Ce să învățăm din jocul de-a moralitatea al lui Weinstein

E timpul să redescoperim virtutea castității

Autor: Martin Fitzgerald, profesor la Redfield College din Sydney; sursa: Mercatornet.com, 6 noiembrie 2017

Focul de la Hollywood aprins de comportamentul sexual al producătorului Harvey Weinstein a devenit o pălălaie care a s-a întins peste Atlantic.

Evident, acuzațiile penale trebuie dovedite, dar scuzele și recunoașterea nedeslușită a vinovăției arată că flăcările se răspândesc mult și departe. După Weinstein, alte personaje de la Hollywood, inclusiv câștigătorul Premiului Oscar Kevin Spacey, au fost denunțate pentru hărțuire sexuală. Iar acum ministrul britanic al Apărării a demisionat, după ce au apărut acuzații de comportament inadecvat.

Ne putem aștepta la multe, la mult mai multe astfel de acuzații, așa că trebuie să ne gândim cum să răspundem în mod eficace la valul de abuzuri sexuale. Vă sugerez un proces de terapie în trei etape.

Prima este să recunoaștem că revoluția sexuală, care a început acum cinci decenii, în 1968, a fost un dezastru. Este nevoie de aproximativ 50 de ani ca revoluțiile să se dezintegreze. Revoluția rusă din 1917 a scăzut în intensitate abia la mijlocul anilor ’60. După 50 de ani, revoluția noastră sexuală începe să se dezintegreze; iubirea liberă a devenit abuz sexual sordid.

Toți l-au batjocorit pe Harvey Weinstein, când acesta și-a apărat acțiunile sale oribile cu jumătate de gură, spunând că a crescut în anii ’70. Dar poate că Weinstein avea dreptate, într-un fel. Se prea poate să nu fi avut niciodată ocazia să învețe cum să se comporte corect cu femeile.

Anii ’70 au reprezentat deceniul de perturbare în masă a respectului reciproc între sexe. În multe medii, era ceva accesibil pentru toți. Femeile căsătorite au folosit contraceptive de la începutul anilor ’60, iar fiicele lor au crezut că, dacă erau suficient de bune pentru mamele lor, erau suficient de bune și pentru ele. Binele și răul au dispărut.  „Agățarea”, adulterul și actele homosexuale erau acceptabile, dacă erau consensuale.

Unele feministe au ajutat cauza, încercând să depășească bărbații în rătăcire. Unele dintre ele încă mai apără pornografia. Dacă erai bărbat sau băiat, se aștepta că vei dormi cu cât mai multe femei posibil. Dacă erai femeie sau fată, era de așteptat să te implici sau cel puțin să nu te plângi, indiferent de intențiile ulterioare ale bărbatului în ceea ce privește viața și bunăstarea ta sau a copiilor pe care puteai să-i concepi.

În afara frontierei angajamentului și familiei, orice încercare de a reglementa relațiile sexuale este totuși imposibilă. Sexul este un instinct prea puternic pentru a fi „negociat”. Noțiunea de consimțământ rațional în fața pasiunilor puternice, mai ales atunci când la mijloc este și alcoolul, este absurdă.

A fost o veste bună că un parlamentar senior de la Westminster a sfătuit o colegă mai tânără să nu stea singură într-o cameră cu un parlamentar de sex masculin, când amândoi au băut. Asta nu înseamnă să dai vina pe victimă. Însemnă să-ți folosești inteligența pentru a evita un dezastru.

Oare actrițele care l-au întâlnit pe Weinstein se presupune că ar fi trebuit să se gândească la consimțământ și apoi să „negocieze”, în timp ce pe cântar era cariera lor de actor? Sau ar fi trebuit să negocieze cercetătorii a căror slujbă depindea de plăcerea membrilor mai puțin decât onorabili?

Cine a fost deșteptul care a venit cu propunerea ridicolă ca bărbații să ceară consimțământul femeilor „la fiecare pas al drumului”? Ideea însăși că bărbații ar trebui să fie cei care cer este o recunoaștere tacită a faptului că instinctul sexul al bărbaților și femeilor nu este unul și același. Asta ar trebui să fie regula elementară din educația sexuală. Este absurd să te aștepți ca bărbații să se oprească în mijlocul momentului și să ceară permisiunea pentru următoarea mișcare. Sexul este limbajul corpului. Aproape că nu cere cuvinte. Consimțământul ar fi trebuit să vină mult, mult mai devreme, prin ceva foarte asemănător cu un legământ de nuntă.

