„Aproape toti oamenii au nevoi de ordin religios”

Interviu cu preotul Andrei Lorgus. Pr.Andrei Lorgus s-a nascut in 1956. A absolvit Facultatea de psihologie a Universitatii de Stat din Moscova si Seminarul Teologic din Moscova in 1992. Este autor de carti (Carte despre Biserica, Antropologie ortodoxa), cat si autor al mai multor articole pe teme de psihologie si antropologie crestina. A fost hirotonit in 1993. Este preot paroh al Bisericii Sf. Nicolae si rectorul Institutului de Psihologie Crestina din Moscova. Interviul este preluat si publicat cu acordul revistei Psihologhiceski Navigator.

Psihologhiceski Navigator: – Parinte Andrei, povestiti-ne, va rog, ce este psihologia crestina?
Pr.Andrei Lorgus: – Este o directie in psihologie, care se bazeaza pe metodologie antropologica crestina, pe intelegerea crestina a omului.

PN: – Dar cum este intelegerea crestina a omului?
Pr. AL: – Crestinismul vede altfel omul decat psihologia seculara. Diferenta este urmatoarea: mai intai de toate, pentru stiinta seculara, omul, asa cum e acum, din perspectiva istorica, sub aspect modern bio-social, e o realitate. El este cel de astazi, cu toate complicatiile, neajunsurile, problemele si izolarea lui de Dumnezeu. Pentru crestinism, omul modern e una din perspective. Dar el este, de asemenea, si asa cum a fost initial conceput. Si a fost conceput si creat altul – integru si aproape de Dumnezeu. Ceea ce vedem astazi este o consecinta a infrangerii lui de catre pacatul uman. Dar chiar si prin aceasta natura cazuta a omului crestinismul vede in om originalitatea. Omul primordial, Adam si Eva, este o alta perspectiva a omului. Dar mai exista, de asemenea, si omul viitorului – cel care va deveni dupa Inviere. Si aceasta este a treia perspectiva, maxima.

In al doilea rand, omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De aici si puterea, libertatea, creativitatea si dragostea sa. Cu alte cuvinte, crestinismul prezinta omul ca pe o fiinta umana potential integra, care se confrunta cu suferinte din cauza fragmentarii si a neintegritatii sale. Omul sufera din cauza pierderii sensului vietii, a pierderii increderii in el insusi si in lume, increderea in ceva inaltator. Dar poate dobandi toate acestea si poate deveni alt om.

PL: – Ati mentionat ca omul a fost creat altfel. Cum putem intelege acest lucru, cum ar trebui sa fie?
AL: – In crestinism, exista conceptul omului hristocentric. Omul original ne este cunoscut noua numai prin Hristos. Noi nu cunoastem cum va fi omul din secolul urmator, nu ne putem imagina cum va fi, vom afla doar atunci cand noi insine vom invia. Dar noi il cunoastem pe Iisus – prin Evanghelie, prin Biserica, prin Taine, prin propria experienta de viata. Aceasta nu este pur si simplu o observatie, ci baza relatiei noastre proprii fata de lume si fata de noi insine. Prin Iisus Hristos aflam cum ar trebui sa fie omul.

Astfel privim calea de dezvoltare a personalitatii umane, vedem pe care cale ar trebui sa se indrepte aceasta dezvoltare. Adesea prin dezvoltarea personala se intelege dezvoltarea inteligentei, a intelectului si mai rar, dezvoltarea emotionala sau volitiva. Dar noi vorbim despre dezvoltarea personalitatii crestinului in persoana lui Hristos, sau mai degraba – formarea personalitatii omului. Este dezvoltarea libertatii sale, a iubirii, a milei…

PN: – Ideea dezvoltarii umane, aspiratia sa pentru cresterea personala, spirituala exista si in alte domenii ale psihoterapiei. De exemplu, in domeniul umanist.
Pr. AL: – Da, Carl Rogers a sugerat un oarecare inceput spiritual in om. Si anume de asta se leaga ideea lui de „auto-actualizare”, „realizarea de sine”. Desigur, si Victor Frankl a admis acest lucru. (Frankl nu a fost crestin, dar a fost un om spiritual, fara indoiala.) Dar traditia umanista ne vorbeste doar de presupunerea ca omul este ceva mai mult decat ceea ce putem observa. In traditia crestina o asemenea intelegere a omului este fundamentala. Mai mult decat atat, in nici una din teoriile personalitatii nu gasiti faptul ca omul este deja o persoana cand se naste. Psihologia moderna ne spune ca omul devine persoana. Si asupra acestei deveniri are influenta, mai presus de toate, societatea. Iar din punct de vedere crestin, omul deja este persoana si isi construieste relatiile cu societatea ca persoana. Prin urmare, pentru psihologia crestina, persoana este chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Tendinta umanista doar presupune posibilitatea unui oarecare nivel ante-psihic al vietii omului. Nici un inceput conceptual nu exista in traditia umanista.

