Sursa: Afterabortion.org, 21 februarie 2017
Noua lege introdusa in statele americane Florida si Iowa ar face mai usor pentru femeile care au suferit o detresa psihologica dupa avort sa-l traga la raspundere pe medicul care a facut avortul.
De obicei, dreptul delictual (tort law) nu permite recuperarea de daune-interese pentru suferinta emotionala, cu exceptia cazului in care suferinta este rezultatul unei raniri fizice. Acest lucru inseamna ca o femeie, care se confrunta cu probleme de ordin psihic dupa un avort, nu poate da in judecata medicul care a facut avortul, chiar daca el sau ea stie ca femeia e foarte susceptibila de a avea probleme post-avort.
Noile acte legislative ar face sa dispara aceasta lacuna. De exemplu, asa cum a fost descris in Globe Gazette din Iowa, proiectul de lege al senatorului Mark Chelgren: „… Urmareste sa stabileasca recurs legal pentru o femeie, care sufera orice detresa emotionala, independent de leziunea fizica, si care pretinde ca suferinta ei a fost rezultatul neglijentei sau esecului medicului de a obtine consimtamantul in cunostinta de cauza, inainte de efectuarea avortului”. Prevederile proiectului de lege nu se aplica in situatiile in care un avort a fost efectuat din cauza unei urgente medicale.
Conform propunerii, actiunea in justitie pentru recuperarea daunelor ar putea fi introdusa impotriva unui medic, in orice moment in timpul vietii femeii, si indica faptul ca semnarea unui formular de consimtamant ce detaliaza riscurile procedurii nu ar nega cauza civila, dar ar putea reduce recuperarea daunelor.
Proiectul de lege din Iowa a fost aprobat de subcomisia Senatului, iar acum merge la o comisie judiciara a Senatului pentru a fi votat. Chelgren a declarat reporterilor ca proiectul de lege urmeaza prevederile stabilite in procesul Roe v Wade, care permite statelor sa adopte o legislatie ce protejeaza sanatatea fizica si psihica a femeilor care fac avorturi: „Vreau sa fim siguri ca ne protejam mamele si femeile implicate in toata ecuatia. Este o intrebare daca nu cumva, unei femei, aflate in stare buna, total sanatoasa, ii este vandut un bun care nu e ceea ce se spune ca e. Atunci cand o persoana are un mare stres si ia decizii in acel moment, e nevoie de personal medical care se ingrijeste de starea ei si nu de cati bani poate face de pe urma sa”.
In plus, un proiect de lege din Florida, aprobat de catre o Comisie a Camerei, la inceputul acestei luni, extinde fereastra pentru intentarea unui proces de malpraxis pentru femeile care sufera o vatamare fizica sau emotionala dupa avort. Legea actuala acorda femeilor o perioada de doi ani pentru a da in judecata medicul, iar noul proiect de lege, 10 ani.
Rep. Erin Grall a spus ca femeile au nevoie de o lunga perioada de timp, deoarece ar putea sa nu recunoasca faptul ca au fost ranite decat cativa ani mai tarziu. „Acest lucru este valabil mai ales in cazul problemelor psihice, care se pot dezvolta in timp, sau pot fi accentuate si declansate de un eveniment mai tarziu in viata lor”, a spus ea.
Intr-adevar, cercetarile au aratat ca exista adesea o lunga perioada de timp, uneori ani, inainte ca femeile sa recunoasca detresa psihica sau sa solicite asistenta psihiatrica dupa avort. De exemplu, intr-un studiu pe femeile aflate in grupuri de consiliere post-avort s-a constatat ca de la avortul femeilor trecusera, in medie, 10,6 ani. Mai mult, aceste emotii reprimate pot provoca boli psihosomatice si alte tulburari. Unii consilieri raporteaza ca detresa post-avort neconfirmata poate fi un factor care sta la baza altor probleme, si ca, de multe ori, pacientele vin la tratament pentru probleme aparent fara legatura cu avortul.[1]
In prezent, Nebraska este singurul stat care are o lege stabilita, ce elimina cerinta ca o femeie trebuie sa dovedeasca faptul ca leziunile psihice de la un anumit avort au derivat dintr-o vatamare fizica.
Lacuna legislativa ce pune femeile in pericol
Directorul Institutului „Elliot” dr. David Reardon a subliniat faptul ca cerinta ca femeile trebuie sa sufere si leziuni fizice, ca sa poata intenta un proces „inseamna ca medicii de avort se simt liberi sa efectueze avorturi, indiferent de pericolul pentru sanatatea psihica a femeii, deoarece ei stiu ca nu vor sa fie considerati responsabili pentru nici o vatamare ce ar putea-o provoca. Din cauza acestei lacune in lege, avortionistii nu examineaza pacientele pentru factorii de risc cunoscuti, care cresc sansele suferintelor psihice dupa avort”, a spus el.
