Copiii concepuți în eprubetă au crescut mari și … nu sunt fericiți

Autor: Jewels Green, Sursa: Lifesitenews.com,  6 iulie 2016

„Ca persoană concepută cu donator, eu …”.

Nu am mai auzit nimic după asta. Urechile mele ca și cum ar fi explodat și nu puteam să mă concentrez asupra a ceea ce tocmai spusese această femeie frumoasă. Cu siguranță că tehnologia nu există de atat de multa vreme încât copiii creați astfel să fi devenit adulți? Stai puțin, m-am gândit, îmi amintesc vag când s-a sărbătorit aniversarea primului copil conceput în eprubetă și … poftim. S-a întâmplat acum 35 de ani! Eram uluită. Se pare că ori de câte ori oamenii vorbesc despre tehnologia reproducerii, ce creează copii, tind să se concentreze chiar pe copii. Primele „loturi” de copii au crescut mari de acum și puțini dintre ei se arată prea fericiți de circumstanțele conceperii lor.

„Scuzați-mă, tocmai v-am auzit spunând că sunteți o persoană concepută cu donator? Asta ar însemna …?”

„Da, am fost concepută cu folosirea reproducerii cu terț donator”.

Mi-am făcut câțiva prieteni noi la Convenția națională privind dreptul la viață din New Orleans (SUA), din anul trecut, inclusiv doi opozanți ai reproducerii cu terț donator: Alana S. Newman, redactorul cărții „The Anonymous Us Project: A story-collective on 3rd Party Reproduction” (aprox., „Proiectul nostru anonim: O poveste colectivă a reproducerii cu terț donator”) și, Katy Doran, fondatoarea Coaliției împotriva traficului reproducerii, tânăra implicată în fragmentele de conversație de mai sus. Ambele au fost concepute ca urmare a reproducerii cu terț donator și ambele sunt activiste în lupta pentru a pune capăt transformării copiilor în marfă.

Reproducerea cu terț donator include nu numai fertilizarea in vitro (FIV), ci și inseminarea artificială, sperma unui donator și ovulele unei donatoare și mama-surogat, convențională și gestantă. În FIV, spermatozoizii și ovulele sunt unite în laborator (de aceea embrionii rezultați au fost inițial numiți „bebeluși în eprubetă”) și apoi implantați în uterul femeii, care aștepta acest lucru. Femeia care primește embrionii implantați poate fi legată genetic sau nu de copilul pe care îl va purta. O nouă viață poate fi creată, folosindu-se spermă și ovule de la donatori și donatoare sau sperma soțului ei și ovulele sale sau orice altă combinație. De la prima naștere reușită de la o mamă-surogat gestantă, în 1985, acest lucru a devenit aranjamentul preferat, deoarece elimină practic mama-surogat, care, uneori își poate schimba inima și are pretenții de custodie asupra copilului pe care l-a purtat.

Inseminarea artificială înseamnă atunci când o femeie este inseminată cu sperma unui donator sau, în unele cazuri, cu sperma soțului ei. Astfel, dacă un cuplu infertil utilizează un ovul donat și spermă donată pentru a crea embrioni, care să fie implantați la o altă femeie (decât donatoarea de ovule), copilul rezultat ar putea avea teoretic cinci părinți: părinții sociali (care „comandă” copilul), părinții genetici și mama-surogat gestantă.

Citez de pe site-ul Coaliției împotriva traficului reproducerii:

„Industria infertilității” este o industrie în creștere de multe miliarde de dolari. Mama-surogat și vânzarea de ovule și spermă umană generează profituri uriașe. O sarcină comandată poate genera până la 300.000 de dolari. Dacă credem că ființele umane nu ar trebui să fie vândute și nu ar trebui să fie traficate sau fabricate ca o marfă și dacă credem că femeile merită să fie tratate mai bine decât ca niște mașini de făcut copii, trebuie să ne opunem reproducerii cu terț donator”.

Am participat la o prelegere ținută de Katy despre reproducerea cu terț donator, în general, și despre experiența personală în particular. Ea a relatat: „Am aflat că am fost concepută cu donator, cu câteva săptămâni înainte de a împlini 22 de ani. Reacția mea inițială a fost să plâng neîncetat și să-mi părăsesc părinții. Îi vizitasem de Ziua Recunoștinței, când eram studentă, și tot ce am vrut să fac, când am aflat, a fost să merg înapoi la universitate și să merg singură la un film”. Să scap. Ea a mai spus că unul dintre cele mai supărătoare detalii despre concepția ei a fost faptul că ea însăși a însemnat o tranzacție financiară. Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost dorința ei nestăvilită, împărtășită de mai multe persoane concepute cu donatori, de a ști de unde vin. Este primordial. Cui aparțin? De ce „sângele apă nu se face”?

