Senatorii au votat pentru introducerea acordului prezumat în Legea transplantului de organe

Senatul a votat pe 12 mai a.c. ca persoanele care nu şi-au exprimat, în timpul vieţii, refuzul să-şi doneze organele să fie considerate implicit de acord sa le doneze după deces, în baza „acordului prezumat”.  Senatul a adoptat astfel modificarea Legii 95 din 2006, iniţiată şi de către ministrul sănătăţii Eugen Nicolaescu. Modificarea urmează să fie votată şi în Camera Deputaţilor.  (http://www.hotnews.ro, 12 mai 2008)

Din păcate, site-ul Senatului nu oferă posibilitatea urmăririi dezbaterilor acestei propuneri legislative atât de importante. Nu se ştie dacă au existat poziţii pro şi contra din timpul dezbaterilor din comisiile de specialitate, nu este clar dacă măsura a fost dezbătută în comisiile de specialitate. Ştim până acum că modificarea a fost iniţiată de câţiva deputaţi, care au trimis textul la Senat. Redăm aici câteva legături prin care să înţelegeţi cine a iniţiat această propunere şi cum a urmat tot procesul legislativ:

http://www.cdep.ro/proiecte/bp/2007/1000/30/4/em1034.pdf

http://webapp.senat.ro/pdf/08L081LG.pdf

http://webapp.senat.ro/pdf/08L081CR.pdf

http://webapp.senat.ro/pdf/08L081FS.pdf

http://80.97.216.132/senat.proiect.asp?cod=12905&pos=0

Guvernul şi-a dat acordul pentru această iniţiativă legislativă, cu condiţia să se ţină seama de următoarele precizări: „se impune o amplă documentare privind transplantul de organe din statele membre ale Uniunii Europene”, se impune „consultarea organizaţiilor societăţii civile, în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor în discuţie”. De asemenea, se precizează în acordul dat de guvern: „legislaţia europeană lasă la libera apreciere a statelor membre reglementarea tipului de acord (informat sau prezumat) şi eventuala necesitate a consimţământului familiei, nespecificându-se faptul că în situaţia acordului prezumat s-ar putea ignora punctul de vedere al familiei (subl. în original). Guvernul mai atenţionează că acţiunile promovate la nivelul Uniunii Europene „vizează crearea unui sistem eficient, de identificare a potenţialilor donatori de organe post-mortem, după îndeplinirea tuturor cerinţelor obligatorii referitoare la consimţământ, acest sistem fiind esenţial pentru creşterea ratei donatorilor” (subl. în original).

Este interesant că în stenogramele Senatului nu apar decât trei referiri foarte succinte la dezbaterile asupra acestei modificări:

http://www.senat.ro/PaginaPrincipala.aspx?tdID=55&divID=50&b=0&adr=%2fpagini%2fProceduri+parlamentare%2fAgenda%2fStenograme%2fstenograme.htm , pag.52-54.

Mai remarcăm că Ministerul Sănătăţii, guvernul, de fapt, nu a anunţat cum va organiza programul de informare a populaţiei. Ne punem întrebarea deja dacă grupul de iniţiativă nu cumva mizează tocmai pe ignoranţa oamenilor în această problemă, totuşi, atât de complicată.

Din nefericire, acest proiect de lege compromite actul donării de organe. Împărtăşim şi susţinem poziţia multor oameni care sunt de acord cu acest act profund omenesc, dar nu în orice condiţii şi cu obligativitate de lege. Prin acordul prezumat, nu se mai poate fi vorba de donare, ci pur şi simplu de confiscare a organelor unui om, după moarte, de către stat. Iar opţiunea propusă de legiuitori de a declara în faţa notarului că nu eşti de acord cu donarea de organe, este total în favoarea celor care susţin „acordul prezumat”, adică în favoarea statului. Şi s-ar putea ca mulţi oameni, care sunt de acord cu donarea de organe, să-şi schimbe părerea în sens opus, după apariţia acestei legi.

Asociaţia Provita Media a analizat într-o scrisoare publică şi în două articole publicate în ziarul „Lumina” (26 şi 28 mai, a.c.) problemele pe care le ridică această iniţiativă legislativă.