Intr-adevar, cercetarile au aratat in mod constant ca exista anumite grupuri de femei, care sunt cele mai vulnerabile la reactii negative la avort. Reardon indica Raportul din 2008 al Comisiei Speciale a Asociatiei psihologice americane privind sanatatea mintala si avortul, emis de un grup de psihologi care sustin avortul. Raportul a enumerat 15 factori de risc ce pot fi folositi pentru a identifica femeile care sunt expuse unui risc mai mare de probleme psihice dupa un avort:
– avortarea unei sarcini, care este dorita sau importanta;
– presiunea perceputa din partea altora de a avorta o sarcina;
– opozitia la avort perceputa din partea partenerilor, a familiei si / sau a prieteni;
– lipsa sprijinului social din partea altora;
– stima scazuta fata de sine;
– o perspectiva pesimista;
– control redus;
– un istoric cu probleme de sanatate mintala inainte de sarcina;
– sentimente de stigmatizare;
– nevoia perceputa de pastrare a secretului;
– expunere la pichetarea antiavort;
– utilizarea strategiilor de evitare si negare a adaptarii;
– sentimente de angajament fata de sarcina;
– ambivalenta in ceea ce priveste decizia privind avortul;
– capacitate redusa de a face fata avortului, inainte de avort.”
Reardon a afirmat ca „marea majoritate” a femeilor care au suferit avorturi manifesta unul sau mai multi dintre acesti factori de risc. De exemplu, aproximativ 64 la suta dintre femeile cu antecedente de avort, raporteaza ca s-au simtit presate de catre unul sau mai multi oameni sa faca acest lucru. In plus, aproximativ jumatate din toate femeile care avorteaza in orice zi au antecedente de avort. [2] In afara de aceasta, aproximativ 15 la suta din avorturi sunt facute de adolescente, si aproximativ 8 la suta din avorturi sunt dupa primul trimestru de sarcina. [3]
„Adaugati aici nevoia de pastrare a secretului, ambivalenta, sau oricare dintre ceilalti 15 factori de risc recunoscuti de Asociatia Psihologilor din America, si este clar ca majoritatea femeilor care au avorturi au doi sau mai multi dintre acesti factori de risc”, a spus Reardon.
Nevoia de examinare
Reardon, de asemenea, a afirmat ca acest lucru subliniaza nevoia femeilor care au suferit avorturi de a fi examinate pentru factorii de risc.
„Peste tot in medicina, medicii examineaza pentru factorii de risc, tocmai pentru a identifica acele subgrupe de pacienti pentru care o posibila optiune de tratament ce poate fi contraindicat sau putin probabil sa produca beneficiile dorite”, a spus el. „De exemplu, screening-ul pre-chirurgical al pacientilor pentru tratamentul Lasik rezulta in respingerea a aproximativ 25 la suta dintre ei de la procedura din cauza hotararii medicului ca acest tratament nu le va aduce nici un beneficiu. Cu toate acestea, avortionistii efectueaza in mod curent avorturi la femeile cu factori de risc multipli pentru viitoare complicatii.
De fapt, avortionistii vor nega in mod tipic orice raspundere pentru a determina daca avortul este mai probabil sa favorizeze sau sa faca rau starii unei femei. Ei insista ca nu sunt lucratori sociali. Alegerea este a femeii singure si ei sunt acolo sa faca doar ce le cere ea. Dar un astfel de serviciu medical de tip caveat emptor (lat., „pe raspunderea cumparatorului”, n.t.) este o inversare a eticii medicale normale”.
El a adaugat ca „pur si simplu facand ceea ce cere o pacienta, fara nici o evaluare a riscurilor sau optiunilor, nu este practica medicala. Este malpraxis medical”.
Pentru a combate acest lucru, legea Nebraska, de asemenea, a pus in aplicare un standard specific de ingrijire pentru screening-ul pre-avort adecvat. Avortionistii pot fi dati in judecata pentru neglijenta daca nu reusesc sa o intrebe pe o femeie daca este presata, constransa sau fortata sa faca un avort. Ei pot fi, de asemenea, trasi la raspundere daca nu reusesc sa examineze femeile pentru alti factori de risc semnificativi din punct de vedere statistic, ce le-ar putea pune intr-un pericol mai mare de complicatii psihice sau fizice, ca urmare a unui avort.
Legea Nebraska a incorporat parti ale legislatiei de screening dupa modelul de lege elaborat de Institutul Elliot, care face clinicile de avorturi responsabile pentru faptul ca nu examineaza femeile cu privire la constrangere si la alti factori care le expun riscului de a avea probleme psihice dupa avort.
Paula Talley, care a avut un avort, in 1980, si a depus eforturi ca o astfel de reglementare sa treaca, a spus ca o lege ca aceasta ar fi impiedicat-o sa fie constransa sa faca avort.
„Consiliera meu de avort nu m-a intrebat niciodata daca am fost presata”, a spus ea. „Nici nu m-a intrebat despre istoricul psihic. Daca ar fi facut-o, ar fi trebuit sa stie ca am avut un risc mai mare de a ma confrunta cu trauma post-avort, deoarece am avut un istoric de depresie. In plus, aveam convingeri morale impotriva avortului, dar am fost grabita sa iau o decizie prost gandita pentru ca eram atat de cuprinsa de frica si panica. Daca consiliera de avort s-ar fi deranjat sa puna intrebarile corect, ar fi vazut ca mai degraba eram ranita decat ajutata prin avort, dar niciodata nu m-a avertizat. Doar mi-au luat banii si pe copilul meu, fara intrebari”.
Citate:
1. Kent, et al., “Bereavement in Post-Abortive Women: A Clinical Report”, World Journal of Psychosynthesis (autumn-winter 1981), vol. 13, nr. 3-4.
2. Cohen, Susan A. Repeat abortion, repeat unintended pregnancy, repeated and misguided government policies. Guttmacher Policy Review 2007 10(2):8-12.
3. Centers for Disease Control and Prevention. (29 noiembrie 2013). Abortion Surveillance–United States, 2010 (vezi Tabelele 3 si 5).
About Post Author
