Cum sa ajutam o gravida sa renunte la avort (II)

Sursa: Planet of People; autor: Inna Karpova

Sa vezi si sa… crezi

In ultimii ani, in tarile occidentale, au aparut noi specialisti in medicina – perinatologii. Pacientul lor este copilul nenascut. In tara noastra (Rusia – nota tr.), de sanatatea copiilor nenascuti se ocupa medicul ginecolog si obsterician. Pe aparatele cu ultrasunete (ecografe) ei urmaresc daca bebelusul se dezvolta bine in uterul mamei sale.

Prin aceasta metoda, se pot vedea cele mai mici detalii ale vietii micului omulet. De exemplu, cum bebelusul in varsta de 6 saptamani, cu o lungime de 4-5 mm, deja poate sa-si intoarca si sa-si intinda capul, sa dea din maini si din picioare. Sau se poate urmari fata bebelusului, cand este cam de marimea unei capsuni (22-24 mm). aceasta perioada este observabil nasul, se contureaza narile, se formeaza gura, are limba, apar urechile exterioare… Nu demult, mass-media a scris despre un nou ecograf, inventat in Marea Britanie, cu ajutorul caruia, pe monitor se poate vedea, in culori, cum bebelusul, zambeste sau plange (mai inainte se credea ca, pana la nastere, copilului nu-i sunt proprii atare actiuni).

Dr Roman Ghetmanov, medic ginecolog-obstetrician: „Copiii care sunt avortati arata ca niste papusi, cu care se joaca copiii. Daca lichidul care-l inconjoara pe un bebelus de 11 saptamani este sarat, el il va scuipa; daca este dulce, il va inghitia, va bea. Bebelusul isi poate suge degetul si reactioneaza la toate emotiile mamei. Un copil de 14 saptamani pompeaza propriul sange – 24 de litri – in 24 de ore. Imaginati-va – 24 de litri! Ce fel de mormoloc e asta, atunci?!”

La sfarsitul celei de-a 22-a saptamani, copilul cantareste 500 de grame si are o lungime de 20-25 cm. El deja incepe sa invete cum sa-si indoaie mainutele si piciorusele, cum sa le intinda, cum sa le coordoneze. Daca vrea sa-si suga degetul e capabil fie sa duca degetul la gura, fie sa sa aplece capul spre el. De asemenea, el poate sughita, atunci cand inghite lichid amniotic.

Pana la cea de-a 22-a saptamana (in Rusia – nota tr.), o mama poate face avort „din motive sociale”. Si daca copiii se nasc la aceasta varsta, medicii pot sa aiba grija de ei. Un asemenea copil are un medic numai al lui – neonatologul sau micropediatrul. Neonatologia este stiinta despre ingrijirea nou-nascutului. insa, ca ingrijirea de dupa nastere sa decurga cu succes, e nevoie ca pacientul sa fie urmarit inca de atunci cand creste treptat in uter.

Despre munca sa de neonatolog, povesteste neonatologul Dimitrii Degtearjov: „Lucram pentru a sustine viata oricarui copil nascut inainte de termen, care are semne de activitate cardiaca, incepand cu perioada de peste 22 saptamani, adica inceputul celei de-a 23-a saptamani (este nivelul posibilitatilor medicinei de astazi). Mai inainte, se considerau viabili doar nou-nascutii, care, dupa nastere, puteau respira singuri. Astazi, chiar daca nou-nascutul nu respira, dar ii bate inima sau are alte semne ca ii functioneaza sistemul circulator – incepem sa-i facem respiratie artificiala ca sa-l mentinem in viata.

Cineva poate spune ca fatul nu are un organism de sinestatator, ca este parte din organismul mamei. Dar cum sa fie asa daca, spre exemplu: iata organismul mamei, care e sanatoasa, iar in interior are un alt organism, care e bolnav. Desigur, acesta este un alt om, care sufera, e bolnav si are nevoie de ajutorul nostru. Astazi, de exemplu, medicii au invatat sa faca operatie fetilor, ca sa le corecteze anumite defecte de dezvoltare sau sa le faca transfuzie de sange in uter.

in ceea ce priveste atitudinea fata de fat, cei care lucreaza in domeniul nostru, au fata de aceasta chestiune o atitudine similara oamenilor credinciosi. Aici nu e vorba de limite de tipul: iata, pana aici nu e om, iar de aici incolo e om. in clinica noastra exista o sectie de diagnostic perinatal. Acolo, un bebelus nenascut se vede foarte bine pe un ecran de televizor. El are comportamentul sau si la 9 saptamani, si la 15 saptamani, iar incepand cu 15 saptamani, el are tot mai multe si mai multe distinctii individuale. Gratie noilor posibilitati de diagnosticare, s-a schimbat si tactica medicilor ginecologi-obstetricieni: ei trebuie sa se raporteze la fat ca la un pacient intrauterin, ca la un om”.

Pentru ingrijirea copiilor nedusi la termen, s-a elaborat un echipament special foarte complicat. Acesti copii sunt introdusi intr-un incubator special, in care se mentine temperatura optima. Daca are dificultati de respiratie, copilul este ajutat de un aparat de respiratie artificiala. O pompa speciala ii introduce delicat si echilibrat sange si substante nutritive in organism. Iar pe aparatele fixate langa aceste incubatoare se inregistreaza presiunea arteriala, electrocardiograma si ritmul cardiac.

Referitor la aceasta aparatura foarte complicata si foarte scumpa, Dimtrii Nicolaevich Degtearjov spune: „Este, desigur un paradox: noi depunem eforturi titanice ca sa salvam viata acestor micuti, iar, undeva, alaturi, exact astfel de copii sunt avortati si inca in numar foarte mare. E ceva greu de inteles”.

Argumente provita © Asociatia Provita Media

 

About Post Author

Varia

Leave a Reply