Destigmatizarea pedofiliei

Autor: Jacqueline Laing, Sursa: Blogul autoarei, 31 octombrie 2013

Jacqueline Laing este jurist și filozof, profesor universitar, specializat în jurisprudență, filozofia dreptului, drept penal și etică aplicată. A studiat la Emmanuel College, Cambridge, Hugh’s Hall, Cambridge, King’s College Londra, St Edmund Hall Oxford și Universitatea din Melbourne, Australia. Este avocat la Înalta Curte a Australiei  și avocat la Curtea Supremă a Angliei și Țara Galilor. Puteți citi interviul oferit de Jacqueline Laing pentru Provita Media în 2004 aici.

După criticile din presă și o reacție productivă online, Asociația Americană de Psihiatrie a făcut o voltă multumitoare vizavi de folosirea termenului „orientare sexuală” în legătură cu pedofilia. În cea de-a cincea ediție a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistica a Tulburărilor Mentale (DSM V), Asociația Americană de Psihiatrie (APA) a mers pe distincția dintre tulburarea pedofilă și „orientarea” pedofilă. Grupurile de sustinere a pedofiliei, cum ar fi grupul de lobby și presiune B4U-ACT, au luat în considerare deja de mult timp declasificarea pedofiliei și aducerea sa la statutul de „orientare” pentru „persoanele atrase de minori” (MAP), ca mijloc necesar de a-și atinge scopurile.¹ Asociația The North American Man-Boy Love Association/NAMBLA (și numeroase grupuri afiliate internațional, care susțin sexul între bărbați și băieți) consideră că aceasta și alte evoluții reprezintă un pas important spre obiectivul lor continuu de a legaliza și normaliza activitatea pedofilă. Ca răspuns la criticile online, APA a confirmat în ultimele zile că DSM va fi modificat și că „susține ferm eforturile de urmărire în justiție a persoanelor, care abuzează și exploatează sexual copiii și adolescenții”.

Oricare ar fi îngrijorările recente ce au produs editorilor DSM o regândire bruscă a poziției lor, eforturile de a elimina vârsta consimțământului au o istorie lungă, totuși, nu chiar o vârstă venerabilă. În 1977, aproximativ 70 de intelectuali francezi au semnat o petiție care urmărea abolirea tuturor legilor privind vârsta consimțământului. Michel Foucault, în cartea sa Istoria sexualității², relatează că această listă îl includea și pe el însuși, precum și pe Helene Althusser, Louis Althusser, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir și André Glucksmann, Roland Barthes, Guy Hocquenghem, juristul Jean Danet, regizorul Alain Robbe-Grillet, scriitorul Philippe Sollers, psihiatrul pediatru și psihoterapeut Françoise Dolto și mulți alții.

Alfred Kinsey, care a înființat și institutul care îi poartă azi numele, e considerat părintele fondator al revoluției sexuale. Kinsey este renumit pentru cărțile sale, Sexual Behavior in the Human Male (1948) și Sexual Behavior in the Human Female (1953), cunoscute și sub numele de Rapoartele Kinsey, precum și scara Kinsey. Cercetarea lui Kinsey a dat naștere unui domeniu nou și lucrativ de acțiune academică, atât în ​​sprijinul, cât și în beneficiul industriei pornografiei. Oricum, puțini își dau seama că dovezile extrem de apreciate ale lui Kinsey despre normalitatea sexului copilului au fost obținute prin acte sexuale efectuate asupra bebelușilor și copiilor mici. Judith Reisman a fost primul dintre puținii cercetători și mamă îngrijorată preocupată să dezgroape adevărul oribil și criminal despre dovezile pe care se întemeia revoluția pornografică. O mare parte din cercetarea lui Kinsey arăta că dorințele, până atunci considerate inacceptabile din punct de vedere moral, erau, de fapt, răspândite și, astfel, normale.

