Moartea cerebrala nu inseamna moartea adevarata!

Randy Engel: Dr. Byrne, cum ati descrie organismul uman?
Dr. Byrne: Persoana umana, pe pamant, e compusa din trup si suflet. Dumnezeu creeaza persoana. Din punct de vedere biologic, trupul este compus din celule, tesuturi, organe si 11 sisteme, inclusiv trei sisteme vitale majore. Nici un organ sau sistem nu controleaza toate celelalte organe si sisteme. Functionarea interdependenta a organelor si sistemelor mentine in organismul uman unitatea, homeostaza, apararea imuna, cresterea, vindecarea si schimbul cu mediul inconjurator, de exemplu, oxigen si bioxid de carbon. Viata omului pe pamant are o forma continua de la conceptie pana la moartea naturala. Sfarsitul natural (moartea adevarata) apare cand sufletul se separa de corp.

Randy Engel: Majoritatea adultilor si copiilor, chiar daca nu sunt medici, recunosc semnele vietii, nu-i asa?
Dr. Byrne: Da, desigur. Semnele vitale ale unei fiinte umane vii includ temperatura, pulsul, presiunea sangelui si respiratia. Medicii, asistentele, farmacistii asculta bataile inimii cu stetoscopul. Pacientii de la unitatile de ingrijire intensiva sunt supravegheati cu ajutorul unor monitoare, care arata bataile inimii, tensiunea, respiratia si oxigenul din sange.

Randy Engel: Care sunt alte semne ale mortii?
Dr. Byrne: Dintotdeauna, moartea a fost ceva negativ, o absenta – starea trupului fara viata. Sufletul a parasit corpul si incepe descompunerea sa. Dupa moarte, ceea ce e lasat pe pamant este trupul. Ceea ce a ramas este un trup gol, rece, vanat, rigid si fara reactii la stimuli. Nu bate inima, puls si tensiune nu mai exista. Pacientul inceteaza sa mai respire. Culoarea pielii, a unghiilor si a membranelor mucoase dispare. Un stimulator cardiac poate trimite un semnal, dar nu poate pune in miscare inima unui cadavru. Pacientul mort cu adevarat nu-si mai revine niciodata.

Randy Engel: Cand vorbim de organe vitale, ce organe avem in vedere?
Dr. Byrne: Organele vitale (din latina, vita – viata) includ inima, ficatul, plamanii, rinichii si pancreasul. Pentru a fi potrivite pentru transplant, acestea trebuie recoltate de la un donator, inainte ca respiratia si circulatia sangelui sa inceteze. Altfel, aceste organe nu sunt bune pentru transplant, deoarece deteriorarea lor se produce la scurt timp dupa ce circulatia sangelui si a oxigenului inceteaza. Indepartarea organelor vitale de la o persoana vie, inainte de incetarea circulatiei sangvine si a respiratiei, va cauza moartea donatorului.

Randy Engel: Exista organe vitale ce pot fi recoltate, fara sa se cauzeze moartea donatorului?
Dr. Byrne: Da. De exemplu, unul dintre cei doi rinichi, un lob al ficatului, un lob al plamanilor. Donatorii trebuie informati ca indepartarea unuia dintre aceste organe scade functiile donatorului. Organele vitale intregi, totusi, cum ar fi inima sau intregul ficat, nu pot fi indepartate, fara sa-l omori pe donator.

Randy Engel: Din moment ce organele vitale de la o persoana decedata nu sunt de nici un folos, iar recoltarea inimii de la o persoana vie va omori acea persoana, cum este posibila donarea de organe vitale in prezent?
Dr. Byrne: Anume de asta a fost introdusa “moartea cerebrala”. Inainte de 1968, o persoana era declarata moarta doar daca respiratia si inima sa se opreau pentru o perioada suficienta de timp. Declararea “mortii cerebrale” a facut ca inima si alte organe vitale sa devina acceptabile pentru transplant. Organele vitale trebuie recoltate de la o persoana in viata; indepartarea organelor vitale cauzeaza moartea persoanei.

Randy Engel: inca imi mai aduc aminte primul transplant oficial de inima facut de Christian Barnard in Cape Town, Africa de Sud, in 1967. Cum a fost posibil, in acel moment, ca chirurgii sa depaseasca obstacolele evidente legale, morale si etice de recoltare a organelor vitale pentru transplant de la o fiinta umana vie?
Dr. Byrne: Declarand “moartea cerebrala” drept moartea propriu-zisa.

