Costurile ascunse ale FIV – inimi frânte, riscuri de sănătate și neajutorare

Tratarea cauzelor ce stau la baza infertilității este o cale mai bună.
Autor: Naomi Whittaker , sursa: Mercatornet.com, 26 februarie 2018

Naomi Whittaker, dr. în medicină, medic ginecolog și obstetrician, este membră a Centrului „Sf. Ioan Paul al II-lea pentru studii medicale și chirurgicale privind tehnologia NaPro”, instructor de fertilitate și co-dezvoltator al NaProEbook.com. Mai multe informații la NaProTECHNOLOGY. Republicat din Natural Womanhood , site partener al MercatorNet.

În școala de medicină, am fost învățată să întreb mai întâi pacienții despre simptomele care i-au adus la mine (de ce se plâng și cum revizuim sistemele). În schimb, abordarea industriei infertilității (denumită și tehnologie asistată a reproducerii) se concentrează adesea asupra procedurii costurilor pe care pacientul și le permite. Iată cuvintele pe care multe cupluri le aud când merg într-o clinică de Endocrinologie Reproductivă și Specialist în Infertilitate: „Nu ați reușit să rămâneți însărcinată. Ei bine, am putea merge direct la FIV sau ați putea încerca IUI (inseminarea intrauterină), în primul rând, pentru a obține un preț mic pentru FIV.”  Sau:„Uitați-vă la această diagramă ce arată modul în care numărul oocitelor dumneavoastră scade drastic odată cu vârsta.”

Urgența, frica de incapacitatea și necesitatea unei soluții rapide cuprind femeia care a avut teste de sarcină negative, unul după altul. Medicul de la Endocrinologie Reproductivă și Infertilitate îi va explica probabil procedura FIV în cadrul unei ședințe de 30 de minute.

Aceste cupluri care intră în program se vor confrunta  în curând cu aruncarea embrionilor „de slabă calitate” și veștile despre moartea embrionilor în eprubetă. Medicul va trebui să decidă câți embrioni și în ce zi va efectua transferul de embrioni în cabinetul de procedură. Soțul este separat complet de crearea unei noi vieți, în timp ce soția este singură în această cameră. Cuplul va trebui apoi să decidă fie să înghețe sau să distrugă embrionii suplimentari.

Rata ridicată a complicațiilor în sarcină este, în general, trecută cu vederea. Ideea sarcinii reale pare intangibilă în acel moment. Întrebările grele sunt uitate. Și dacă sunt tripleți? Riscă să-i piardă pe toți. Părinții pot fi sfătuiți să reducă selectiv sarcina (să avorteze un copil pentru a scădea riscul pierderii tuturor celor trei).

Dar, în mintea viitoarei mame, atunci când intră în clinică, stă în primul rând frica de a pierde familia pe care a visat-o. Se întreabă: „De ce mi se întâmplă mie asta? De ce nu reușesc să mă descurc cu ceva pe care cei mai mulți, inclusiv eu, primesc de la sine?”

Scopul meu în acest articol nu este acela de a judeca cuplurile care au folosit aceste metode, nici intențiile unor profesioniști implicați din domeniul medical. Vreau, în schimb, să vă informez cu privire la riscurile acestei abordări și dovezile medicale slabe în favoarea ei, împreună cu riscurile posibile ale rezultatelor slabe ale sarcinii. În plus, aș dori să ofer o abordare mai bună a tratamentului care merge la cauza de bază a infertilității, cooperează cu sistemul reproductiv natural al femeilor și oferă vindecare cuplurilor, atât din punct de vedere emoțional, cât și din punct de vedere fizic.

Ce face FIV și ce nu

Infertilitatea este un simptom că există și altceva din punct de vedere medical greșit. Abordarea FIV înseamnă să ocolești cauza de bază a infertilității.

Fertilizarea in vitro  se face cu suprimarea hormonilor organismului propriu, prin injecții cu doze mari de hormoni, stimularea excesivă a ovarelor (provocând disconfort ușor până la sindromul de hiperstimulare ovariană, care pune în pericol viața), recoltarea mai multor oocite de la femeie și colectarea spermei bărbatului după masturbare. Materialul seminal este centrifugat și oocitele și sperma sunt combinate în afara organismului („in vitro”/în eprubetă). Embrionii sunt apoi inspectați. Dacă îndeplinesc criteriile, unul sau mai mulți embrioni sunt plasați în uterul femeii. Dacă embrionii nu îndeplinesc criteriile, din punct de vedere al sexului sau al culorii ochilor, ei sunt aruncați.

Deci, în loc de a implementa mai mult tratament medical pentru a remedia cauza de infertilității, FIV eludează această etapă. Cauza infertilității (de exemplu, endometrioza) duce adesea la alte probleme, cum ar fi inflamația și nivelul de hormoni scăzut. Inflamația cronică și markerii inflamatorii sau progesteronul scăzut pot duce la rezultate negative ale sarcinii, cum ar fi avortul spontan și nașterea prematură. Procedura FIV în sine nu tratează aceste probleme.

