Sunt medic pediatru și vreau să vă povestesc despre modul în care s-a infiltrat ideologia transgender în domeniul pediatriei și a produs un abuz la scară largă asupra copiilor.
Sursa: Daily Signal, 3 iulie 2017, traducere și adaptare Provita Media (Sublinierile aparțin editorului Provita Media)
Politica transgender a luat americanii prin surprindere și i-a luat pe unii legiuitori pe neașteptate.
Doar cu câțiva ani în urmă, mulți nu și-ar fi putut imagina o dispută atât de semnificativă asupra accesului bărbaților și a femeilor transgender la toaleta unisex în Carolina de Nord.
Dar ideologia transgender nu doar că ne infectează legile. Ea intră în viețile celor mai nevinovați dintre noi – copiii – având și sprijinul aparent în creștere al comunității medicale profesionale.
Așa cum am explicat în articolul meu din 2016, „Dysphoria de gen la copii și suprimarea dezbaterii”, profesioniștii care îndrăznesc să pună la îndoială linia de partid neștiințifică de sprijinire a terapiei de tranziție de gen descoperă că sunt discreditați și scoși pur și simplu afară din slujbă.
Eu vorbesc ca o persoană familiarizată îndeaproape cu comunitățile preocupate de sănătatea comportamentală și pediatrică și cu practicile lor. Sunt mamă a patru copii, care a muncit 17 ani ca medic pediatru general certificat, cu accent pe sănătatea comportamentala a copilului, înainte de a părăsi practica clinică, în 2012.
În ultimii 12 ani, am fost membru al Consiliului de administrație și cercetător al Colegiului American de Pediatrie, iar în ultimii trei ani am fost președintele acestuia.
De asemenea, am fost membru în Consiliul de administrație al Alianței pentru Alegerea Terapeutică și Integritate Științifică, din 2010 până în 2015. Această organizație de medici și profesioniști în domeniul sănătății mintale apără dreptul pacienților de a primi psihoterapie pentru conflicte de identitate sexuală, practică ce este în concordanță cu valorile profunde, bazate pe știința și etica medicală.
Am asistat la o actualizare a consensului medical cu privire la natura identității de gen. Ceea ce medicii tratau odată ca fiind o boală mintală, comunitatea medicală afirmă în prezent în mare măsură și chiar promovează ca fiind ceva normal.
Iată câteva dintre aceste modificări.
Noul normal
Clinicile pediatrice „de gen” sunt considerate centre de elită pentru afirmarea* copiilor, tulburați de sexul lor biologic. Această condiție dificilă, cândva numită tulburare de identitate de gen, a fost redenumită „disforie de gen”, în 2013.
În 2014, existau 24 de astfel de clinici de gen, grupate în principal pe coasta de est și în California. Un an mai târziu, erau peste 40 în toată țara.
Cu 215 programe de rezidență în pediatrie, care pregătesc viitorii pediatri printr-un protocol ce afirmă tranziția (de gen) și care tratează copiii cu disforie de gen în consecință, clinicile de gen sunt sortite să prolifereze în continuare.
În vara trecută, guvernul federal a declarat că nu va impune programelor de stat de asigurare de sănătate Medicare și Medicaid să acopere procedurile ce afirmă tranziția (de gen) pentru copii sau adulți, deoarece experții medicali de la Departamentul de Sănătate și Servicii Umane (Ministerul Sănătății, în SUA – n.t.) au descoperit că riscurile erau adesea prea mari, iar beneficiile prea neclare.
Netulburată de aceste constatări, Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Transgender-ilor a făcut presiuni, susținând – fără nici o dovadă – că aceste proceduri sunt „sigure”.
Două asociații de pediatrie de frunte – Academia Americană de Pediatrie și Societatea de Endocrinologie Pediatrică – au urmat în mod continuu, aprobând abordarea afirmării tranziției, chiar dacă cea de-a doua organizație recunoaște în cadrul propriilor sale orientări că protocolul de afirmare a tranziției se bazează pe dovezi reduse.