Enumerăm mai jos principalele probleme fără răspuns din această propunere de modificare a legii:

1)      Încălcarea drepturilor omului şi impunerea unei filozofii a dreptului care încalcă demnitatea umană (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Prima Declaraţie de la Helsinki şi Codul de la Nüremberg). Poziţia statului este net avantajată, în defavoarea persoanei umane.

2)      Moartea cerebrală pune în discuţie conflictul de interese pacient-medic. Se observă opţiunea pentru moartea pacientului, în condiţii neprecizate clar.

3)      Medicul poate fi acuzat de interes faţă de organele muribundului.

4)      Implicarea medicului şi a spitalului în fenomenul traficului de organe. Acest fenomen ar putea fi propulsat de interese mari financiare şi are caracter transnaţional.

5)      Accentuează criteriul eficienţei şi utilitarismului în înţelegerea vieţii omului contemporan.

6)      Neelucidarea situaţiei reale a operaţiilor de transplant. Nu se ştie dacă s-a făcut o analiză a reuşitelor acestui tip de operaţii, cel puţin în România.

7)      Apare conceptul de „om fără organe”. Poliţia nu poate dovedi abuzurile, de exemplu, că un om a fost omorât anume în scopul prelevării de organe. Un corp fără organe nu mai poate sta în atenţia poliţiei.

8)      Problema donării de organe în general (nu ne referim aici la „acordul prezumat”) este complicată şi cere o informare detaliată şi în timp a populaţiei.

9)      Neglijarea problemelor de ordin moral şi religios. Legea intră în contradicţie, de exemplu, cu poziţia tuturor  Bisericilor din România.

10)  Elaborarea textului şi trimiterea sa la Senat „pe uşa din dos”, fără a fi pus în dezbatere publică. Nu se cunosc, până în acest moment, motivaţiile şi dezbaterile proiectului de lege.

11)  Imaginea transplantului s-a făcut pe o informare deficitară şi tendenţioasă. Ziarele, din lipsă de informaţie, au susţinut fie punctul de vedere al iniţiatorilor măsurii (în mare parte medici), fie au rezumat punctele de vedere din alte ţări, exagerând criza de organe.

 

Mai subliniem că propunerea de modificare a legii nu  vine din partea nici unei organizaţii care îi susţine şi-i reprezintă pe oamenii care au nevoie de transplant. Legea a fost iniţiată, în principal de medici: Mircea Ifrim (PRM) de profesie medic, Petre Movila (PD-L), Eugen Nicolaescu (PNL), Ion Luchian (PNL) de profesie medic, Aurel Nechita (PSD) de profesie medic, Ovidiu Brinzan (PSD) de profesie medic si senatorul PD-L Dan Sabau, de profesie medic.

Graba cu care senatorii au votat această modificare ne face să ne punem multe alte întrebări. Este posibil ca insistenţa cu care s-a revenit asupra acestui subiect să se datoreze şi finanţărilor care se fac în acest domeniu. Dr Ovidiu Butuc, directorul Spitalului Clinic de Urgenţă din Târgul Mureş, susţinea într-un anunţ făcut privind înfiinţarea unei bănci de celule stem la Târgu Mureş: „politica de transplant, pe lângă faptul că este salvatoare de vieţi, este şi foarte bine finanţată”. (Ziua, 12 mai 2008)

Pe de altă parte, profesor dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Comisiei de Bioetică din Ministerul Sănătăţii, susţine că nu se pomeneşte nimic despre „riscurile la care se supune donatorul, ci doar de beneficiile pentru primitor. Transplantul este mutilant pentru donator. (…) La noi nu există o evaluare a stării de sănătate a celor care au donat organe sau ţesuturi şi a celor care le-au primit”. (Gardianul, 20 septembrie 2007)

Dincolo de declaraţia doctorilor ca vor salva vieţi, acordul prezumat este un act care dezumanizează şi transformă omul decedat din subiect în obiect. Este vorba despre goana specialiştilor de a avea cât mai multe organe”, aprecia, la timpul dezbaterii pe această temă, dl Vasile Astărăstoaie. (Ziua, 6 martie 2007)

Mai amintim că Alianţa Familiilor din România a înaintat o scrisoare deschisă Senatului, prin care cerea „să nu legifereze acordul prezumat în România, ci să încurajeze donarea benevolă de organe, prin metode informative şi educative”.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române resping categoric această prevedere a proiectului de lege. BOR se pronunţă în favoarea transplantului doar dacă donatorul şi-a dat consimţământul în scris ori în condiţiile în care nu este posibil acest lucru, rudele sale să-şi fi dat acordul.