A doua etapă în procesul terapiei noastre este recunoașterea faptului că regulile nu vor opri hărțuirea sexuală. Președintele Camerei Comunelor din Parlamentul Marii Britanii cere ca guvernul să prezinte un „cod de conduită” cu „politici și proceduri”, un „serviciu de mediere” și o „procedură de reclamație obligatoriu contractuală”.

Asta este o reacție instinctivă a tuturor birocrațiilor: să creeze mai multă birocrație. Evident, trebuie să existe „politici și procese” ca remedii la plângeri și nemulțumiri. Dar va opri asta cu adevărat hărțuirea sexuală? Nu. Universitățile, corporațiile și guvernele se sufocă de atâtea „politici și procese”, dar există mai multă hărțuire sexuală decât oricând.

Al treilea pas în procesul de terapie este de a ne re-educa în etica virtuții.

Etica virtuții este una dintre cele trei abordări majore ale eticii normative și subliniază virtuțile sau caracterul moral. Cu alte cuvinte, cea mai sănătoasă abordare a sexului este să căutăm a ne ghida comportamentul nostru prin a face ceea ce este bine pentru mine însumi dacă trebuie să fiu o persoană bună sau o persoană de caracter.

Cum ar trebui să acționez față de persoanele de sex opus, astfel încât caracterul meu moral și al altora să rămână intact? Nu mai putem să ținem comportamentul sexual la distanță de ceea ce înseamnă să fii o persoană de caracter.

Eticienii virtuții acordă atenție înfrânării. O persoană cu caracter practică înfrânarea prin dominarea unor pasiuni precum mânia, instinctul sexual, lenea, consumismul, invidia și gelozia.

Practicarea înfrânării face parte din virtutea temperanței. Temperanța sună la fel de ciudat ca și castitatea astăzi, dar este clar că avem un deficit de înfrânare în societatea noastră. Înfrânarea este necesară în comportamentul sexual, la fel cum este pentru mâncare și băutură.

Există ceva admirabil la persoanele care practică înfrânarea și ceva respingător la cele care nu se înfrânează. Neînfrânarea și trufia care-l caracterizează pe Weinstein sunt parte a dezgustului pe care oamenii îl simt în legătură cu acuzațiile împotriva lui. Când înfrânarea lipsește, acțiunile oamenilor sunt imature, chiar infantile. Ele nu mai sunt sub control, apetitul este cel care îi controlează.

Cunoașterea în sine nu este suficientă pentru a-l face pe cineva să devină temperat – de aceea majoritatea programelor de educație sexuală nu reușesc acest lucru. În calitate de profesor de liceu, vă pot asigura că mulți băieți știu prea mult despre sex; internetul le oferă acces ușor la cele mai revoltătoare forme de pornografie. Și ei au o vagă idee de „consimțământ” și „reguli de angajare într-o acțiune”. Ceea ce ei nu știu este cum să fii temperat. Ei se pomenesc captivi ai fanteziilor și instinctelor, pe care nu știu cum să le înfrâneze.

Lipsa moderației duse la extrem se numește dependență. Filosoful american Harry Frankfurt a reînviat termenul „desfrânată”, pentru a descrie această stare de neajutorare a caracterului care, de fapt, nu permite unei persoane să fie liberă. Și nu a folosit cuvântul doar pentru femei.

Cum îi facem pe copii – și pe adulți – virtuoși? Acest lucru a fost dezbătut de filosofi încă din zilele Greciei antice. Dar majoritatea părinților știu cum. În primul rând, ei, ambii părinți, sunt modelul unui comportament bun. În al doilea rând, își învață copiii diferența dintre bine și rău. În al treilea rând, le creează obiceiuri bune prin încurajarea comportamentului corect și gestionează consecințele unui comportament greșit. Puțin câte puțin, copiii învață acele obiceiuri ale unui bun comportament, care se numesc virtuți. Aceștia rareori vor avea nevoie de o carte de reguli, deoarece vor ști aproape instinctiv care este calea potrivită de acțiune.

Consensul mass-media pare să fie acela că trebuie să existe „toleranță zero” pentru comportamentul indecent și ofensator. Nu este o idee proastă, dar oare „obișnuința de a nu te angaja într-un comportament indecent și ofensator nu este o modalitate 100% mai bună”? Cu alte cuvinte, virtutea este mai bună decât regulile scrise ale unei instituții.

