Nebunia genderistă continuă în SUA. Cele mai recente sfaturi ale bioeticienilor americani

Oare guvernele ar trebui să ignore părinții care se opun tratamentului de blocare a pubertății? Da, spun bioeticienii americani

Autor: Michael Cook, Sursa: Bioedge.org, 25 februarie 2019

Din ce în ce mai mulți copii din SUA se simt bărbați prinși într-un corp de femeie, cu adevărat, sau femei capturate într-un corp de sex masculin. În multe situații, această senzație nu mai este considerată o formă de boală mintală, ci o dimensiune legitimă a sexualității.

Avocații transgender au o soluție pentru tulburarea psihologică a acestor copii. Prima etapă este să-și afirme genul ales, permițându-le să se îmbrace și să se deghizeze ca cei de sex opus. A doua este administrarea blocantelor de pubertate, medicamente puternice care suprima schimbările firești ale organismului. Mai târziu, există alte medicamente care vor permite dezvoltarea sânilor la băieți și creșterea părului facial la fete – și așa mai departe.

Dar ce se întâmplă dacă părinții se opun acestor tratamente – așa cum fac deseori? Cine ar trebui să decidă ce este în interesul superior al fiului sau al fiicei lor?

Conform multor bioeticieni americani, guvernul ar trebui să hotărască acest lucru. Big Brother știe cel mai bine.

Ultimul număr al revistei American Journal of Bioethics oferă o perspectivă revelatoare asupra viziunii generale a bioeticienilor americani, care contribuie la modelarea politicii publice. Unul dintre articolele sale de fond, „Transgender Children and the Right to Transition: Medical Ethics When Parents Mean Well but  Cause Harm” (Copiii transgender și dreptul la tranziție: Etica medicală atunci când părinții le vor binele copiilor, dar le fac rău), de Maura Priest, de la Universitatea Arizona, este urmată de 12 articole mai scurte, de comentarii referitoare la argumentele lui Priest. Aproximativ două treimi dintre autori sunt de acord cu propunerea sa radicală de a trata disforia de gen ca pe o situație de urgență medicală, ce necesită intervenție guvernamentală.

Ca să trecem direct la subiect, dr. Priest și mulți dintre colegii ei bioeticieni cred că refuzul de a permite fiului tău sau fiicei de zece ani să aibă acces la aceste medicamente care le transformă viața este abuz asupra copiilor. Ea susține că:

„… legea trebuie să precizeze în mod clar că tinerii transgender (după ce au îndeplinit criteriile de diagnostic adecvate) au dreptul legal la PBT (puberty-blocking treatment/tratament pentru blocarea pubertății), indiferent de aprobarea părinților. În plus față de acești parametri legali, statul ar trebui să joace un rol în publicarea informațiilor despre disforia de gen și tratamentul în școlile publice, pe site-urile web sponsorizate de guvern și prin anunțurile despre serviciile publice”.

Priest este convinsă că „daunele” în cazul refuzului medicamentelor blocante de pubertate sunt prea mari pentru a permite părinților să-i oprească pe copii să-și schimbe sexul. Copiii cu disfuncție sexuală care nu sunt susținuți de părinții lor ar putea să se sinucidă, să fie stigmatizați și discriminați, să devină persoane fără adăpost, să ia medicamente de unii singuri, într-un mod periculos, și așa mai departe.

„Așa cum este datoria statului de a interveni atunci când părinții naturali refuză insulina pentru fiul lor diabetic sau antibioticele pentru fiica lor bolnavă de meningită, tot așa este și obligația statului de a interveni atunci când părinții copiilor cu disforie de gen evită tratamentul medical recomandat.”

Ideea că disforia de gen și necesitatea unei transfuzii de sânge ar fi ambele măsuri de urgență medicală este, evident, o idee atrăgătoare pentru pediatri, psihologi și bioeticieni. Dar a fost dovedit acest lucru?

Știința transgender este o zonă controversată și este dificil să se stabilească dovezi temeinice ale acestor „daune”. Priest susține că nevoia de tratament de blocare a pubertății se „bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice și consens profesionist”.

În timp ce majoritatea comentariilor altor cercetători au susținut acest argument, au existat și unele dezacorduri. Trei cercetători de la Universitatea din Melbourne ar agrea, în general,  ideea, dar subliniază faptul că vătămările fizice urmare a tratamentului de blocare a pubertății nu sunt deloc neglijabile. Acestea includ reducerea densității osoase, cu risc de fracturi, pierderea fertilității, mai puține opțiuni pentru o eventuală viitoare chirurgie genitală în cazul în care condiția copilului persistă; și conflicte cu părinții.

Trei scriitori americani, Michael Laidlaw, Michelle Cretella și Kevin Donovan, susțin că „așteptarea vigilentă cu sprijin pentru copiii și adolescenții cu disforie de gen, până la vârsta de 16 ani, reprezintă standardul actual de îngrijire la nivel mondial, nu terapia afirmativă de gen”.

Copiii și adolescenții nu au nici maturitate cognitivă, nici emoțională pentru a înțelege consecințele primirii unui tratament pentru care rezultatul final este sterilitatea și organe lipsite de funcția satisfacției sexuale. Să susții că toți copiii care se auto-declară transsexuali vor fi răniți psihologic și fizic fără tratamente de blocare a pubertății e fals. Este limpede că majoritatea acestor copii nu au nevoie deloc de acest lucru.

Varia

Leave a Reply