„O zi neagră pentru Irlanda de Nord și pentru cei care cred în inviolabilitatea vieții umane”

Încercarea finală a membrilor unioniști ai Adunării legislative a Irlandei de Nord de a opri impunerea legii avortului asupra Irlandei de Nord a eșuat, legea urmând să se schimbe la miezul nopții.

Partidele unioniste au declanșat rechemarea Adunării printr-o petiție și au încercat introducerea „Legii apărării copilului nenăscut 2019”, pe care sperau să o treacă până la miezul nopții. Sinn Fein a evitat în mod deliberat toate procedurile.

Cu toate acestea, membrii Adunării legislative a Irlandei de Nord au fost informați că nu poate fi adoptat nici un proiect de lege până când nu e numit un președinte care să aibă susținere inter-comunitară. Acest obiectiv a devenit imposibil atunci când Partidul Social-Democrat și Laburist (SDLP), partid considerat naționalist, a ieșit din sală.

Fără sprijinul acestui partid  naționalist, nici un președinte nu a putut fi ales, ceea ce a dus la suspendarea ședinței care a durat mai puțin de o oră.

Partidul Unionist Democrat (DUP) a părăsit sala, împreună cu liderul DUP, Arlene Foster, care a descris procedura drept „o zi rușinoasă”.

Liam Gibson, responsabil de probleme politice al Societății pentru Protecția Copiilor Nenăscuți (SPUC), a declarat: „Începând cu miezul nopții, astăzi, legea din 1967,  care a garantat salvarea vieții a peste 100.000 de bebeluși născuți în Irlanda de Nord va fi abrogată. Copiii nenăscuți vor fi lipsiți de orice protecție legală semnificativă.

Deși rechemarea Adunării a avut puține perspective de  alegere a unui președinte și a unui vicepreședinte, a existat o încercare, la ora 23:00, de a introduce o nouă legislație care ar fi putut înlocui protecțiile legale actuale. Din păcate, membrii Partidului Social Democrat și Laburist (SDLP) au ieșit din sală asigurându-se că nu poate fi ales un președinte. Acest lucru a garantat ca decriminalizarea avortului să nu poată fi oprită.

Deși Sinn Féin acordă pe față sprijin avortului la cerere, SDLP a insistat întotdeauna că este un partid pro-viață. Totuși, astăzi, responsabilitatea principală pentru introducerea avortului la cerere în Irlanda de Nord trebuie să fie pusă pe seama SDLP. Alegătorii pro-viață știu acum că niciun membru al grupului SDLP din Adunarea Legislativă a Irlandei de Nord nu a avut grijă de copiii născuți pentru a-i salva de un regim extremist de avort care există azi în Europa. Este o zi neagră pentru Irlanda de Nord și pentru toți cei care cred în inviolabilitatea vieții umane “.

Începând cu miezul nopții, 22 octombrie 2019, legea privind avortul, existentă în Irlanda de Nord din 1967, care proteja copiii născuți, a fost abrogată, iar Parlamentul de la Westminster va impune un regim extrem de avort, în comparație cu vestul Europei. Avortul auto-provocat, avortul cu selecția sexului copilului și folosirea medicamentelor ilicite de avort, înainte de 24 de săptămâni de sarcină, toate acestea nu vor mai fi tratate ca o infracțiune.

About Post Author

Varia

Leave a Reply