P.N: Psihoterapia crestina se dezvolta doar in Rusia?
Pr. A.L.: In Occident, psihologia crestina exista demult. Astazi, Asociatia Psihologilor Crestini din SUA numara 150 de mii de psihologi. Exista 12 universitati, care pregatesc psihologi crestini. Am fost in trei dintre ele, la Los Angeles, si am facut cunostinta cu sistemul lor de predare si cu cadrele didactice. In Europa, psihologia crestina se afla doar in faza incipienta si acest proces a inceput in anii ’90. Exista deja o miscare, EMPCA (European Movement for Christian Psychology and Anthropology), si eu sunt unul dintre participantii la aceasta miscare, ce reuneste psihologi din Polonia, Germania, Anglia, Danemarca, Finlanda, Elvetia si Rusia.

P.N.: Doar crestinii se pot adresa psihologului crestin?
Pr. A.L.: Nu, bineinteles. Si credinciosi, si necredinciosi, dar si oameni de alte credinte vin la noi. La noi, la centrul „Sobesednik”, vin chiar si musulmani. Desi, desigur, cea mai mare parte a celor care ni se adreseaza sunt ortodocsi.

P.N.: Atunci in ce limba le va vorbi psihologul ortodox? Se vor intelege unul pe altul un psiholog credincios si un pacient necredincios?
Pr. A.L.: Vor vorbi pe limba omeneasca. Noi vorbim despre sens, despre seminificatia faptelor noastre, despre importanta dorintelor noastre, despre intentiile noastre. Vorbim limba valorilor umane, oricare ar fi ele. Vorbim limba psihologiei, explicandu-i omului de ce se intampla un fenomen sau altul, care sunt cunostintele. Impartasim ceea ce stim, ca profesori. Psihoterapia este o conversatie cu o persoana in limba in care ea poate discuta. Iar daca o persoana nu crede in Dumnezeu, acest lucru nu incurca cu nimic muncii noastre.

P.N.: Misiunea psihologului crestin presupune oare si o anumita indreptare spre credinta lui?
Pr. A.L.: Nu. Psihologul ortodox nu este misionar crestin. Datoria noastra este ajutor psihologic, nu catehizare. E altceva atunci cand in procesul muncii psihologice, omul poate ajunge la ideea de Dumnezeu. Sau daca omul se afla la un pas de disperare, cand in viata lui a avut loc o tragedie: moartea unui copil, o catastrofa, triumful raului. Atunci pot aparea probleme complexe despre bine si rau, despre dreptate. Credinta este o alegere sufleteasca, spirituala. Iar psihologia ii ajuta pe oameni ca abordeze aceasta alegere mai constient si integral, insa alegerea mai incolo este a omului. Eu, ca psiholog, nu pot influenta aceasta alegere. Daca mie mi se adreseaza cineva si ca unui psiholog, dar si ca unui preot, atunci, da, discutam aspecte ale vietii bisericesti, de credinta, de criza religioasa…

P.N.: Se adreseaza des unui psiholog ortodox oamenii care au probleme religioase?
Pr. A.L.: Da. Adesea se adreseaza in legatura cu problema crizei vietii religioase: un om merge de multa vreme la biserica, apoi sufera indoiala, alienare, frustrare. Ar fi important ca preotul paroh sa fie gata sa-si ajute acel enorias. Dar pentru asta trebuie sa aiba o pregatire speciala. Se intampla ca noi sa discutam despre importanta marturisirii si a celorlalte Taine, pregatirea pentru Sfintele Taine.

