Educația sexuala se face acasa, nu la școala! Statul nu poate lua locul familiei

Scrisoare deschisa miniștrilor Educației și Sanatații privind „educația sexuala”

13 noiembrie 2014

Mai multe zeci de organizații non-guvernamentale, majoritatea creștine, au trimis, astazi, miniștrilor Educației și Sanatații o scrisoare in care se arata preocupate și ingrijorate de presiunile in creștere pentru introducerea in școli a „educației sexuale”. Scrisoarea vine la cateva zile dupa ce un alt grup de ONG-uri s-a adresat celor doi miniștri in susținerea introducerii acestei materii.

Organizațiile creștine, printre care Alianța Familiilor din Romania, Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, Federatia Organizatiilor Ortodoxe Pro-vita din Romania, Fundația Romanian’s Children Appeal, Asociația Familia Tradiționala, Asociația Medicilor Catolici și Asociația Generala a Romanilor Uniți (Greco-catolici) precizeaza ca nu se opun unei educații care sa pregateasca copilul pentru viața intima și de familie, dar aceasta educație trebuie sa ramana in primul rand in sfera si de competenta familiei și in nici un caz sa fie impusa ca materie obligatorie in școli, intrucat statul nu poate lua locul familiei. De asemenea, materia trebuie construita pe premisele oferite de valorile și criteriile morale in abordarea sexualitații și nu sa constea in explicații despre actul sexual și in promovarea unei iluzorii „protecții” fața de sarcina și de bolile cu transmitere sexuala.

 

 Reproducem integral conținutul scrisorii ONG-urilor creștine mai jos.

 

In atentia:

  • domnului Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale
  • si a domnului Nicolae Banicioiu, ministrul Sanatatii

 

SCRISOARE DESCHISĂ

privind educația sexuala” in școala romaneasca

 

Domnilor miniștri,

 

De mai bine de 10 ani, un grup de organizații civice și persoane publice exercita periodic presiuni asupra institutiilor statului pentru a introduce in programa școlara obligatorie, fara consultari și indiferent de vointa majoritatii, o materie numita „educatie sexuala”.

 

Acest grup se folosește de orice ocazie pentru a-și relua presiunile, așa cum a facut-o și zilele trecute[1], motivand prin cazul intr-adevar foarte grav de la Segarcea, unde un tanar a infectat intenționat cu HIV numeroase femei.

 

Dupa cum am precizat in memoriile și scrisorile pe care la randul nostru vi le-am trimis in ultimii ani pe acest subiect[2], ca organizații non-guvernamentale care reprezinta interesele parinților și copiilor din Romania, consideram ca numai o educație morala serioasa, conforma principiilor creștine, este calea și catre adevarata sanatate trupeasca a copilului și adolescentului. Dar aceasta educație trebuie sa ramana in primul rand in sfera si de competenta familiei. Daca ea se va face totuși in școli, materia trebuie construita pe premisele oferite de valorile și criteriile morale in abordarea sexualitații și in nici un caz nu trebuie sa constea in predarea mecanicii actului sexual și a unei iluzorii „protecții” fața de sarcina și de bolile cu transmitere sexuala. In orice caz, in virtutea dreptului constituțional[3] conferit parinților de a asigura „potrivit propriilor convingeri” educatia copiilor lor, trebuie prevazuta posibilitatea parinților de a decide daca minorii aflați in grija lor urmeaza aceste cursuri sau nu.

 

Va rugam sa observați ca semnatarii scrisorii deschise pro-„educație sexuala” datata 6 noiembrie 2014 sunt, cu excepțiile de rigoare, organizații cu o componenta ideologica pronunțata, care promoveaza o viziune ce favorizeaza promiscuitatea, sub aparența așa-numitelor „drepturi sexuale”. In urma cu un an, asociatia „Accept”, una dintre semnatarele scrisorii deschise, l-a invitat in Romania pe profesorul olandez Gert Hekma[4], care sustine ca relatiile sexuale adulți-copii sunt normale. Credem ca aceasta spune totul despre ce fel de „educatie sexuala” se vrea a fi aplicata asupra copiilor nostri!

 

In acest moment, la nivel mondial, nu exista niciun indicator care sa garanteze eficienta unui program de educatie sexuala in școli, ci mai degraba dimpotriva. In Marea Britanie, tara cu experienta de 30 de ani in domeniu, situatia s-a inrautatit in urma introducerii acestei materii. Conform datelor UNICEF si ONU, in Polonia, o tara apropiata Romaniei, unde educatia sexuala este absenta din scoli, rata natalitatii la adolescentele intre 15-19 ani este mult mai mica decat in SUA, Canada sau Marea Britanie, acolo unde se preda aceasta materie de zeci de ani[5] [6].

 

Ne permitem sa subliniem ca insistența pe introducerea unei asemenea materii obligatorii, in absența consultarilor publice și fara a ține cont de interesul real al copiilor (nu de mașinațiile ideologice ale unor ONG-uri), este de natura sa declanșeze conflicte majore intre autoritați și societatea civila, așa cum s-a intamplat in alte țari din Europa, in ultimii ani. Croația, Slovacia, Germania, Spania și Elveția au experimentat, prin introducerea orelor de sexualitate, scandaluri publice majore, din cauza caracterului semipornografic al acestei „educații”. In Croația, programul a fost oprit de Curtea Constituționala[7], care a constatat incalcarea drepturilor parentale; in Spania, materia a fost eliminata de guvern la presiunea parinților[8]; in Elveția[9] și Slovacia[10] sunt programate chiar referendumuri pe aceasta tema; in Germania[11], mai mulți parinți executa pedepse cu inchisoarea din cauza opoziției lor fața de aceste ore, impuse printr-o lege draconica, de tip nazist.