Desigur, cuplurile, care nu pot concepe în mod natural și care aleg să cumpere gameți și/sau să comande o mamă-surogat, cunosc sentimentul de a-și dori un copil al lor, de care să fie legate genetic, deoarece majoritatea covârșitoare a acestor aranjamente au ca rezultat un copil care este legat de cel puțin unul dintre adulții care „comandă” copilul. Mulți (deși nu toți) dintre copiii adoptați experimentează o dorință similară de a-și cunoaște părinții genetici. Diferența, desigur, este că adopția este un plan pus în aplicare ca soluție la circumstanțele care împiedică creșterea copilului de către părinții săi biologici, în timp ce reproducerea cu terț donator este un aranjament financiar, pus în mișcare cu mult înainte de concepție. Reproducerea cu terț donator îl privează pe un copil de mama sau tatăl său genetic sau de ambii … intenționat.

„Nu mi-am deschis sufletul cu adevărat și nu mi-am împărtășit sentimentele, până în momentul în care fratele meu l-a găsit tatăl nostru în primăvara următoare, la aproximativ un an și cinci luni după ce am aflat despre concepția mea”, a spus Katy.

Fratele ei (frate social (locuind în altă familie) și genetic complet), Matt Doran, a realizat site-ul DonorChildren.com, singurul registru gratuit al persoanelor concepute cu donator din America. Site-ul său a conectat peste 100 de membri de familie, oameni concepuți cu donatori cu părinții donatori.

Desigur, există o mulțime de persoane concepute cu donatori care pretind că modul în care au fost concepute nu le afectează, nici pozitiv, nici negativ. Unele dintre poveștile lor sunt incluse în cartea „Proiectul nostru anonim”, care conține contribuții din întreaga lume și include puncte de vedere asupra donatorilor de spermă și ovule, ale persoanelor concepute cu donatori precum și ale părinților care au „comandat” copilul. Firul roșu ce străbate întreaga carte este că singura reacție emoțională acceptabilă ce pare să o permită cultura noastră  unei persoane concepute cu donator este cea de gratitudine. În cazul în care o persoană se abate de la această cale emoțională acceptabilă din punct de vedere social și-și exprimă orice fel de frică, tristețe, furie, durere, confuzie și îndoială, i se aplică eticheta de „nerecunoscător” și toate speranțele de a iniția un dialog sunt spulberate.

Citat din cartea amintită:

„Nu-mi place să știu că am fost conceput cu donator. Cred că este ridicol și bizar că cei doi oameni care m-au făcut nu s-au întâlnit niciodată și nu se vor întâlni niciodată. Cred că e înfricoșător că tatăl meu a fost plătit. Cred că este și mai înfricoșător că agenții, vânzătorii și medicii comercianți au muncit atât de mult ca să mă creeze și acum, când eu am devenit adult, nu le pasă deloc de opinia mea. Sunt ca și traficanții de droguri. Vând substanțe care vindecă dorința de a avea copii. Au oare ceva și pentru a-mi vindeca dorința de a ști cine îmi e tată?” Sfâșietor…

„Sacrificarea științifică a tatălui este o ultimă formă de abuz asupra copiilor” – Pierre Levy-Soussan, medic psihiatru de copii din Franța

Comentariu Provita Media: Guvernul francez a declarat, la sfârșitul lunii iunie, că va urma recomandările Comitetului Consiltativ Național de Etică (CCNE), în favoarea femeilor singure și a cuplurilor de lesbiene de a avea un copil prin reproducere asistată medical. Purtătorul de cuvânt al guvernului francez Christophe Castaner a declarat că nu s-a stabilit exact data când va avea loc schimbarea. CCNE, care a început studierea acestei chestiuni încă din 2013, și-a dat aprobarea la 27 iunie a.c. Reproducerea asistată medical este astăzi permisă în Franța doar pentru cuplurile infertile heterosexuale. Castaner a declarat că guvernul nu intenționează să permită procedura mamei-surogat, care este interzisă în Franța, în prezent. Legea din 2013, care a permis căsătoria homosexualilor, a arătat că Franța este foarte divizată în această chestiune, existând proteste de amploare pro și contra acestei legi. Redăm mai jos opinia cunoscutului psihiatru de copii din Franța, Pierre Levy-Soussan, publicată de revista LePoint. Levy-Soussan este complet împotriva deschiderii procedurii procreării asistate medical pentru femeile singure sau pentru cuplurile de lesbiene.

