in bine. Dar cu siguranta politica Universitatii Illinois de evitare a avortului in SACM este incurajatoare.
Chiar mai incurajatoare este observatia din cea mai recenta analiza care sugereaza ca „Avortul nu este de obicei recomandat” de medici in general. Presupunand ca toate aceste date sunt corecte, ele sunt binevenite, desi mai este mult pana la disparitia oximoronului „avort terapeutic” din practica medicala.
About Post Author
