Fragment din cartea „Originile raului. Taina comunismului”, autor: Volodski I.O., pentru cei care nu stiu ce inseamna comunismul.

Sursa: http://royallib.com/book/volodskiy_i/istoki_zla_tayna_kommunizma.html

Probabil ati auzit aceste cuvinte: „Pe vremea comunistilor se traia mai bine… Pe vremea comunistilor nu exista un asemenea haos…”.
Omului ii vine usor sa priveasca trecutul ca pe o perioada plina de romantism si sa-l prezinte in culori roz.
 
In acest fel, in anumite zone, viata in comunism apare ca o eliberare de toate necazurile si temerile legate de viitor, iar comunistilor le sunt incredintate conducerea unor regiuni intregi. Putem sa nu-i luam in serios, pentru ca si bolsevicii de dinainte de Revolutia din 1917 nu prea erau luati  in serios.
 
Ce este comunismul? Nimeni nu stie in mod clar, daca, desigur,  nu amintim de celebrele sloganuri vechi. Nici macar marxistii nu-i cunosc adevarata sa natura, caci comunismul este cunoscut doar unui cerc restrans de initiati.
 
Cum sa aflam ce este comunismul? „Pomul se cunoaste dupa roadele sale”. Sa analizam atunci faptele si evenimentele.
 
Sa incepem cu lucrul cel mai important. Comunismul predica ateismul. Cu alte cuvinte, el neaga pe Dumnezeu, si despre asta isi aduce aminte oricine. Deci, comunismul este ateu.
 
Iar cine a fost primul dintre atei, de asemenea, toti stiu. Oamenii, care se identifica drept comunisti, se considera adepti ai acestor nelegiuiti, vrajmasi ai lui Dumnezeu si ai omului, si, in consecinta, sunt de asemenea atei.
 
In lupta straveche dintre bine si rau pentru fiecare suflet, oamenii de buna voie se predau vrajmasului, de multe ori, fara sa-si dea seama.
 
Inspaimantator! Ce este lumea in comparatie cu un singur suflet! Intreaga lume este trecatoare si muritoare, doar sufletul este vesnic.
Oamenii sunt in cautarea unei oarecare certitudini in viata actuala dificila. Dar nu cu orice pret!

Cuprins:      Despre cartea “Originile raului”
    Teoreticienii comunismului
    Formarea personalitatii lui Marx
    Marx si Moses Hess. Adancurile satanice ale comunismului
    Formarea personalitatii lui Engels
    Schimbari ingrozitoare in viata lui Marx. Satanismul in familia Marx

    Primii adepti rusi ai lui Marx
    Esenta satanica a marxismului
Lenin – primul „geniu” al practicilor satanice de distrugere
    Formarea personalitatii lui Lenin
    Calea lui Lenin spre putere prin teroare in masa
    Bani pentru tradarea Rusiei si confiscarea puterii
    Lenin intoarce datoriile Germaniei
    Genocidul bolsevic al propriului popor
    Lupta impotriva lui Dumnezeu – scopul vietii lui Lenin
    „Moartea pacatosilor este cumplita…” (Ps. 33)
    Asasinarea Tarului Nicolae al II-lea si a familiei Sale
„Dupa roadele lor ii veti cunoaste…” (Matei 7,16)
    Idei nesabuite – lideri nesabuiti
    
    Suferinta poporului
    Suferinta Bisericii
    Brutalitatea calailor
Omorarea ritualica a familiei tariste
   
    Alegerea istorica a Rusiei

 

Lupta lui Lenin cu Dumnezeu

Vladimir Ulianov a fost botezat la 16 (29) aprilie 1870. Tatal sau, Ilia Nikolaevici, era un om credincios. Cum s-a putut intampla ca fiul unui credincios, dintr-o data, sa o ia pe o cale anti-crestina? G.M. Krjijanovski a sustinut ca Lenin i-ar fi povestit, „ca el deja din clasa a cincea, brusc, a terminat cu toate chestiunile religioase, si-a scos crucea si a aruncat-o la gunoi…”. Nu cumva se trezisera in el genele bunicului? Intr-un fel sau altul, dar Vladimir Ulianov s-a transformat intr-un apostat si a devenit in mod decisiv un dusman inversunat al Bisericii Ortodoxe. Inca din 1905, in articolul „Socialismul si religia”, Lenin cere „sa se lupte cu intunericul religios”. Sub sloganul „Religia este opiu pentru popor”, Lenin, cu fanatismul sau, a educat la bolsevici ura fata de religie, in special, fata de crestinism. Activitatile sale erau indreptate impotriva Bisericii Ortodoxe Ruse si impotriva maselor de mai multe milioane de  credinciosi. Pozitia sa este exprimata, cu toata sinceritatea, in urmatoarea afirmatie: „Orice idee religioasa, despre Dumnezeul drag, orice cochetare cu Dumnezeu este de o mizerie inexprimabila… cea mai periculoasa mizerie, boala cea mai grea”.
„Energia electrica va lua locul lui Dumnezeu, pentru taran. Lasati-l pe taran sa se roage la electricitate; el va simti astfel mai mult puterea guvernului central – decat pe cea cereasca”. Asa vorbea Lenin, in conversatie cu Miliutin si Krasin, cand discutau problema electrificarii.

