Danielle Moyse, doctor in filozofie si cercetator asociat la Institutul de cercetari interdisciplinare pentru probleme sociale (CNRS, Inserm, EHESS), publica in revista La Croix un articol despre eugenia prenatala. Autorul se intreaba daca „concretizarea ultimelor «progrese» ale diagnosticului prenatal a trisomiei 21” ne va face „sa asistam la eradicarea ultimelor scrupule care privesc eliminarea a aprioximativ 90% din fetii care sunt declarati a fi purtatori ai acestei boli”. Amintim ca in octombie 2008, cercetatorii de la Universitatea Stanford (SUA) au anuntat ca au pus la punct un nou test precoce de diagnosticare a trisomiei 21, plecand de la un simplu test sanguin al mamei. Acesta se bazeaza pe analiza ADN-ului fatului care se gaseste in sistemul sanguin al mamei. „Avantajul” acestei tehnici este evitarea amniocentezei, care antreneaza un avort spontan in 1% din cazuri pentru fetii „normali”. „In ceea ce priveste pe fetii purtatori de trisomie, toata nelinistea de acest fel este, ca efect, innabusita”, subliniaza Danielle Moyse, „daca facem amniocenteza cu scopul de a detecta trisomia 21, care deschide «dreptul» la o «intrerupere medicala de sarcina», urmeaza ca, in caz de pierdere spontana de sarcina, prin care este expulzat un fat «mongoloid», cum i se spune acestuia, o astfel de reactie a organismului maternal nu va face decat sa anticipeze gestul feticid, care urmeaza probabil sa se produca!”.
In incheiere, sa intelegem ca acest nou test va permite „salvarea fetilor «normali», in locul «altora», pentru care legitimitatea eliminarii lor este admisa de politica depistarii prenatale generalizate”. Este deci ilogic sa depistezi la scara larga trisomia 21, fara ca aceasta sa nu conduca la eliminarea inainte de nastere a fetilor avuti in vedere, „intr-un context in care nici o cercetare publica nu este menita sa incerce a o trata”.
„Prin inventarea testelor realizate chiar la inceputul sarcinii nu vom fi noi oare (nu suntem deja?) in pragul unei selectii care, prin caracterul ei, aproape nedureros, ne va face sa trecem sub tacere ultimele nelinisti despre acest subiect?”, remarca autoarea, care se intreaba de ce aceasta practica nu se extinde si pentru alte maladii. Cum sa „eviti miza ascunsa a unei gestiuni tot mai normate a nasterilor”? „Dreptul selectionarii copiilor, drept care s-a nascut in numele libertatii, nu este oare o alienare suprema (…)?”. (La Croix, 24 februarie 2009)