Este, de asemenea, binecunoscut în comunitatea medicală că fiecare complicație a sarcinii este crescută în cazul FIV, de la preeclampsie până la sarcină ectopică și gestații multiple. Poate chiar crește incidența histerectomiei în momentul nașterii.

Chiar și în sarcinile cu un singur embrion, prin FIV, embrionul are de 2,4 ori mai multe șanse de a muri, de 2,99 ori e mai probabil să se nască înainte de 33 de săptămâni, de 3,78 ori mai multe șanse de a cântări sub 1500 de grame. Femeile cu infertilitate se luptă nu numai fizic, ci și emoțional. A le pune să suporte un risc mai mare, dat de rezultatul negativ al sarcinii, pentru mine, este copleșitor.

Ce face FIV femeilor (și cuplurilor)

Știu că un cuplu a cheltuit peste 200.000 de dolari pentru FIV. Ciclu după ciclu de tratament eșuat. Încă mai primesc facturi până în ziua de azi. Nu au copii. Nu mai au bani ca să adopte.

Să luăm de exemplu cazul Jessicăi Hepburn, acum, activistă cunoscută. Ea și-a pierdut sănătatea și căsnicia cu 11 cicluri de FIV. A terminat cu șase pierderi de sarcină. A avut chiar și o sarcină ectopică, ce i-a pus viața în pericol. Ea și-a refinanțat ipoteca și a intrat în cheltuieli masive, datorii de zeci de mii de dolari. Dacă cuplurile își cheltuie toate economiile lor, ar fi mai bine să o facă pentru un sistem dovedit eficace.

Aceste femei sunt disperate. Ele sunt dispuse să plătească sume enorme (Forbes estimează între 15.000-18.000 de dolari pe ciclu de tratament) pentru a avea șansa de a ține un copil în brațe. Adesea, pacienții nu cunosc cifrele. Ratele reale de reușită nu sunt cunoscute pe larg.

Unde sunt dovezile medicale?

De la începutul FIV, în 1978, a existat timp și bani pentru cercetare. De atunci, îmbunătățirea natalității pe ciclu a crescut de la 22,3% în 1995, 33% în 2003 și 31% în 2015, potrivit datelor Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC) din SUA. Fiecare clinică de FIV are obligația de a raporta la CDC.

Am căutat o sursă de încredere în medicină pentru studii de cercetare suplimentare. Cochrane of Systematic Reviews este „recunoscută ca reprezentând un standard internațional de aur pentru informații de înaltă calitate, de încredere”.

Baza de date se întemeiază pe dovezi de înaltă calitate, cum ar fi studiile de control randomizate (RCT/randomized control trials). RCT reprezintă standardul de aur în dezvoltarea de dovezi clinice, în special, în această epocă concentrată pe furnizarea de „medicamentație bazată pe dovezi”.

Cochrane raportează că o treime dintre cuplurile infertile nu au „niciun motiv identificabil pentru incapacitatea lor de a concepe”. Acestea explică faptul că FIV este „un tratament acceptat pe scară largă”, dar unul „invaziv și costisitor și asociat cu riscuri”.

Baza de date Cochrane raportează că, la femeile cu infertilitate inexplicabilă, „FIV poate fi asociat cu rate de natalitate mai mari decât managementul așteptat, dar nu există dovezi suficiente pentru a trage concluzii ferme”. „Managementul așteptat” înseamnă literalmente să nu faci nimic în ceea ce privește FIV. Aceasta înseamnă că studiile nu reușesc să găsească o îmbunătățire a FIV comparativ cu nici un fel de tratament.

Cum rămâne cu infertilitatea diagnosticată? Am căutat studii de control randomizate privind FIV pentru PCOS (sindromul polichistic ovarian) și endometrioză, unele dintre cele mai frecvente cauze ale infertilității. N-am găsit nimic.

Cum rămâne cu infertilitatea masculină? Baza de date Cochrane raportează, „Nu am găsit nici o dovadă privitor la diferența dintre tratamente, în ceea ce privește nașterile vii sau ratele sarcinii”. Ei au comparat raporturile sexuale înregistrate, IUI (inseminarea intrauterină), FIV și ICSI (Intracytoplasmic Sperm Injection). Au fost 10 studii randomizate controlate și au fost studiate 757 pacienți. Se raportează că „Nu am găsit dovezi suficiente pentru a determina dacă există diferențe de siguranță și eficacitate între diferite tratamente pentru subfertilitate masculină”. Din nou, acest studiu arată că raportul sexual înregistrat cu un kit de predicție a ovulației este egal cu FIV, IUI sau ICSI (in cazul in care sperma este injectata direct în oocit, în loc să plutească într-un vas ca și în cazul FIV).