Pierderea diferentelor dintre bine si rau i-a condus pe bolsevici la o totala permisivitate si faradelege in intreaga tara. Lupta impotriva lui Dumnezeu a fost adusa la rang de politica de stat. Lenin a proclamat sloganul „Bisericile si inchisorile sa le facem una cu pamantul”  si incepe teroarea impotriva Bisericii.

Una dintre primele decizii ale lui Lenin dupa revolutia din octombrie se referea anume la Biserica. Prin asta a subliniat faptul ca el considera Biserica Ortodoxa Rusa drept inamicul sau principal. Deja la 26 octombrie 1917,  pamanturile bisericesti si manastiresti au fost confiscate de catre stat. Lenin da instructiuni „sa se duca o teroare necrutatoare in masa impotriva popilor…”. La initiativa sa, a fost interzisa activitatea Sinodului local.

Un act de vandalism crunt anti-religios al bolsevicilor a fost bombardarea Kremlinului – locul sfant al rusilor, in noiembrie 1917. Din punct de vedere militar, bombardarea nu era necesara deoarece cadetii, care ocupasera Kremlinul, il parasisera in toiul noptii.

In tara se organizeaza procese ale clerului, acesta este supus unei hartuiri si terori continue. In lupta sa impotriva religiei, Lenin nu era singur. In aceasta actiune imunda erau implicati in mod activ colaboratorii sai cei mai apropiati: Sverdlov (Rosenfeld), Stalin (Djugasvili), Trotki (Bronstein), Zinoviev (Apfelbaum), Kamenev (Rosenfeld), Dzerjinski (Rufin), Volodarski (Cohen), Yaroslavl (Gubelman) si multi altii.

La 13 (26) octombrie, 1918, Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii Tihon a trimis un mesaj Sovietului de Comisari ai Poporului, prin care determina pozitia Bisericii Ortodoxe. In mesaj, in special, se sublinia: „De un an intreg aveti puterea de stat in maini, dar raurile de sange varsat al fratilor nostri, ucisi fara mila la apelul vostru, striga la cer, si ne obliga sa va spunem cuvantul adevarului amar: tara noastra este cucerita, taiata, dezmembrata, si dati pentru ea tribut Germaniei aurul pe care nu voi l-ati adunat. Desi refuzati sa va aparati patria de dusmanii externi, cu toate acestea, recrutati permanent trupe. Impotriva cui le veti conduce? Ati divizat tot poporul in tabere care se lupta intre ele si l-ati aruncat intr-o lupta fratricida fara precedent. Iubirea intru Hristos ati inlocuit-o pe fata cu ura si, in loc de pace, ati aprins o dusmanie artificiala de clasa. Rusia nu avea nevoie sa incheie o pace rusinoasa cu inamicul din afara, ca voi, in cele din urma sa distrugeti pacea din interior. Sunt macelariti episcopi, preoti, calugari si calugarite, cu nimic vinovati. Dar pentru voi nu este suficient ca ati manjit de sangele fratesc mainile poporului rus. La indemnul vostru, sunt pradate si luate cu forta pamanturi, case, conace, mori, fabrici, case, vite, jefuiti bani, haine, mobilier, imbracaminte. Momind oamenii intunecati si ignoranti cu ideea ca pot avea bunuri  cu usurinta si fara pedeapsa, i-ati incetosat si le-ati amutit constiinta pacatului. Unde este libertatea de exprimare si a presei, unde este libertatea bisericii de a predica?

… In special, este dureroasa si cruda incalcarea libertatii de credinta. … Ati pus mana pe proprietatea bisericii, adunata timp de generatii de credinciosi, si nu v-ati gandit deloc ca incalcati vointa lor de dupa moarte. Ati inchis o serie de manastiri si biserici, fara nici un motiv si vreo ratiune. Ati inchis accesul in Kremlin – aceasta mostenire sfanta a tuturor oamenilor credinciosi.

… Da, trecem printr-un moment groaznic al conducerii voastre, care pentru o lunga perioada de timp nu se va sterge din sufletul oamenilor, umbrind in sufletul lor chipul lui Dumnezeu si pecetluindu-l pe cel al fiarei…

Dar acum, pentru voi cei care folosesc puterea pentru a-i urmari pe cei apropiati, pentru a-i extermina pe  cei nevinovati, ne extindem Cuvantul Nostru de indemn … indreptati-va nu spre distrugerea, ci spre construirea legii si ordinii publice, lasati poporul sa se opreasca din razboiul fratricid. Altfel, se va cere de la fiecare sange pentru sangele varsat de voi (Luca, 11, 51), si toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri (Matei, 26, 52). ”

Bolsevicii s-au angajat in decapitarea Bisericii Ortodoxe si Patriarhul Tihon a fost declarat dusman al poporului.

