„Vorbiți unul cu altul!”

Pe parintele Alexandr Deaghilev din Sankt-Petersburg l-am vazut pentru prima data in vara anului 2014, la Forumul Internațional „Familiile mari și viitorul omenirii”. Discursul sau despre „Intalnirile conjugale” deja ma „contaminase”, dar am reușit sa vorbesc cu parintele abia in cadrul Lecturilor de Craciun, ediția a XXIII-a, la care el a vorbit despre „Problema divorțului și metodele de prevenire a acestuia”. (…).

– Parinte Alexandr, divorțul lovește mai multe țari. Ați gasit o metoda pentru a-l preveni?
– Ideea este ca, in programele noastre, noi nu facem nimic in locul oamenilor. Noi nu suntem decat martori ai dialogului in cadrul familiei. Noi impartașim cunoștințele noastre cu oamenii, iar ei obțin acest instrument – dialogul. Daca il vor folosi sau nu – depinde de ei. Noi ințelegem limitele forțelor noastre. Treaba noastra nu este de a acționa ca un profesor, ci sa traim prin dialog și sa-l impartașim cu alții. Depinde de zelul participanților, și nu de noi, cum vor indeplini ei aceste doua zile de program și cu ce rezultat  vor pleca de aici.
– Cum s-a nascut ideea „Intalnirilor conjugale”?
– De fapt, aceasta mișcare s-a nascut in Polonia, in 1977. Irena și Jerzy Grzybowscy, in urma cu mai bine de 35 de ani, au incercat sa puna in practica realizarile unui preot catolic, Gabriel Calvo. Inca din anii 1950, el a inceput sa predice pentru familiile in situații de criza, confruntandu-se cu faptul ca familiile se destramau, oamenii cereau preoților ajutor, dar cum sa-i ajute – pentru el nu era clar. Mai tarziu, și-a dat seama ca acele cursuri erau ineficiente și ca este mai bine sa organizeze pentru acele familii intalniri in diverse localitați, in care soții nu atat asculta unele invațaturi, cat ei inșiși, fara martori, pot sa comunice intre ei despre problemele acumulate. Dar aveau nevoie de ajutor – cineva care sa le spuna cum sa abordeze subiectele dureroase, fara a  se rani reciproc și mai mult. Irena și Jerzy Grzybowscy au lucrat la aceasta idee in cele mai mici detalii: cum sa se organizeze astfel de seminarii itinerante, despre ce sa vorbeasca cu soții, ce subiecte și in ce ordine sa le abordeze. Astazi, centrele create de asociația lor catolica se gasesc in multe dieceze catolice din Europa și America. Iar uniunea noastra ortodoxa a luat ființa acum patru ani. In prezent, a fost inființat un centru eparhial permanent in Sankt Petersburg, iar datorita „Lecturilor de Craciun” și altor evenimente organizate de departamentele Patriarhiei Moscovei, la programul nostru au inceput sa vina preoți și multe familii din alte regiuni, care doresc sa creeze centre similare in eparhiile lor. Așa ca am inceput sa creștem și sa ne extindem.

Totul era evlavios din afara, dar, in practica, existau  șicane fara sfarșit, pretenții. Eu raspundeam, apoi ma caiam. Nu mai voiam sa merg acasa.

