Problema sexului in discutiile cu copiii

Interviu cu Irina Medvedeva, psiholog de copii

18 iunie 2002, Sursa: zavet.ru

Irina Y. Medvedeva s-a nascut pe 5 mai 1949 la Moscova. Este director al Institutului de Securitate demografica, scriitor, eseist, dramaturg, psiholog de copii, membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, activist social, membra a consiliului de administrație al Fondului Rus pentru Copii, membra a Consiliului Central al mișcarii „Narodnyi Sobor”, membru al Consiliului Central al mișcarii „Roditel’skoye Sobranie”, precum și membra in alte asociații parintești și organizații ortodoxe.

A absolvit Institutul Pedagogic din Moscova, cu specializarea patolog, psiholog clinic. Dupa absolvire, a lucrat in Spitalul de psihiatrie pentru copii. Apoi, s-a implicat in jurnalism. A scris eseuri in ziare și reviste pentru copii.   In 1978, a publicat prima carte „Gandește, spune, fa”, adresata adolescenților. De la mijlocul anilor ’80, lucreaza in colaborare cu Tatiana L. Șișova. Impreuna, au publicat numeroase carti despre problemele actuale ale copiilor si tinerilor.

In fiecare familie in care exista copii, mai devreme sau mai tarziu, apare intrebarea: cum sa incepi o conversație cu copii despre sex, deoarece copiii vor pune aceste intrebari la un moment dat. Exista doua puncte de vedere. Unii cred ca aceste probleme nu ar trebui sa fie discutate, copiii singuri vor afla. Alții cred ca, dimpotriva, copiilor ar trebui sa li se ofere cat mai multe informații pe aceasta tema. Cum sa rezolvam aceasta problema, in opinia dumneavoastra?

– Desigur, eu nu pot spune ca problema nu exista. Dar mi se pare ca a crescut in amploare in ultimii ani foarte mult din cauza unor adulți preocupați de problema sexuala. Cred ca atunci cand un copil este interesat de problemele despre sex (și el este interesat mai mult sau mai puțin in diferite momente ale vieții sale) atunci ar trebui sa i se raspunda, și in special pe cat posibil intr-o forma mai generala și condiționala.

Aceste intrebari apar atunci cand copilul este complet inocent, și, desigur, copiii le pun in perfecta lor puritate. Și parinții cu aceeași puritate (similara cu a copiilor), de obicei, nu pot raspunde. Atunci apar astfel de mitologii: „[te-a adus] barza”, „[te-am gasit intr-o capațana de] varza”, „ai fost cumparat de la magazin”. E bine sa dai un astfel de raspuns?

– E foarte bine! Ca psiholog de copii, va pot spune ca acest lucru este foarte corect. De secole se spune despre „barza” și despre „varza”. Cred ca de mult timp deja a inceput sa vorbeasca și despre magazin. Foarte adevarat. Și știți, nici unul dintre adulții de azi nu a suferit din cauza asta. Dupa cum putem vedea, rasa umana continua nu de un mileniu, nici chiar de doua. Fructul trebuie sa fie interzis pana in momentul in care copilul crește, astfel incat acest fruct sa fie dulce. Atunci, generațiile merg mai departe. Daca fructul nu mai este interzis, și, prin urmare, nu mai este dulce, omul, caci așa funcționeaza el, cauta alte fructe interzise. Oare nu de asta sunt atat de mulți homosexuali in Vest? Acesta este un alt fruct oprit. Deși, nici el nu mai e oprit. Printre altele, acum șapte ani, cand ma aflam in Germania, la Congresul Mondial de Psihiatrie Sociala, oamenii de știința europeni și americani susțineau atunci ca problema numarul unu a lumii occidentale moderne este coabitarea sexuala intre adulți și copii. Iata care fruct interzis le este dulce acum oamenilor din Occident. Deci, daca fructul acesta va inceta sa mai fie oprit, și, prin urmare, dulce … ei bine, așteptați-va apoi la cautarea altora. Scandinavia și Suedia, in special, au fost primele țari care au introdus educația sexuala in școala. Se intampla prin 1968. A existat așa-numita revoluție sexuala in Europa și Scandinavia a devenit imediat un pionier al introducerii educației sexuale in școli.

