Curtea Suprema din Franta a decis ca parintii copiilor pierduti prin pierdere spontana de sarcina sau a copiilor nascuti morti au dreptul de a le inregistra numele. Decizia nu face nici o discriminare privind etapele de dezvoltare a bebelusului, dar se asteapta sa declanseze dezbateri in problema avortului in Franta si a legilor de cercetare pe embrion. Dna Chantal Birman, vicepresedinte a ANCIC, o organizatie pentru avort si contraceptie, a afirmat ca decizia „va ajuta sa se faca un pas inapoi in ceea ce priveste drepturile la avort si progresele facute in acest sens in Europa, in ultimele luni.” (APF on Yahoo, 7 februarie 2008) Biserica Catolica din Franta a cerut, cu aceasta ocazie, ca tuturor copiilor nenascuti sa li se dea un statut legal clar. Cardinalul Andre Vingt-Trois, seful Conferintei episcopale franceze, a declarat: „Ceea ce s-a intamplat in ultimii 50 de ani este ca statutul legal al embrionilor si fatului s-a schimbat rapid. Ei au fost transformati in lucruri. Pozitia Bisericii arata ca trebuie sa actionam ca si cum embrionul ar fi o persoana. Protejam animalele pe cale de disparitie, dar trebuie sa protejam si oamenii.” (Reuters, 19 februarie 2008)
Publicatiile franceze revin pe larg asupra precedentului juridic stabilit la 6 februarie 2008 de Curtea de Casati franceza, care a dat posibilitate parintilor cu copii nascuti morti, indiferent de stadiul acestora de dezvoltare, sa-i declare la Starea civila.
Prin circulara din 30 noiembrie 2001 (care nu are putere legala), care include definitia viabilitatii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), nu puteau fi declarati la Starea civila decat copiii nascuti morti care aveau nu mai putin de 22 de saptamani si cantareau nu mai putin de 500 de grame.
Pentru Jean-Paul Delevoye, jurnalist la République, aceasta decizie „arata ce ar trebui sa se legifereze”: „Parlamentul trebuie sa defineasca clar un prag al viabilitatii”. „Astazi, notiunea de viabilitate depinde de aprecierea medicului”, explica el. Conform afirmatiilor sale, ar trebui, deci, sa se acorde circularei din 2001 putere legala. Ministerul francez al Justitiei a estimat ca aceasta decizie „nu este in mod necesar un apel de schimbare a regulilor existente deja”.
Anumiti oameni politici s-au aplecat asupra chestiunii suferintei familiilor, in ultimii ani, cum este Philippe Gosselin, deputat din partea Uniunii pentru Miscarea Populara din regiunea la Manche si raportor al legislatiei privind funeraliile, care a propus, saptamana trecuta, infiintarea unei comisii care sa ajute grupurile care „raspund suferintelor familiilor ce simt nevoia de a legaliza decesul copilului lor si sa nu se mai considere, in secolul al XXI-lea, un copil in devenire drept un «deseu anatomic» care trebuie incinerat.”
Maïte Alblagy, secretar general al Miscarii franceze pentru planificare familiala, sustine ca este „scandalizata” de aceasta decizie care „face o bresa” in lege si care, „pe termen lung, poate pune sub semnul intrebarii avortul”. Deoarece aceasta decizie poate conferi drepturi sociale, cum este concediul maternal, Alblagy se intreaba: „de ce nu si un concediu pentru tati? Si de ce o femeie care avorteaza nu ar avea dreptul si ea la concediu de maternitate?”
Pentru Jean-François Mattéi, fost ministru al Sanatatii si initiatorul Legii bioeticii din 2004, aceasta decizie „da un raspuns la problemele care nu au fost reglementate de Legea bioeticii”, fara a se modifica legea intreruperii voluntare de sarcina. Aceasta hotarare „rezolva o contradictie insuportabila”… „Cuplurile pot sa-si vada copilul gratie ecografiilor, ii dau nume, pot sa-l simta miscandu-se in uter, insa, daca copilul moare, acesta parca nici nu a existat”. „Curtea de Casatie a luat o decizie umana, cu mult bun simt”.
