Sursa: www.genethique.org , 16 noiemebire 2017
Miercuri, 15 noiembrie, în Elveția, legea privind transplantul a modificat liniile directoare ale Academiei Elvețiene de Științe Medicale (AESM) privind „Diagnosticul morții pentru transplantul de organe și pregătirea recoltării de organe”: declararea morții pacientului prin stop cardiac este acum redusă la 5 minute față de 10 cum era anterior. O decizie „importantă pentru transplanturi”, care „generează critici”.
Mai multe organizații [1] au trimis, de fapt, o scrisoare către Consiliul Federal prin care și-au exprimat îngrijorarea că „reducerea la jumătate a timpului de așteptare va afecta încrederea publicului în reglementarea donării de organe”. Îndepărtarea organelor poate fi efectuată în caz de deces cerebral, dar și după stop cardiac. Potrivit acestora, „numai o sincopă ireversibilă a tuturor funcțiilor creierului este criteriul morții unei persoane”. Dacă „leziunile ireversibile ale creierului se produc la cinci minute după oprirea cardiacă, o parte din celulele creierului „supraviețuiesc până la zece minute sau mai mult după aceea”.
Semnatarii solicită Consiliului federal „să nu autorizeze intrarea în vigoare a legii privind transplanturile” decât atunci când AESM va modifica „directivele sale privind acest punct controversat”.
La rândul său, Academia Elvețiană justifică reducerea timpului „de așteptare pentru a constata decesul”, prin îmbunătățirea „instrumentelor de diagnosticare”: moartea a fost constatată prin ecocardiografie, și prin „luarea pulsului“ . Se certifică apoi prin ultrasunete că „nu mai este irigat creierul cu oxigen”. Potrivit lui Jürg Steiger, specialist în transplant de la Spitalul Universitar din Basel și președinte al Comisiei de etică al AESM: „Fără oxigen, moartea celulelor neurologice se produce în mai puțin de cinci minute”.
[1] La Société hippocratique suisse, Human Life International Suisse, la Société suisse de bioéthique și l’Association des médecins catholiques suisses.