 

Domnilor miniștri,

 

Premisa unor generații viitoare responsabile este revigorarea și readucerea la statutul de participant major la viața cetații a instituției esențiale a Familiei. Incercarile de a inlocui rolul firesc al acesteia prin etatizarea educației și a copilului (așa cum constatam ca se incearca și prin scaderea continua a varstei minime de școlarizare obligatorie, de la 7 la 6 ani, acum de la 6 la 5 ani și in viitor la 3 ani) nu pot duce la nimic bun. Noi, cel puțin, NU dorim repetarea unor experimente istorice nefaste pe copiii noștri.

 

Sexualizarea copiilor prin mass-media, accesul neingradit la violenta si pornografie, lipsa unei educatii moral-religioase solide sunt adevaratele motive pentru care apar nenorociri precum cea de la Segarcea. Nu putem combate viteza excesiva prin campanii de folosire a centurii de siguranta! Mai exact, cea mai buna protecție in cazul precizat ar fi fost NU „utilizarea prezervativului”, așa cum promoveaza proponenții „educației sexuale”, ci o educație despre infranarea trupeasca a adolescenților și despre relația intima numai in cadrul casatoriei. Acestea sunt argumente suficiente pentru ca bolile cu transmitere sexuala sa nu se raspandeasca. Iata de ce copiilor trebuie sa li se insufle importanța unor noțiuni preum fidelitate, castitate, reținere – fara teama de a parea vetuști sau anacronici.

 

Domnilor ministri,

 

 

In calitate de parinti si reprezentanți ai familiilor din Romania, va transmitem dorinta comuna de a avea un sistem educational care sa asigure dezvoltarea fireasca a individului, spre prosperitatea familiei și binele societatii.

 

Pentru implinirea acestui deziderat, va solicitam:

  1. Decizia introducerii „educației sexuale” in școli sa se faca doar cu respectarea principiului democratic al consultarii efective și consistente a cetațenilor in soluționarea problemelor de interes public.
  2. In numele majoritații cetațenilor, care se declara creștini, acest curs sa fie construit pe principii moral-creștine. In acest sens, va stam la dispoziție cu propunerea noastra de curicula.

Va rugam sa ascultati glasul majoritatii, inca, tacute a acestei tari.

 

Asa sa va ajute Dumnezeu!

 

Semneaza,

  • Alianța Familiilor din Romania
  • Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
  • Federatia Organizatiilor Ortodoxe Pro-vita din Romania (13 ONG-uri)
  • Fundația Romanian’s Children Appeal
  • Asociația Familia Tradiționala, Iași
  • Asociația Medicilor Catolici, București
  • Asociația Generala a Romanilor Uniți (Greco-catolici)
  • Asociatia HomeSchooling Romania
  • Asociatia Parintilor din Scoala Nicolae Popoviciu, Beiuș
  • Asociația Studenților Creștini Ortodocși Romani (ASCOR)
  • Asociația Ortodoxia Tinerilor, Galați
  • Habitat pentru Umanitate, Pitesti
  • Asociația pentru Libertatea Romanilor
  • Asociația Barbaților Creștini din Romania
  • Asociația pentru Toleranța in Spațiul Public, București
  • Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), București
  • Asociația Tradiția Romaneasca, București
  • Asociația PROVITA Media, București
  • Asociația Darul Vieții, Timișoara
  • Centrul de Consiliere și Informare pentru Femei cu Sarcina Nedorita „Puls”, Oradea
  • Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Iași
  • Asociatia Ieromonah Arsenie Boca, Arad
  • Fundația Creștina „Parintele Arsenie Boca”
  • Fundația Creștina Elim, Beiuș
  • Asociatia Bunul Samaritean, Beius
  • Asociația Prologos Timisoara și Asociația Prologos Oradea
  • Asociația Rost

 

NOTE:

[1] http://m.hotnews.ro/stire/18479851

[2] http://provitabucuresti.ro/activitati/scrisori/405-educatie-sexuala-memoriu

[3] Art. 29 alin. 6 din Constitutia Romaniei

[4] http://www.culturavietii.ro/2013/02/05/profu-de-pedofilie-un-apologet-al-pedofiliei-sustine-la-bucuresti-o-conferinta-la-invitatia-organizatiei-minoritatilor-sexuale-accept/

[5] http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/repcard3e.pdf

[6] http://data.un.org/Data.aspx?d=WDI&f=Indicator_Code%3ASP.ADO.TFRT

[7] http://www.culturavietii.ro/2013/06/03/croatia-curtea-constitutionala-suspendat-educatia-sexuala-in-scoli/

[8] http://www.culturavietii.ro/2012/02/05/noul-guvern-spaniol-isi-respecta-promisiunea-de-a-proteja-familia/

[9] http://www.culturavietii.ro/2014/02/09/elvetia-referendum-national-ore-educatie-sexuala-prea-explicite/

[10] http://www.culturavietii.ro/2014/11/05/lobby-ul-lgbt-din-parlamentul-european-gaseste-democratia-dezgustatoare/

[11] http://www.familiaortodoxa.ro/2010/02/27/un-razboi-nedeclarat-impotriva-familiei/

 

Scrisori deschise © Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

Leave a Reply