Ce îi mână la fapte pe utilizatorii de pornografie infantilă?

Interviu cu Jeremy Prichard, Sursa: https://www.mercatornet.com , 28 octombrie 2019

Jeremy Prichard este criminolog, profesor conferențiar la Universitatea din Tasmania.

Un profesor criminolog spune că aproape toți cei care își lasă curiozitatea să-i depășească orice limite ar putea deveni abuzatori.

Pornografia infantilă explodează pe internet. Poliția și platformele tehnologice fac față cu greu. Însă găsirea unei soluții cere ca noi să înțelegem de ce oamenii accesează acest material vicios în primul rând. MercatorNet a intervievat un expert academic pe această temă, pe dr. Jeremy Prichard.

MercatorNet: – Pornografia infantilă pare să explodeze, atrasă de internet.

Jeremy Prichard: O mică observație cu privire la terminologie. Multe jurisdicții s-au îndepărtat de utilizarea termenului „pornografie infantilă” din cauza potențialului de normalizare a conținutului, tratându-l cape  un alt gen de divertisment erotic. Sunt preferați astăzi termeni ca „material de exploatare a copiilor” (din engl., „child exploitation material”, CEM/MEC) și alți termeni similari. Voi reveni la acest punct mai jos.

MN: – Din perspectiva unui criminolog, ce se întâmplă? Crește numărul de imagini, numărul de producători, numărul de utilizatori sau toate împreună?

JP: Nu avem măsurători precise, dar este clar că există mai mulți utilizatori. De exemplu, în 1980, s-a estimat că cea mai mare revistă care publica astfel de materiale (CEM) a vândut 800 de exemplare în SUA. Până în 2000, s-a constatat că o singură companie de internet CEM avea peste 250.000 de clienți înregistrați. Și după cum a arătat un articol recent din „New York Times”, piața CEM a continuat să se dezvolte. Da, cu siguranță există mai multe imagini, după cum arăta și articolul din New York Times. Mai mulți producători? Probabil. Acest lucru se datorează faptului că unii producători au intrat pe piață pentru că sunt motivați de profit, nu din cauza intereselor pedofiliei. În mod clar, se câștigă bani cu CEM la o scară ce pur și simplu nu exista cu zeci de ani în urmă. Cea mai mică estimare este de 4 miliarde de dolari anual.

MN: – Mulți oameni cred că atracțiile pedofile sunt înnăscute – fie genetice, fie epigenetice. Care este consensul în rândul experților?

JP: – Sunt duse în continuare multe cercetări cu privire la tipologiile infractorilor sexuali, care comit abuzuri asupra copiilor și se fac cercetări cu privire la etiologia crimei. Este o zonă complexă. Dar nu am cunoștință despre nici o dovadă că pedofilia ar avea o bază genetică. Termenul de pedofilie este problematic, deoarece, spre deosebire de ceea ce ar putea presupune publicul, un număr foarte mare de bărbați care agresează sexual minori nu îndeplinesc criteriile diagnosticului. Dacă oamenilor le este greu de crezut, gândiți-vă la violurile copiilor care au fost făcute de soldați în zonele de război. Oare armatele respective au recrutat cumva accidental un număr mare de pedofili?

MN: – Cercetările dvs. se concentrează asupra modului în care oamenii se lasă „prinși” de pornografia infantilă? Ce ați aflat?

JP: – În acest domeniu au fost identificate trei tipologii principale ale infractorilor: cei care abuzează doar copiii; cei care doar vizualizează CEM („voyeur-i”); și cei care se angajează în ambele comportamente („dublu infractori”).

Voyeur-ii au un profil ciudat din perspectiva unui criminalog, deoarece sunt atât de eterogeni. În afară de faptul că sunt bărbați și sub 40 de ani, se pare că provin din toate categoriile societății în ceea ce privește istoricul lor penal (mulți nu au, de altfel, cazier), profesia, educația, statutul marital, mediul familial și altele. Richard Wortley, șeful Institutului „Jill Dando” pentru prevenirea criminalității, de la University College London, a subliniat „caracteristica izbitoare” a voyeuri-lor: ei sunt atât de „comuni”. Se pare că acești infractori se potrivesc profilului „infractorilor oportuniști”.

Ei încep vizionarea acestor imagini nu din cauza unui interes sexual prealabil pentru copii, ci pentru că au avut în mod repetat o oportunitate ușoară de a comite o infracțiune online; ei au considerat că aceasta implică un risc scăzut de detectare; îi interesa un fel de recompensă sexuală; și probabil s-au angajat într-un fel de denaturare cognitivă la momentul luării deciziilor criminale, cum ar fi „este doar o imagine …, ce contează dacă mă uit?”

