Răspunsul pr. Andrei Lorgus, psiholog:
Sursa: Pravmir.ru
Nu se poate vorbi de fatalitate aici!
Primul lucru care poate fi spus: marea majoritate a literaturii difuzate pe această temă conține o minciună, anume că homosexualitatea ar fi o predispoziție congenitală, adică, „natura”. La baza acestei minciuni stă o decizie, care a dus la eliminarea, în 1973, a homosexualității ca patologie a personalității din DSM (Manualul de clasificare a tulburărilor mentale al Asociației Americane de Psihiatrie).
Această decizie a fost întărită prin studii nesigure, de exemplu, declarațiile senzaționale ale neurofiziologului și activistului homosexual Simon LeVay în 1991. Declarațiile sale nu au fost la momentul dat verificate de cercetări competente, dar încă continuă să apară ca general recunoscute, cu toate că, ulterior, au fost respinse de numeroase studii suplimentare.
De fapt, nu este chiar atât de simplu, alegerea unui partener sexual, homosexual sau heterosexual înseamnă rezultatul unor deprinderi psiho-sociale, istoria copilăriei și adolescenței.
În al doilea rând, trebuie să înțelegem că aceasta nu este o boală, ci o denaturare a persoanei. Nu este o preocupare din sfera medicală, deoarece, de fapt, nu există o componentă psihiatrică. Nici narcologul, nici neuropatologul, nici psihiatrul nu pot ajuta aici, pentru că nu există simptome clinice. Aceasta este o violare a personalității, care poate avea consecințe.
Este important să rețineți că homosexualitatea poate fi exprimată în multe feluri. Deci, există oameni cu tendințe homosexuale, iar problemele lor nu interferează cu identitatea lor de gen, adică, recunoașterea de un bărbat ca fiind bărbat și de o femeie ca fiind femeie. Există oameni cu tendințe homosexuale, care nu le practică, adică, nu traduc dorința lor în zona acțiunilor și nu practică relații sexuale cu persoane de același gen.
Și, în sfârșit, sunt de fapt homosexualii – și aceștia sunt într-un număr foarte mic – care nu numai că au tendințe homosexuale, dar, de asemenea, le pun în aplicare în mod deschis, fac alegerea lor și, de fapt, prin această alegere dorită își determină comportamentul.
În acest caz, unii homosexuali trăiesc în mod deschis, preferând în toate aspectul lor exterior, în îmbrăcăminte, în comportament, în comunicare, să acționeze în conformitate cu noua lor identitate sexuală. Iar alții nu arată la exterior acest lucru, rămân fideli sexului lor, iar înclinațiile homosexuale le realizează numai în comportamentul sexual.
Este foarte important să înțelegem că, în realitate, homosexualii, care și-au dat seama de alegerea lor, sunt foarte puțini. Noi vedem în societate o campanie de informare homosexuală, umflată artificial de această minoritate. De exemplu, dacă facem un calcul, în societatea noastră, există un procent mult mai mare de oameni cu diabet zaharat sau cu claustrofobie. Dar niciuna dintre aceste „minorități” nu face o propagandă atât de activă și nu încearcă să impună societății abilități, tradiții și forme de comportament străine.
Acesta este un semn al timpului nostru, deoarece homosexualitatea există de foarte mult timp, dar niciodată această problemă nu a fost o problemă centrală culturală și etică. La urma urmei, aici e vorba și de procentul de persoane care intră în relație, care aplică înclinațiile lor homosexuale, care nu corespunde cu amploarea dezbaterii ce are loc în societate – și mai ales în mass-media.
În Rusia, în urmă cu câțiva ani, în 2008, s-a publicat o carte a doi autori americani de origine greacă, oameni de știință psihologi, Joseph și Linda Ames Nicolosi, care se numește „Prevenirea homosexualității”. Această carte povestește în detalii despre homosexualitate și le recomand această carte mai ales părinților care se confruntă cu probleme similare sau se tem de apariția lor în familie.
Fără îndoială, tot ceea ce se întâmplă cu copilul este interconectat cu familia sa, de aceea influența familiei aici, bineînțeles, vine pe primul loc. Motivele și condițiile în care un homosexual poate crește într-o familie sunt cunoscute de psihologi. Aceasta este o anumită combinație de comportament și caracterul părinților, care poate crea condiții pentru ca un copil să dezvolte comportament homosexual. Dar acestea sunt doar condiții.