Ambele organizații chiar recunosc că singurele dovezi clare privind această abordare sunt potențialele riscuri pentru sănătatea copiilor.
Abordarea ce afirmă tranziția constă în faptul că acei copii care „insistă în mod constant și persistent” că nu sunt genul asociat sexului lor biologic sunt în mod natural transgender-i.
(Astăzi se ignoră faptul că, în viața normală și în psihiatrie, orice persoană care „insistă în mod constant și persistent” asupra oricărui lucru ce contravine realității fizice este considerat fie confuz, fie cuprins de delir).
Protocolul de afirmare a tranziției recomandă părinților să-și trateze copiii în raport cu genul pe care ei și-l doresc si să le administreze substanțe ce le blochează pubertatea, în jurul vârstei de 11 sau 12 ani, dacă au disforie de gen.
Dacă, până la vârsta de 16 ani, copiii încă mai insistă că sunt prinși într-un corp „greșit”, li se administrează hormoni încrucișați, iar fetele biologice pot obține o dublă mastectomie (extirparea sânilor).
Așa-numitele „intervenții chirurgicale ale părții de jos” sau intervenții chirurgicale de reamenajare a organelor genitale nu sunt recomandate înainte de vârsta de 18 ani, deși unii chirurgi au contrazis recent această restricție.
Abordarea în favoarea tranziției a fost adoptată de instituțiile publice în mass-media, în educație și în sistemul nostru juridic și este acum recomandată de majoritatea organizațiilor medicale naționale.
Cu toate acestea, există excepții de la această mișcare, pe lângă Colegiul American al Medicilor Pediatri și Alianța pentru Alegere Terapeutică. Aici intră Asociația Medicilor și Chirurgilor Americani, Asociațiile Creștine Medicale și Stomatologice, Asociația Medicală Catolică și Youth Gender Professionals, ce susține mișcarea LGBT.
Mișcarea transsexuală a luat avânt în comunitatea medicală și în cultura noastră prin oferirea unei povești profund eronate. Cercetările și faptele științifice arată un tablou complet diferit.
Iată câteva dintre aceste fapte fundamentale.
- Cercetările pe gemeni dovedesc că nimeni nu se naște „prins într-un corp de sex greșit”.
Unele studii asupra creierului au sugerat că unii se nasc cu un creier „transgendat”. Dar aceste studii sunt grav eronate și nu dovedesc acest lucru.
Practic totul în legătură cu ființa umană este influențat de ADN-ul nostru, dar foarte puține trăsături sunt fixate în noi de la naștere. Tot comportamentul uman este alcătuit din elemente heteroclite, formate în grade diferite pentru natură și cultură.
Cercetătorii efectuează în mod obișnuit studii pe gemeni pentru a discerne care sunt factorii (biologici sau nonbiologici) ce contribuie mai mult la exprimarea unei trăsături particulare. Studiile pe gemeni cel mai bine concepute sunt cele cu cel mai mare număr de subiecți.
Gemenii identici conțin 100% același ADN de la concepție și sunt expuși acelorași hormoni prenatali. Deci, dacă genele și/sau hormonii prenatali au contribuit semnificativ la transgenderism, ar trebui să ne așteptăm ca ambii gemeni să se identifice ca transgender-i aproape 100%.
Culoarea pielii, de exemplu, este determinată numai de gene. Prin urmare, gemenii identici au aceeași culoare a pielii 100%.
Dar în studiul cel mai amplu al adulților gemeni transgender-i, publicat de dr. Milton Diamond în 2013, doar 28% dintre gemenii identici au fost identificați ca fiind transgender-i. În 72% erau diferiți. (Studiul lui Diamond a raportat că 20% se identifică ca fiind transgender-i, dar datele sale reale arătau un număr de 28%, după cum am notat aici în nota de subsol 19).
Acest procent de 28% dintre gemenii identici identificați ca transgender-i sugerează o predispoziție biologică minimă, ceea ce înseamnă că transgenderism-ul nu se va manifesta în afara factorilor nonbiologici externi, care de asemenea afectează individul în timpul vieții sale.