– Și de ce ați ales anume aceasta activitate?
– Nu am ales-o noi, ea ne-a ales. Nu ne-am gandit la cine știe ce proiecte globale, ci chiar noi inșine am trecut prin crize și neințelegeri, am cautat diferite cai de ieșire și am gasit „Intalnirile conjugale”. Acest lucru ne-a ajutat pe noi, ca soț și soție, ca oamenii obișnuiți. Acum pur și simplu e imposibil sa nu impartașim acest lucru. N-aș spune ca am trecut printr-o situație extrem de critica, mulțumesc lui Dumnezeu. Am vazut, nu o data, in practica, cat de departe poate ajunge o criza in familie. Dar, situația noastra era destul de dureroasa și, din pacate, comuna. Aparent, totul pare minunat: tata, mama, copilași, casa, totul e bine – iar, in practica, imi amintesc, eram carcotași la nesfarșit, pretenții, pe care nu le ințelegeam și care pe mine ma suparau foarte tare. Raspundeam, apoi ma caiam. Nu voiam sa merg acasa, mai ales ca un preot are mereu cate ceva de facut prin parohie. Puteam sa stabilesc intalniri la ora 23.00, oricand enoriașii imi cereau sa-mi vorbeasca, sa se marturiseasca. Așa ca puteam veni cu ușurința acasa la unu noaptea, cand toata lumea dormea, și apoi sa plec la șapte dimineața, cand toți ceilalți dormeau. Așa incercam eu sa evit situațiile dificile, ca atunci cand te apropii de ușa, aștepți, ușa s-a deschis, și deodata incepe ceva. Dar și aceasta incercare a mea de a ma instraina nu a mers. Imi spuneam: „Eu nu va fac nimic, ce mai vreți de la mine?” Dar, de fapt, familia avea nevoie de mine, iar eu nu ințelegeam. O data am stat de vorba – ne-am certat, am incercat a doua oara sa vorbim – din nou cearta. Și multitudinea acelor teme pe care incercam sa nu mai discutam, ca sa nu se iște alt scandal, creștea permanent.
– Cat de cunoscut imi pare ceea ce spuneți! Vi s-a intamplat ceea ce se intampla in multe familii. Soțul meu și cu mine, de asemenea, de-a lungul anilor am acumulat resentimente și neințelegeri, iar ca sa stam sa vorbim și sa le analizam așa și nu am putut. Nu exista nici un psiholog, nici un duhovnic, ca sa le ințeleaga. Dar la dumneavoastra, conflictele existau și inaintea hirotonirii?
– Am devenit preot la doi ani dupa ce ne-am casatorit. Dar, conflictele aparusera, desigur, pana la hirotonire. Imi amintesc acel sentiment – arderea din sufletul meu, cand tocmai ne-am casatorit. Cand am plecat de la biserica, sufletul meu se bucura. Dar apoi lumina a inceput sa se stinga – cu fiecare alta istorie neplacuta, dupa revendicari și suparari reciproce. N-am știut cum sa ne exprimam sentimentele, adica, nu ințelegeam de ce era necesar acest lucru. Cand soția mea incerca sa-mi vorbeasca, incepeam sa ma leg de cuvinte, adica sa le analizez logic: „Aha, ea acum mi-a spus asta, asta și asta”. De exemplu, spune ea, „Pleaca, nu vreau sa te vad”. Eu ințelegeam: „Ea vrea sa-mi iau lucrurile și sa plec”. Și apoi incepeam sa ma gandesc: „Unde sa ma duc acum? Unde sa dorm eu in noaptea asta?” De fapt, ea voia doar sa-mi spuna prin acele cuvinte ca e foarte suparata, iar daca imi strangeam lucrurile și plecam intr-adevar, o raneam și mai mult. In general, atunci cand lumina din sufletul nostru aproape s-a stins, viața de zi cu zi a devenit rutina, pentru mine a devenit un simptom foarte alarmant, pentru ca ințelegeam ca ceva nu e in regula. Pe de alta parte și situația financiara devenea foarte dificila. Ca preot, eram platit foarte puțin in parohia unde slujeam, și orgoliul meu de barbat era ranit. Soția, viitor avocat, primea in acel moment mult mai mult decat mine. Nu o acuzam de nimic, mai degraba ma acuzam pe mine ca nu puteam sa ma realizez, ca barbat. Dar preotul nu are dreptul sa-și schimbe parohia dupa cum dorește, ca o persoana obișnuita care, daca este prost platita, iși poate da demisia și sa se angajeze in alta parte. Preotul se afla sub ascultarea episcopului, și nu poate pleca pur și simplu, nu poate parasi parohia, chiar daca nu-i convine. Am incercat sa am o activitate intensa in parohie, dar acest lucru ma instraina și mai mult de familie, in plus, nimeni nu aprecia eforturile mele. Aceasta situație, plus conflictele – toate ma apasau foarte mult. Ca un creștin ce sunt, aveam de gand sa rabd și mai mult, adica imi alungam gandurile despre divorț, daca apareau. Dar nu se poate spune ca aveam fericire in familie. Acești factori externi și interni ma apasau. Atunci cand apareau unele conflicte, credeam mereu ca soția mea voia sa-mi reproșeze faptul ca nu-mi pot intreține familia. Gandurile despre asta pur și simplu ma epuizau.

– Și cum ați ieșit din aceasta situație?