Sute si mii de biserici si monumente, construite in orasele din Rusia pana in 1917, au fost demolate dupa instructiunile personale ale lui Lenin. In fosta arhiva de partid a Comitetului Central al PCUS exista o decizie speciala adoptata de Sovietul Comisarilor Poporului din 4 (17) ianuarie. Era vorba despre rechizitia lacasurilor Lavrei Alexandro-Nevskaia. In aceeasi sedinta, s-a adoptat o rezolutie cu privire la rechizitia proprietatii bisericilor din Kremlin. Lenin trece la  un „atac fara compromisuri asupra popilor reactionari”. La 20 ianuarie (2 februarie) 1918, el a semnat „Decretul Sovietului Comisarilor Poporului de separare a statului si scolii de biserica”. In acest decret se sublinia: „Nici o biserica sau societate religioasa nu are dreptul de a detine o proprietate. Ele nu au drepturi de persoane juridice”. In plus, in decret se afirma: „Toate bunurile existente in Rusia, ce apartin societatilor ecleziastice si religioase sunt declarate proprietate nationala”, cu alte cuvinte, sunt confiscate. Aceasta decizie a fost o directiva pentru autoritatile locale sa procedeze imediat la jaf. Fanaticii revolutionari au atacat biserici si lacasuri sfinte, au inceput persecutia clerului. Jaful bolsevicilor a atins proportii fara precedent. In paralel cu jaful a avut loc un proces de distrugere barbar al bisericilor si lacasurilor sfinte. Au dat foc icoanelor si obiectelor bisericesti.

In 1917, in Rusia existau aproximativ 78 de mii de biserici si lacasuri sfinte. In Moscova erau 568 de biserici si 42 de capele. Din acest numar, de-a lungul anilor puterii sovietice, marea majoritate a catedralelor, bisericilor si manastirilor au fost distruse, inchise si desfigurate.

Bolsevicii au aruncat in aer si apoi au facut una cu pamantul un monument magnific si unic al culturii si arhitecturii ruse – Catedrala lui Iisus Hristos Mantuitorul, construita din donatii publice pentru a comemora victoriei Rusiei asupra armatei lui Napoleon. Mai tarziu a fost demolata si Catedrala Maicii Domnului din Kazan din Piata Rosie, construita in 1636, in cinstea victoriei militiei poporului, condusa de Minin si Pojarski asupra invadatorilor, inclusiv si Capela Maicii Domnului Ivireana (gruzina) din pasajul istoric. Multe biserici au fost transformate de  bolsevici in cluburi. Le transformau si in ateliere, in depozite si chiar in grajduri, cocini si garaje.

Mai tarziu, „cauza lui Lenin” a fost continuata de Hrusciov. Cu participarea sa activa, in anii 1960-1964, in tara au fost inchise 20 de mii de biserici, 69 de manastiri, unde existau 30.000 de clerici. In timpul Brejnev, s-au inchis inca 8.000 de biserici si 18 manastiri, unde se aflau aproximativ 10.000 de clerici.

Bolsevicii au ajuns la un asemenea sacrilegiu, incat in Biserica Nasterii Maicii Domnului din Moscova, unde sunt ingropati eroii bataliei de la Kulikovo, calugarii Peresvet si Osleaba, au instalat o statie de compresoare a fabricii „Dinamo”.

La 30 mai 1919, Lenin a scris intr-o nota catre Orgbiuro al Comitetului Central despre necesitatea expulzarii din Partidul Comunist a credinciosilor. El cere sa se retraga din vanzare „cartile spirituale si sa fie oferite catre Glavbum (Directia Centrala a Industriei de Hartie), ca maculatura.” Guvernul bolsevic a interzis productia de clopote.

La inceputul anilor 1920, in documentele de partid a aparut un slogan anti-religios si mai monstruos: „Un cap de popa pentru noi inseamna un butuc pe care se ascut tepusele comuniste”.

De la inceputul anului 1922, a inceput o noua etapa in jefuirea bisericilor si lacasurilor de cult. Cea mai mare activitate in aceasta munca mizerabila si imorala a desfasurat-o colaboratorul lui Lenin, Leon Trotki. Sub masca ajutorului pentru infometati, el devine initiatorul rezolutiei  privind confiscarea obiectelor de valoare si podoabelor bisericesti. „Instructiunile privind lichidarea proprietatilor bisericesti” au fost elaborate de catre sotia lui, N. Sedova, care a condus Departamentul pentru muzee si protejarea monumentelor si  Directia centrala a institutiilor stiintifice, stiintifico-artistice si muzeale din cadrul Comisariatului Popular pentru educatie.

 „Fondul secret” despre Lenin al fostei arhive a  Institutului marxism-leninismului de pe langa Comitetul Central al PCUS continea 3.724 de materiale documentare nepublicate. Printre acestea – documente care provoaca groaza. Iata o nota a comisarului poporului al Comertului Exterior, Leonid Krasin, din data de 10 martie 1922, adresata lui Lenin. In ea, comisarul bolsevic justifica necesitatea crearii unui sindicat peste hotare de vanzare a bijuteriilor rechizitionate din biserici si catedrale. Dupa ce a citit memoriul, Lenin a scris o rezolutie: „… Tov. Trotki! Va rog sa cititi si sa mi-o trimiteti inapoi. Oare sa elaboram directivele cu privire la acest lucru in Biroul Politic? (Datele despre numarul bisericilor „curatate” sper ca le-ati obtinut?) Va salut! Lenin”. Din raspunsul lui Trotki: „… Retragerea valorilor se va produce, aproximativ, la momentul Congresului Partidului. Daca la Moscova, totul merge bine, atunci problema va fi rezolvata de la sine in provincie. In acelasi timp, se duce munca de pregatire in Petrograd. …  Activitatea principala pana acum a fost de a retrage  (valorile) din manastiri, muzee, tezaure, si asa mai departe. In acest sens, captura e dintre cele mai mari, iar munca este departe de a fi terminata. 12 / III-1922 al Dvs., Trotki”.