Alianta pentru drepturile la viata a salutat verdictul care „urmeaza evolutiei stiintei, care recunoaste din ce in ce mai mult umanitatea fatului, realitatea vietii sale intrauterine in plan fizic si psihic”. (Le Figaro, 8 februarie 2008, La Croix, 8 februarie 2008, Libération, 27 februarie 2008, 20minutes.fr, 6 februarie 2008, NouvelObs.com, 7 februarie 2008, RMC.fr, 7 februarie 2008, Europel.fr, 7 februarie 2008)
Dr. Calude Sureau, ginecolog-obstetrician si membru al Academiei de Medicina din Franta, revine asupra deciziei Curtii de Casatie care permite inregistrarea la Starea civila a tuturor fetilor nascuti morti.
El regreta faptul ca nici greutatea, nici data la care parintii pot face demersurile necesare pentru recunoasterea sociala nu au fost mentionate in decizie. „Aceasta vrea sa spuna ca, eventual, si o sarcina pierduta la 15 zile sau la trei saptamani poate fi declarata la starea civila.” El a reamintit ca instanta a indicat in mai multe randuri ca persoana umana este considerata astfel incepand de la nastere si ca moartea unui fat, inainte de nastere, nu poate fi considerata decat ca o „greseala”.
Dr. Sureau a continuat: „La ora actuala, absenta statutului juridic al copilului nenascut este deplorabila. Fatul si embrionii vii constituie o realitate pentru corpul medical: ei sunt pacienti. Ei sunt, de asemenea, o realitate pentru parinti. Sunt in favoarea unei reflectii legislative asupra statutului fiintei prenatale. Dar sa intelegem ca legiuitorul nu trebuie sa deschida cutia Pandorei cu o noua repunere in discutie a Legii Veil (de legalizare a avorturilor in Franta – nota tr.), stiind foarte bine ca asta este ceea ce incearca sa faca organizatiile catolice militante”. In lucrarea sa „Son nom est personne. Avant de naitre, l’enfant est-il une chose, un amas de cellules, ou un patient?”, Claude Sureau a concluzionat ca n-a reusit sa-i dea embrionului un statut de animal. Jean-Marie Le Méné, presedintele Fundatiei „Jérôme Lejeune”, a reactionat la aceasta propunere, amintind ca inca de pe vremea dreptului roman, nu exista decat doua categorii: persoanele, pe care trebuie sa le respectam, si lucrurile, de care dispunem. El s-a aratat uimit de noua categorie pe care o propune Sureau si ne pune in garda ca, dand un nou statut embrionului, ii acordam un statut „subuman”. Jean-Marie Le Méné considera propunerea lui Sureau de doua ori suspecta deoarece statutul de animal ar proteja inca si mai putin embrionul, decat statutul de fiinta umana si ca o lege in acest sens „ar justifica o disponibilitate completa asupra embrionului, chiar si autorizarea crearii embrionilor prin clonare”.
In acelasi timp, Comitetul pentru salvarea copiilor nenascuti s-a ridicat impotriva propunerilor jurnalistului de la République, Jean-Paul Delevoye, care a declarat ca Parlamentul trebuie sa „defineasca foarte clar” notiunea de viabilitate, pentru a o stabili, fara ambiguitate, la 22 de saptamani”. (Le Quotidien du Médecin, 11 februarie 2008 si Le Figaro, 11 februarie 2008)
Acordand copilului nascut mort un statut civil, Curtea de Casatie incita parlamentarii francezi sa revizuiasca legea bioeticii. Notiunea de „copil nascut mort” a aparut in 1993, in Franta, dar nu se referea decat la copiii de cel putin 500 de grame sau de cel putin 22 de saptamani. Aceste documente eliberate pentru „copiii nascuti morti” nu constituie un act de nastere. Acesti copii pot primi un nume, pot fi inscrisi in livretul de familie si pot fi inhumati, insa nu li se acorda personalitate legala: ei nu au drepturi, nici filiatie, nici nume de familie.
Decizia Curtii de Casatie permite de acum inainte declararea, la Starea civila, a tuturor fetilor nascuti morti sau neviabili, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.
„Daca am recunoaste umanitatea intrinseca a copiilor nascuti morti, cum am mai putea noi sa militam pentru avort?” se intreaba deputatul din partea Uniunii pentru Miscarea Populara, Jean-Frédéric Poisson. Pe de alta parte, reprezentantii Miscarii franceze pentru planificarea familiala se intreaba: „Daca durerea femeilor sau a cuplurilor care traiesc drama unei pierderi de sarcini avansate trebuie inteleasa, nu ar trebui ca asta sa insemne o bresa care sa duca la potentiale devieri ale legii, repunandu-se in discutie dreptul la avort pentru toate femeile?”. Miscarea Choisir, condusa de Gisèle Halimi, regreta ca instanta „se pare ca sugereaza ca viata incepe la conceptia embrionului”.