Vreau sa va spun ceva interesant: Stockholm – capitala Suediei – in urma cu trei ani, la Congresul Mondial al Familiilor din Praga, a fost numit primul oraș post-familie din lume, pentru ca acolo 70% din populație nu au avut, nu au și nu vor sa aiba o familie și copii.

Spuneți-mi, dar e posibil un dialog discret, in afara familiei, intim, inteligent cu privire la problemele legate de sex, fie ca este o lecție la școala sau o prelegere publica?

– Nu cred. Acestea nu pot fi niciodata publice. Uitați-va in limba rusa elevata nu exista nici un singur cuvant care sa se refere la partea fizica a iubirii…

… M-am tot gandit la asta. Cum sa vorbești despre ceea ce este imposibil sa numești?

– Este mai bine sa reflectam asupra a altceva: ce inseamna aceasta cand intr-o limba bogata, ca limba rusa, nu exista cuvinte rafinate pentru a exprima dragostea fizica? Acest lucru inseamna ca insași cultura le-a tabuizat strict. Și in ce limba sa le spunem? Exista cuvintele porcoase pe de o parte, și latina ginecologica, pe de alta parte, adica termeni din latina folosiți in ginecologie. Ei bine, instructorii noștri interni, ruși, de educație sexuala, spun, da, anume latina ginecologica  are termenii potriviți. Dar imaginați-va, copiilor li se spune despre „penis”, „falus”, „orgasm”, „zonele erogene”. E ceva… sfarșitul lumii! Aș spune ca trebuie sa ne gandim de doua ori ce e mai rau, mai daunator pentru psihicul copiilor: cuvintele porcoase, pe care copilul le percepe drept obscenitați clare sau educația „culturala”, in limbajul latinei ginecologice? Cred ca a doua situație e mai daunatoare pentru ei.

Și eu cred la fel, sincer. Auzim de multe ori: „E rau daca copilul afla despre asta la colțul strazii, e rau daca copilul afla despre asta la toaleta”. Dar daca copilului i se spune „despre asta” la toaleta, acest lucru va ramane intotdeauna acolo. In cazul in care copilul afla asta din scara blocului sau la colțul strazii, va ști ca e un moment rușinos, de respingere. De aceea eu cred ca și colțul strazii, intr-o anumita masura, inseamna pastrarea unei noțiuni pe care aproape ca am uitat-o  complet azi: castitatea, inocența.

– Absolut corect. De ce sa speriem cu „strada”, „colțul strazii”? De ce unii justifica educația sexuala, prin faptul ca, altfel, copiii vor invața „despre asta”, din strada, de la colțul strazii. Colțul strazii, așa cum ar spune un specialist, este o parte integranta a subculturii adolescentine. Va trece adolescența și, impreuna cu ea și zvonurile de la colțul strazii, și deja baiatul, noaptea, va suspina, gandindu-se la prietena lui, ii va scrie poezii, se va plimba prin preajma casei ei, innebunit. Și-o va inchipui ca pe un fel de ființa cereasca, eterica. Dar daca el la șapte ani la opt, la doisprezece ani a vazut in manualul de școala organele sexuale in secțiune, a invațat un paragraf pe tema asta, a raspuns la tabla … Imaginați-va o profesoara cu ochelari, cu o bluza frumoasa, imparte aceste manuale, iar ei le deschid… Și vreau sa spun ca aceste imagini din manuale au mai multa obscenitate decat imaginile din revistele porno. Este pur și simplu prefacerea albului in negru. Amestecarea completa a albului cu negru? Podeaua și tavanul se schimba cu locurile! Pentru ca un lucru este o revista pornografica la care unii baieți se uita pe sub banca și, din nou, știu ca asta este o obscenitate. Și un alt lucru e atunci cand imaginile acestea apar in manual. In manualul pentru copii care inseamna pentru ei un etalon. Informații de referința. Și atunci cand acest subiect e prezentat intr-o maniera caracteristica unui manual, in mod serios, cu desene și diagrame … Am vazut toate aceste mizerii. De altfel, atunci cand impreuna cu colega mea Tatiana Lvovna Șișova, in Germania, am citit un curs pentru studenții de la Universitatea din Hamburg, ei, cumva, s-au deschis noua, dupa ore. Și imi amintesc un tanar fermecator, ca un erou al lui Thomas Mann, cu sange nobil, a spus: „Ce fericiți sunteți voi, in Rusia, știți ce este dragostea. Noi o cunoaștem mai mult din literatura clasica. Vrem cu adevarat sa iubim, dar nu putem pentru ca am primit acea educație sexuala la școala și cand vedem o fata, avem in minte ce am vorbit la aceste ore despre zonele erogene și despre construcția trompelor uterine”…