Despre teroarea cea mai cruda si mai hidoasa, organizata de Lenin impotriva clerului si a Bisericii Ortodoxe Ruse, dau marturie fragmente de mai jos dintr-un document scris de Lenin, la 19 martie 1922:

„Pentru tovarasul Molotov, pentru membrii Biroului Politic. Strict confidential. Va rugam sa nu faceti cópii in nici un caz… Lenin.

Anume acum si numai acum, cand in unele zone ale foametei se mananca oamenii intre ei si pe drumuri zac sute, daca nu mii de cadavre, putem (si, prin urmare, trebuie) sa purcedem la confiscarea valorilor bisericii cu cea mai salbatica si nemiloasa energie, sa nu ne oprim in fata nici unei rezistente de orice fel. Cu orice pret, trebuie sa confiscam proprietatile bisericesti cu forta cea mai mare si in cel mai rapid mod prin care putem asigura un fond de cateva sute de milioane de ruble in aur. … Si putem face acest lucru cu succes doar acum. Toate consideratiile indica faptul ca mai tarziu nu vom putea face, deoarece nici un alt moment, cu exceptia foametei disperate, nu va oferi aceasta stare de spirit maselor largi taranesti, care sa ne furnizeze vreodata simpatia maselor, sau cel putin sa ne asigure neutralizarea acestor mase…

Cu cat mai multi reprezentanti ai burgheziei reactionare si ai clerului reactionar vom reusi sa impuscam, cu atat mai bine. Este necesar chiar acum sa invatam publicul astfel incat, pentru cateva decenii, nici sa nu indrazneasca sa se gandeasca la rezistenta”… Lenin.

Astfel, foametea creata de bolsevici in mod artificial a fost folosita ca un fundal potrivit pentru jefuirea banditeasca a bisericilor si obiectelor sfinte ale Bisericii Ortodoxe, urmata de trimiterea prazii in strainatate. Aceasta scrisoare revoltatoare indica o ura cu adevarat satanica a lui Lenin impotriva lui Dumnezeu, impotriva  Bisericii lui Hristos.

Pe baza instructiunilor lui Lenin au fost confiscate bunurile Manastirii Patimilor si din Catedrala Iisus Hristos Mantuitorul din Moscova. A fost pradata si Lavra Alexandro-Nevskaia. Banditii au mers dupa prada si la Manastirea Novodevicii. Ziarul „Petrogradskaia Pravda” (Adevarul de Petrograd), la 5 mai, anul 1922, publica cu cinism despre aceasta campanie: „… s-au confiscat un total de 30 de puduri (1 pud = 16,38 kg n.t.). Valoarea principala este reprezentata de doua vesminte, impanzite cu briliante. Pe o singura icoana existau 151 de diamante, dintre care 31 sunt mari … in plus, vesmantul era acoperit de siruri de perle si o multime de diamante mici. Pe o alta icoana, erau 73 de diamante … 17 rubine, 28 smaralde, 22 perle. O mare valoare … o reprezinta coronitele icoanelor, acoperite aproape in intregime cu pietre… Astfel, valoarea bunurilor din Manastirea Novodevicii este de aproximativ o suta miliarde de ruble”.

A existat o asemenea campanie si asupra Catedralei „Sf. Isaac”. Rezultatul acestei campanii este descris in acelasi ziar, pe 22 mai: „La 18 mai, se trece la confiscarea de obiecte de valoare de la Catedrala Sf. Isaac. Valorile ridicate luate cu 2 camioane ….”.

Arhiva de Stat de filme si fotodocumente din Krasnogorsk a conservat filme, care descriu actiunile de jaf ale bolsevicilor. Nici o biserica si nici o manastire rusa nu a scapat de aceasta soarta.

Operatiunea de jefuire a proprietatilor Bisericii din mai 1922 a dat in mainile guvernului sovietic o suma astronomica. Aceasta depasea de o suta de ori valoarea bugetului anual al tarii. Si, cu toate acestea, populatia din regiunea Volgai pierea in mari suferinte. Din cei 32 de milioane de oameni care alcatuiau populatia din zonele afectate de seceta din regiunea Volga, au fost supusi foametei peste 20 de milioane de oameni.

Valorile pradate din biserici si catedrale de guvernul bolsevic erau duse in strainatate, aparent pentru achizitionarea de cereale pentru populatia infometata. De fapt, painea in tara era, dar si aceasta pleca in strainatate.

Cu toate acestea, jaful bisericilor si lacasurilor sfinte nu erau suficiente pentru vrajmasii lui Dumnezeu. La inceputul lunii ianuarie 1919, in mijlocul razboiului civil, Lenin da instructiuni pentru a efectua o actiune fara precedent. Pentru prima data in istoria Bisericii Ortodoxe Ruse a fost comis un sacrilegiu de neimaginat – in manastiri si biserici sunt deschise in mod public moastele sfintilor. Un astfel abuz asupra sentimentelor credinciosilor nu mai este cunoscut in istorie.

La 28 ianuarie 1919, la ora 4 ziua, s-a deschis racla monahului Tihon din Manastirea Maicii Domnului, din orasul Zadonsk, provincia Voronej. La 8 februarie, ora 4 si 15 minute, s-a deschis racla  Sf. Mitrofan de la  Manastirea Mitrofanovski din Voronej.