Majoritatea juristilor estimeaza ca avortul nu este direct amenintat de aceasta hotarare, deoarece beneficiul acestui act „al copiilor nascuti morti” este in mod esential simbolic. (Le Monde, 12 februarie 2008)
Consecintele hotararilor Curtii de Casatie
La Croix analizeaza consecintele celor trei decizii luate de instanta la 6 februarie 2008, care permit inregistrarea la Starea civila a tuturor copiilor nascuti morti, indiferent de stadiul lor de dezvoltare.
„Evident ca aceasta decizie pune o multime de intrebari”, scrie Dominique Quinio. „Multe din ele sunt de la cele pur practice (ar trebui sa se acorde concediu maternal sau paternal pentru un copil nascut mort?) si pana la cele mai importante (asemenea decizii nu tintesc oare asupra legii avortului?)”.
Pentru ea, Curtea vrea sa constranga legislatorii sa elaboreze o lege, fara, insa, sa repuna in discutie legea avortului. La fel, se poate spune si in cazul celor trei familii, care au inaintat cazul in instanta, care au dorit pur si simplu „sa li se recunoasca dragostea lor pentru copiii lor nascuti morti, copiii lor”. Insa, cum sa nu vedem aici contradictia intre faptul ca, in acelasi stadiu de dezvoltare, un fat poate fi considerat drept copil, iar altul poate fi in mod legal eliminat? Chiar si cei care revendica avortul ca „drept” absolut nu pot sa nu vada aceasta contradictie. Daca consideram ca viata unui copil se sprijina doar pe dorinta parinteasca, ar trebui sa deducem de aici ca „copiii nedoriti si, totusi, adusi pe lume – si asta se intampla de atatea ori – nu ar trebui sa traiasca?”
Decizia Curtii de Casatie care autorizeaza ca toti fetii nascuti morti sa fie declarati la Starea civila, permite acordarea unui prenume copilului, inscrierea lui in livretul de familie, organizarea funeraliilor acestuia si ofera acces la anumite drepturi sociale.
Eliminand Circulara din 2002, care rezerva aceste dispozitii doar fetilor de cel putin 22 de saptamani si cantarind cel putin 500 de grame, si raportandu-se la articolul 79-1 al Codului civil, care face referire la notiunea de pierdere de sarcina, Curtea de Casatie permite tuturor familiilor care fac demersuri pentru obtinerea unui act al copilului nascut mort (a se intelege pierdere spontana de sarcina sau mort in utero).
In teorie, parintii unui copil nascut mort ar putea de acum incolo sa aiba dreptul la un concediu de maternitate/paternitate. Casa Nationala de Asigurari de Boala si Ministerul Muncii spun ca vor reflecta asupra acestor chestiuni.
In ceea ce priveste filiatia, amintim ca actul copilului nascut mort nu stabileste nici o filiatie: el permite acordarea de prenume copilului nascut mort, nu insa si de nume de familie, „ceea ce este un atribut al personalitatii juridice si nu poate fi atribuit legal, daca copilul nu este viu si viabil.”
Conform juristilor, aceste decizii „nu antreneaza nici o redeschidere a dezbaterilor privind avortul”. „… inregistrarea copilului nascut mort la Starea civila este o forma de recunoastere a acestuia, dar aceasta nu confera, ca efect, personalitate legala fatului.” Bertrand Mathieu, profesor de drept la Universitatea Paris I, aminteste ca precedentul Consiliului Constitutional „a dat deja cheia”, „protejand viata de la conceptie, el permite si recurgerea la avort. In consecinta, aceasta protectie nu este absoluta: ea trebuie armonizata cu un alt principiu, libertatea personala a mamei, careia nu i se poate impune o constrangere ce nu ar fi in stare sa o suporte”.
Pentru Alain Legoux, avocat general al cazului, legislatorilor le revine sarcina de a armoniza aceasta situatie paradoxala intre deciziile unei instante civile si cele ale unei instante penale, care incadreaza incriminarea omuciderii in caz de deces in utero al copilului, ca urmare a unui accident.