Este important să se înțeleagă că, chiar dacă aceste condiții sunt îndeplinite într-adevăr în familie, într-un anumit fel, asta nu înseamnă că copilul va deveni neapărat homosexual.
Desigur, în practică, se întâlnește de fapt, într-o măsură extremă, un comportament distorsionat al părinților. De exemplu: a vrut un băiat și s-a născut o fată. Și acestei fetițe i-au cumpărat haine de băieți, a fost tunsă ca un băiat, tatăl său a luat-o cu el în garaj, a învățat-o cum să folosească cheia și ciocanul… În general, părinții și-au dorit într-adevăr un băiat și au fost supărați că s-a născut fată. Deci ei fac un băiat din această fată.
Există un exemplu invers: o femeie singură și-a dorit copii; prin toate mijloacele, a conceput cumva și a dat naștere băiatului ei, pe care și l-a făcut drept prietena ei. În sensul literal al cuvântului – de la o vârstă fragedă, l-a educat ca să-i fie prietena ei. Și, în general, fiul a ales modul de interacțiune cu mama, în care îi era convenabil să se dezvolte ca fată.
Copiii din loialitate sunt capabili de diferite fapte și minuni. Nu există o predispoziție biologică, hormonală, naturală și nu poate fi. Dar, încă o dată, trebuie să subliniez că, un copil poate, totuși, să crească complet diferit, chiar cu toate condițiile care au apărut în familie. Și nu există nici o fatalitate aici, este important să înțelegem.
Cu atât mai mult cu cât identitatea sexuală este finalizată în adolescența timpurie, când toate sunt foarte plastice, schimbătoare, iar copilul are diferite posibilități de a se dezvolta – fie pe calea homosexuală sau heterosexuală.
Prin urmare, în cele din urmă, adolescentul face el însuși alegerea. Perioada finală de auto-identificare este efectuată de către adolescent însuși; în plus, influența părinților este deja minimă.
Foarte des, din păcate, băieții homosexuali spun că, în copilărie, au fost seduși de cineva din adulți sau din copiii mai mari. Din nefericire, acesta este un eveniment foarte frecvent – seducerea de către adulți sau de copiii mai mari. Acest lucru se întâmplă în instituțiile de învățământ închise, în organizațiile sportive.
În străinătate sunt colegiile și universitățile, unde grupuri de băieți și fete locuiesc în separat, închiși și retrași, ca să spunem așa, „fierb în sucul propriu”. Acolo se întâmplă foarte des prima seducție, care apoi împinge persoana să caute în continuare astfel de relații.
Ce ar trebui să facă părinții? Când au aflat, au citit toate cărțile, pot apela la un specialist psiholog pentru a depăși propriul lor șoc și de a învăța ceva cu privire la modul în care să se comporte.
Aceasta este o direcție. A doua direcție este de a căuta ajutor din partea bisericii. Desigur, că Biserica poate face multe pentru părinți și pentru copiii seduși, precum și pentru copiii care au astfel de înclinații. Dar există o dificultate: copiii în adolescență, în general, stau departe de mărturisire și de multe ori o evită anume pentru că au probleme de natură sexuală și nu doresc să le discute cu preoții, fiindu-le rușine și frică că vor fi judecați.
Aceasta este o perioadă foarte dificilă, și în timpul acesta, desigur, e nevoie de specialiști pedagogi, experți în adolescență, și, cred, e nevoie de o pregătire specială a preoților. Nu toți preoții sunt capabili să facă față acestui lucru.
Am recomandat deja cartea lui Nicolosi; ce altceva pot face părinții? Poate copilul să se întoarcă la orientarea sa naturală? Da, poate. Dar – aici este foarte important să se înțeleagă – poate face asta doar dacă dorește asta el însuși, pe baza propriei sale decizii. Nu există altă cale. Din exterior este imposibil să schimbi orientarea sexuală a unei persoane.
Aceasta este viața interioară și doar interioară și orice modalități de invazie externă asupra lumii interioare a omului nu pot schimba nimic. Cum, de exemplu, unii părinți au adus prostituate pentru fiii lor homosexuali, în speranța de a le schimba modul lor de viață. Dar acest lucru este, în primul rând, un păcat teribil, și în al doilea rând, este abuz asupra copilului, și în al treilea rând, nu duce la nimic. Din nefericire, părinții fac astfel de greșeli.
Ei bine, orice violență este o greșeală gravă. A impune prin forță, convingând, amenințând, trimițându-l la mănăstire – nu funcționează.
About Post Author