– Eram invitați de mai mult timp la „Intalnirile conjugale”, la un centru catolic. Centrul catolic din Sankt-Petersburg exista inca din 2002. Aceste activitați erau facute și pentru catolici și pentru ortodocși. Prietenii noștri mersesera acolo și ne chemau și pe noi, iar noi nicidecum nu puteam ajunge acolo. Cand am mai fost invitați o data, m-am gandit ca poate soția mea nu va fi de acord. Totuși, i-am transmis: „Am fost invitați. Tu nu vrei sa mergi?” Iar ea mi-a spus: „Hai, sa mergem! Ce avem de pierdut!” Nu aveam nici o idee ce insemna acea intalnire, așa ca am intrebat: „Poate cumparam niște frigarui sau roșii?” Ma gandeam ca e ceva in genul unei petreceri in afara orașului, un week-end in natura, ma așteptam la ceva de genul asta. S-a dovedit ceva diferit, mult mai profund și mai serios. Imi amintesc ca relația noastra, la sfarșitul celor doua zile și jumatate, cat a ținut sesiunea, s-a schimbat astfel incat lumina dintre noi, care parea sa se fi stins, brusc, s-a aprins din nou. Imi amintesc ca, dupa incheierea programului, mergeam impreuna in mașina și sufletul meu se bucura, ca și cum ne intorceam de la cununie.
– Dar ce anume s-a petrecut in aceste doua zile?
– Am putut sa discutam multe probleme complexe ale relațiilor noastre, care pareau sa fie tabu, atat de multe dintre problemele noastre. S-a dovedit, de exemplu, ca soția mea nu era suparata pe mine din cauza salariului mic, și, chiar daca ei ii era foarte greu din cauza asta, muncea din greu, și ințelegea totul perfect, ea nu ma judeca. Ni s-a deschis o perspectiva in viața, ne-a devenit clar ca noi nu doar ca putem trai impreuna și ne putem tolera, ci putem trai și ne putem crea bucurii unul altuia. Reacția naturala a fost: de ce noi nu avem asta? De ce nu se țin și la noi astfel de cursuri? Și, dupa un an, am facut un curs ortodox.

In Sankt-Petersburg, la 50 de mii de casatorii, exista 20 de mii de divorțuri pe an     

– Parinte Alexandr, care e situația divorțurilor in orașul dvs.?

– In Sankt-Petersburg, exista aproape aceleași cifre, in procente, ca și in Moscova. Aproximativ 20 de mii de divorțuri la 50 de mii casatorii pe an. Chiar in acest moment, pot spune ca de la  1 aprilie 2014, pana la 17 ianuarie 2015, in St. Petersburg, s-au desfacut 603 casatorii, facute in biserica. In medie, la un oraș de cinci milioane de locuitori, pe zi, se desfac doua casatorii cununate. Exista date neoficiale ca, intr-un an, in medie, divorțeaza unul sau doi preoți. Dar, Moscova și Sankt-Petersburg nu inseamna toata Rusia. Viața in marile orașe este foarte diferita de viața din mediul rural. Este cunoscut faptul ca exista regiuni și cu trei divorțuri din patru casatorii.
– Și ce se intampla in toata Rusia?
– Pentru exemplu, aș lua regiunea Vladimir: orașe ca Vladimir, Suzdal, Murom – orașe vechi, inima Rusiei istorice. Mi se parea ca acolo sunt mulți oameni credincioși, care pastreaza tradiția familiei și modul de viața patriarhal. Dar numarul de divorțuri, in ultimul an, a crescut considerabil: se desfac chiar doua casatorii din trei. In Ekaterinburg și in regiunea Sverdlovsk – capitala regiunii Urali – mai mult de jumatate din casatorii se desfac.

– Aceasta statistica este din Rusia. Exista date referitoare la țarile CSI?

– Președintele secțiunii noastre a fost un preot din Belarus, așa ca am gasit informații despre Republica Belarus, unde se desface, de asemenea, fiecare a doua casatorie [3]. Aceste cifre sunt infricoșatoare atunci cand te gandești ca, in spatele fiecarei cifre din aceste statistici se afla o tragedie umana a doi oameni, familii destramate, copii abandonați, durere și lacrimi.

– Care este motivul? De ce desfac casatoriile celor care odinioara s-au iubit unul pe altul, care au fost suflete unii pe alții și au visat sa traiasca impreuna? Eu inca nu ințeleg de ce s-a destramat familia noastra..

– Principalele cauze, așa cum se arata din practica mea de comunicare cu oamenii, sunt: motivele necoapte inca pentru o casatorie, așteptari neimplinite, diferența dintre educație și obiceiuri, diferența de temperament și de reacție, atitudinea fața de munca, bani, saracie, credite; diferența religioasa și diferența in ceea ce privește scopurile in viața, relațiile cu parinții și rudele, sanatatea și defectele fizice, problemele in relațiile sexuale, obiceiurile proaste, dependențe vicioase, apariția copiilor, neacceptarea sentimentelor, incapacitatea de a construi un dialog, adulterul.

Printre cauzele crizelor conjugale, eu subliniez ca fiind principale „neacceptarea sentimentelor” și „incapacitatea de a construi un dialog”.

