Am facut 2 avorturi acum 15 ani

Adnana, 32 ani, medic (2012-10-17)

M-am hotarat de mai de mult sa scriu dar nu mi-am gasit timp, respectiv curaj. Si totusi vreau sa povestesc. Primul avort l-am facut la 16 ani, eram copila, abia de cateva luni aveam iubit, imi doream copii, eram visatoare si totusi mi-a fost frica de tata, de gura lumii, de varsta care o aveam si de ce ar fi insemnat sa nasc atunci. Mama prietenului meu m-a luat de mana si m-a dus sa avortez. Am simtit imediat dupa aceea ce am facut si am plans intruna, visandu-mi saptamani in sir bebelusul. Anii au trecut, am repetat greseala in facultate din aceleasi motive. Acum a fost cu mult mai rau dupa. Eram deja mai matura, stiam fff clar ce fac, m-a luat disperarea, deznadejdea, totul la limita aproapea sinuciderii si a inutilitatii vietii mele.

A mai trecut un pic timp si Dumnezeu care ma chema demult m-a invrednicit sa-L descopar in Biserica. Spovedania mi-a facut bine. M-am casatorit si am ramas fff repede insarcinata. Aceleasi griji pt ziua de maine, inca eram studenta au reaparut. De data asta insa nu as mai fi facut un avort in ruptul capului. Si am nascut o bucurie de fetita. Nu pot descrie fericirea, candoarea, blandetea si sentimentul de dragoste impartasita pe care l-am simtit cand am tinut-o in brate si o alaptam. Tocmai pt ca femeile nu isi pot imagina asta si vor sa rezolve toate grijile materiale inainte sa se nasca copiii, ceea ce nu se poate ca tanar de tot ci poate mai incolo dupa 30-35 de ani, sunt avortati bietii nostri copii. In viata mea am experimentat pe viu cum poate de mult ajuta Dumnezeu tocmai pt ca iti nasti copiii. Au mai trecut 10 ani si acum avem patru copii minunati, eu sunt medic, am de lucru, sotul la fel. Cel mai minunat lucru din viata mea si motivatia si bucuria noastra sunt copiii. Nu imi mai pot imagina seara in care sa nu ii vad, sa nu ii imbratisez, sa nu ne jucam. Sunt mai implinita fizic, emotional si profesional decat cand eram tanara studenta fara obligatii si cu viitorul asa zis inainte. Faptul ca am nascut urmatorii copii m-a ajutat nespus de mult sufleteste. Ca sa nu spun clar negru pe alb ca din deznadejde si sentimentul inutilitatii vietii nu m-ar fi scos nici o terapie psihologica moderna. Iar viata cum mi-as fi cladit-o eu dupa standarde moderne (intai cariera, casa, masina) nu mi-ar fi adus atata implinire cata traiesc acum zi de zi alaturi de familia mea.

In nadejdea ca marturia mea va ajuta macar o femeie sa isi asume riscul de a naste un copil neplanuit, care vine prea repede in viata sau in relatie, inchei mica mea poveste adevarata.

Varia

Leave a Reply