Confruntandu-se cu un vid juridic care pune in lumina precedentele Curtii de Casatie, legislatorii au doua posibilitati: fie acorda putere de lege Circularei din 2002, fie lasa lucrurile asa, „cu toate situatiile confuze juridice care ar putea aparea de aici”. De exemplu, Ministerul Justitiei a estimat „ca nu este necesar de a modifica legea a priori”.
Confederatia Nationala a Asociatiilor Familiilor Catolice a salutat faptul ca „o inalta instanta juridica a recunoscut existenta tuturor fetilor nascuti morti, indiferent de nivelul lor de dezvoltare”. Pentru Jean-Daniel Causse, profesor de etica la Montpellier, „avantajul inregistrarii in livretul de familie a fatului nascut mort este ca aceasta da un loc fatului, pe care femeia sau cuplul l-a purtat, l-a asteptat, l-a dorit, si in care a investit.” Acelasi avantaj l-au confirmat si marturiile corpului medical, confruntat cu suferintele parintilor, care nu-si pot deplange si nu pot purta doliu dupa copilul lor, care este incinerat impreuna cu deseurile medicale.
Anne Pierredon, in varsta de 39 de ani, a pierdut, in aprilie 2004, un baietel de 21 de saptamani si 5 zile, pe care n-a putut sa-l inmormanteze. Pentru ea, cel mai important fapt in aceasta decizie este ca „oamenii vor putea, in sfarsit, sa-i inmormanteze pe acesti copii”. François-Henri Paroissin (36 de ani) este indurerat ca nu a putut sa-i dea copilului sau, Timothée numele sau de familie, putand doar sa-l declare. „Traim intr-o societate care autorizeaza intreruperea vietii, ceea ce eu nu judec, dar care, in acelasi timp, refuza parintilor dreptul de a-si recunoaste intru totul copilul. (…) Ne vom gasi cu adevarat linistea, cand acesti copii vor putea purta numele noastre”, sustine Paroissin. (La Croix, 13 februarie 2008)
Deciziile Curtii de Casatie invita la realism
In ziarul Le Figaro, Jean-Frédéric Poisson, deputat de Yvelines, vicepresedintele Forumului republicanilor sociali, revine asupra deciziei Curtii de Casatie, care, prin trei hotarari, luate la 6 februarie 2008, permite ca toti copiii nascuti morti sa fie declarati la Starea civila.
Sa amintim ca, pana in prezent, doar copiii nascuti morti care corespundeau criteriilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), adica aveau nu mai putin de 22 de saptamani si cel putin 500 de grame, puteau fi recunoscuti.
Prin aceste decizii, Curtea de Casatie afirma, pentru prima data, ca OMS „nu este un organ competent in materie de drept, si ca simplul fapt de a urma recomandarile sale nu este suficient pentru a stabili un drept”. OMS face apel aici la medicina si stiinta si concluziile sale nu au putere de lege.
In al doilea arand, prin acest precedent juridic, Curtea de Casatie recunoaste implicit urmatorul lucru: „calitatea copilului nu este legata de capacitatea sa de a se naste, nici de viabilitatea sa, ci, de la inceput, de existenta sa in uterul mamei, apoi de relatia copilului cu cei care il asteapta.” „Apartenenta la umanitate, chiar daca este fragila, intrerupta inainte de termen, nu poate fi tratata ca si cum n-ar exista”, sustine Jean-Frédéric Poisson.
Realitatile sunt evidente. Intre timp, decizia Curtii de Casatie provoaca discutii acerbe care oscileaza intre doua extreme, unii sugereaza ca un copil nu este un copil, iar ceilalti evoca durerea familiilor care si-au pierdut copilul nenascut.
Declarand ca copilul nenascut este o fiinta umana in intregime, Curtea de Casatie a slabit argumentele utilizate prin care se incearca justificarea avortului, principalul invocat de sustinatorii avortului fiind declararea neumanitatii copilului nenascut. „Aceasta reafirmare pare sa-i impiedice pe extremistii Legii Veil (legea care au legalizat avortul in Franta – nota trad.), care le dau acestora importanta pe care ea nu o are si pe care autorul ei nu si-a revendicat-o niciodata”, sustine Jean-Frédéric Poisson. Deciziile Curtii de Casatie nu fac decat sa aminteasca dreptul la care se refera Codul civil, fara a lua in calcul legea din 1975 (Legea Veil).