Autor:  Pierre Levy-Soussan, Sursa: LePoint.fr, 3 iulie 2017

Avizul Comitetului Consultativ Național de Etică din Franța (CCNE), ce propune deschiderea procreării asistate medical, fără a ține cont de condiția de infertilitate sau de cuplu, tuturor femeilor, este un regres pe mai multe planuri: un regres al dialogului democratic, un regres al locului tatălui sau al bărbatului, un regres al drepturilor copilului și al concepției umaniste asupra medicinii.

În primul rând, putem pune la îndoială tipul de „expertiză“ invocată de CCNE, căci constatăm că nici o societate științifică, nici o organizație specializată în domeniul protecției copiilor nu a fost audiată? De ce să eliminăm pur și simplu studiile – care există – și care demonstrează că copiii crescuți de cuplurile de același sex o duc mai rău, iar nu „nici mai bine, nici mai rău” decât alții? Pentru a fi corecți întrutotul trebuie să spunem că, atunci când CCNE ia în calcul  studiile ce îi contrazic argumentele (de exemplu, cele care arată că copiii femeilor singure prezintă o supra-morbiditate de tulburări psihice) o face pentru a elimina din nou, dintr-o lovitură, această contradicție în favoarea dreptului la „emancipare”, a dreptului la „autonomie” a individului, pentru a afirma, indiferent de orice, superioritatea „dorinței de a avea un copil”  asupra inegalității acelor copii, pe care îi vom priva în mod științific de tată.

„Eradicarea din punct de vedere „științific” a tatălui este o utilizare deosebit de perversă a științei”

Transformarea unui copil al „științei” în copilul tău nu merge de la sine, aceasta însemnând să faci apel la toate resursele psihice, simbolice, emoționale ale cuplului și, uneori, în zadar, căci această exigență a muncii psihice este înrădăcinată într-o traiectorie personală complicată în care fiecare rămâne mamă sau tată din motive inconștiente, familiale, ancestrale. Cât de multe femei care merg în străinătate pentru a fi „inseminate” descoperă, spre surprinderea lor, dificultățile legate de singurătate, de epuizare fizică și psihică, determinate de venirea copilului pe lume, câte dintre ele nu se simt foarte curând dezarmate în  fața unor întrebări scormonitoare ale copilului. Răspunsurile de-a gata nu sunt suficiente niciodată ( „mai sunt și alți copii fără tată“, „este mai bine să fii singur decât însoțit de cine nu trebuie“, „Am suficientă dragoste pentru tine” …), până când această problemă plonjează în intimitatea femeii și într-o istorie personală adesea foarte complexă. Copilul e încărcat cu această istorie, uneori prea grea pentru el, într-o relație duală, o dispută pe care nimeni nu o va putea limita, întrerupe, tempera.

Eradicarea tatălui din punct de vedere științific este o utilizare deosebit de perversă a științei, deoarece folosește o tehnică pură – grație „furnizorilor de resursă biologică” (CCNE dixit) –, necesară și suficientă pentru a crea un copil. Dar cu ce preț? Cu prețul unui determinism ireversibil, care îl va urmări pe copil toată viața: acela de a fi apatrid, cuvânt care, din punct de vedere etimologic ar însemna „fără țara tatălui”. Trebuie să avem curajul de a spune acest lucru. Chiar și în cazul cuplurilor infertile, care recurg la donare de spermă, unii copii suferă din cauza că trebuie să rămână „străini pentru familiile lor”: ei își vor exprima acest disconfort, de exemplu, prin „imposibilitatea de a-și cunoaște originile lor biologice”. Prin urmare, a ne imagina că o ridicare a anonimatului asupra donației [de spermă] ar putea atenua privarea de genealogie paternă este o altă capcană: un tată nu este niciodată reductibil la sperma sa, la donator, la „furnizor”, ci este o ficțiune, dacă e să ne exprimăm ca James Joyce, necesară unui copil și în care copilul „crede”.

Libertatea unor oameni, adulți, care, de multe ori, au toate motivele, conștiente și inconștiente,  de a se împotrivi să fie tați și, în consecință, bărbați, nu ar trebui să se exercite în detrimentul altora, respectiv, al copiilor, pe care societatea trebuie să-i protejeze de această atotputernicie parentală. Sacrificarea științifică a tatălui este o formă finală de abuz asupra copilului. Într-o zi sau alta, va trebui să plătim pentru asta.