– De ce ați menționat adulterul la urma?
– Deoarece divorțurile, de cele mai multe ori, sunt rezultatul motivelor de mai sus, rezultatul crizei relațiilor care a inceput mai devreme in familie. Printre aceste motive, am evidențiat „respingerea sentimentelor” și „incapacitatea de a construi un dialog”, pentru ca acceptarea sentimentelor și dialogul reprezinta singurul mod corect de a depași tot ceea ce am spus mai sus.
– Am facut in viața mea o mulțime de lucruri, neințelegand ca trebuie sa ma ocup de sentimente sau de construirea unui dialog. M-am gandit ca trebuie doar sa rabd, sa ma rog, sa ma marturisesc, sa ma impartașesc și asta e de ajuns. Și astfel, in loc sa stau cu familia la sfarșit de saptamana, petreceam o jumatate de zi la biserica…

– Ei bine, nu sunteți singura. In primul rand, experiența arata ca pana și la cei mai credincioși  casatoriile se pot desface. In al doilea rand, Dumnezeu L-a creat pe om, și L-a inzestrat cu necesitați firești, fizice și mentale. Nevoile trupului le știm mai bine. Avem nevoie de aer, apa, mancare, caldura etc. Dar despre nevoile sufletului cunoaștem mai puțin. Exista clasificari diverse ale acestor necesitați. De exemplu, una dintre cele mai faimoase este piramida necesitaților a lui Abraham Maslow. Dar sa folosim o clasificare simpla pentru relațiile conjugale – pur și simplu o lista, fara a face o ierarhie, ce e primar și ce e secundar. Un om are nevoie sa fie ocrotit, sa iubeasca și sa fie iubit, sa fie acceptat, recunoscut, respectat, aprobat (feedback), de autonomie (libertate), de apartenența (de exemplu, la un grup de oameni), are nevoia de realizari, de sens (inclusiv de o ințelegere mai profunda, nevoia unei relații cu Dumnezeu). Satisfacerea oricarei din aceste nevoi creeaza sentimente placute, iar nesatisfacerea lor – sentimente neplacute. O persoana nu poate tolera sentimente neplacute pe termen nelimitat. Mai devreme sau mai tarziu, el sau va exploda, iși va ieși din fire, se va comporta necorespunzator sau iși va satisface nevoia intr-un alt mod, uneori pacatos – printr-un surogat … sau pur și simplu va muri.

Cine a spus ca soțul și soția ar trebui sa-și cauzeze unul altuia suferința?

 – Deci, prin nesatisfacerea trebuințelor celui de langa noi, ignorandu-i sentimentele, il impingem spre pacat sau spre moarte?

– Da, cu alte cuvinte nu-l iubim. Uneori trebuie sa ne sacrificam dorința noastra pentru a satisface nevoile celuilalt, pentru mantuirea sufletelor, de dragul de a ajuta aproapele, de dragul luptei impotriva pacatului și sa fim pregatiți sa trecem prin sentimente neplacute. Dar Taina casatoriei a fost stabilita de Dumnezeu in Rai și ea nu este un pacat. Fara a necazuri nu se poate, dar cine a spus ca anume soțul și soția ar trebui sa-și cauzeze unul altuia suferința? Sentimentele se nasc in sufletul nostru impotriva voinței și rațiunii noastre. Ele sunt dovada despre satisfacerea sau refuzul unora dintre nevoile noastre. Exista cai pacatoase de exprimare a sentimentelor, dar și ganduri, dorințe, decizii, cuvinte și acțiuni [pacatoase]. Anumite sentimente pot provoca o cadere in pacat. Dar insuși faptul ca o persoana simte ceva, are sentimente, nu este pacat. Și nu poate fi condamnat pentru asta.

– Ați evidențiat problema dialogului. De ce?

– Dialogul este o conversație onesta și deschisa intre doi oameni, cu condiția ca ei sa se iubeasca unul pe celalalt și sa aiba incredere unul in celalalt, sa aiba o conștiința – sa-L aiba pe Dumnezeu – și sa respecte regulile unui dialog. Daca cel puțin una dintre aceste reguli este incalcata nu exista nici un dialog.

– Care sunt aceste reguli?

– Regulile sunt simple: asculta inainte de a vorbi; fa schimb de opinii, nu te certa; ințelege, nu judeca; și, in primul rand, iarta. Ințelegerea profunda a sentimentelor, nevoilor și construirea corecta a unui dialog corect ar trebui sa devina norma pentru soți. Dar acest lucru ar trebui sa fie invațat. Și, daca ținem minte ca sentimentele nu inseamna pacat, ajungem sa le ințelegem, nu sa le evaluam, sa le impartașim, fara teama de a fi acuzat de ceva rau, chiar daca aceste sentimente sunt neplacute. Atunci cand la mine, ca preot, vin cupluri casatorite in criza, incerc sa-i ascult pe amandoi, fara sa țin parte cuiva, incerc sa identific și sa le numesc sentimentele, chiar daca nu este ușor, și apoi le explic oamenilor ca ei sunt diferiți, ceea ce este foarte normal sa ai puncte de vedere diferite despre una și aceeași situație sau sa reacționezi in mod diferit la ea. Apoi arat greșeala comuna atunci cand oamenii se așteapta sa-l „supuna” pe celalalt, sa-l faca sa aiba același punct de vedere și este foarte dezamagit daca nu funcționeaza. De asemenea, incerc sa le explic oamenilor sentimentele lor, sa le formulez ce nevoi emoționale le-au fost incalcate. Și numai dupa aceasta le propun sa vorbeasca unul cu altul despre cum sa traiasca mai departe impreuna. Aceasta tehnica poate fi descrisa ca una de „prim ajutor”. Ca preot, trebuie sa fac asta in mod regulat. Cu toate acestea, nu este de ajuns – e nevoie de o munca sistematica cu fiecare familie in parte, ca ințelegerea profunda a sentimentelor, nevoilor și construirea unui dialog corect sa devina norma. Acest lucru ar trebui sa invețe oamenii.