Lenin a indraznit sa deschida si racla Sfantului Serghie de Radonej (1321-1391), fondatorul si staretul Manastirii Sfintei Treimi, care l-a binecuvantat printul Dmitri Donskoi, inainte de batalia de la Kulikovo, in 1380.

Deschiderea raclei stravechi cu moastele Sfantului Parinte Serghie a fost facuta de bolsevici, la 11 aprilie 1919, iar Lenin a cerut sa-i se dea fotografiile facute in timpul deschiderii. Bonci-Bruevici a scris: „Personal, i-am aratat fotografii facute de pe peliculele filmelor …. si el a fost foarte multumit de ele”.

De la data de 1 februarie 1919 si pana la 28 septembrie 1920, au fost comise 63 de asemenea deschideri de racle. Actele de sacrilegiu ale bolsevicilor nu au incetat nici in anii urmatori.

La 12 mai 1922, la Catedrala Sfanta Treime de la Lavra Alexandro-Nevskaia din Sankt Petersburg a fost deschisa racla legendarului cneaz sfant Alexandr Nevski.

Lenin grabea judecarea clerului superior. La initiativa sa, in mai 1922 Biroul Politic  decide:
„Sa se dea o directiva Tribunalului din Moscova:
1. Tihon sa fie deferit imediat instantei.
2. Popilor sa li se aplice pedeapsa cu moartea”.

In conformitate cu decizia de la Moscova, s-a decis in instanta de judecata, condamnarea,  la 8 mai, a  11 clerici si laici la moarte. Preotii H.Nadejdin, V.Sokolov, M.Teleghin, Tihomirov, Zaozerski au completat lista pe care se aflau mai multe mii de victime nevinovate.

La indicatiile lui Lenin, la  4 mai 1922, Patriarhul Tihon a fost adus in fata justitiei. El a fost „prelucrat”, la fel ca si restul clericilor. Interogatorii interminabile, amenintari, presiuni, promisiuni…

Eliberarea Patriarhului din inchisoare a fost memorata de martori oculari: „O multime de mii de oameni a inundat intreaga zona din jurul inchisorii. In departare, se afla echipajul. Un detasament mare de cekisti formau un coridor de la portile inchisorii pentru echipaj, impartind multimea in doua parti. Dupa o lunga asteptare, s-au deschis portile, si a aparut Patriarhul. Parul lung gri zbarlit, barba incalcita, cu ochii adanciti pe fata trasa, cu o mantie soldateasca mizerabila, purtata pe pielea goala. Patriarhul era descult. Multimea de mai multe mii de oameni, socata, toti, ca un singur trup, au cazut in genunchi si s-au inchinat. Patriarhul mergea incet spre echipaj, cu ambele maini binecuvantand multimea, iar lacrimile ii curgeau pe fata lui epuizata. Si asa de mare a fost puterea momentului, incat capetele garzilor, pentru o clipa, au cazut reverentios in fata suferindului”.

Distrus de inchisoare, Patriarhul Tihon a murit la 26 martie anul 1925.

Potrivit martorilor oculari: „… La funeraliile Preafericitului Patriarh al Moscovei si al intregii Rusii Tihon au venit mai multi oameni decat la funeraliile liderului proletariatului lumii Lenin. Zi si noapte, fara intrerupere, oamenii veneau sa-si ia ramas bun de la Patriarh. In timpul primei zile, potrivit unor zvonuri, s-au vandut 60.000 de lumanari. Sirul oamenilor veniti sa-si ia ramas bun se intindea pe distanta de o versta (1 versta = 1,067 km) …”.

In anii 1917-1922, au cazut victime terorii bolsevice mai multi ierarhi importanti ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

La 15 iunie 1918, unul dintre primii martiri a fost episcopul de Tobolsk si Siberia Ghermoghen. Fanaticii bolsevici l-au inecat, aruncandu-l in apa de pe un vapor.

In noaptea de 25 spre 26 ianuarie 1920, la Lavra Kiev-Peciorskaia, bolsevicii l-au ucis miseleste pe Mitropolitul Vladimir al Kievului. Potrivit martorilor: „La 23 ianuarie seara, bolsevicii au ocupat Lavra. Asasinii l-au condus pe mitropolit in dormitor. Acolo mitropolitul a fost torturat si s-a incercat strangularea lui. La locul de executie, la poarta Lavrei, mitropolitul a fost adus cu o masina. … Mitropolitul a spus: «Vreti sa ma impuscati aici?» Unul dintre calai a spus: «Doar n-o sa ne mai ceremonim?» Apoi, Mitropolitul a cerut permisiunea sa se roage lui Dumnezeu, la care a venit raspunsul: «Cat mai repede posibil» Ridicandu-si mainile spre cer, mitropolitul s-a rugat cu voce tare: «Doamne, iarta-mi pacatele mele cele cu voie si fara de voie si primeste duhul meu cu pace». Apoi i-a binecuvantat pe ambii sai ucigasi cu mainile sale, spunand: «Domnul sa va ierte!» In acel moment, au fost trase focuri de arma, iar mitropolitul a cazut, acoperit de sange. Ucigasii au ridicat atunci trupul mitropolitului in baionete. Fata parintelui era strapunsa in diferite locuri de baionete si de gloante. In piept, se casca o gaura imensa de la un glonte exploziv, care sangera. Mai multe coaste erau rupte.  Spatele era strapuns cu baioneta si impuscat. Ceafa injunghiata de asemenea cu lovituri de baioneta. … Cand pr. Antim a ridicat trupul mitropolitului, au alergat la el o duzina de soldati si muncitori si au inceput sa-si bata joc de mitropolitul impuscat si nu l-au lasat sa-i duca trupul: «Inca mai vreti sa-l inmormantati – aruncati-l in sant!» Cand trupul mitropolitului a fost dus de acolo, femei evlavioase l-au plans, se rugau si  spuneau: «Martir si mucenic, Dumnezeu sa-l odihneasca!».

