Publicatia franceza La Croix prezinta punctele de vedere ale lui Jacques Testart, directorul onorific pentru cercetare a INSERM privind „chestiuni de bioetica ignorate”, care exista „de mai mult de 25 de ani de la lansarea «dezbaterilor» (…), confiscate pe larg de catre aceiasi actori”.
In ceea ce priveste procrearea asistata medical, Testart denunta influenta medicilor praticieni „care abuza adesea de competenta lor tehnica pentru ca sunt tentati sa evite legislatia, care le impiedica activitatile”. Sunt medici in care noi avem incredere, dar care vor, printr-o legislatie vaga, „sa controleze etic actiunile reale”.
In ceea ce priveste „cercetarea pretinsa pe embrion (care nu inseamna decat tehnologii ce utilizeaza embrionul)”, legiuitorul ar trebui, dupa Jacques Testart, „sa ceara o pre-experimentare concludenta pe animale, inainte de a autoriza aceste experimente pe specia umana”.
Referitor la diagnosticul de preimplantare (DPI), autorul se intreaba cum se poate ca Centrele Pluridisciplinare de Diagnostic Prenatal (CPDPN) din Franta sa fie „gradieni ai eticii”. El regreta ca DPI s-a aliniat la diagnosticul prenatal, caci „a alege un embrion dintre altii in eprubeta este prea «facil», decat sa omori fatul in pantecele mamei”. Aceasta „diferenta trebuie sa ne puna pe ganduri”, continua el, in timp ce discriminarea ar putea fi facuta „dupa zeci de criterii, chiar si dupa investigarea intregului genom”. „Esecurile persistente ale terapiei genelor fac din selectia copiilor singura parada contra deviatiilor genomului, in timp ce pe internet se propun teste care permit tuturor persoanelor sa-si cunoasca riscurile genetice … dupa care se recurge la DPI”.
Cu scopul de a limita derivele eugenice legate de DPI, Jacques Testart propune trei solutii: limitarea numarului de ovule pentru fecundare; alcatuirea unei liste de patologii care sa justifice DPI; limitarea, in afara anomaliilor cromozomale, a diagnosticelor realizate pe fiecare embrion la o singura mutatie. Prima solutie afecteaza sansele sarcinii, iar a doua sigmatizeaza anumite handicapuri si pune problema „extensiei inevitabile”. Dat fiind aceste lucruri, profesorul Testart se opreste asupra celei de a treia, evocata din 2000 incoace. „Neavand un obstacol veritabil, se ajunge la responsabilitatea parentala exacerbata la nivel social (am eu oare dreptul sa aduc pe lume un copil imperfect, deci nefericit?) va sfarsi prin a se intalni cu „dreptatea” economica (asigurarile sociale trebuie oare sa acopere inconstienta parintilor copiilor handicapati?), ne avertizeaza profesorul Testart.
El denunta apoi locul comun conform caruia „stiinta merge mai rapid decat etica”, „fapt foarte comod pentru a nu legifera o chestiune decat atunci cand este prea tarziu”. „Cel mai adesea putem prevedea dezvoltarile tehnologice, insa, daca bioetica tace, panoplia tehnicilor urmeaza sa ia amploare, in timp ce reticentele vor scadea, deoarece etica este „solubila” in timp, in spatiu, in cazuistica si … pe piata”.
In concluzie, Jacques Testart cheama, fara a recomanda o „bioetica universala” la „o mai mare convergenta etica”, mai degraba decat luarea in calcul a „disparitatilor largi europene (…) adesea atribuite diferentelor culturale sau religioase”, insa care „depind in special de influenta unor elite nationale”. (La Croix, 31 martie 2009)
About Post Author