– Și unde sa invețe?

– Dupa ce soția mea și cu mine, pentru prima data am luat parte in programul catolic, am scris un raport, prin care am cerut binecuvantare pentru organizarea unor astfel de activitați in eparhia noastra pentru ortodocși. Un an am petrecut pentru a cunoaște familia Grzybowscy, pentru a studia tehnicile lor, și, la 24 septembrie 2010, la Sankt-Petersburg, cu binecuvantarea Mitropolitului Vladimir (Kotlearov), a fost inființat Centrul Eparhial Ortodox „Intalniri conjugale”, care are in aplicare doua programe principale – „Dialog in familie” și „Fericire pentru veșnicie”. Actualul mitropolit al Sankt-Petersburgului și Ladoga, Varsanufie, de asemenea, binecuvanteaza și aproba acțiunile noastre.

– Care sunt principalele obiective ale activitații dumneavoastra?

– „Intalnirile conjugale” reprezinta o mișcare internaționala inter-bisericeasca, care are ca scop sa ajute soții, indiferent de naționalitate și apartenența religioasa sa-și aprofundeze relația, ca soțul și soția sa ajunga sa se cunoasca și sa se ințeleaga reciproc, sa-și conștientizeze și sa-și innoiasca sentimentele, sa construiasca un dialog unul cu altul, sa-și descopere sensul complet  al Tainei casatoriei și cununiei… Aceasta mișcare este acum compusa din doua organizații independente, dar care coopereaza una cu alta – asociațiile de ortodocși și asociațiile catolice. Fiecare organizație opereaza strict in cadrul dreptului canonic al bisericii sale, iar cooperarea se realizeaza numai in masura in care canoanele le permit reciproc. Avem programe similare, cu toate ca, desigur, conținutul a fost adaptat pentru a putea fi utilizat de ortodocși. „Fericire pentru veșnicie” este un program pentru formarea cuplurilor tinere in vederea casatoriei – o forma de cateheza inainte de cununie. Iar „Dialogul in familie” este un program de lucru cu familiile intemeiate deja. Acesta se ține timp de doua zile, sub forma unui seminar itinerant. Acest program este util pentru orice familie care vrea sa se dezvolte și sa-și aprofundeze relațiile, pentru a se ințelege mai bine reciproc, nu numai pentru familiile aflate in criza. Mai exista doua programe suplimentare – unul de sprijin ulterior al participanților la „Dialogul in familie” și unul de pregatire speciala pentru cupluri și preoți care promoveaza și duc aceasta idee mai departe – adica, cei care organizeaza și desfașoara aceste activitați.

– Unde altundeva, cu excepția Sankt-Petersburg, mai exista astfel de centre?

– In momentul de fața, exista perspective pentru deschiderea de centre in Ekaterinburg, Barnaul, Alma-Ata, Kokșetau, Minsk și, posibil, la Moscova. Suntem angajați in pregatirea de perechi care sa conduca viitoarele centre din aceste orașe.

– Cine finanțeaza proiectul dumneavoastra?

– Pentru conducere și organizatorii „Intalnirilor conjugale” aceasta inseamna o forma de slujire a lui Dumnezeu și a aproapelui. Prin urmare, conducerea, organizatorii nu primesc un salariu pentru participare, dar ei vor primi rasplata de la Dumnezeu. Participanții platesc doar cheltuielile și costurile de organizare.

– Aveți deja statistici de la deschiderea centrului?

– Prin programul „Fericire pentru veșnicie”, am avut 35 de cupluri in decurs de doi ani; la programul „Dialog in familie”, au participat 116 perechi in timp de patru ani, dintre care 18 erau in criza profunda. Ca rezultat, cinci cupluri au divorțat, adica 27% din numarul de perechi aflate in criza profunda, sau 4% din numarul total de participanți. Subliniem ca noi nu lucram de dragul statisticilor, altfel am fi refuzat sa participe cuplurile cu cele mai mari dificultați. Din experiența, pot spune ca rezultatul este in mainile participanților – depinde de sinceritatea lor, de increderea și diligența lor.