Dupa asta, in toata tara, s-a rostogolit un val de teroare sangeroasa, arestari si executii. Pana la mijlocul anului 1922, in legatura cu confiscarea proprietatilor bisericesti au avut loc 231 de procese. In boxa acuzatilor au ajuns 732 de oameni, multi dintre care au fost condamnati la moarte.

La 12 august, la Petrograd, a fost impuscat Mitropolitul Veniamin de Petrograd. In cuvantul sau de incheiere, care i s-a acordat in ajunul procesului, el a spus: „Despre mine? Ce pot sa spun despre mine insumi? Este doar un singur lucru… Nu cunosc ce verdict veti pronunta – sa mor sau sa traiesc, dar indiferent de ce veti declara – cu aceeasi veneratie ma voi intoarce la suferinta, imi voi face semnul crucii si voi spune: Slava Tie, Doamne Dumnezeule, pentru tot … ”. Procesul Mitropolitului Veniamin a fost o infrangere morala a bolsevicilor. Pe langa acest mitropolit, au mai existat alte trei nume de „condamnati la moarte”: Arhimandritul Serghie (Sein), profesorul Novitki, presedintele Directiei societatilor eparhiilor unite  din Petrograd, si avocatul Ioan Kovsarov.

Cel mai batran episcop Serafim (Ciceagov) Mitropolit al Sankt-Petersburgului, incepand cu 1921, a fost supus arestarilor constante si deportarilor. La 30 noiembrie 1937, pe batranul episcop bolnav l-au arestat din nou. Din cauza hidropiziei, el nu mai putea merge, iar cekistii au trebuit sa cheme o ambulanta sa-l ia pe o targa la inchisoarea Taganka. In ciuda slabiciunii fizice, la inchisoare, episcopul a dat dovada de tarie morala si curaj: la interogatorii nu a dat nici un nume si a pledat nevinovat. La 11 decembrie 1937, la varsta de optzeci si unu de ani, el a primit coroana martiriului. Dumnezeu stie cum a fost adus acest om in varsta la Butovo si acolo a murit. La 23 februarie 1997, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe episcopul Serafim.

Mucenicul Fadei, Arhiepiscopul de Tver, dupa multe suferinte si umilinte, la 31 decembrie 1937, a fost inecat intr-o groapa de canalizare.

La 10 decembrie 1937, a primit cununa muceniciei staretul Sfintei Treimi Sf. Serghie, arhimandritul de 79 de ani Kronid (Liubimov). In timpul interogatoriilor, epuizat, aproape orb arhimandritul Kronid s-a comportat fara teama. La propunerea anchetatorului de a „da marturie veridica despre activitatile sale contra-revolutionare”, arhimandritul Kronid a raspuns: „Eu sunt, dupa convingerile mele, monarhist, asa am fost pana in prezent, si in acelasi spirit am educat calugarii, sa fie adeptii Bisericii Ortodoxe Adevarate”. La a treia cerere a anchetatorului de a numi „pe cei care gandesc ca el”, staretul a refuzat sa raspunda. Ultimul staret al manastirii si inca zece oameni care erau impreuna cu el au fost condamnati la moarte si executati la Butovo.
Cu putin timp inainte de ultima sa arestare, Mitropolitul Serafim (Ciceagov) a spus:

„Biserica Ortodoxa trece printr-o perioada de incercari… Acum, multi oameni sufera pentru credinta lor, dar aceasta inseamna aurul care se purifica in creuzetul incercarilor spirituale. Dupa aceea vor fi atat de multi martiri care au suferit pentru credinta lor in Hristos, cat de multi nu-si aminteste intreaga istorie a crestinismului”.

In Rusia, ca nici intr-o alta tara, in secolul XX, a avut loc o confruntare intre Bine si Rau. Timp de saptezeci de ani, din octombrie 1917, a avut loc o persecutie fara precedent a credintei, care a depasit chiar persecutia primelor secole ale crestinismului.  Biserica Ortodoxa Rusa are o multime de martiri care si-au pastrat puritatea si taria credintei, chiar si in zilele incercarilor cele mai brutale. Cruzimea, manifestata fata de cler, depaseste orice inchipuire. Ei au fost arestati, torturati brutal, inecati in gauri sapate in gheata raurilor si in fantani, au fost aruncati in foc, otraviti, ingropati de vii, inecati in toalete publice,  taiati cu ferestraul, crucificati, li s-a jupuit pielea de pe maini si picioare…

Tara s-a acoperit de o retea de lagare de concentrare. Belomorkanal a devenit mormantul a zeci de mii de prizonieri in anii 1931-1933.

Pierderi umane deosebit de mari, in special, a suferit Biserica Ortodoxa in momentul confiscarii proprietatilor bisericesti. Pe parcursul acestei perioade, a fost impuscati aproximativ 8.100 de preoti si calugari. Au fost arestati, deportati si executati  nu mai putin de 20 de mii.