Faptul ca gemenii identici erau diferiți în 72% din cazuri este extrem de important, deoarece înseamnă că cel puțin 72% din ceea ce contribuie la transgenderism la un singur geamăn constă din experiențe neîmpărtășite de celălalt după naștere – adică factori care nu-și au originea in biologie.
Studii ca acesta dovedesc faptul că credința în „identitatea de gen înnăscută” – ideea că un creier „feminizat” sau „masculinizat” poate fi prins într-un corp greșit înainte de naștere – este un mit care nu are nici o bază științifică.
- Identitatea de gen este maleabilă, în special la copiii mici.
Chiar si Manualul de Sexualitate și Psihologie al Asociației Americane de Psihologie recunoaște că, înainte de promovarea pe scară largă a afirmării tranziției, 75-95% din copiii pre-puberi, care au avut tulburări în legătură cu sexul lor biologic, în cele din urma, au depășit acea suferință. Marea majoritate au ajuns să-și accepte sexul biologic până la sfârșitul adolescenței, după ce au trecut în mod natural prin pubertate.
Dar, odată cu afirmarea tranziției, care se amplifică acum în societatea occidentală, numărul copiilor care pretind că ar fi stresați în legătură cu genul lor – și persistența acestei idei în timp – a crescut dramatic. De exemplu, Serviciul de dezvoltare a identității de gen din Regatul Unit a înregistrat o creștere de 2000% a trimiterilor din 2009.
- Substanțele ce blochează pubertatea, administrate pentru disforia de gen, nu s-au dovedit a fi sigure.
Substanțele ce blochează pubertatea au fost studiate și dovedite a fi sigure pentru tratamentul unei tulburări medicale la copii, numită pubertate precoce (cauzată de secreția precoce anormală și nesănătoasă a hormonilor de pubertate la un copil).
Cu toate acestea, după cum subliniază o lucrare revoluționară, publicată în The New Atlantis, nu putem deduce din aceste studii dacă aceste substanțe blocante sunt sau nu sigure în cazul copiilor normali fiziologic cu disforie de gen.
Autorii remarcă faptul că există unele dovezi privind scăderea mineralizării osoase, ceea ce înseamnă un risc crescut de fracturi osoase ca adulți tineri, risc potențial crescut de obezitate, cancer testicular la băieți și un impact necunoscut asupra dezvoltării psihologice și cognitive.
În ceea ce privește aceasta din urmă, în timp ce, în prezent, nu avem studii extinse, pe termen lung, cu copiii puși pe substanțe blocante pentru disforia de gen, studiile efectuate asupra adulților din ultimul deceniu dau motive de îngrijorare.
De exemplu, în 2006 și 2007, revista Psychoneuroendocrinology a raportat anomalii ale creierului în domeniul memoriei și funcționării acesteia la femeile adulte care au primit blocante din motive ginecologice. În mod similar, multe studii privind bărbații tratați pentru cancer de prostată cu blocanți sugerează, de asemenea, posibilitatea unui declin cognitiv semnificativ.
- Nu există cazuri în literatura științifică a copiilor cu disforie de gen care au întrerupt substanțele blocante.
Majoritatea copiilor, dacă nu toți, care au fost puși pe substanțe ce le blochează pubertatea, continuă să ia hormoni încrucișați (estrogen pentru băieții biologici, testosteron pentru fetele biologice). Singurul studiu, care urmărește până în prezent copiii pre-puberi despre care s-a afirmat că, din punct de vedere social, sunt transgender-i, și puși pe substanțe blocante la o vârstă fragedă, a constatat că 100% dintre aceștia au revendicat o identitate transgender și au ales hormoni încrucișați.
Acest lucru sugerează că protocolul medical în sine poate conduce copiii să se identifice drept transgender-i.
Există un efect evident de autorealizare în ajutarea copiilor să se dea drept de sex opus atât din punct de vedere biologic, cât și din punct de vedere social. Acest lucru este departe de a fi lipsit de gravitate, deoarece administrarea de substanțe blocante de pubertate la 12 ani sau mai puțin, urmată de terapia hormonilor încrucișați, sterilizează un copil.