– Parintele Alexandr, de ce ar mai fi nevoie ca aceste centre sa se dezvolte in continuare?

– In primul rand, avem nevoie de un studiu teologic special al invațaturii Bisericii despre casatorie, despre sentimentele și nevoile persoanei. Din pacate, literatura patristica abordeaza mai puțin subiectul relațiilor de familie. In al doilea rand, e important sprijinul ierarhiei. Mulțumesc lui Dumnezeu, Mitropolitul nostru Varsonufie, care este cancelar al Patriarhiei Moscovei, ne susține, insa din partea altor episcopi, preoți și laici nu avem ințelegere. Uneori suntem acuzați ca am luat ca baza pentru activitațile noastre o idee catolica, mai degraba decat sa venim cu ceva al nostru. Dar exista o binecunoscuta zicere, al carei sens este clar pentru toata lumea: „De ce sa reinventam roata?” Uneori, lumea ne impinge spre minciuna, spunand: „Spuneți, de dragul bunei cauze, ca sa nu deranjați pe nimeni, ca totul ați inițiat singuri”. Dar cred ca ar fi greșit in raport cu familia Grzybowscy, care aproape toata viața și-a dedicat-o crearii acestor programe. Și aduc mulțumiri speciale parintelui Dimitrii Smirnov. El este unul dintre primii care a ințeles importanța a ceea ce facem. In al treilea rand, noi nu avem destui preoți. Suntem pregatiți sa instruim familii de preoți. In al patrulea rand, speram ca practica „Intalnirilor conjugale” sa devina o parte integranta a formarii clerului inaintea hirotonirii. Și, in sfarșit, in al cincilea rand, e necesara crearea unei infrastructuri ortodoxe – hoteluri ortodoxe și centre pentru punerea in aplicare a programelor de educație de familie in mitropolii sau eparhii importante. In prezent, suntem obligați sa folosim serviciile hotelurilor seculare, ce provoaca unele dificultați și conduc la o creștere a costului programului. Drept model poate servi Centrul „Kinonía” ortodox, aproape de Minsk. Acesta este un hotel ieftin cu trapeza ortodoxa, cu sali de studiu și biserica. (…).

– Parinte, povestiți-ne un pic despre dvs. Cum ați ajuns la credința?

– Poate ca primul pas a fost botezul meu, la 17 ani, la sfarșitul anului școlar. Cu toate ca a fost un botez pe care nu l-am conștientizat atunci. Mergeam pe langa o biserica, iar mama mea tocmai s-a oferit sa intram. Iar acolo era o coada lunga. Mama, ca toți oamenii sovietici – daca e coada, atunci trebuie sa ocupam un loc, aflam dupa aceea pentru ce se sta. Deja cand eram pe la mijlocul cozii am aflat ca se statea la coada la botezat. Iar cei care erau in fața noastra, la fel, nu știau nici ei pentru ce stateau.

– Și in ce biserica s-a intamplat?

– In Catedrala Nikolo-Bogoiavlenski. Mama mea era botezata. Ea imi spune: „Am ramas atat de in urma! Hai sa te botezam, ca nu ai fost botezat”. Așa m-am botezat. Acesta a fost primul pas al unui contact serios cu Biserica, chiar daca nu ințelegeam atunci: Ce? De ce? Pentru ce? Mai degraba, era o moda, care aparuse la momentul respectiv, cand regimul sovietic s-a prabușit. In 1990, oamenii incepusera sa se prinda de lucrurile din trecut. Un pas important pentru credința mea a fost cand am citit Evanghelia dupa Marcu. Atunci se publica in revista „Studii literare”. In anul 1992-1993, nu au fost nici un fel de probleme, dar in 1990 erau inca probleme – nu exista nici o Biblie de vanzare. Iar in acea revista se publica Evanghelia! Am decis ca era important sa o citesc pentru mine, pentru cultura mea generala. Ca, daca merg la Ermitaj și ma uit la tablouri, sa știu despre ce este vorba. Citind, mi-am dat seama ca nu este ca in miturile Greciei antice, ci, in mod clar, in spatele a ceea ce eu citeam, erau povești reale, cu oameni reali. In general, existau motive sa cred ca lucrurile nu sunt atat de simple. Multe dintre adevarurile, despre care se spunea in Evanghelie, coincideau cu gandurile mele. M-am gandit la aceste probleme, dar nu gaseam nici un temei de ce e așa și nu altfel. Probabil pentru prima data atunci am inceput sa ma rog.

– Și ce facultate ați facut?

– Sunt geofizician de formație. Mai intai am terminat Institutul Minier, apoi Seminarul din Sankt-Petersburg. Acum studiez la Moscova, fac cursuri post-universitare la „Sfinții Chiril și Metodiu”. Vreau sa scriu o lucrare despre teologia casatoriei, insa sunt foarte aglomerat cu activitați și ascultari.

