Viitorul promitator al celulelor din sange din cordon ombilical

Cotidianul francez La Croix face portretul profesorului Eliane Gluckman, pionierul grefelor de sange din cordon ombilical. In 1998, aceasta a realizat prima grefa de sange din cordon ombilical, pe un pacient american, atins de anemia Fanconi, o maladie genetica rara, care antreneaza un deficit grav al maduvei osoase. Astazi, pacientul se simte bine iar profesoara a tratat numerosi alti pacienti. Profesoara Gluckman este presedinta EUROCORD, o asociatie dedicata dezvoltarii internationale de banci pentru sangele din cordon ombilical.  Pe langa grefe, Eliane Gluckman se consacra, de asemenea, cercetarii pe celule stem din cordonul ombilical, care este astazi foarte promitatoare. Profesoara sustine: „Logica ne spune ca, in timp, grefa de sange din cordon ombilical va inlocui grefa de maduva osoasa, deoarece donarea de maduva este foarte dificila”.  Astazi, in Franta, este foarte in urma in acest domeniu, considera Gluckman, deoarece nu are decat 10.000 de esantioane de sange din cordonul ombilical, in timp ce ar trebui sa aiba 50.000. „Jumatate din grefe sunt facute in Franta cu importuri din America, sangele din cordon importat valorand 35.000 de euro, iar cel din rezervele bancilor nationale este 9.000 euro”. In Franta, exista astazi 3 banci de sange din cordon ombilical, si altele 5 se vor deschide in anul viitor.

Cel de-al doilea Congres International pentru cercetari in domeniul celulelor stem din cordonul omnbilical se va tine in perioada 26-28 noiembrie, la Monaco. Profesoara Elaine Gluckman, presedintele Comisiei Stiintifice a Congresului, si participantii la acest eveniment vor reveni pe larg asupra cercetarii in acest domeniu.

About Post Author

Varia

Leave a Reply