Randy Endel: Adica prin inlocuirea criteriilor traditionale de declarare a decesului cu un nou criteriu, numit “moartea cerebrala”?
Dr. Byrne: Da. In 1968, a fost formata o comisie ad hoc la Universitatea Harvard din Boston, in scopul redefinirii mortii asa incat organele vitale sa poata fi prelevate de la persoane declarate “in moarte cerebrala”, dar, care, de fapt, nu erau decedate. Observati ca “moartea cerebrala” nu a aparut sau s-a dezvoltat prin modul de aplicare al vreunei metode stiintifice. Comisia de la Harvard nu a stabilit daca coma ireversibila era un criteriu adecvat pentru deces. Mai degraba, misiunea Comisiei a fost sa vada aceasta stabilita ca un nou criteriu al mortii. Pe scurt, raportul a fost facut cu scopul sa corespunda deja concluziilor la care se ajunsese anterior.

Randy Endel: Deci persoana care este in coma cerebrala sau are nevoie de ventilator pentru a putea respira poate fi declarata “in moarte cerebrala”?
Dr. Byrne: Da.

Randy Endel: Chiar daca inima sa pompeaza sange si plamanii oxigeneaza sangele?
Dr. Byrne: Da. Intelegeti, e nevoie ca organele vitale sa fie proaspete si nedeteriorate pentru transplant. De exemplu, odata ce respiratia si circulatia sangelui este intrerupta, timp de cinci minute sau chiar mai putin, inima este atat de deteriorata, incat nu mai este buna pentru transplant. Ideea de urgenta in asemenea cazuri este limpede. La urma urmei, cine vrea sa primeasca o inima deteriorata?

Randy Engel: Criteriul stabilit de Comisia de la Harvard de “moarte cerebrala” a dus la schimbarea legilor statale si federale in SUA?
Dr. Byrne: Desigur. In perioada 1968 si 1978, au fost adoptate peste 30 de seturi de criterii diferite pentru a defini “moartea cerebrala”, in Statele Unite si in alte tari. Multe au fost publicate de atunci si pana acum. Aceasta inseamna ca o persoana poate fi declarata “in moarte cerebrala” conform unui set de criterii, dar poate fi vie, conform unui alt set de criterii sau poate tuturor celorlalte criterii. Fiecare test include “testul apneic”. Aceasta implica retragerea ventilatorului timp de 10 minute de la pacient ca sa se vada daca pacientul poate respira singur, fara ajutor. Starea pacientului intotdeauna se inrautateste, dupa acest test. Rareori sau niciodata pacientul sau rudele acestuia sunt informati din timp despre ceea ce se intampla in timpul testului. Daca pacientul nu respira singur, acesta e un semnal sa nu se opreasca ventilatorul, ci sa se continue respiratia artificiala pana cand recipientul, recipientii sunt gata sa primeasca organele. Dupa ce organele sunt excizate, “donatorul” este mort.

Randy Engel: Ce puteti spune despre Legea stabilirii uniforme a decesului (din SUA – n.tr.)?
Dr. Byrne: Conform acestei legi, moartea poate fi declarata atunci cand o persoana are “ireversibile functiile respiratorii si circulatorii” sau are “ireversibile functiile cerebrale, in totalitate, inclusiv ale trunchiului cerebral”. Din momentul adoptarii acelei legi, toate cele 50 de state americane considera incetarea functionarii creierului drept moarte.

Randy Engel: Cum putem deosebi un trup al unei persoane decedate de cel al unei persoane declarate “in moarte cerebrala”?
Dr. Byrne: Organismul unei persoane cu adevarat moarte se caracterizeaza in termeni de disolutie, distrugere, dezintegrare si putrefactie. Exista absenta functiilor vitale ale organismului si distrugerea organelor sistemelor vitale. Dupa cum am subliniat deja, un trup mort este rece, teapan si nu raspunde la nici un stimul.

Randy Engel: Ce puteti spune despre un corp uman declarat a fi “in moarte cerebrala”?
Dr.Byrne: in acest caz, trupul este cald si flexibil. Inima ii bate, are culoare normala, temperatura si presiune a sangelui. Majoritatea functiilor exista, inclusiv digestia, excretia si mentinerea unui echilibru al fluidelor cu eliminarea normala a urinei. Va exista adesea o reactie la inciziile chirurgicale. Daca este observat o perioada mai lunga de timp, o persoana declarata “in moarte cerebrala” va arata semne de vindecare si dezvoltare si va trece prin perioada pubertatii, daca este copil.