– Și dvs, și soția dvs., sunteți ambii din Sank-Petersburg? Cum v-ați cunoscut?

– Da, din Piter. Ne-am intalnit in biserica noastra. Liuba transmitea un colet unui grup in pelerinaj și ne-am intalnit pe scari. Mi s-a parut ca o cunosc. Pe aceasta baza, am inițiat o conversație.

– Ce specialitate are soția dvs? Va rugam sa ne povestiți mai mult despre familia dvs.

– Liuba este avocat, lucreaza in zona laica – intotdeauna are un program mai liber, nu e la birou  ore pe zi. Mama ei ne-a ajutat mereu cu copiii. Avem 17 de ani de casatorie. Avem trei copii. Anya are 15 ani, Sașa – 11 și Ksiușa – 7. Copiii s-au nascut o data la patru ani. Daca Dumnezeu vrea, o sa mai avem copii. Dar acum este o pauza.

– Ce parere aveți despre planificarea familiala?

– Poziția noastra este exprimata in „Intalnirile conjugale”. Atunci cand vin la noi oameni tineri la cele noua lecții despre programul „Fericirea pentru veșnicie”, o sesiune este dedicata sanatații. Noi spunem ca nu trebuie sa cautam sa evitam sarcina, ci sa dam naștere la copii. Cunoscand fiziologia femeii și faptul ca femeia poate ramanea gravida in doar cinci zile, maximum o saptamana, o data pe luna, noi nu vedem nimic in neregula in faptul ca omul cu mintea și voința sa traiește dupa aceste cicluri naturale și știe ca vrea acum copilul sau nu este gata, dar fara nici un amestec din afara. Dar daca Dumnezeu ne da un copil, atunci trebuie sa-l primim, desigur.

– Și cum ii gasiți pe cei care au nevoie de ajutor?

– Sunt in numar destul de mare. Oamenii intr-un fel sau altul afla de la prieteni și sunt mai mulți doritori decat am putea primi. In general, nu facem nici un fel de publicitate. Dorim sa construim „Casa buna”. Acest proiect, care ar fi nu numai pentru „Intalnirile conjugale”, organizate de noi, de cateva ori pe an, dar, de asemenea, pentru multe alte programe de familie. Baza ar fi un hotel, o biserica, o trapeza și o sala unde am putea organiza conferințe, prelegeri.

– Ați facut cerere pentru proiectul „Inițiativa ortodoxa”?

– Nu inca. „Inițiativa ortodoxa” nu aloca fonduri pentru o astfel de construcție, și necesita mult mai mulți bani decat se primesc prin acest grant. Avem nevoie de un investitor care sa ințeleaga cauza buna și importanța acestui lucru. Ar trebui sa fie ceva in genul unui ajutor. In același timp, ar putea aduce un venit stabil, care in cele din urma va acoperi investițiile. Catolicii au o astfel de baza, langa Sankt Petersburg, deși in Sankt Petersburg catolicii sunt in minoritate totala. La noi, chiar luteranii sunt mai mulți decat catolicii, pentru ca, in imediata apropiere a orașului Sankt Petersburg au locuit mulți etnici finlandezi. Totuși, catolicii au construit o casa mica, cu un hotel, in care nu numai ei, ci și ortodocșii inchiriaza. Se poate organiza și o tabara pentru copii, se poate organiza o intalnire, un seminar de tipul „Intalnirilor conjugale” și așa mai departe. Chiar un timp am folosit aceasta casa, adaptand capela catolica la biserica ortodoxa, dar participanții erau, totuși, un pic confuzi, din cauza mediului catolic. Un hotel laic are dezavantajele sale. In primul rand, este dificil sa te rogi la liturghie, cand pe pereți ai imagini ale artiștilor seculari. In al doilea rand, de cateva ori, au existat situații in care, la sfarșitul programului eram rugați: „Camera nr cutare, dorim sa fie eliberata mai devreme” și atunci lucrurile se amestecau…

– Oare chiar am avut nevoie de catolici ca sa ințelegem cat de important este sa invațam cum sa ne rezolvam problemele, cum sa ne angajam intr-un dialog?