Problema este foarte cunoscuta. La inceputul anilor ’90 parinții erau ingroziți cand copiii lor se intorceau de la școala și elevii din clasa intai le aratau parinților o broșurica colorata, intitulata „Prietenul meu, prezervativul”.

– Imi amintesc foarte bine, era in mijlocul anilor ’90.

De unde apareau aceste broșuri in școlile noastre? De unde au aparut aceste programe, de unde au aparut aceste carți? Cine le publica? Cine și de ce corupe copiii?

– Da, corup copiii. Și e infiorator. Ca psiholog de copii pot spune ca in psihicul copiilor se produce o explozie nucleara. Altfel nu o poți numi. Dar pentru cei care fac asta, coruperea și provocarea șocului mental sunt produse secundare. Alta e sarcina lor: declinul fertilitații. Este, aș spune, genocid cu fața umana.

Cum se numește mai exact aceasta „fața umana”?
– Numele ei este Federația Internaționala Planned Parenthood. Iar la noi exista o filiala a acesteia, numita Asociația Rusa de Planificare Familiala. Desigur, aceasta organizație are foarte mulți sponsori, ajutoare. Sa spunem cel mai important sponsor este Fondul ONU pentru Populație. El este reprezentat atat in țara noastra, cat și in alte țari in care exista centre de planificare familiala. De asemenea, de foarte mare ajutor in distrugerea populației este UNESCO. Un alt ajutor bun este UNICEF. Ajuta și Fundatia Rockefeller, Fundatia Ford, Fondul MacArthur, care lucreaza cu succes pe teritoriul nostru. Exista unii sponsori paradoxali. De exemplu, Prințul Philip al Angliei, care conduce Fundația pentru protecția animalelor salbatice. Și se vorbește despre el ca fiind un om remarcabil: ii pare atat de rau de rinoceri, de leoparzi, se ingrijește atat de mult de mediul inconjurator… Și cine distruge cel mai mult ecologia? Desigur, oamenii! Cu cat mai puțini oameni, cu atat mai curat va fi aerul, apa, iarba…

Și vor fi mai multe animale salbatice…

– Desigur. Prin urmare, Prințul Philip este strans legat de Federația Internaționala Planned Parenthood. Și, la prima vedere, exista conexiuni neașteptat de multe.

Știu ca la Moscova au existat școli-pilot, in care programele Asociației Ruse de Planificare Familiala erau introduse printr-o relație personala cu directorii acestor școli. Dvs., ca specialist, psiholog de copii, aveți informații despre roadele amare ale acestui tip de educație din Rusia?

– Desigur, foarte multe. Ați menționat despre școlile-pilot din Moscova. Intr-una din aceste școli studia fiul unei prietene de ale mele, psiholog. Și el a fost singurul din clasa care nu a completat chestionarul sordid la ora de educație sexuala. Eu nu pot repeta cu voce tare nici macar o singura intrebare care a fost pusa copiilor. Și acest baiat, educat de o mama buna, nu a completat chestionarul. Și datorita faptului ca nu l-a completat, l-a putut scoate afara din clasa. Alți copii l-au completat, l-au predat, și totul a fost in secret. Parinții nu aveau habar ce-i intrebau pe copii la școala. Acest baiat a venit acasa și a aruncat chestionarul mamei sale in fața, va puteți imagina? Era  intr-o stare cumplita … I-a spus: „Iata, pana unde ați ajuns, voi, adulții!” Și el, ca orice persoana fina, a suportat consecințe psihice grave, chiar și dupa acest chestionar necompletat.