Reisman a demonstrat că dovezile lui Kinsey au fost obținute de la persoane condamnate pentru crime sexuale, departe de a fi eșantioane aleatorii. 1.400 de criminali și infractori sexuali au fost clasificați ca fiind „normali” de Kinsey, iar categoria „human male” includea pedofili încarcerați, pederaști, bărbați homosexuali, băieți care se prostituau și diverși atacatori sexuali. În ciuda demascării publice cu argumente admirabile, Reisman este privită pe scară largă de către progresiștii sexuali drept un „bigot cu vederi înguste”, termen folosit frecvent azi pentru a-i teroriza pe cei a căror gândire și muncă amenință Zeitgeist-ul liberal, din ce în ce mai fatidic.

Pentru a se normaliza anormalul, trebuie să existe „idioți utili”, gata să servească. Aceștia sunt jurnaliștii și cvasi-intelectualii care execută și au binecuvântare pentru distrugerea inocenței  comise de atacatorii degradanți. Că acești idioți există și sunt mai gata ca oricând să coopereze în vreun fel este evident prin complicitatea presei și a mass-media TV și radio, care timp de zeci de ani n-au luat în seamă plângerile împotriva perversului Jimmy Savile. Savile a dus pe pământ o viață fără teamă, într-un spirit de beatitudine prădătoare necrofilă și pedofilă. Cei care-i puneau la îndoială comportamentul lui revoltător au fost ridiculizați și numiți ca fiind, ia ghiciți?!, bigoți cu mintea îngustă. Presupușii bigoți erau, inutil de spus, reduși rapid la tăcere. Poliția a fost oprită. Jurnaliștii, artiștii de divertisment și managerii îi lăudau comportamentul revoltător ca fiind progresist. Chicotind alături de înrăitul atacator, se aflau ofițeri de poliție, judecători, administratori și o întreagă listă de profesioniști care știau despre plângerile îndreptate împotriva lui.

Nu ar trebui să ne îndoim de faptul că există o supraabundență de conspiratori voluntari (dacă nu cumva ignoranți). Sunt atât de mulți încât este greu să începi de undeva. Dar unul care a apărut recent este jurnalista Miranda Sawyer. Se pare că Miranda consideră că vârsta legilor consimțământului este „ridicol de nerealistă” (la fel și legile împotriva uciderii comandate, dar acest lucru nu justifică abandonarea legilor împotriva uciderii comandate). Ea susține că „Guvernul, prin interzicerea relațiilor sexuale în cazul persoanelor sub 16 ani, transformă ceea ce este natural și normal într-un lucru murdar și greșit”. Îîî … da, Miranda, legile sunt menite să facă acest lucru, iar bătrânii ticăloși care atacă tinerii, indiferent dacă se află în instituții sau on-line, trebuie arestați.

Ca și cum pedofilia nu ar fi fost de ajuns, bestialitatea se conturează astăzi în cercuri filozofice cunoscute. Peter Singer, un fel de prima donna de la Princeton, ale cărui texte le-am analizat în altă parte, în afară de promovarea unui infanticid  grețos, recomandă și bestialitatea din motive utilitare, pentru maximizare a preferințelor umane. Opinia sa despre volumul lui Midas Dekkers Dearest Pet: On Bestiality (2001) este în favoarea unui nou principiu al vătămării: numai acțiunile sexuale între oameni și animale, ce provoacă răni animalului, ar trebui să fie incriminate. Dar, subliniază, „sexul cu animalele nu implică întotdeauna cruzimea”. Singer își dezvoltă cu atenție ideea că pot avea loc „activități reciproc satisfăcătoare” de natură sexuală între oameni și animale. Singer, destinatarul prestigiosului ordin cavaleresc al Australiei, este cel mai faimos dar al Australiei făcut lumii filozofiei.