Mai mult, aceste decizii slabesc forta „aparatorilor inflacarati ai acestei legi”, care au facut sa apese asupra omului, aflat inca in uter, indoiala asupra propriei umanitati. Aceste decizii ii obliga astfel pe cei care afirma „ca fiinta umana nu este umana de la conceptie” sa tina cont „de opiniile stabilite de instanta, prin mijloace mai serioase si mai stabile decat cele utilizate de obicei”. (Le Figaro, 14 februarie 2008)
Contradictiile deciziei Curtii de Casatie
Decizia luata de Curtea de Casatie privind inregistrarea la Starea civila a tuturor copiilor nascuti morti, naste mai multe contradictii.
Prima este modul in care este perceput fatul: pe de o parte, fatul, ca „proiect” despre care vorbeste medicul la prima ecografie si, pe de alta parte, fatul „ca tumoare”, pe care parintii sau societatea nu-l doresc si care trebuie evacuat ca pe un simplu reziduu. Totusi, este vorba despre unul si acelasi fat. Ceea ce se schimba este pur si simplu dorinta parintilor. Aceasta contradictie se accentueaza, pe de o parte, din cauza progresului medicinii neonatale si ecografiei si, pe de alta parte, din cauza extensiei „dreptului la avort”. „Legea garanteaza respectarea tuturor fiintelor umane de la inceputul vietii” – asa incepe Legea Veil. De la inceputul vietii, fiinta umana este o fiinta umana, iar avortul ramane o incalcare a legii. O deviere lenta a condus de la realitatea dorita la o absolutizare a dreptului la avort.
A doua contradictie se manifesta in plan juridic. Decizia Curtii de Casatie intervine intr-o instanta civila. In instanta penala, precedentul juridic recent refuza sa recunoasca drept „omucidere involuntara” moartea unui fat, cand mama sa, in pragul nasterii, este victima unui accident rutier.
Pentru Jean-Pierre Denis, aceasta decizie este curajoasa. Dupa el, judecatorii s-au adresat legislatorilor asupra problemelor slabe din justitia franceza. E greu de crezut ca guvernul va dori sa-si asume riscul unor dezbateri dificile si de necontrolat. (La Vie, 14 februarie 2008)
Copiii nascuti morti: ce urmeaza dupa deciziile Curtii de Casatie
Deciziile Curtii de Casatie care permit inregistrarea tuturor copiilor nascuti morti la Starea Civila, „n-au pus capat chestiunilor vagi”, cu atat mai mult cu cat acestea „au o importanta in acelasi timp medicala, juridica, etica, sociala…”.
Colegiul National al Ginecologilor si Obstetricienilor a estimat ieri, contrar Curtii de Casatie, ca „pierderile fetale la 22 de saptamani nu trebuie sa faca obiectul” inscrierii la Starea civila, amintind de asemenea ca nivelul de dezvoltare defineste viabilitatea fixata de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Colegiul apeleaza, in acelasi timp, la legislatori pentru a adopta o lege precisa pe aceasta tema si precizeaza ca „definitia varstei la care se declara nasterea nu trebuie sa influenteze dreptul recunoscut la intreruperea sarcinii pana la 14 saptamani, nici cu cel al intreruperii medicale a sarcinii care poate interveni fara limita de timp”.
Pe de alta parte, guvernul reflecteaza asupra consecintelor eventuale ale acestei decizii care constituie precedent juridic, insa, conform publicatiei La Croix, „acesta nu va schimba mare lucru”, aprioric. Pentru prima data, o instanta juridica superioara nu pune in cauza notiunea de viabilitate, ci a amintit doar ca legea nu cere declararea la Starea civila a varstei sau a greutatii fatului. In al doilea rand, legislatia sociala acorda anumite facilitati cu conditia viabilitatii fatului.