P.N.: Dar daca valorile clientilor Dvs. sunt in contradictie cu valorile crestine, acest lucru nu poate fi un obstacol in munca Dvs.?
Pr. A.L.: Se intampla uneori, de exemplu, sa vina o femeie la constultatie si aminteste ca a facut avorturi, dar nu simte nici o parere de rau sau cainta. Asta se intampla destul de des. Este trist si regretabil, dar acest lucru nu este un obstacol in calea activitatii psihologului. Daca ea nu simte impactul actiunilor ei asupra starii ei, nu observa ce influenta au putut avea aceste avorturi asupra vietii ei, asupra vietii copiilor ei, inseamna ca inca nu a venit vremea pentru asta [cainta]. Sau, de exemplu, sunt barbati care calca pe cadavre de dragul carierei. Mai devreme sau mai tarziu, isi dau seama de asta. Nu exista oameni absolut orbi din punct de vedere moral. Moralitate exista in fiecare dintre noi, intr-un grad sau altul. Toti inteleg totul foarte bine, dar incearca sa se arate insensibili la problemele morale. Iar cand acest lucru le reuseste, omul devine nefericit, pierde sensul vietii, pierde simtul vietii. Dar nu este o sentinta. Simturile pot fi trezite. Si atunci se intoarce si pocainta si sensibilitatea la pacat, iar impreuna cu ele, armonia si bucuria. Convingerea mea profunda este ca identitatea persoanei in sine este construita astfel, incat nu poate fi inteleasa decat din punct de vedere crestin. Chiar daca am lasa la o parte crestinismul, ca metodologie, si am descrie structura individului din punct de vedere corect stiintific, oricum vom obtine imaginea crestina a omului. Prin urmare, faimoasele cuvinte ale lui Tertulian despre faptul ca sufletul omului, prin natura sa, este crestin, pot fi intelese limpede.

P.N.: Aceasta insemana ca nu exista oameni absolut necredinciosi.
Pr.A.L.: Cred ca, intr-o anumita masura, nevoi de ordin religios au aproape toti oamenii din lume. Personal, n-am intalnit nici un om care sa fie complet indiferent fata de problemele credintei. Chiar ateistii nu sunt oameni indiferenti. Au inima fierbinte, dar se lupta cu Dumnezeu.

P.N.: De ce unii preoti resping psihologia?
Pr. A. L: Acest lucru s-a intamplat sub influenta psihanalizei lui Freud, cand psihologia veacului XX a ales calea ateista. Iar cand psihologia a devenit anti-biserica, biserica a reactionat in consecinta. Trebuie sa mentionez ca, inainte de revolutie [revolutia bolsevica – n.tr.], pana la Freud, psihologia s-a aflat intotdeauna in randul disciplinelor predate la seminariile si academiile teologice din Rusia. Au existat chiar si manuale speciale. Iar in anii sovietici, cand, dupa 1943, au inceput sa fie din nou deschise seminariile, psihologia n-a mai fost inclusa ca disciplina. Si lucrurile inca nu s-au schimbat. De aceea, da, intre biserica si psihologie, exista o tensiune. Insa cred ca acest lucru se va indrepta cu timpul, cand biserica, clerul vor intelege ca au nevoie de psihologie, ca si de medicina, de sociologie si pedagogie.

P.N.: Parinte Andrei, sunteti rectorul Institutului de Psihologie Crestina. Va rugam sa ne spuneti mai multe despre institutia Dvs.
Pr. A.L.: Conduc Institutul de Psihologie Crestina, unde se pot obtine studii suplimentare post-universitare. Institutul ofera cursuri de formare, de perfectionare psihologilor, pedagogilor, medicilor, lucratorilor sociali, voluntarilor, tuturor celor care deja au educatie superioara si doresc sa lucreze in sfera psihologiei ortodoxe. Oferim cunostinte teologice si antropologice, experienta de psihologie crestina, cu care lucram deja de ani de zile. La baza predarii se afla un program de studii, care, pentru psihologi dureaza un an, iar pentru „ne-psihologi”, un an si jumatate. Exista un program si pentru cei din provincie. Cei interesati primesc cunostinte teologice si psihologice, metode practice, experienta de lucru pe teme specifice (cu batranii, cu copiii, cu invalizii etc.). Sunt prevazute, de asemenea, multe domenii diferite de practica. Iar fundamentul tuturor cunostintelor il constituie antropologia crestina.

Interviuri © Asociatia Provita Media

Varia

Leave a Reply