Cum încep voyeur-ii, cum fac primul pas? Mai multă cercetare e necesară aici, deoarece acest domeniu al criminalității este atât de nou. Dar oamenii de știință cred că pentru unii, prima vizualizare deliberată necesită trecerea unui prag psihologic semnificativ. Pentru alții, cercetările arată faptul că prima vizualizare a fost făcută „din curiozitate” și fără a sta prea mult pe gânduri.

Oricare ar fi condițiile exacte, se pare că debutul (prima vizualizare deliberată) este mult mai probabil să apară atunci când utilizatorii de internet se află deja într-o stare de excitare sexuală, de exemplu de la vizualizarea pornografiei legale. Unii comentatori au sugerat că unii voyeur-i pot începe pentru că s-au plictisit de genurile de pornografie legală. Atunci când apare oportunitatea de a vizualiza CEM, însuși faptul că este ilegal și deviant le poate crea excitația pe care au pierdut-o.

Dar ce pot spune despre cei care sunt „prinși”, așa cum ați spus? Dacă indivizii continuă să vizualizeze CEM, atunci interesul pentru astfel de materiale este probabil să se aprofundeze din cauza a două acțiuni ce se condiționează, masturbarea și orgasmul.

Aș mai sublinia că definițiile CEM (care variază foarte mult pe plan internațional) pot include toate vârstele până la 17 ani. Acest lucru înseamnă că este posibil ca voyeur-ii să înceapă cu materialele care înfățișează, de exemplu, tineri de 15 ani și să meargă treptat în jos la o vârstă tot mai mică.

Pe fundal, există o piață legală enormă de pornografie cu tematică „adolescenți”. Raportul anual al Pornhub a arătat că în 2018 au avut 33,5 miliarde de vizite, 92 de milioane pe zi. Pe plan internațional, cel de-al 12-lea termen de căutare cel mai popular a fost „adolescent”. Cercetările despre ceea ce se arată de fapt în pornografia legală „adolescenți” trimit la faptul că cea mai mare parte a acesteia are teme false „adolescenți”, de exemplu, actrițele sunt în mod clar adulte, dar se deghizează etc. pentru efect.

Cu toate acestea, un studiu a arătat că un tip de pornografie legală referitoare la „adolescenți” merge atât de departe încât erotizează abuzul asupra copiilor. Studiul lui Peters et al. (2014) a arătat că tehnicile utilizate includ:
• actrițe de statură minionă;
• îmbrăcăminte specifică (de exemplu, uniforme școlare, pijamale);
• comportament specific copilului (de exemplu, chicotire, timiditate, plâns);
• indicii vizuale (de exemplu, sângerare vaginală aparentă, jucării);
• teme (de exemplu, tatăl vitreg, baby-sitter-i, profesori);
• referiri la lipsa experienței sexuale (de exemplu, „proaspăt”, „nevinovat”, „virgin”) și
• controlul exercitat de partenerii de sex masculin.

MN: – Deci, potrivit celor spuse de dvs., oricine poate dobândi obiceiul de a viziona și de a colecta pornografie infantilă?

JP: – Oricine? Acesta este un apel important. Trebuie să vedem partea plină a paharului și să observăm că majoritatea bărbaților nu se uită la CEM.

Știm însă că mediile pot fi criminogene – ele pot crește șansele de luare a deciziilor criminale chiar și prin oamenii care respectă legea. Știm că infracțiunile sunt mai susceptibil de a fi comise atunci când există o recompensă atașată comportamentului, unde există o percepție a riscului scăzut de detectare, unde săvârșirea infracțiunii este ușoară și când oamenii se pot angaja în denaturări cognitive care le scuză crima. Acest lucru este confirmat de date privind tot felul de infracțiuni de diversă gravitate …, precum, evaziune fiscală – neplata la metrou etc.

Internetul a oferit bărbaților „obișnuiți” un ansamblu unic de circumstanțe „propice”, ca ei să comită o crimă, la care nu s-ar fi gândit niciodată. Internetul facilitează toți factorii criminogeni enumerați mai sus.

MN: – E un gând înfiorător. Deci, un dependent de pornografie infantilă ar putea fi oricine – un bancher, un mecanic, un jurnalist sau un șofer de autobuz – oricine își lasă curiozitatea să-l înnebunească? Care este recomandarea dvs. din perspectiva politicilor publice? Cum pot guvernele să reducă valul pornografiei infantile?

JP: – Politica publică trebuie să devină mult mai sofisticată, ca răspuns la piața CEM. (Din fericire, acest lucru se întâmplă în Australia.) Avem nevoie de multe instrumente și multe opțiuni în interiorul și în afara sistemului de justiție penală.

Varia