Pana in 1929, existau doar 4 episcopi in functie, condusi de mitropolitul Serghie.

Lupta impotriva lui Dumnezeu a fost scopul vietii lui Lenin. El a continuat aceasta lupta pana la moarte. In ciuda atacului sever al bolii, care a dus la o paralizie partiala a mainii drepte si a piciorului drept si la tulburari de vorbire, la 13 octombrie 1922, initiaza rezolutia Comitetului Central „Cu privire la constituirea Comisiei de propaganda anti-religioasa”.

Obiectivele acestor reglementari si masuri punitive au fost destul de clare pentru contemporani. Unul dintre ei – Lordul Curzon – a spus ca „persecutia si executiile fac parte dintr-o campanie constienta intreprinsa de guvernul sovietic cu scopul determinat de distrugere a oricarei religii in Rusia si de a o inlocui cu ateismul”.

 

Moartea pacatosilor este cumplita (Ps. 33)

In rugaciunile crestinilor ortodocsi catre Dumnezeu exista adresarea si rugamintea de sfarsit bun al vietii, fara durere, fara pacat, in pace si raspuns bun la judecata lui Hristos. Vrajmasul Bisericii si tradatorul de tara Lenin a murit in agonie si in suferinta teribila. In stare semiconfuza si lipsit de darul vorbirii; el a agonizat in suferinta, indelung, pana cand i-a venit sfarsitul. In publicatiile oficiale s-a relatat pe scurt ca „Lenin a murit de hemoragie cerebrala”. Adevaratul diagnostic al bolii a fost ascuns.

In prezent, in urma examinarii documentelor si materialelor de arhiva s-au elucidat unele detalii ale bolii si mortii lui Lenin. Astfel, a devenit cunoscut faptul ca unul dintre cei mai batrani si mai experimentati neurologi, profesorul Adolf Strumpell, dupa ce l-a examinat pe Lenin, a declarat, in mod categoric: „Bolnavul are inflamat invelisul interior al arterelor din cauza sifilisului”. Este dovedit din punct de vedere stiintific faptul ca Lenin, in tinerete, a suferit de aceasta boala venerica.

Potrivit concluziei dr. V.M. Zernov, creierul lui Lenin reprezenta un tesutul tipic degenerat sub influenta sifilisului. Aceeasi opinie a fost si a academicianului I.P. Pavlov. El a sustinut ca Lenin era bolnav de sifilis, dar ca era interzis sa se vorbeasca despre asta sub amenintarea cu moartea. Nu exista nici o indoiala ca documentele analizelor de sange au fost luate din arhiva si distruse, in scopul de a ascunde diagnosticul adevarat.

„Sa moara nouazeci la suta din poporul rus, ca zece la suta sa supravietuiasca revolutiei mondiale”, V.I. Lenin.

Din notele lui Stalin catre membrii Biroului Politic aflam ca Lenin a vrut sa se sinucida. Secretarul lui Stalin, B. Bajanov, in memoriile sale, ofera informatii obiective, care proveneau de la medici. El a scris: „Medicii au avut dreptate: imbunatatirea starii de sanatate a lui Lenin a fost de scurta durata. Sifilisul netratat la timp era in ultimul stadiu.”

Dr. V.Flerov conchide: „… In literatura medicala, s-au descris mai multe cazuri in care sifilisul trece neobservat in prima si a doua faza, si numai a treia etapa boala poate fi  diagnosticata. Probabil acest lucru s-a intamplat si in cazul lui Lenin: sifilisul lent ereditar sau dobandit a trecut neobservat. Autoritatile sovietice au falsificat diagnosticul si rezultatul autopsiei”.

Lenin nu-si putea imagina viata fara putere, dar din motive de sanatate, nu ramane acum decat un idol pentru generatii. La 10 martie 1923, Lenin, dupa doua ore de la un atac al bolii, si-a pierdut abilitatea de a comunica si gandi, a fost lipsit de darul vorbirii, i-a fost paralizat complet bratul drept, mana stanga nu-l mai asculta, a inceput sa vada prost.

Intre timp, la 26 aprilie, Plenul Comitetului Central al PCR (b) l-a ales membru al Biroului Politic. „Liderul proletariatului mondial” nu a avut nici o obiectie. Apoi, ce urmeaza este ca intr-un spectacol comic. La 6 iulie, prin decizia Comitetului Executiv Central al URSS, a fost ales sef al guvernului sovietic.

Pozele sale inspaimantatoare din ultimele luni de viata ne prezinta o imagine a unui om aflat  intr-o agonie prelungita. Dupa atacul bolii din 10 martie, s-a decis ca Lenin sa fie tratat de medici din strainatate si au fost invitati cei mai buni specialisti – medici din diferite tari si din Rusia. Cu toate acestea, pedeapsa lui Dumnezeu a fost inevitabila.

Dupa atacul bolii din 10 martie 1923, in Jurnalul medicului de serviciu se noteaza:
la 11 martie.
„… Dr. Kojevnikov a intrat la Vladimir Ilici… El incearca sa spuna ceva, dar se aud sunete inabusite, nearticulate…”.

12 martie. „… Vladimir Ilici intelege prost ceea ce este rugat sa faca …”.