NOTĂ: In ultimii trei ani, in școlile publice din Rusia, sub nume diferite, au inceput sa se introduca informații despre sexualitate și contracepție. In plus, de foarte multe ori, la inițiativa școlii, elevii participa la cursuri de diferite tipuri, seminarii și lecții in așa-numitele școli medicale, pedagogice și centre de planificare familiala. Scopul predarii in toate cazurile este același: manipularea psihicului copilului. Indreptarea atenției copiilor dinspre valorile spirituale superioare spre placerea carnala și cultivarea ei. Ca și cand o persoana este doar un element biologic. Atenția copiilor este axata exclusiv pe sex, e calcata in picioare modestia. In același timp, e ridiculizata castitatea, familia. Copiii sunt prezentați ca o povara inutila, dureroasa. Copiilor li se vorbește despre lucrurile teribile. De exemplu: „Principalele forme ale sexualitații umane sunt : «extra-genitale, dragostea platonica, dansurile, gheișeismul, genitale, forme surogate ale actului sexual, vestibular, femural, anal, contacte oral-genitale, activitatea sexuala cu animalele”. Fiecarui subiect ii este alocat o ora sau chiar doua. In Occident, situația nu este mai buna. In San Francisco, de exemplu, unde exista un procent mare de homosexuali, „minoritațile sexuale” au obținut permisiunea ca in unele școli sa-și prezinte propriul program special de educație sexuala. In clasa unor copii de șapte ani vin „experți” și spun: „Nu va faceți griji daca aveți contact sexual cu cineva de același sex, poate chiar cu un partener mai mare …”. Adica, practic se preda elementele de baza ale homosexualitații. Copilului nici nu-i trece prin cap așa ceva. Și daca incepem sa-i spunem despre asta, in el se poate declanșa dorința de a incerca. Și asta nu mai e educație, ci pura propaganda.

– Astazi, educatorii educației sexuale au invațat sa se ascunda pentru ca exista o reacție a Bisericii, a specialiștilor din mediul academic, din partea publicului, a parinților. Acum acestea se numesc: „Bazele unui stil de viața sanatos”, ”Lecții de sanatate”, „Igiena”, „Valeologia”, „Programul «Modificari»”, „Prelegeri despre SIDA”. Și parinții se gandesc: e foarte bine! Doar ei au fost facuți sa creada ca toți copiii se nasc acum bolnavi. E grozav ca vor invața „un stil de viața sanatos”, și, prin urmare, sa invețe cum sa fie sanatoși.

Ar fi important sa ințelegem modul in care ne putem proteja, cum putem protesta, ce opțiuni legale avem pentru a impiedica experimentarea pe copiii noștri, pe poporul nostru.

– Puteți sa ma credeți ca nu e mai puțin infricoșator decat otrava de șobolani. Parinții chiar ar trebui sa-și imagineze ca copiii lor pot fi invațați aici cum sa devina „sanatoși”, alimentandu-se cu otrava de șobolan. Cand vine vorba de salvarea unui copil, parinții sunt obligați sa-l salveze pe al lor, dar și pe ceilalți copii. Și pentru asta au nevoie sa știe ca daca in școala se introduce ceva sub forma de experiment, aceasta școala trebuie sa anunțe toți parinții. Mai mult decat atat, lor nu trebuie doar sa li se spuna ca de maine sau poimaine se introduc „Lecții despre un stil de viața sanatos”. Fiecaruia dintre ei ar trebui sa i se arate programa, și fiecare trebuie sa primeasca un acord scris, nu verbal. Și daca cel puțin un parinte din clasa nu este de acord – nu au dreptul sa-i spuna: „Copilul dvs poate sa se plimbe pe hol in timpul acestei ore”. Nimic din toate acestea! Deocamdata educația de stat la noi este gratuita. Și parinții au mai multe drepturi acum decat  inainte. Daca directorul spune ca, in ciuda opoziției parinților, nu vrea sa anuleze aceasta lecție experimentala, parinții au toate motivele sa-l dea in judecata. Nu pe profesor, ci pe directorul școlii. Caci profesorul  e și el subordonat.