Randy Engel: Dr. Byrne, ati mentionat faptul ca oamenii “in moarte cerebrala” vor reactiona adesea la inciziile chirurgicale. Va refereati cumva aici la “efectul lui Lazar”?
Dr. Byrne: Da. Iata de ce, in timpul exciziei organelor vitale, medicii simt nevoia sa faca uz de anestezie si medicamente paralizante pentru a controla spasmele musculare, presiunea sangelui si schimbarile ratei batailor inimii, precum si alte mecanisme comune protectoare ale organismului la pacientii vii. In practica normala medicala, reactia unui pacient la o incizie chirurgicala va arata anesteziologului ca anestezicul este prea usor. Aceasta crestere a ratei batailor inimii sau a presiunii sangvine sunt reactii la durere. Anestezicele sunt utilizate pentru a indeparta durerea. Anesteziologii din Marea Britanie cer administrarea de anestezic in prelevarea de organe. Un cadavru nu simte durerea.

Randy Engel: Stiu ca au fost cazuri in care tinere femei insarcinate, cu leziuni grave ale capului, declarate “in moarte cerebrala”, au adus pe lume copii vii.
Dr. Byrne: Este adevarat. Cu ingrijire atenta, aceste femei “in moarte cerebrala” au nascut copii vii. Cazul in care sarcina a fost tinuta cea mai lunga perioada de timp la o mama in aceasta situatie a fost de 107 zile, inainte de a se naste copilul.

Randy Engel: Ce altceva mai pot face pacientii “in moarte cerebrala”, in afara de faptul ca sunt o sursa de organe vitale proaspete?
Dr. Byrne: in mod legal, pacientii “in moarte cerebrala” sunt considerati cadavre sau trupuri fara viata de catre retelele de prelevare de organe. Aceste “cadavre” pot fi folosite in scopuri academice pentru studenti sau pentru testarea de noi medicamente. Totusi, aceste “cadavre” pot purta copiii nenascuti pana la nasterea lor. Evident, este extraordinar cand un “cadavru” se comporta astfel!

Randy Engel: Ce se intampla daca un potential donator de organe nu indeplineste criteriile pentru “moarte cerebrala”, insa a suportat leziuni sau are o boala care sugereaza ca in curand va surveni moartea?
Dr.Byrne: Asemenea cazuri au pus in discutie ceea ce se numeste “donare cu lipsa batailor inimii” (Non Heart-Beating Donation), mai nou, denumita “donatie cu moarte cardiaca”, in care tratamentele considerate mijloace extraordinare, cum ar fi ventilatia mecanica, sunt indepartate, aceasta face pacientul sa nu mai aiba puls. In momentul in care circulatia sangelui se opreste, este declarata moartea.

Randy Engel: Si ce se intampla?
Dr.Byrne: Aceasta intrerupere a tratamentelor care sustin pacientul in viata se face in sala de operatie. Dupa cateva minute – timpul difera in diferite institutii – incep procedurile de recoltare a organelor.

Randy Engel: Dar cum poate avea aceasta loc, daca persoana declarata moarta este cu adevarat moarta?
Dr. Byrne: Atunci aceasta procedura nu are loc.

Randy Engel: Ce puteti spune despre cheltuielile de asigurare pentru pacientii “in moarte cerebrala”?
Dr. Byrne: Spitalele le permit sa ocupe un pat si companiile de asigurari le acopera cheltuielile, ca si in cazul pacientilor in viata. Daca organele pacientului “in moarte cerebrala” sunt acceptabile pentru prelevare, orice transfer al acestui pacient catre alt spital este acoperit de asigurari. Asigurarea acopera de asemenea costul mentinerii in viata, transfuziile de sange, antibioticele si alte medicamente si alte medicamente necesare pentru mentinerea organelor in stare buna. Aceasta se aplica de asemenea la pacientii “in moarte cerebrala” care pot fi folositi in unitatile academice.

Randy Engel: Stiu ca guvernul federal (al SUA – n. tr.) a avut un rol activ in promovarea asa-numitelor “testamente privind viata”. A jucat el un rol activ in promovarea donarilor de organe vitale?
Dr.Byrne: Guvernul federal a fost profund implicat – din anumite motive necunoscute – in promovarea transplantului de organe vitale. De exemplu, un ordin federal, emis in 1998, sustine ca medicii, asistentele, preotii din spitale si alti lucratori din domeniul sanitar pot sa nu vorbeasca cu familia unui potential donator, fara obtinerea in prealabil a aprobarii din partea sistemului regional de prelevare de organe. Daca exista potential pentru transplant, un “solicitant desemnat” special instruit viziteaza mai intai familia pacientului, inclusiv familiile care se opun categoric donarii de organe. Daca cineva din spital vorbeste mai intai cu familia pacientului, spitalul isi risca acreditarea si posibil finantarile federale.

