Autor: Michael Cook, editor Bioedge.org, 23 februarie 2020
Doi biologi americani resping „negaționismul sexual” (eng., sexual denialism), într-un articol publicat în Wall Street Journal. Colin Wright, de la Penn State University, și Emma Hilton, de la University of Manchester, susțin că existența a doar două sexe, bărbat și femeie, este un fapt științific și că ideologia transgender este „o teorie academică excentrică”.
După cum subliniază acești doi autori, până și revistele științifice promovează o viziune non-binară a sexului. „Ideea a două sexe este simplistă”, se afirma în revista Nature în 2015. „Biologii cred acum că există un spectru mai larg decât acesta.” Un articol din Scientific American din 2018 afirma că „acum biologii consideră că există un spectru mai larg decât binarul feminin și masculin”. Și în 2018, New York Time a explicat, „De ce sexul nu este binar”.
Wright și Hilton descriu astfel de păreri drept „o tendință periculoasă și anti-științifică ce înclină spre negarea completă a sexului biologic”. Ei continuă: „A caracteriza acest raționament ca neavând o bază în realitate însemnă un eufemism flagrant. Este fals la orice nivel de gândire imaginabil”.
Acesta nu mai este un subiect de glumă, susțin ei: „Timpul politeții în această problemă a trecut. Biologii și profesioniștii medicali trebuie să apere realitatea empirică a sexului biologic. Atunci când instituțiile științifice autoritare ignoră sau neagă un fapt empiric, în numele acomodării sociale, este o trădare flagrantă față de comunitatea științifică pe care o reprezintă. Acest lucru subminează încrederea publicului în știință și este periculos și grav pentru cei mai vulnerabili”.