Cum actioneaza pilula asupra resurselor noastre de apa

Sursa: Life Site News via Zenit, 17 mai 2012

Autor: Rebecca Oas, Ph.D. Rebecca Oas, Ph.D., este membru al Human Life International America. Scrie pentru HLI America’s Truth si Charity Forum.

In 1960, pilula contraceptiva orala combinata a fost aprobata pentru utilizare in Statele Unite. Sapte ani mai tarziu, „pilula” a aparut pe coperta revistei „Time”, ilustrand impactul sau social enorm[1]. Aproximativ doua generatii mai tarziu, statistici ale Organizatiei Natiunilor Unite arata ca, in natiunile dezvoltate, la nivel mondial, sub 16% din femeile aflate intr-un „parteneriat”, folosesc pilule contraceptive, cifra ce nu le include pe femeile singure [2].

Cu toate acestea, chiar daca popularitatea contraceptivelor orale ramane ridicata, medicamentele insesi au evoluat, ca raspuns la descoperirile ulterioare din sistemul reproducerii umane, precum si la eforturile de a reduce efectele secundare negative ale pilulei. Ca orice tip de dezvoltare tehnologica sau medicala majora, in special, una imbratisata foarte repede de catre o mare parte a populatiei, e nevoie de ani de zile, chiar de decenii, ca intreaga gama de efecte ale sale sa devina evidente. Si, dupa cum au demonstrat mai multe studii recente, multe intrebari raman fara raspuns cu privire la efectele hormonilor din contraceptivele orale pe termen lung, inclusiv asupra mediului, precum si la efectele hormonilor utilizati in alte tratamente medicale.

Atunci cand este creata o substanta sintetica noua sau o substanta, produsa in mod natural, este generata la nivel mare, efectele pot fi de lunga durata si mai ample decat prezic sau estimeaza producatorii sai. Cateva exemple bine cunoscute includ azbestul, un material izolator folosit pe larg, ignifug, aparut la sfarsitul secolului al 19-lea, care ulterior a fost descoperit ca este cancerigen. La fel, spumele din polistiren, ca Styrofoam, frecvent utilizate in ambalajele de unica folosinta, care pot dura sute de ani, odata aruncate. In cazul contraceptivelor orale, ingredientele-cheie sunt hormoni sintetici cunoscuti sub numele de progestini, ce imita progesteronul, fie singur, fie combinat cu estrogenul. Atunci cand sunt utilizati terapeutic in pilule contraceptive sau in tratamentele de substitutie hormonala pentru menopauza, acesti hormoni sintetici patrund in retelele de alimentare cu apa dupa ce sunt eliminati prin urina utilizatoarelor. Considerati contaminanti de mediu, ei devenit cunoscuti ca perturbatori chimici ai sistemului endocrin (EDC/endocrine disruptive chemicals), datorita faptului ca acesti hormoni sintetici interfereaza atat cu sistemele endocrine umane, cat si cu cele animale deopotriva, in urma expunerii.

In timp ce impactul acestora este studiat pe larg, nu exista nici o indoiala ca expunerea are loc. Mai multe studii internationale au adus dovezi bine documentate de niveluri ridicate de hormoni naturali si sintetici in apa de baut. Un astfel de studiu efectuat in Franta a remarcat ca progestativele, in special, erau mai rezistente la eliminare prin diverse metode de tratare a apei, in comparatie cu alte tipuri de produse farmaceutice [3].

Avand in vedere acumularea de steroizi sintetici in apa, o mare parte a cercetarilor efectuate privind impactul lor a fost realizata cu ajutorul vertebratelor care locuiesc in apa, cum ar fi pestii si broastele. O colectie tot mai mare de studii relateaza despre efectele nocive ale acestor hormoni asupra acestor vertebrate acvatice, in special cu privire la reproducerea lor, cum ar fi de presupus, avand in vedere natura contaminantilor [4]. Un studiu s-a axat pe efectele expunerii broastei Xenopus tropicalis la progestinul numit levonorgestrel (LNG). In timp ce sistemul reproductiv masculin nu parea a fi afectat, mormolocii de sex feminin aratau defecte grave in dezvoltarea ovarelor si a oviductelor, fapt care ii facea sterili [5].

In timp ce studii ca acestea nu pot fi considerate ca fiind o evaluare directa a impactului contaminantilor de mediu pe oameni, ele chiar au anumite avantaje: capacitatea de a controla durata si concentratia expunerii, precum si faptul ca ciclurile de viata ale acestor animale sunt mult mai mai scurte ca cele ale oamenilor, permitand, astfel, studierea mai multor generatii, intr-un timp mult mai scurt.

Ca in proverbialul „canarul din mina de carbune”, studiile pe animale pot servi ca indicatori timpurii ai conditiilor de mediu potential daunatoare pentru oameni si pot indrepta atentia noastra asupra substantelor aparent inofensive pe care le intalnim in aerul pe care il respiram, asupra alimentelor pe care le mancam sau, ca in acest caz, asupra alimentarii noastre cu apa. Cu toate acestea, efectele acestor contaminanti de mediu nu sunt limitate la apa in care traiesc broastele: sterilitatea femelelor care rezulta din expunerea timpurie la progestini a fost raportata in studii care au implicat sobolani si soareci, ale caror sisteme de reproducere sunt mult mai apropiate de cele umane [6]. Sistemul feminin de reproducere sufera mai multe modificari esentiale de dezvoltare, in primele etape ale vietii, si aceste modificari sunt dependente de evenimente de semnalizare endocrina, sensibile la expunerea la hormonii contaminanti ai mediului. O serie de studii efectuate de catre un grup de cercetatori de la National Institutes of Health (NIH) au demonstrat ca soarecii expusi la fitoestrogeni – estrogenii din plante, cum ar fi cei gasiti in produsele de soia – in perioadele-cheie de dezvoltare, prezentau handicapuri de fertilitate [7]. Spre deosebire de soareci, la care perioada critica este in cea neonatala, tractul reproducerii feminin uman este in curs de dezvoltare de dinainte de nastere pana in adolescenta. Prin urmare, este necesar sa se evalueze riscul expunerilor la EDC pe un palier de timp mai larg, incepand din uter.