Intr-un gimnaziu ortodox, odata , in sala de clasa, toți elevii de clasa a șaptea au adus revista „Cool”. S-a dovedit ca nu știau ce fel de revista e, fiindu-le data gratuit in metrou de o doamna draguța.

– Speranțele și aspirațiile ortodocșilor sunt foarte naive cand iși inchipuie ca copiii lor vor crește intr-o colivie de aur. Și ca ei ar trebui doar sa aiba grija cum trebuie de copiii lor. Nu poți! E peste tot și oriunde. Și daca ați ști cat de mulți parinți de fete și baieți se adreseaza psihologului (dar in special fetele sufera psihic), care citesc revista „Cool” și publicații similare. Va dau un exemplu. Vine o mama cu o fata de 12 ani și spune: „Nu știu ce sa intamplat cu ea. Era o fata buna. Avem o familie buna. Și dintr-o data a inceput sa se poarte ca o prostituata profesionista. Nu știm ce-i cu copilul nostru, nu știm cum s-o imblanzim, și, in general, ce sa facem cu ea, caci e deja candidat pentru colonia de copii și totul s-a intamplat repede și cumva din senin”.  Intreb de una, de alta. Și parca nu gasesc nici o „dovada”. Dintr-o data imi trece prin cap sa intreb: „Spune-mi, fetița dvs citește cumva in ultima vreme revista «Cool»?” Iar mama raspunde cu mandrie: „Desigur, aceasta e o revista pentru adolescente. Ea o cumpara o data pe saptamana, eu ii dau bani pentru asta”. „Bine, dar v-ați uitat in ea?” Și mama raspunde cu neincredere: „De ce sa ma uit intr-o revista pentru copii? Ce, parinții noștri se uita in „Murzilka”, „Pionier” sau chiar „Iunosti”? I-am spus: „Ei bine, atunci uitați-va  și apoi poate am putea reveni la conversație, de ce fata dvs a inceput sa se comporte in acest fel”. A doua zi, a venit cu lacrimi in ochi: „Știți, tocmai am ars aceasta revista, in curte, toate numerele pe care le-am gasit.”. I-am spus: „Sa le ardeți pe toate e imposibil, caci se gasește peste tot”.

Revistele „Cool” și „Cool Girl” sunt proiecte pentru tineret ale Editurii „Burda” in Rusia, prevazute pentru adolescenți de 11-15 ani. Oamenii numesc aceste reviste „de-aruncat”. Ai citit – ai aruncat. Tirajul revistei „Cool” e de aproximativ un milion de exemplare. Se cumpara repede. Conținutul revistei vechi nu se deosebește de cel nou, adica nu se deosebește un numar de altul. Cei care au citit-o acum 2-3 ani, cu greu iși mai aduc aminte ce au citit in ea. E o revista care are o politica editoriala extrem de iresponsabila. Copiilor li se insufla lucruri disparate, cu un nivel cultural minim. Ce facem? Acum traim intr-o lume in care aceste informații sunt disponibile fiecaruia …

– Ii indemn pe toți parinții sa verifice totul. Și inovațiile de la școala, și revistele pentru copii, programele pentru copii de la TV, și chiar emisiunile pentru copii, desenele animate pentru copii. Nu mai vorbesc despre faptul ca toți avem posibilitatea de a apela la deputații din Duma de Stat sau a orașului. Doar deputații (teoretic) ne reprezinta interesele. Nu vrem sa renunțam sa-i ajutam pe copii. In general, tradarea e un pacat teribil. Iar tradarea fața de copilul nostru este ultimul lucru pe care il putem face.

Cu Irina Yakovlevna Medvedeva a discutat pr. Alexii Uminsky, Pravoslavie.ru

Interviuri © Asociatia Provita Media

Varia

Leave a Reply