Ca o imbunatatire semnificativa a starii lui, dr. Kojevnikov a constatat ca Lenin „a inceput sa invete sa vorbeasca…”. Conform inregistrarilor medicale, de dupa 10 martie, vocabularul lui Lenin era foarte limitat, „iata”, „du”, „vino”, „du-te”, „mergeti”, „ola-la”. Ca regula, utilizarea anumitor cuvinte era intamplatoare si, desi, uneori, ele erau repetate de multe ori, nu aveau nici un sens. Nadejda Krupskaia, sotia lui, folosea litere decupate, exercitii didactice elementare, cele mai simple metode de antrenament de vorbire.

Cu toate acestea, tot materialul verbal nu era deloc retinut de memoria lui Lenin si, fara ajutorul sotiei sale, el nu putea repeta singur nici un cuvant, decat ceea ce repeta dupa Nadejda Krupskaia.

Pictorul Iuri Annenkov, care i-a facut portretul lui Lenin, in 1921, a scris: „In anul 1923, L.B.  Kamenev m-a luat, in luna decembrie, la Gorki, pentru a-i face un portret, sau mai degraba o schita, lui Lenin, ca pacient. Ne-a intampinat Nadejda Krupskaia. Ea a spus ca despre portret nici vorba nu poate fi. Intr-adevar, intr-un sezlong, invelit intr-o plapuma, era un om care se uita prin noi, cu un zambet stramb de copil neajutorat, cazut in copilarie, si putea servi doar ca model pentru a ilustra boala lui teribila, nu pentru un portret”.

Krupskaia a incercat sa reconstruiasca de la zero abilitatea lui nu numai de a vorbi, dar, de asemenea, si de a scrie. Primele cuvinte insirate de Lenin, cu ajutorul sotiei lui, au fost „mama” si „tata”.

Asa cum arata ulterior autopsia, creierul lui Lenin era afectat de boala intr-o asemenea masura, incat multi experti erau uimiti cum de mai putea sa comunice chiar si elementar. Comisarul de la sanatate (Ministrul Sanatatii), Semasko a sustinut ca scleroza vasculara a fost atat de puternica incat, la autopsie, au putut ciocani in creier cu o penseta metalica la fel ca intr-o piatra.

Artistul Iuri Annenkov, caruia i s-a incredintat alegerea de fotografii si desene pentru ilustrarea de carti dedicate lui Lenin, la Institutul „V.I. Lenin”, i-a vazut creierul intr-un borcan de sticla. „Acolo zacea creierul lui Lenin in alcool… o emisfera era sanatoasa si plina, cu convolutiuni distincte; alta, ca si cum atarna de un siret – botita, mototolita, incretita si nu mai mare decat o nuca”.

In al doilea capitol al Apocalipsei citim: „Iar ingerului Bisericii din Pergam scrie-i … Stiu unde salasluiesti, unde este scaunul Satanei”. In orice ghid din Berlin, se mentiona ca, incepand din 1914, in unul din muzeele din Berlin, se afla altarul Pergamon. El a fost descoperit de arheologii germani si mutat in centrul Germaniei naziste. Dar povestea despre tronul Satanei nu se termina cu aceasta. Ziarul suedez „Svenska Dagblalit”, la 27 ianuarie 1948, relata urmatoarele: „Armata Rosie a ocupat Berlinul si altarul din Berlin a fost mutat la Moscova”. Este ciudat faptul ca, o lunga perioada de timp, altarul Pergamon nu a fost expus in nici unul dintre muzeele sovietice. De ce a fost necesar sa fie mutat la Moscova?

Arhitectul Sciusev, care a construit in 1924 mausoleul lui Lenin, a luat ca baza proiectul acestei pietre funerare, altarul Pergamon. Din afara, mausoleul a fost inaltat pe principiul construirii templelor antice babiloniene, dintre care cel mai faimos este Turnul Babel, mentionat in Biblie. In cartea prorocului Daniel, scrisa in secolul VII i.Hr., se spune: „Atunci era un idol la babilonieni, numit Baal”. Nu este o coincidenta semnificativa faptul ca initialele lui Lenin se afla inscrise pe tronul lui Satana (in l. rusa, numele „Baal” se traduce ca „Vil”, adica acronimul lui Vladimir Ilici Lenin – n.t.)?

Pana astazi mumia lui Baal (VIL) se afla acolo, in interiorul pentagramei. Arheologia bisericeasca marturiseste: „Evreii vechi, respingandu-l pe Moise si credinta in adevaratul Dumnezeu, au topit in aur nu doar un vitel, dar steaua Remfan” – o stea cu cinci colturi, care este un atribut permanent al cultului satanic. Satanistii o numesc sigiliul lui Lucifer.

Mii de cetateni sovietici stau in fiecare zi sa la coada pentru a vizita acest templu al Satanei, care este mumia lui Lenin. Liderii statelor i-au adus onoruri lui Lenin, care se odihneste intre peretii monumentul ridicat lui Satan. Nu trece o zi ca acest loc sa nu fie decorat cu flori, in timp ce bisericile crestine din aceeasi Piata Rosie din Moscova, timp de decenii au fost transformate in muzee lipsite de viata.

Atata timp cat Kremlinul va fi umbrit de stelele lui Lucifer, atata timp cat, in Piata Rosie, intr-o copie exacta a altarului lui Pergamon al lui Satan, se va afla mumia celui mai consecvent dintre marxisti, influenta fortelor intunecate ale comunismului vor persista.

 Stiri © Asociatia Provita Media

 

Leave a Reply