Cancerul de col ameninta femeile din Romania

Ziarul „Adevarul” arata ca, in Bucuresti, au fost raportate 3.319  cazuri noi de cancer de col uterin. Peste 1.800 de femei au murit din cauza acestei boli. In Europa, la fiecare 18 minute, o femeie moare din cauza cancerului uterin. Este al doilea cancer ca frecventa in Europa, la femeile sub 45 de ani. El se transmite pe cale sexuala, putand debuta chiar la inceperea vietii sexuale. Specialistii arata ca boala apare pe fondul unei infectii persistente cu papilomavirusul uman. In medie, aproape 50% din femei sunt infectate in cursul vietii cu acest virus. „Virusul se poate transmite in cursul actului sexual  sau doar in cazul  contactului cutanat direct cu regiunea genitala. Chiar daca prezervativele pot reduce riscul de infectie, dar ele nu protejeaza complet…”, spune dr. Daniel Popescu, medic  primar la Policlinica de Obstetrica-Ginecologie „Serban Voda” din capitala. (Adevarul, 24 ianuarie 2007) Profesorul dr. Gabriel Banceanu, vicepresedintele Soceitatii de Obstetrica-Ginecologie din Romania, declara pentru ziarul „Ziua”: „Afectiunea apare la femeile active sexual… pentru ca in medicina teorii sunt foarte multe… Acum cativa ani buni se incercau tot felul de cauze care ar determina aparitia cancerului de col. In momentul de fata, cert si demonstrat este ca exista un virus, acest papilomavirus, care influenteaza aceste modificari la nivelul colului uterin.” Pentru depistarea acestei boli, femeile trebuie sa faca examenul Babes-Papanicolau, ce presupune prelevarea de celule de pe colul uterin si examinarea acestora. (Ziua, 23 ianuarie 2006)

In perioada 21-28 ianuarie 2007, in Romania s-a desfasurat Saptamana Europeana de preventie a Cancerului de col uterin (cervical). Femeile se pot informa despre aceasta boala pe site-ul www.saptamanacanceruluidecoluterin.com , administrat de GlaxoSmithKline, sponsorul campaniei.

About Post Author

Varia

Leave a Reply