“Este nevoie de o mai buna organizare provita la nivel european”

Interviu cu dl Piero Pirovano, presedintele partidului “Solidaritate – Libertate, Justitie si Pace”, infiintat la Milano, la 12 noiembrie 2002.

Partidul “Solidaritate – Libertate, Justitie si Pace” – infiintat la Milano, la 12 noiembrie 2002 – are ca ideologie de baza ideile provita si sustine, in principal, reafirmarea dreptului la viata a fiecarei fiinte umane, de la conceptie pana la moartea naturala. Fondatorii acestui partid sunt: Piero Pirovano (presedinte), Enrico Maria Tacchi (vicepresedinte), Alberto Rovera (trezorier), Giovani Pavesi (administrator) si Tarcisio Capaccioli (scriitor). Partidul isi propune sa infiinteze filiale in toata Europa, solicitand sustinere din partea tuturor europenilor, “de la cei care stiu sa impleteasca bunul simt al drepturilor cu interesele nationale, pana la cei care impartasesc un internationalism sanatos si care respecta si pretuiesc dreptul la viata de la conceptie pana la moartea naturala”. La infiintarea sa, Partidul “Solidaritate – Libertate, Justitie si Pace” a emis un document, intitulat “Apel catre oamenii curajosi si de buna credinta”, in care face trimitere la apelul Parintelui Luigi Sturzo, din 1919, membru al Partidului Popular Italian, care cerea italienilor “curajosi si de buna credinta” sa participe “strans uniti”, “fara prejudecati si preconceptii”, la cresterea democratica a Italiei, luand drept repere idealul dreptatii si cel al libertatii.

In martie 2007, la Cracovia (Polonia), a avut loc prima reuniune cu participare internationala a Partidului Solidaritatea, cu titlul “Alegerile din Uniunea Europeana din 2009 – o provocare pro-vita, in memoria Papei Ioan Paul al II-lea”. Aici a fost aprobat cel de-al doilea “Apel catre europenii curajosi si de buna credinta”. In acest apel, se cere statelor membre ale Uniunii Europene, in special, “sa pregateasca o constitutie europeana, care sa recunoasca pe deplin, ca central si fundamental, dreptul la viata, de la conceptie pana la moartea naturala si sa nu finanteze acele organizatii, chiar si neguvernamentale, angajate in sustinerea de campanii pentru planificare familiala, ce includ sterilizarea si avortul, in special in tarile sarace”. “Pentru binele Europei, dorim ca statele, cu adevarat populare, care recunosc limitele activitatilor lor, sa respecte si sa promoveze institutiile naturale, ca familia bazata pe casatorie, personalitatea individuala si initiativa privata.”

De asemenea, Solidaritatea cere statelor membre ale Natiunilor Unite “sa promoveze apararea vietii umane in fiecare etapa de dezvoltare, in toate tarile, bogate sau sarace, daca doresc cu adevarat pacea. Numai in acest fel pot sa instituie o pace adevarata si de lunga durata.”

Presedintele acestui partid, dl Piero Pirovano, a acceptat sa ne raspunda la cateva intrebari privind scopurile partidului Solidaritatea si apropiata conferinta a partidului, care se va desfasura in perioada 21-26 octombrie 2008 la Budapesta, in Ungaria.

– Domnule Pirovano, care sunt obiectivele esentiale ale partidului SOLIDARIETA?
– Principalul obiectiv al partidului SOLIDARIETA este sa contribuie la punerea pe primul plan al INTREGII politici dreptul la viata al oricarei fiinte umane, de la conceperea sa, pe toata durata dezvoltarii sale, pana la moartea sa naturala. Adica inseamna realizarea unei politici pentru binele comun, pentru afirmarea Civilizatiei Iubirii. Repet: in prim planul politicii in general. Programul SOLIDARIETA pentru alegerile europene din 2009, redactat de catre noi in luna ianuarie la Paris, este alcatuit din 7 articole:

  1. Omul ca fiinta suprema a Creatiei: Drepturile naturale primare;
  2. Familia – structura fundamentala a societatii;
  3. Mediul si comunitatea – pentru o ecologie umana;
  4. Libertate si responsabilitate – radacini culturale si educatie;
  5. Solidaritate concreta – reflectii asupra economiei si muncii;
  6. Despre subventionarea concreta – reflectii despre politici sociale;
  7. Legalitate si siguranta.