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB), prin purtătorul de cuvânt pr. Francisc Doboş, apreciază că transplantul de organe este inacceptabil din punct de vedere moral dacă donatorul sau cei îndreptăţiţi nu şi-au dat acordul explicit, considerând că acordul prezumat contravine principiului etico-medical al consimţământului responsabil. „1.Noţiunea de acord prezumat este ilicită atât din punct de vedere moral cât şi juridic. Este inadmisibil principiul pe care aceasta se bazează: tăcerea=acord, deoarece îl împiedică pe cetăţean să facă o alegere conştientă şi liberă, contravenind principiului etico-medical al consimţământului responsabil. Prin această procedură, donarea de organe este degradată la stadiul de act obligatoriu şi transformată în extirpare de organe. 2. Departe de a favoriza „cultura donării de organe”, această procedură va face să se nască o răspândită şi justificată neîncredere faţă de autoritatea sanitară, iar personalul medical va fi suspectat că va cocheta cu grupurile care acţionează în sfera comerţului de organe. În plus, prin extirparea statală de organe, politica sanitară se va îndrepta spre legalizarea eutanasiei. 3. Soluţia la emergenţa transplantului de organe nu se va rezolva printr-o politică de extirpare totalitară, ci printr-o operă de sensibilizare şi de cultivare a carităţii şi a gratuităţii conştiente şi explicite.” (Catholica.ro, 29 mai 2008)

O altă problemă majoră în transplantul de organe este cea a morţii cerebrale. Profesoara de drept de la Universitatea Metropolitan din Londra, dna Jacqueline Laing, a declarat pentru Provita Media că „Moartea cerebrală, din punct de vedere ştiinţific, este un subiect controversat. În asemenea caz, organele pot fi prelevate de la o persoană care nu a murit încă. Acordul prezumat invită la omucidere, în baza unor decizii subiective şi discutabile, luate de oameni fără scrupule”. Domnia sa mai susţine că „Acordul prezumat este o chestiune periculoasă care efectiv duce la legalizarea eutanasiei oamenilor în incapacitate mintală. Acest tip de legislaţie utilitaristă deschide calea altor intervenţii non-terapeutice pe cei care nu şi-au dat consimţământul (ca îndepărtarea de ţesuturi şi organe, avort şi sterilizare). Statele care urmează această legislaţie utilitaristă vor adopta o poziţie înjositoare şi ruşinoasă, deoarece aceste încălcări flagrante ale drepturilor omului nu sunt cu nimic mai prejos decât abuzurile eugeniste naziste din sec XX.”

Pentru comparaţie, amintim ce declara dr Victor Zota, şeful Agenţiei de Transplant, despre moartea cerebrală: „[…] România are cel mai strict protocol pentru declararea morţii cerebrale. Însă cea mai mare confuzie care se face atunci când vine vorba despre prelevarea unor organe pentru transplantare şi salvarea altor vieţi este cea legata de moartea cerebrală asociata cu moartea clinică. Moartea cerebrală înseamnă deces. Creierul nu mai funcţionează, fără nici un fel de posibilitate de a-şi reveni. Moartea clinică este reversibilă şi nu se recoltează organe de la persoane aflate în moarte clinică”. (Ziua, 6 martie 2007)  Iar ca să spulbere orice bănuială că s-ar putea face trafic de organe mai uşor, domnia sa mai menţionează: „O persoana aflata în moarte cerebrală trebuie ţinută în condiţii speciale, „vie” de la gât în jos, condiţii care nu sunt la îndemâna oricui.” (Ziua, 6 martie 2007)

 

Varia

Leave a Reply