Randy Engel: De ce e nevoie de un “solicitant desemnat”?
Dr. Byrne: Deoarece studiile arata ca acesti specialisti au un succes mai mare in obtinerea permisiunii pentru donare de organe de la membrii familiilor indurerate. Ei sunt instruiti sa “vanda” conceptul de donare de organe, folosind anumite expresii “cu greutate” din punct de vedere emotional, cum ar fi “sa oferi darul vietii”, “inima celui iubit de dvs. va bate in altcineva” si alte asemenea platitudini, toate lipsite de sensul adevarat. Nu uitati ca industria de transplant si donare este o afacere de multe miliarde de dolari. In 1996, Revista Forbes a publicat un ciclu de materiale informative pe aceasta tema, dar, de obicei, este foarte greu, daca nu imposibil, ca sa obtii date financiare solide. Un lucru, totusi, este clar: familiile donatorului nu primesc nici un beneficiu financiar din “darul vietii” pe care-l fac.

Randy Engel: Se pare ca aici consta si aspectul clar utilitarist in transplantul de organe vitale…
Dr.Byrne: Aceasta se intampla deoarece filozofia care inspira practica se bazeaza pe eroarea ca omul este un scop in sine si este unicul creator si controlor suprem al destinului sau. In sclavie, oamenii erau cumparati, vanduti si tratati ca vitele. Industria transplantului uman si grupurile de “bioetica” ce promoveaza transplantul de organe vitale de asemenea considera fiintele umane vite, adica oamenii pot fi utilizati ca sursa de organe pentru transplant. Aceasta etica utilitarista trebuie respinsa. “Moartea cerebrala” si toate formele de moarte impuse sunt contrare ORDINII MORALE NATURALE si sunt impotriva Poruncii lui Dumnezeu: “Sa nu ucizi.”

Randy Engel: Este evident ca donarea este o chestiune foarte serioasa – practic o problema de viata si moarte pentru un potential donator si familia potentialului donator. Si fiecare trebuie informat implicit si explicit despre adevarata natura a asa-numitei “morti cerebrale” si transplantul de organe vitale. Ati putea reaminti, pentru cititorii nostri, cateva intrebari pe care ei ar trebui sa le puna inainte de a semna un card de donator de organe sau ca sa-si dea permisiunea atunci cand cineva dintre cei dragi a fost declarat “in moarte cerebrala”, cu anticiparea transplantului de organe?
Dr.Byrne: Daca ar fi ca cititorii dvs sa puna intrebari referitor la faptul ca “moartea cerebrala” nu inseamna moartea adevarata, poate ei ar trebui sa se intrebe pe ei insisi urmatoarele despre “moartea cerebrala” si transplantul vital de organe:

• De ce polita de asigurare de sanatate poate acoperi costurile de ingrijire intensiva pacientilor “in moarte cerebrala” (ca si cum acestia ar mai fi inca in viata)?
• De ce pacientii “in moarte cerebrala” adesea primesc intravenos lichide, antibiotice, primesc respiratie artificiala si alte masuri pentru sustinerea vietii?
• Este corect ca medicii si asa-numitii “solicitanti denumiti” sa le spuna familiilor ca persoanele dragi lor aflate “in moarte cerebrala” sunt moarte, cand acestea nu sunt de fapt?
• Cum se poate ca pacientii “in moarte cerebrala” au functii normale organismului, inclusiv semne vitale, daca sunt cu adevarat moarte?
• Cum pot femeile insarcinate “in moarte cerebrala” aduce pe lume un copil normal si sanatos?
• Cum de functioneaza ventilatorul la o persoana declarata “in moarte cerebrala”, dar nu si la un cadavru?
• De ce este gresit sa inmormantezi sau sa incinerezi o persoana “in moarte cerebrala”?
• Persoanele care sunt declarate “in moarte cerebrala” sunt ele moarte cu adevarat?
• Daca persoanele “in moarte cerebrala” nu sunt cu adevarat moarte, sunt ele vii?

Randy Engel: Multumesc din partea Fondului Michael pentru aceste informatii valoroase pentru cititorii nostri.
Dr. Byrne: Va multumesc pentru aceasta oportunitate de a va informa cititorii despre aceste chestiuni fundamentale privind transplantul de organe vitale. Daca nu retin nimic din ceea ce am spus, sper sa retina macar un singur lucru: “Moartea cerebrala” nu inseamna deloc moartea adevarata.

Cititi si Excision of vital organs is imposed death (epivalothanasia).

Brain death is not death, 14.08.2008