O parte a problemei a acestui revoluționar sexual este că el nu clasifică răul făcut unui copil la fel ca orice rău făcut unei persoane. Copiii abia dacă se regăsesc în universul său etic de persoane. El nu înțelege abuzul de putere. El vede un copil ca pe o ocazie de satisfacție personală. Dezmembrarea familiei nu este privită ca fiind dăunătoare, pentru copil sau pentru adultul în devenire. Vulnerabilitatea este apreciată drept o ocazie de exploatare. Activitatea sexuală cu cei pe care cei puternici refuză să-i protejeze este văzută ca o sursă de profit. Copiii și animalele sunt privite în mod nemilos ca un joc echitabil, deoarece autonomia „persoanelor” calcă în picioare pe cei vulnerabili ale căror drepturi se bazează pe muncă sau munca în comun a „persoanelor complete” ale lui Locke. Traficul de persoane este o simplă extensie logică a acestor principii ce autorizează abuzul.

În general, se consideră că copilul ar trebui să fie preocupat de activități nevinovate, însă, așa-zișii gânditori avangardiști – intelecte și conștiințe mutilate de falsuri răspândite pe larg, de debilități mintale endemice și de efectele picăturii chinezești a revoluției sexuale – apar, cu pedofilii la remorcă. Aceștia din urmă sunt prea pregătiți să deterioreze viețile copiilor mici, a familiilor întregi și a societăților seculare înnămolite. Normalizarea pedofiliei, necrofiliei, bestialității și a altor perversiuni umane îi amenință pe cei fără de apărare și îi corupe pe făptuitori. Toată această pedalare supărată înapoi a APA este binevenită. Acei profesioniști care neagă existența suferinței și implicațiile sociale distrugătoare ale tulburărilor psihologice sunt, cu siguranță, o parte a problemei.

Lecturi utile

Reisman, Judith. Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People. Judith Reisman et al.; Huntington House; Lafayette, LA (1990)

Reisman, Judith.“Soft Porn” Plays Hardball: Its Tragic Effects on Women, Children and the Family. Huntington House; Lafayette, LA (1991)

Reisman, Judith. Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen and the Grand Scheme. The Institute for Media Education; Crestwood, KY (1998)

Reisman, Judith. Kinsey’s Attic: The Shocking Story of How One Man’s Sexual Pathology Changed the World. Cumberland House Publishing (2006)

Reisman, Judith. Sexual Sabotage: How One Mad Scientist Unleashed a Plague of Corruption and Contagion on America. WND Books (2010)

Reisman, Judith. Kinsey and the Homosexual Revolution Dovezile incriminatorii sunt prezentate de Judith Reisman: „Mai jos este o reproducere a … Tabelului 34. Exemple de orgasm multiplu la bărbații pre-adolescenți. Câteva cazuri de frecvențe.” (Sexual Behavior in Human Male, 1948). Cum au fost obținute aceste cifre?

Cercetarea lui Kinsey despre orgasmul copiilor

Cercetarea dr. Alfred Kinsey despre orgasmul copilului este descrisă în capitolul 5 din cartea sa despre comportamentul sexual al bărbatului uman (1948). [7] Unele observații sunt rezumate în Tabelele 30-34 din carte. Numărul copiilor din cele cinci tabele a fost de 214, 317, 188, 182 și, respectiv, 28. Vârsta minimă a fost de un an, două luni, cinci luni (vârstele de copii care nu au fost înregistrate pentru tabelul 33) și cinci luni. Tabelele identifică experimentele sexuale; de exemplu, în Tabelul 32 se vorbește despre: „Viteza orgasmului la pre-adolescenți”, „Durata stimulării înainte de punctul culminant”, „Observațiile programate cu cealaltă mână sau cu cronometrul”. în Reisman, Judith, Kinsey and the Homosexual Revolution.

1. Vezi dr. Judith Reisman relatând despre Conferința B4UAct din 17 august 2011. Ea subliniază multitudinea de justificări pedofile articulate de mulți vorbitori, printre care se numără și declarații de genul: „Presupunând că copiii nu sunt în măsură să consimtă, se pretează criminalizării și stigmatizării”.

2. Foucault, Michel, Sexual Morality and the Law, in Politics, Philosophy, Culture – Interviews and Other Writings 1977-1984. Ed. by Lawrence D. Krizman. New York/London: 1990, Routledge, p.275

About Post Author

Provita Media

See author's posts