Medicamentul de avort Misoprostol urmează să fie retras de pe piața franceză

Autor: Marie Smith, Sursa: PNCI, noiembrie 2017

O lovitură majoră pentru activiștii pro-avort va însemna retragerea de către Compania Pfizer a Misoprostolului de pe piața franceză, la 1 martie anul viitor. Misoprostol este un  medicament care provoacă avortul și e vândut sub marca „Cytotec” în Franța. El aparține unui grup de medicamente numite prostaglandine, care induc contracțiile colului uterin și, apoi, avortul, care expulzează forțat copilul în dezvoltare din uterul matern. Utilizarea Misoprostolului se face în afara indicațiilor originare (off-label). Inițial dezvoltat și înregistrat pentru a trata ulcerele, medicamentul este promovat în întreaga lume pentru avort în situații ilegale.

Revista medicală recenzată The  Lancet a relatat despre acest lucru și explică faptul că acțiunea „urmează unei serii de rapoarte privind efectele secundare grave din utilizarea offlabel (în afara indicațiilor originare) a medicamentului pentru a induce nașterea și avorturi medicale”. În articol se arată că producătorul farmaceutic american Pfizer „nu a explicat de ce scoate medicamentul de pe piața din Franța sau dacă intenționează să facă același lucru în alte țări. Compania ia „deciziile de la caz la caz” și „a luat [această] decizie pentru Franța, în deplină concordanță cu ANSM [Agenția Națională Franceză a pentru Siguranța Medicamentelor și a Produselor de Sănătate].” Misoprostolul este vândut în 79 de țări.

De asemenea, revista britanică relatează că Alain-Michel Ceretti, președintele  Assos Santé Franța, o organizație umbrelă pentru 75 de asociații franceze de pacienți, a declarat că 94% din prescripțiile Cytotec din Franța sunt în afara indicațiilor originare, iar în ceea ce privește avortul, Cytotec costă mai puțin decât medicamentele alternative.

Președintele Agenției Naționale franceze pentru Siguranța Medicamentelor și Produselor de Sănătate (ANSM), directorul general Dominique Martin, si-a exprimat îngrijorarea că divizarea tabletelor Cytotec pentru a obține doza recomandată pentru avort duce la „un risc de supradoză” și că „prescripțiile în afara indicațiilor originare măresc riscul de efecte secundare cu 50%, dar că, în conformitate cu legislația franceză, agenția «nu poate să controleze practicile […] nu putem interzice ceea ce nu este permis»”.

Ceretti cere guvernului ca „prescripțiile în afara indicațiilor originare să devină o infracțiune, dacă ANSM stabilește în mod clar că un medicament este periculos atunci când este folosit în alt scop decât cel pentru care a fost autorizat. El a cerut, de asemenea, ministrului Sănătății Agnès Buzyn să solicite Inspectoratului General pentru Afaceri Sociale să investigheze cazul Cytotec”.

Această știre confirmă îngrijorările de lungă durată a zonei pro-life în legătură cu pericolul misoprostolului și acțiunile organizațiilor pro-avort, care sfătuiesc femeile să utilizeze medicamentul pentru avort ilegal datorită disponibilității sale, în ciuda cunoașterii efectelor sale secundare periculoase.

Organizația Femei pe valuri [un ONG ce oferă avorturi femeilor din țările în care avortul este ilegal] recunoaște pe site-ul ei că Misoprostol poate provoca pierderi masive de sânge și recomandă ca „Misoprostolul să fie utilizat numai atunci când este posibilă transportul în câteva ore la spital”.

Coaliția Internațională pentru Sănătatea Femeilor (IWHC) explică de ce misoprostolul este medicamentul de avort la alegere: „Deoarece mifepristonul [RU486] este medicamentul înregistrat pentru avort, vânzarea și utilizarea lui nu sunt permise în majoritatea țărilor cu legi restrictive privind avortul. Dimpotrivă, Misoprostolul  este un medicament anti-ulcer, înregistrat sub diferite denumiri comerciale, în peste 85 de țări”.

PNCI speră că Pzifer își va extinde acțiunile în Franța, la fel își va extinde și îngrijorarea față de sănătatea și viața femeilor din alte țări în care Cytotec este promovat și folosit în afara indicațiilor originare, pentru avort.

Octombrie, luna conștientizării sindromului Down

Sursa: PNCI, noiembrie 2017

Luna octombrie a acestui an a fost marcată drept luna de informare cu privire la sindromul Down, o lună în care se sărbătorește viața persoanelor cu sindrom Down în întreaga lume, subliniindu-se contribuțiile valoroase pe care acești oameni le aduc familiilor lor și comunităților. La începutul acestui an, întreaga lume a aflat faptul că  Islanda e țara care a „eradicat practic” sindromul Down, deoarece aproape 100% din copiii nenăscuți islandezi, diagnosticați  cu acest sindrom, sunt avortați. Într-o mărturie emoționantă depusă în cadrul unei subcomisii a Camerei Statelor Unite, Frank Stephens, actor,  le-a spus participantilor: „Sunt un om cu sindrom Down și eu merit să trăiesc!”. „Serios, nu simt că ar trebui să-mi justific existența”, a mai afirmat Stephens. Avocatul Quincy Jones de la Fundația Global Down Syndrome a descris elocvent contribuțiile semnificative pe care oamenii cu sindrom Down le-au adus lumii și a deplâns practica periculoasă de a avorta copiii cu sindromul Down, echivalând-o cu „soluția finală” a nazismului.

