FIV ar putea duce la raspandirea si mai mult a infertilitatii

Utilizarea crescuta a tratamentelor de infertilitate, cum ar fi fertilizarea in vitro ar putea duce la o raspandire mai mare a infertilitatii, se arata intr-un editorial publicat de British Medical Journal. Autorii editorialului afirma ca cuplurile care concep copiii prin asemenea procedura au o probabilitate mai mare de a avea copii cu fertilitate scazuta. Profesorul Jens Peter Ellekilde Bonde, de la Universitatea Aarhus din Danemarca si profesorul Jørn Olsen, de la Universitatea din California, autorii editorialului, au mai sustinut, in acest editorial: „Cu aparitia conceptiei asistate, cuplurile subfertile pot avea la fel de multi copii ca si cuplurile fertile, astfel ca factorii genetici legati de infertilitate ar putea deveni prevalenti la generatiile viitoare.” Alan Pacey de la Societatea Britanica de Fertilitate, a declarat ca, in prezent, nu exista suficiente dovezi pentru afirmatiile facute de cei doi profesori in revista britanica.  Alti factori asociati infertilitatii sau fertilitatii scazute sunt obezitatea, bolile cu transmitere sexuala si amanarea maternitatii cat mai mult timp posibil. (PA on Evening Post, 15 februarie 2008 si Telegraph, 15 februarie 2008)

 

About Post Author

Varia

Leave a Reply