„Nu vedem de ce decizia Curtii, care se refera doar la conditiile inregistrarii la Starea civila, impieteaza reglementarile definite in Codul Asigurarii sociale, care au ca obiect plata unor ajutoare sociale”, se arata in cotidian, subliniindu-se, in acelasi timp, ca ar putea aparea un eventual conflict intre Codul civil si Codul Asigurarii Sociale. Pentru unul din expertii guvernamentali, insarcinat cu studierea cazului, acest conflict nu ar putea aparea deoarece „pe de o parte, este vorba de drepturile unui copil”, iar, „pe de alta parte, de drepturile parintilor”. (La Croix, 15 februarie 2008, Le Quotidien du Médicin, 15 februarie 2008)
René Frydman, seful serviciului Maternitatii Antoine-Béclère, Muriel Flis-Trèves, psihiatru si psihanalist si Sophie Gellman, psiholog, au semnat o scrisoare publica, aparuta in Le Monde, intitulata „Nu confundati embrionul, fatul si copilul”, referitoare la decizia Curtii de Casatie, care permite tuturor fetilor nascuti morti sa fie inregistrati la Starea civila.
Recunoscand necesitatea respectarii doliului parintilor care au pierdut un fat si admitand ca decizia Curtii de Casatie ar putea fi un ajutor pentru aceasta suferinta, adesea impiedicata de „absenta unui loc dat pentru acesti morti”, autorii regreta „confuzia” creata de „numirea copilului si a parintilor care nu au putut fi”.
„Inregistrarea la Starea civila, inainte de 22 de saptamani, va intretine problema”, intre embrion, fat si copil. Prin urmare, distinctia este necesara pentru a pastra cercetarea pe embrion si avort: „Aceasta distinctie intre embrion, fat si copil va veni sa garanteze faptul ca societatea autorizeaza inregistrarea simbolica a sfarsitului unei sarcini, survenita inainte de 22 de saptamani, fara a pune in chestiune principiul cercetarii pe embrioni, conceputi in vitro si intreruperea voluntara de sarcina pana la 14 saptamani.”
Autorii concluzioneaza ca „de la embrion, pana la copil, exista un sir de etape, care ar trebui respectate…”. (Le Monde, 23 februarie 2008)
Reactii la deciziile Curtii de Casatie privind copiii nascuti morti
Ziarul Liberation revine, asupra deciziilor Curtii de Casatie privind copiii nascuti morti, publicand opiniile cititorilor si a internatilor.
O cititoare sustine ca a sprijini „doliul dupa un potential copil”, cum a facut aceasta decizie, „amplifica durerea” si constituie „in premiera un atac la dreptul la avort”.
Jöelle Lévy-Ortscheidt, psihanalist, vede in aceasta decizie o incercare de a estompa „diferenta dintre viata si moarte”, „de a sterge realitatea care este moartea”. „Iata pierderea de sarcina revizuita, iar fatul ridicat la rang de copil. Moartea nu este decat un act pierdut”, continua ea. Ea regreta ca „incidental, decizia da o definitie vietii: afirmatia sa a avut intentia de a da o definitie vietii” si ca instanta „se inspira din sloganele psihologiei comportamentale indiscrete, care promoveaza doliul generalizat pentru toate pierderile, dar in special tehnicile de a se debarasa prea repede.” Dupa ea, renuntand la numele de sarcina pierduta (pentru copil), stergem faptul ca „nu avem controlul asupra vietii noastre”, ca „a avea un copil ramane o aventura periculoasa, imprevizibila, neprogramabila” si, prin aceasta, refuzam progresele stiintei. Ea sustine ca aceasta decizie da parintilor un alt motiv de a plange, iar „aceasta identificare cu nefericirea” nu le garanteaza „o mai buna calitate a vietii”.
Tatal unul copil pierdut la 28 de saptamani, jurist de profesie, alt cititor al publicatiei, sustine ca intelege cererea parintilor care au adus aceasta cauza in fata Curtii de Casatie. „Acest lucru mi-a facut bine, posibilitatea de a-i da un prenume copilului, sa-l declari, te ajuta sa-l plangi cu adevarat”. El adauga: „Un copil de 500 de grame, masoara 20 de centimetri si are toate organele formate deja”, „e un copil adevarat”. Pentru el, „aceste dezbateri trebuie deconectate de problema avortului”, „pentru ca aici se poate vorbi de mai multe etape, embrion, fat, copil”.
Marie Nöelle H. se intreaba despre existenta unui vid juridic privind copilul intre 14 si 22 de saptamani: „inainte de 22 de saptamani, fatul nu inseamna nimic”, „in acelasi timp, nu aveti dreptul sa cereti intreruperea de sarcina dupa 14 saptamani…” (Liberation, 27 februarie 2008)
About Post Author