Acest program se poate descarca in prezent in limbile italiana si franceza de pe pagina PARIS 2008 www.euro-solidarity.eu

– Cu care alte organizatii pro-life colaborati in Romania si in fostele tari comuniste?
-Incepand chiar de la prima noastra conferinta europeana care s-a desfasurat la Cracovia (16 – 17 martie 2007), Romania a aratat interes pentru partidul SOLIDARIETA. Astfel, la prima noastra conferinta europeana, a participat Asociatia “Pro-Vita – pentru nascuti si nenascuti” din Bucuresti. Mai avem sustinatori in Ungharia, cum este Asociatia Alfa Szovetseg cu fondatorul si secretarul general Imre Teglasy, in Croatia, Aasociatia Family Center cu Marijo Zivkovic. Din Cracovia am lansat un Apel catre europenii curajosi si de buna credinta. Din tari precum Republica Ceha, Slovacia, Bulgaria, Lituania, Letonia si Estonia nu am primit inca adeziuni, dar probabil ca in aceste tari Apelul nostru nu a ajuns inca. Cu toate facilitatile pe care ni le ofera Internetul, nu este usor sa tesem, nod cu nod, o retea a SOLIDARITATII, care sa se raspandeasca, asemenea unor capilare, in toate tarile Uniunii Europene. Incercam sa constituim un secretariat lingvistic bazat pe voluntariat, dar care sa fie eficient. Timpul curge, iar noi suntem prea lenti. Recolta este mare iar lucratori sunt putini, vorbind metaforic. Sper ca aceste probleme le vom depasi cu ocazia Conferintei a III-a europeana SOLIDARIETA, care va avea loc la Budapesta din 21 in 26 octombrie anul acesta.

– Cum vedeti evolutia fenomenului “pro-life” in Europa?
-Avortismul este promovat in mod profesional de catre organisme multinationale precum IPPF (International Planned Parenthood Federation) sau aceeasi ONU prin intermediul UNFPA (United Nations Fund for Population Activities); iar raspunsul provita il consider insuficient, bazandu-se doar pe voluntariat si, mai ales, nedispunand de mijloace financiare similare cu cele ale unor organizatii precum IPPF. Este nevoie de o mai buna organizare la nivel european, dar si la nivelul fiecarei tari in parte. Petitia europeana pentru viata si pentru demnitatea persoanei promovata de catre presedintele Miscarii Pentru Viata din Italia, eurodeputatul Carlo Casini, poate constitui ocazia de a pune la incercare capacitatile organizatorice provita. Initiativele de genul Petitiei Europene sunt foarte importante, dar, repet, este nevoie ca membrii provita sa fie reprezentati in mod adecvat in Istitutiile parlamentare ale UE si de aceea este nevoie de constituirea unui partid precum SOLIDARIETA in diferite tari europene, conform legilor locale, asa cum s-a intamplat deja in Franta (stirea a fost publicata in Journel officiel , Franta, in data de 21 iunie).

– Care sunt pozitiile institutiilor UE despre conceptele provita si cum se vor schimba acestea, in opinia dvs?
-Actualmente in cadrul UE din pacate este prevalent avortismul, de aceea sunt foarte importante alegerile europene care se apropie. Se va schimba oare atitudinea Parlamentului European fata de copii nenascuti inca? Totul va depinde de capacitatea provita de a-si alege propriii reprezentanti in Parlamentul European.

– Ce personalitati sau lideri politici cunoscuti din Europa sustin ideile pro-life?
– Eu personal cunosc doar un eurodeputat declarat Pro Life – se numeste Carlo Casini. In Parlamentul European este nevoie de mult mai multi deputati ca domnia sa.

– In aceste activitati de solidarizare a societatii cu ideile provita, nu va ganditi sa atrageti si Biserica?
– SOLIDARIETA este un partid neconfesional, care se adreseaza tuturor europenilor curajosi si de buna credinta. Biserica Catolica este uneori informata despre activitatile noastre.

– Ati avut vreun contact cu Biserica Ortodoxa pe temele prezente in agenda provita si care a fost pozitia ei?
– Cu Biserica Ortodxa nu am avut pana acum nici un contact dintr-un foarte simplu motiv: recolta este mare iar lucratorii sunt putini. Sper insa ca prietenii provita din Romania sa indeplineasca aceasta sarcina.

– Ati avut vreun contact cu liderii politici sau cu membrii guvernului din Romania sau din alte tari din fostul spatiu comunist pe teme provita?
– Nu, nu am avut contacte cu lideri politici romani sau din alte tari foste comuniste, aceasta este o sarcina care le revine acelora care vor initia in aceste tari promovarea si constituirea partidului SOLIDARIETA. De aceea asteptam purtatorii de cuvant pe care sa-i putem delega aici.

– Ce doriti sa le transmiteti organizatiilor provita din Romania, cu privire la viitoarele activitati pe care intentionati sa le organizati? Referiti-va mai mult la conferinta de la Budapesta din 21-26 octombrie.
– Organizatiilor provita din Romania doresc sa le adresez invitatia de a face orice efort ca sa fie reprezentate la Conferinta de la Budapesta, unde vom incerca sa definim statutul federatiei europene SOLIDARIETA, dar in cadrul unei federatii internationale, pentru ca SOLIDARIETA este pe punctul de a se infiinta si in Brazilia si poate chiar in Argentina. Afirm acest lucru cu mare bucurie, proaspat intors dintr-o calatorie in Brazilia, unde am prezentat proiectul SOLIDARIETA si unde am stabilit o relatie cu organizatia Pro Vida din Argentina. Sustinatorilor vietii din Romania le urez curaj, curaj si iarasi curaj!

Interviuri © Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

Leave a Reply