Ziua internațională a inegalității fetelor începe înainte de naștere

Sursa: PNCI, noiembrie 2017

Recunoașterea faptului că discriminarea față de fete începe înainte de naștere, prin avortul cu selecție a sexului, nu este întotdeauna împărtășită de indivizi și organizații care se declară pentru „drepturile femeilor”. Publicația The Guardian, din Marea Britanie, relatează de multe ori din punct de vedere pro-avort, dar pe 11 octombrie, de Ziua Internațională a Fetelor, a postat un videoclip intitulat Ziua Internațională a Fetelor: cum începe inegalitatea înainte de naștere.

În videoclip se afirmă că „De Ziua internațională a fetelor, ne uităm la provocările lumii noastre inegale, fetele confruntându-se cu discriminarea din momentul conceperii până la educație, sănătate, căsătorie și angajare. Liderii lumii au promis să atingă o egalitate de gen până în 2030, dar, având în vedere ritmul progresului actual, acest lucru va dura peste 100 de ani”.

PNCI este de părere că recunoașterea de către publicația The Guardian a faptului că copiii nenăscuți se confruntă cu discriminarea reprezintă un pas important în asigurarea unui tratament egal pentru fete pe tot parcursul vieții.

Parlamentul Pan African și Ipas sunt de acord să promoveze avortul

Sursa: PNCI, noiembrie 2017

Parlamentul Pan African (PPA) al Uniunii Africane relatează că în cursul reuniunii sale recente din Midland, Africa de Sud, PPA „a dat un impuls pentru promovarea avorturilor în condiții de siguranță și legale, dedicând o serie de dezbateri pe subiect, și semnarea unui Memorandum de Înțelegere cu Grupul activist de reproducere, Alianța Ipas Africa”.

Ca grup de activiști pentru avort, Ipas efectuează avorturi, promovează avortul și instruiește lucrătorii din domeniul sănătății în tehnicile de avort. Grupul are un angajament de mai mult timp cu oficialii din Uniunea Africană și Comisia Africană pentru a promova accesul la avort, precum și o colaborare cu diferite ministere naționale de sănătate. Comunicatul de presă al PPA detaliază că anume cu ajutorul Ipas PPA s-a angajat pentru prima dată în promovarea avortului, în iulie 2015, „când membrii Comisiilor de sănătate, de muncă și de afaceri sociale au discutat în comun mortalitatea și morbiditatea maternă din cauza avorturilor nesigure din Africa cu Comisia de gen, familie, tineri și persoane cu dizabilități, în parteneriat cu Ipas”.

În cursul reuniunii parlamentarilor, Hon Zalikatou Diallo din Guineea-Conakry, un participant frecvent la adunările parlamentarilor sponsorizate de IPPF, a prezentat utilizarea unui set de instrumente de advocacy pentru avort si a cerut parlamentarilor să urmeze o „abordare bazată pe drepturile omului” pentru a schimba legile privind avortul. Setul de instrumente de advocacy „subliniază provocările și lacunele în cadrul juridic existent și abordează rolul membrilor PPA în promovarea avorturilor sigure și legale pe plan intern” și „oferă recomandări practice cu privire la modul de a implica părțile interesate în procesul de dezincriminare a avortului și de a oferi strategii de advocacy pentru reforma sănătății reproducerii la nivel național”.

Nu toți parlamentarii au fost de acord cu agenda pro-avort. Parlamentarii ugandezi Anifa Kawooya și Jacquiline Amongin s-au opus și au apărat poziția pro-life a Ugandei.

Kawooya a informat legiuitorii PPA despre poziția Ugandei privind avortul, spunând că, în contextul african, în condiții de siguranță sau legale, practica este dezaprobată. „Sunt un avocat hotărât al drepturilor femeilor, dar când vine vorba de avort, am rezerve foarte mari. Acesta este un domeniu în care avem nevoie de o gândire profundă și vreau să mă dezasociez de acest instrument de advocacy, atât eu, cât și țara mea”, a spus ea.