Scrisoare deschisa adresata Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei

in legatura cu aprobarea rezolutiei “Accesul la avort fara risc si legal in Europa”

Catre: Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei
Avenue de l”Europe
F-67075 Strasbourg Cedex
Tel: +33/ 388 41 20 00
Fax: +33/ 388 41 27 81

Stimati membri ai Adunarii Parlamentare,

In legatura cu Rezolutia “Accesul la avort fara risc si legal in Europa”, suntem ingrijorati de viziunea materialista, ce minimalizeaza viata omului, si de argumentele specifice ingineriei sociale, aduse in sprijinul ei. In proiectul de rezolutie se da exemplul Romaniei ca sa se arate ca, atunci cand avortul este interzis, rezultatul ar fi nu mai putine avorturi, ci “mai multe avorturi clandestine”.

Sustinem ca acest argument reprezinta o grava manipulare ideologica, facuta – cu stiinta sau cu nestiinta – de catre autorii acestui document oficial. In timpul dictaturii comuniste, problema avortului a constituit un element de baza al ingineriei sociale, iar liberalizarea sau restrictionarea avortului, s-a facut in functie de felul cum a potentat el puterea elitei politice comuniste sau a dictatorului Ceausescu. Avortul a fost liberalizat pentru prima data in Romania de Partidul Comunist, in anul 1957, intr-o societate traditionala si strict orientata de viziunea crestina, iar liberalizarea s-a facut sub presiunea URSS-ului. Mai tarziu, in 1966, Nicolae Ceausescu a restrictionat avortul, in special ca masura anti-URSS si pentru a mari “masa sociala”. A folosi drept argument cresterea numarului de avorturi ilegale, atunci cand avortul este interzis – situatie care n-a fost lamurita nici in tarile democratice occidentale (in anii ”70, si-n Franta, si-n SUA, se stie foarte bine ca au fost manipulate statisticile, pentru a se influenta legalizarea avortului) – inseamna a manipula o realitate care nu putea fi cunoscuta cu exactitate si, cel mai grav, a actiona imoral, in defavoarea unor oameni care si asa au suferit privarea de libertate, mai ales morala si spirituala, o jumatate de secol.

Pe de alta parte, consideram ca Rezolutia “Accesul la avort fara risc si legal in Europa”, votata favorabil de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, va avea numai efecte negative in Romania.

Membrii APCE, care au sustinut rezolutia, nu cunosc faptul ca dreptul la avort nu a fost recunoscut niciodata de vreo instanta internationala. Prin aceasta rezolutie, cat si prin Raportul intocmit de Comisia pentru Sanse Egale a Adunarii Parlamentare, este atacata legea drepturilor omului si se incearca scoaterea problemei avortului din competenta fiecarei tari in parte. Suntem ingrijorati ca oamenii din Uniunea Europeana nu vor avea asigurata de tarile lor protectia legala specifica statutului de cetatean. Va reamintim, de asemenea, ca la avizarea Raportului, Comisia pentru probleme sociale a sanatatii si familiei a audiat doar ONG-uri care promoveaza ideea accesului liber la avort si a obligativitatii educatiei sexuale si sustin programe de aplicare a acestor idei. In Romania, unele asemenea organizatii neguvernamentale, cu forta financiara pe care o au, au colaborat cu institutii guvernamentale, manipuland lucrurile, de cele mai multe ori, in sensul aplicarii ideologiei lor. Pentru o dezbatere obiectiva si echidistanta a problemelor expuse in Raport, ar fi trebuit audiate si ONG-uri care au argumente sa sustina restrictionarea avortului si care cunosc problemele tinerilor si ale familiilor.

In Romania, prin influenta ONG-urilor cu ramificatii internationale, controlul populatiei prin avort si contraceptie a fost legalizat la inceputul anilor ”90. Rezultatele dezastruoase ale acestei strategii se pot vedea din studiile realizate de Ministerul Sanatatii si organizatii neguvernamentale. Rata avortului se mentine la unul dintre cele mai ridicate nivele pe plan mondial, ritmul de scadere al populatiei este fara precedent in istorie (ONU anunta ca populatia Romaniei va ajunge de la 21,6 milioane de locuitori, la 16 milioane de locuitori, in 2050), imbolnavirile cu boli cu transmitere sexuala nu mai pot fi controlate, iar rata imbolnavirilor de cancer mamar si de col uterin din ultimii ani a adus Romania pe pozitiile 1-3 la nivel european.

De asemenea, in ultimii ani, multe ONG-uri romanesti sau straine, sustinute financiar de industria avortului, au initiat programe de educatie sexuala in scoli, cu acordul Ministerului Educatiei. Educatia sexuala obligatorie introdusa in scoli face ca problema sexualitatii adolescentilor sa fie rezolvata fara participarea parintilor, care, in general, au toate responsabilitatile morale si financiare pentru a asigura o viata buna copiilor lor. In Romania, viata adolescentilor, pornind de la o intelegere gresita, iresponsabila a sexualitatii, s-a inrautatit. Statisticile spitalelor si ale Ministerului Sanatatii arata o crestere alarmanta a numarului sarcinilor la adolescente, a ratei bolilor cu transmitere sexuala la adolescenti si tineri si o scadere a varstei primului contact sexual la 11-12 ani.

Va multumim si va rugam sa tineti cont de aceste realitati triste, determinate de liberalizarea avortului in Romania.

Larisa Iftime, presedinte, Asociatia Provita Media

Organizatii care sustin scrisoarea:

  • Asociatia “Pro-Vita – pentru nascuti si nenascuti”, Bucuresti
  • Fundatia Ecumenica “Pro Axe Mundi”, Bucuresti
  • Asociatia “PRO-VITA” pentru nascuti si nenascuti, Filiala Gorj
  • Alianta Familiilor din Romania
  • Familia Pr.Grigore Lucian, Pitesti
  • Asociatia Darul Vietii, Timisoara
  • Asociatia “PRO-VITA” pentru nascuti si nenascuti, Filiala Galati
  • Fundatia Solidaritate si Speranta, Iasi
  • Fundatia Crestin Ortodoxa PRO FILIIS, Pitesti
  • Asociatia Pro-Vita Sibiu
  • Asociatia Filantropica Medical Crestina Christiana, Proiectul pentru Viata, Cluj 22 aprilie 2008

Scrisori deschise© Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

Leave a Reply