Utilizarea de contraceptive hormonale de catre femeile gravide nu este incurajata, evident, pentru faptul ca gravidele nu au ovulatie in aceasta perioada, dar si pentru ca exista posibilitatea de a dauna copilului nenascut. Cu toate acestea, in ghidul de utilizare a contraceptiei post-partum (dupa nastere), emis de Centrele pentru Controlul Bolilor (SUA) in 2011, se mentioneaza ca utilizarea de contraceptive numai cu progesteron „poate fi initiata imediat post-partum”, si descurajeaza utilizarea de contraceptive combinate care contin estrogen la femeile care alapteaza, in principal deoarece estrogenul poate reduce lactatia mamei [8]. Nu s-a demonstrat pana in prezent ca prezenta progestinilor in laptele matern la femeile care iau contraceptive orale ar afecta in mod negativ sanatatea copiilor, desi astfel de evaluari tind sa se concentreze asupra rezultatelor pe termen scurt, mai degraba decat asupra unor rezultate ce ar putea sa se manifeste abia la varsta adulta. Totusi, cel mai recent studiu al grupului de cercetatori de la NIH, asupra efectelor fitoestrogenilor, subliniaza ideea ca limitarea expunerii devreme la estrogenii din plante, cum ar fi cei din formule pentru sugari pe baza de soia, poate fi benefica pentru sanatatea reproducerii femeii pe termen lung. In plus, pericolele potentiale ale poluarii predominante cu EDC in mediu nu se limiteaza la femei. In luna noiembrie a anului trecut, British Medical Journal a publicat un raport care indica faptul ca nivelele cancerului de prostata la barbati sunt cele mai mari in zonele geografice cu cea mai mare utilizare a contraceptivelor orale de catre femei[9]. In timp ce autorii subliniaza faptul ca rezultatele lor sunt corelative, mai degraba decat cauzale, munca lor ofera o ipoteza rezonabila pentru importante cercetari ulterioare.

In cele din urma, opozitia catolica fata de contraceptie se bazeaza pe o intelegere fundamentala a sensului vietii umane si a scopului procrearii, ca parte a planului lui Dumnezeu si nu pe o concluzie pragmatica la care s-a ajuns prin eforturile cercetarii stiintifice. In timp ce afirma, intuitiv, ca oamenii, atat individual, cat si ca societati, au doar beneficii din faptul ca duc o viata in conformitate cu dorintele Creatorului, intr-o lume cazuta, exista lucruri practice ce pot fi facute pentru a atenua o parte din suferintele noastre, inclusiv utilizarea tehnologiei medicale si a farmacologiei. Trebuie de remarcat faptul ca hormonii sintetici nu sunt folositi exclusiv in contraceptive, iar folosirea compusilor chimici comercializati sub forma de contraceptive nu este intrinsec imorala. De exemplu, o femeie necasatorita abstinenta, care foloseste tratamente hormonale pentru a-si trata o endometrioza, in speranta ca-si va proteja fertilitatea ei viitoare, nu comite un pacat, indiferent de eficacitate sau de efectele colaterale. Cu toate acestea, intr-o lume in care grupuri si persoane influente pledeaza din ce in ce mai mult pentru controlul populatiei, adesea intr-o maniera care aminteste de miscarea eugenica din trecutul imediat, este necesar sa se insiste sa se faca cercetari pentru a se descoperi adevaruri in ceea ce priveste efectele colaterale si neintentionate pe termen lung ale utilizarii pe scara larga a pilulei contraceptive.

Surse:

  1. Time Magazine Cover – The Pill | Apr. 7, 1967
  2. United Nations: World Contraceptive Use (2005)
  3. Vulliet E; Cren-Olive C, Grenier-Loustalot MF. Occurrence of pharmaceuticals and hormones in drinking water treated from surface waters. Environmental Chemistry Letters (2011) 9:103–114
  4. Whitacre DM. Reviews of Environmental Contamination and Toxicology, Volume 218. Spring, 2012
  5. Kvarnryda M, Grabic R, Brandt I, Berg C. Early life progestin exposure causes arrested oocyte development, oviductal agenesis and sterility in adult Xenopus tropicalis frogs. Aquatic Toxicology 103 (2011) 18–24
  6. Uzumcu M, Zachow R. Developmental Exposure to Environmental Endocrine Disruptors: Consequences within the Ovary and on Female Reproductive Function. Reproductive Toxicology. 2007; 23(3): 337–352.
  7. Jefferson WN, Patisaul HB, Williams CJ. Reproductive consequences of developmental phytoestrogen exposure. Reproduction (2012) 143 247–260
  8. Update to CDC’s U.S. Medical Eligibility Criteria for Contraceptive Use, 2010: Revised Recommendations for the Use of Contraceptive Methods During the Postpartum Period. CDC, July 8, 2011.
  9. Margel D, Fleshner NE. Oral contraceptive use is associated with prostate cancer: an ecological study. British Medical Journal Open. 2011 Nov 14;1(2)

Contraceptia © Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

Leave a Reply