Peste 40 de organizatii spaniole pentru viata, membre ale Forumului pentru Familie, au organizat o manifestatie de amploare, la 17 octombrie 2009, la Madrid, impotriva proiectului controversat al guvernului socialist de a liberaliza avortul. La manifestatie au participat 2 milioane de persoane. Primaria orasului Madrid a vorbit de 1 200 000 de persoane, iar anumite ziare, de 10 000 de participanti. Totusi, indiferent de aceste pareri diferite cu privire la numarul de participanti, toti sunt de acord ca manifestatia a fost una dintre cele mai importante din timpul mandatului lui José Luis Rodriguez Zapatero. De asemenea, manifestatia a fost sustinuta de catre Partidul Popular si de catre Biserica Catolica. Reprezentantul organizatiei Derecho a Vivir (Dreptul la Viata) a declarat ca „La 17 octombrie, la Madrid, se vor auzi protestele a toata Spania pentru apararea celor mai inocenti si a celor mai vulnerabili”. Presedintele Forumului pentru Familie, Benigno Blanco, a declarat ca manifestatia s-a dorit a fi – si a fost – „un protest al societatii civile”, caci „nu este legata de Biserica si nici de un partid politic, ci este o initiativa cetateneasca”. (Libération.fr, 17 octombrie 2009; Le JDD.fr, 17 octombrie 2009)
Manifestatii de amploare impotriva avortului, la Madrid
Varia
Academia de medicina din Franta voteaza impotriva mamei-surogat
Academia de medicina din Franta s-a pronuntat recent impotriva gestatiei pentru altul (GPA), numita altfel si „mama purtatoare” cu 43 […]
Vaticanul a condamnat in cei mai duri termeni practica clonarii embrionare
Episcopul Elio Sgreccia, presedintele Academiei Pontificale pentru Viata, a numit aceasta practica „cea mai grava exploatare a fiintei umane” si […]
Ziarul „Ziua”, despre studiul „Declinul demografic si viitorul populatiei Romaniei”
Facand referire la studiul „Declinul demografic si viitorul populatiei Romaniei”, realizat sub egida Academiei de catre Centrul de cercetari demografice […]
Mamele-surogat: „o alienare biologica”
Presedintele Republicii Franceze „va face o sinteza a propunerilor privind legea bioeticii” in vara aceasta, referindu-se in special la mamele […]
Primul bebe-medicament creat in Spania
In Spania, un copil atins de beta-talasemie a fost vindecat, dupa ce a primit celule din sangele cordonului ombilical al […]
Indemnizatii pentru gemeni si pentru mamele studente
Prin Legea nr. 239/2009, a fost modificata Ordonanta de urgenta nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului. Modificarile […]
Accesând site-ul nostru, sunteti de acord să utilizați Cookie-uri. Mai multe info
Setările cookie-urilor de pe acest site „permit cookie-urilor” să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site, fără a schimba setările cookie-urilor, sau dacă faceți clic pe „Accept” mai jos, vă dați acordul pentru acest lucru.