Majoritatea femeilor nu primesc ajutor

În SUA, CDC estimează că 7,3 milioane de femei în vârstă de 15-44 ani au utilizat servicii de infertilitate. În 2015, au fost 91.090 de cicluri (unele femei au avut mai mult de un ciclu) și 21.771 nașteri vii din oocite sau embrioni proaspeți (necongelați), care nu au fost de la donatori. Aceasta înseamnă că mai puțin de aproximativ 1,2% dintre americancele infertile au accesat servicii FIV, în acel an, cu propriile oocite. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că doar 0,2% din toate femeile infertile din S.U.A. au avut de fapt o naștere vie, ca rezultat al FIV cu propriile oocite sau embrioni.

Astfel, 98,8% dintre femeile care se confruntă cu infertilitate nu au acces la serviciile de fertilitate, iar 99,8% nu au primit un copil din aceste servicii. Aceste cifre demonstrează că o populație URIAȘĂ de femei nu are acces la FIV, din cauza costurilor ridicate, pentru că sunt speriate de invazivitate sau de efectele secundare sau se opun moral să-și sacrifica propriii embrioni pentru a avea o sarcină. Ca medici, trebuie să facem mai mult. Și putem.

Răspunsul NaProTechnology

Tehnologia NaPro utilizează pur și simplu medicina modernă pentru a găsi cauza infertilității și a o trata, în loc să o ocolească. Peste 1400 de articole științifice medicale constituie fundamentul manualului sistemului, The Medical & Surgical Practice of NaProTECHNOLOGY (Practica medicală și chirurgicală a Tehnologiei NaPro).

De exemplu, e vorba de mama lui James, care a încercat inseminarea intrauterină de trei ori și FIV o dată. După trei ani de încercări eșuate, mama lui James a găsit NaPro. Doctorul a fost capabil să determine cauza infertilității ei și a rămas însărcinată în trei luni, ducându-l pe James la termen. Povestea ei și alte numeroase cazuri fericite pot fi găsite pe aceste site-uri: UK Life FertilityCare sau FertilityCare Toronto. Ratele de reușită ale nașterii vii, nu doar ale sarcinii, variază de la 38,4% la 81,8%, în funcție de condiția tratată.

Tehnologia NaPro funcționează prin diagnosticarea și tratarea defectelor de ovulație care sunt complet ignorate de FIV. NaProTechnology a dezvoltat tehnici chirurgicale pentru repararea chirurgicală a endometriozelor cu rezultate excelente publicate în Journal of Gynecologic Surgery în 2010: „Chirurgia pelviană reconstructivă aproape fără aderență: trei faze distincte de progres în 23 de ani”.

Chiar dacă femeile nu rămân însărcinate, aproape fiecare pacientă atinge o îmbunătățire a sănătății sale în timpul procesului, indiferent dacă este o durere pelviană cauzată de endometrioză, sindrom premenstrual (SPM) de la deficiența de hormoni sau cel mai la îndemână lucru pe care trebuie să-l vindecăm în sindromul polichistic ovarian (PCOS) prin chirurgia cu rezecție cuneiformă. Dacă într-un cuplu, femeia rămâne gravidă, nu se confruntă cu atât de multe complicații de risc crescut ale sarcinii, ca în FIV, nu i se spune că embrionii lor mor într-o eprubetă, nici are riscuri crescute de malformații congenitale și nici nu sunt martorii morții tripleților lor după o naștere la 22 săptămâni, așa cum am apare în rezultatele sarcinilor cu FIV. Există o probabilitate mai mare ca unui cuplu să-i rămână bani pentru adopție, după tratamentele cu tehnologia NaPro.

Chiar dacă multe femei au suferit prin cicluri de FIV nereușite, nu doresc ca alte femeie să mai sufere, ci să se vindece emoțional și fizic cu ajutorul descoperirilor tehnologiei NaPro.

Am căutat o explicație din partea furnizorilor de FIV pentru lipsa unor dovezi de fond care să susțină tratamentul invaziv și costisitor. Centrul pentru Reproducere Umană (Center for Human Reproduction), o clinică ce se autodescrie ca fiind „de frunte” în domeniul FIV, din New York, admite că „medicina reproductivă și infertilitatea necesită o reevaluare logică a necesității și utilizării de studii randomizate controlate”. Ei recunosc că cheltuielile de cercetare ar trebui să fie rezervate pentru „riscul înalt și tratamentele cu costuri ridicate”.

Cu alte cuvinte, autorul nespecificat, reprezentând Centrul de Reproducere Umană, întreabă: „De ce sunt studiile randomizate controlate (RCTs) rare în infertilitate?” Autorul apără lipsa de cercetare ca fiind justificabilă în declinul infertilității femeilor care au suferit tratamente de fertilitate ca în tratamentul extrem de urgență al focarului Ebola.

Abia dacă pot urmări argumentul autorului. Să compari o amenințare iminentă pentru sănătatea publică cu o boală care poate elimina mii de oameni este ceva complet diferit față de suferința internă imensă produsă femeii de FIV, oricât de groaznică poate fi ea.

About Post Author

Varia

One thought on “Costurile ascunse ale FIV – inimi frânte, riscuri de sănătate și neajutorare

Leave a Reply