Eugen Barzu – sculptorul copiilor nenăscuți

de Larisa Iftime

Sculptorul Eugen Barzu s-a născut la 29 august 1968 la Sibiu. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1998. În 1996, a avut o bursă de studii în Italia (Veneția, Florența, Roma). Din 1997, lucrările sale sunt prezente în muzee și galerii de artă din țară (Timișoara, Reșița, Arad) și din străinătate (Italia, 1998, Ungaria, 1999).

Domnul Eugen Barzu face o figură singulară în rândul artiștilor din România în sensul că se exprimă prin opera sa pentru ocrotirea copiilor nenăscuți. Expoziția domniei sale a fost organizată la Timișoara, într-un soi de galerie subterană, foarte curios (!), iar filmul acestei expoziții chiar așa și se numește, „Monumentul din beci” (16 august – 11septembrie 2017, Timișoara). Interesant și simbolic, în același timp, pentru acest subiect dureros, invizibil sau mai degrabă refuzat, scos din planul social. Cu toate acestea, fenomenul avortului – căci despre el e vorba – e prezent în viața de zi cu zi și ne afectează pe noi toți: femei, tați, bunici, familie, generații întregi, dar și medici, asistente și toți cei implicați în această dramă.

Înțelegem din filmul expoziției că autorul a fost, într-un fel, decepționat de faptul că i s-a alocat un spațiu subteran, nefiresc pentru sculptura, având în vedere că sculptura este o artă care își vădește frumusețea anume la lumina naturală. Dar suntem de părere că contextul și circumstanțele mai degrabă au avantajat expoziția, accentuând expresivitatea evenimentului și importanța temei și mesajului propuse de sculptor.

Impresionante sunt lucrările domnului Barzu – feții, atârnând ca niște ciorchini de un pântece, un tors filiform plin de fețișoare-feți, ciorchini de fețișoare-feți, pântece fertil, sâni, un pântec în care este înfipt un cuțit, pântece sau sâni, care atârnă din două mâini sau pot fi și paturile a două puști. Toate lucrările dlui Barzu vin să ne aducă aminte pentru ce ne sunt date aceste organe ale vieții și fertilității. Și NE SUNT DATE ca să dăm și noi viața mai departe sau cel puțin pentru a o ocroti, a o îngriji și a o cultiva.

Așa cum se exprimă autorul, el este un „sculptor al copiilor”, „nenăscuți”, adăugăm noi, un sculptor original și rar, în același timp. Un sculptor care poate să zgâlțâie conștiința fiecăruia dintre noi, ca să ne trezim măcar în ceasul de pe urmă. Suntem de acord cu autorul că lucrările sale ar trebui expuse peste tot în România, cel puțin pentru a ne aminti de chinul nostru de toate zilele, dat și de acest aspect social invizibil și dureros.