– Nu conteaza de la cine inveți, important este ca cineva sa te invețe. S-a intamplat ca ei sa ne invețe, iar noi am preluat aceasta tehnica pentru a o preda ortodocșilor. Credeți-ma, nu ne atingem de tema Papei de la Roma, de dogme sau de probleme de genul prin ce se deosebesc catolicii de ortodocși. Preafericitul Patriarh inca in 2012, a declarat: „Astazi tema familiei este una dintre temele centrale in relația Bisericii cu lumea. Daca vorbim despre asta in contextul relațiilor bilaterale dintre Biserica Ortodoxa și Biserica Catolica, familia este un subiect in care ne putem angaja impreuna in mod activ, pentru ca aici gandim la fel in aproape toate problemele”[4]. Adica noi facem ceea ce a spus Patriarhul. Atat ortodocșii, cat și catolicii in familiile lor se cearta, deopotriva, se impaca, au aceleași probleme de dialogare, și e necesar sa-i invațam pe oameni sa construiasca un dialog. Oamenii nu ințeleg principiile dialogului, nu ințeleg chiar elementele de baza ale vieții de familie. Se rupe legatura dintre generații, și propriile familii de multe ori nu mai sunt un exemplu de urmat. Dar cum sa construiasca o relație normala, oamenii nu știu. Incep sa copieze greșelile parinților lor, iar aceste greșeli se suprapun peste alte greșeli. Pot sa spun ca dialogul nu este doar o problema de familie. Avem un exemplu in fața noastra: Rusia, Ucraina și Donbas. Ce sa facem? Remediul este doar unul singur – dialogul. Razboiul este in masura sa dea argumente pentru o parte sau alta. Dar scopul oricarui razboi nu este de a ocupa capitala inamicului, ci sa faca pace in condițiile cele mai favorabile pentru invingator. Deci dialogul e necesar, nu poți face nimic fara el. Mai devreme sau mai tarziu trebuie sa faci pace.

Daca va casatoriți a doua oara, trebuie sa fiți gata sa faceți fața foarte multor probleme.

– Parinte, vreau sa va intreb despre a doua casatorie… Unii credincioși fac in viața o mulțime de greșeli, și prima casatorie se descompune indiferent de motiv. Mulți sunt dispuși sa intre intr-o a doua casatorie, fara a fi cununați. Cum sa faca?
– Le-aș recomanda sa se inregistreze, apoi sa vina la programul nostru „Dialog in familie”, de exemplu, pentru ca el susține o relație interioara foarte profunda, și apoi sa aleaga. Acest subiect este foarte actual – recasatorirea. Instinctiv, avertizez intotdeauna ca, daca te casatorești a doua oara, trebuie sa fii gata pentru o multitudine de probleme la care nu va așteptați. Sa va explic de ce. Noi ințelegem ca Domnul stabilește o casatorie, iar a doua casatorie e o alegere nu intre bine și rau, ci intre un rau mai mare și un rau mai mic. Se intampla ca exista o cale și exista o bifurcație – bine și rau. Ce sa aleg? Raul poate fi foarte seducator. Și oamenii stau in bifurcație. Dar mai devreme sau mai tarziu, tot trebuie sa aleaga sa mearga mai departe. Bine, daca o persoana a ales binele. De exemplu: sa inșel/sa nu inșel – a ales sa nu inșele, a rupt relațiile cu ispita și a pastrat familia impreuna. Bine a facut! Dar sa presupunem ca o persoana care a ales o alta cale: a inșelat, a pacatuit, a mers pe calea raului – acest lucru este rau, este calea care duce spre iad. Dar Domnul nu parasește pe nimeni. Uneori nu rezolvi nimic, aici, spre bine nu te mai intorci, deoarece ai parcurs calea, ai trecut de bifurcație. Și apoi Domnul iți da o șansa care se numește „inca o bifurcație”. Am putea-o numi „raul mai mare/raul mai mic”. Acest lucru nu este ideal, dar cel puțin este o cale care te poate scoate din iad. O alta cauza a conflictului in familie poate fi atitudinea greșita fața de copii – cand copilul este prefacut intr-un idol. Punem copilul in centrul familiei, nu pe Dumnezeu, iar acest lucru determina atitudinea greșita a soției și soțului unul fața de altul și fața de copilul lor. Este foarte importanta atitudinea soțului fața de Hristos. Daca soțul merge dupa Hristos, soția iși urmeaza soțul. Daca soțul nu-l urmeaza pe Hristos, soția lui nu are dupa cine sa mearga, și vrand-nevrand, poate deveni capul familiei – dar este nefiresc pentru ea. De aici, de asemenea, apar prea multe probleme.
– Pe care dintre Sfinții Parinți ii putem citi pe tema casatoriei?
– De fapt, cel mai bine a scris despre casatorie Sf. Ioan Gura de Aur, interpretand capitolul 7 al Epistolei I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel.

Note:
[1] http://www.patriarchia.ru/db/text/2637803.html.

[2] Date despre casatoriile inregistrate, nașterilor, deceselor, casatoriilor și divorțurilor pentru ianuarie-decembrie 2014  http://www.gks.ru/free_doc/2014/demo/t1_2.xls

[3] Site-ul Comisiei de Statistici a Republicii Belarus.

[4] http://www.patriarchia.ru/db/text/2637803.html.

Interviuri © Asociatia Provita Media