- Hormonii încrucișați sunt asociați cu riscuri periculoase pentru sănătate.
Din studiile pe adulți, cunoaștem că riscurile de hormoni încrucișați includ, dar nu se limitează la: boală cardiacă, hipertensiune arterială, cheaguri de sânge, accidente vasculare cerebrale, diabet și cancere.
- Neuroștiința arată că adolescenții nu au capacitatea adultului necesară evaluării riscurilor.
Datele științifice arată că persoanele sub vârsta de 21 de ani au o capacitate mai mică de a evalua riscurile. E o problemă etică gravă să permiți efectuarea unor proceduri ireversibile și de schimbare a vieții asupra minorilor care sunt prea tineri ca să-și dea consimțământul valabil.
- Nu există nici o dovadă că afirmarea tranziției împiedică sinuciderea la copii.
Avocații protocolului de afirmare a tranziției susțin că sinuciderea este consecința directă și inevitabilă a reținerii afirmărilor sociale și a alterărilor biologice la un copil cu disforie de gen. Cu alte cuvinte, cei care nu aprobă protocolul ce afirmă tranziția condamnă în mod esențial copiii cu disforie de gen la sinucidere.
Totuși, după cum s-a menționat mai devreme, înainte de promovarea pe scară largă a afirmării tranziției, 75 până la 95% din tinerii cu disforie de gen au ajuns să fie fericiți cu sexul lor biologic, după ce au trecut pur și simplu prin pubertate.
În plus, contrar pretențiilor activiștilor, nu există dovezi că hărțuirea și discriminarea, adică lipsa afirmării, ar fi principala cauză a sinuciderii în rândul oricărui grup minoritar. De fapt, cel puțin un studiu din 2008 a constatat că discriminarea percepută de persoanele identificate ca LGBT nu este cauzală.
Peste 90% dintre persoanele care se sinucid au o tulburare mintală diagnosticată și nu există dovezi că copiii cu disforie de gen care se sinucid sunt diferiți. Mulți copii cu disforie de gen au nevoie pur și simplu de terapie ca să ajungă la rădăcina depresiei lor, ce poate fi aceeași problemă ce le declanșează disforia de gen.
- Protocolul de afirmare a tranziției nu a rezolvat problema sinuciderii la transgender-i.
Adulții, care au suferit schimbări sexuale – chiar și în Suedia, care se numără printre țările, care acceptă cel mai mult LGBT –, au o rată de sinucidere de aproape 20 de ori mai mare decât cea a populației generale. În mod evident, schimbarea de sex nu este soluția la disforia de gen.
Rezultatul: Protocolul de afirmare a tranziției înseamnă abuz asupra copilului
În esență, în timp ce mișcarea de afirmare a tranziției are drept scop să ajute copiii, ea provoacă o nedreptate gravă asupra lor și a celorlalți copii non-disforici.
Acești profesioniști se folosesc de mitul potrivit căruia oamenii se nasc transgender-i pentru a justifica angajarea în experimente masive, necontrolate și neconfirmate asupra copiilor, care au o stare psihologică ce, altfel, se rezolvă după pubertate în marea majoritate a cazurilor.
Instituțiile actuale care promovează afirmarea tranziției împing copiii să se dea drept de sex opus, orientându-i pe mulți pe calea blocării pubertății, a sterilizării, a eliminării părților sănătoase ale corpului și a unor daune psihologice neprevăzute.
Aceste daune nu constituie nimic mai mult decât abuzul instituționalizat asupra copilului. Etica sănătoasă cere încetarea imediată a utilizării suprimării pubertății, a hormonilor încrucișați și a intervențiilor chirurgicale de reconstituire a sexului la copii și adolescenți, precum și încetarea promovării ideologiei de gen prin intermediul curriculei școlare și a politicilor legislative.
Este timpul ca liderii națiunii noastre și majoritatea tăcută a profesioniștilor din domeniul sănătății să cunoască exact ce li se întâmplă copiilor noștri și să se unească pentru a lua măsuri.
About Post Author
