Monaco legalizeaza avortul terapeutic

Consiliul National (Parlamentul) al Principatului Monaco urmeaza sa se pronunte asupra legalizarii avortului, numit „terapeutic” (sau intreruperea medicala de sarcina – IMS). Msr. Barsi, arhiepiscop de Monaco, a reactionat la aceasta masura, regretand ca, in momentul in care Principatul isi poate pune in valoare independenta si specificitatea sa culturala, se prefera „deliberat alinierea la alte societati, cautandu-se pretinse modele de societate”. Pentru Msr. Barsi, „nimeni, aici sau aiurea, nu mai suporta aceasta exceptie a tarii noastre, si s-a dus o munca ideologica indelungata, prin reteaua mediatica, acest scop atingandu-se si prin textul de lege ce ni se propune”. El deplange, totodata, ca acest text este „o prima etapa a unui proces care a survenit in acelasi timp de pretutindeni, avand acelasi scenariu”. „Cand spunem ca acest proiect nu priveste decat cazurile extreme, vizate de lege, nu spunem adevarul, ci ascundem adevarul. (…) nu trebuie sa incetam sa pretindem ca Monaco sa-si pastreze un diapazon al unui standard etic minim. Nu putem numi „progres” ceea ce constituie un regres din considerente datorate demnitatii si intangibilitatii intrinsece a fiintei umane”. Arhiepiscopul Barsi se intreaba deci despre compatibilitatea acestui proiect cu Constitutia nationala, in special, in ceea ce priveste respectul fata de libertatea fiecaruia si insuficientele clauzei de constiinta prevazute in Articolul 5. „Dispozitiile generale si particulare ale acestui articol 5 par sa nu ia in considerare articolul 20, alineatul 2, din Constitutia noastra, in ceea ce priveste «respectul personalitatii si al demnitatii umane» si interzicerea «tratamentelor crude, inumane sau degradante» in relatie cu dreptul copiilor nenascuti”.

In sfarsit, Msr. Barsi se intreaba ce insemnatate mai poate avea mentinerea atasamentului la religia catolica, considerata drept religie de stat, daca „propunem legislatii ce sunt in mod notoriu incompatibile cu principii pe care aceasta religie le-a calificat mereu ca fiind «nenegociabile»”. (Nice Matin.com, 31 martie 2009) Comisia diocezana de bioetica din Monaco a discutat la 1 aprilie a.c. proiectul de lege. „Depenalizarea avortului prezentata ca partiala este finalitatea exclusiva a acestui proiect de lege, intitulat «mai larg»”, estimeaza Comisia de bioetica. „Nu trebuie sa lasam sa se abuze de tehnica legislativa: se incepe prin a afisa principiul interzicerii avortului, insa se adauga imediat un al doilea paragraf, in aparenta limitat la 3 exceptii, care, in realitate, ruineaza tot edificiul juridic in vigoare. In cele trei cazuri prevazute [riscul pentru sanatatea sau viata mamei si afectiunea sau malformatia fatului], avortul va putea fi practicat in orice moment si complet fara nici o pedeapsa”. Comisia de bioetica a denuntat faptul ca avortul ar putea fi avut in vedere in caz de probleme „psihice” ale mamei, „argument care va putea fi usor de invocat pentru a facilita interventia”. Aceasta comisie estimeaza ca  „pentru copil, aceasta interventie inseamna o condamnare la moarte anticipata, daca copilul nu este conform cu criteriilor actuale […] de «normalitate». In ceea ce priveste avortul medical, tradus acum prin „intrerupere medicala de sarcina”, este un avort zis „terapeutic”, dar, in fapt, eugenic […] deoarece terapia presupune tratamentul maladiei, or, aici se trateaza maladia, facandu-se sa dispara bolnavul”. Comisia denunta, in final, ca este pusa in joc viata fiintei umane unice, dandu-i-se „o mare probabilitate” de tulburari grave si nu o certitudine.

In ceea ce priveste violul, Comisia de etica aminteste ca  „vinovatul nu este deloc copilul. Or, tocmai lui i se interzice sa traiasca”.

In sfarsit, Comisia denunta lipsa informarii mamelor, denunta faptul ca discutia cu ele inainte de avort nu este obligatorie si mai ales, mamelor nu li se spune despre „avantajele pe care le vor avea daca pastreaza copilul, si tot ajutorul pe care-l pot primi”.  Comisia diocezana se intreaba asupra rolului Centrelor de coordonare prenatala in care responsabilitatea o au „trei medici responsabili sa permita sau nu avortul”. (Nice Matin.com, 1 aprilie 2009)

La 2 aprilie, Parlamentul Principatului Monaco a aprobat in unanimitate proiectul de lege care autorizeaza intreruperea medicala de sarcina (IMS). Este o premiera in aceasta tara, unde catolicismul este religie de stat. Catherine Fautrier, presedintele Comisiei drepturilor femeilor si familiei din Consiliul National, initiatoarea acestui proiect, s-a bucurat de adoptarea lui in unanimitate. Pentru ministrul de Stat, Jean-Paul Proust, „aceste dispozitii nu au un obiectiv moral. Ele releva constiinta fiecaruia si am ascultat cu mult respect mesajul arhiepiscopului, care s-a adresat constiintei fiecaruia. Proiectul nostru de lege are un obiectiv mai modest… El se reduce la suprimarea sanctiunilor penale impuse de societate mamei sau medicului in situatii dureroase si precise.” (Nice Matin.com, 2 aprilie 2009)

About Post Author

Varia

Leave a Reply