„Sa nu credeți așa ușor ca vaccinurile sunt sigure”

Interviu despre vaccinuri cu dr. Theresa Deisher (SUA)

Autor: ZOE ROMANOWSKY, sursa: Aleteia.org, 24 iulie 2015

Dr. Theresa Deisher considera ca vaccinurile facute din linii de celule stem fetale pot reprezenta un risc grav pentru sanatate. Dr. Theresa Deisher nu este straina de știința, cercetare și etica. Ea deține un doctorat in fiziologia celulara și moleculara la Universitatea Stanford și a petrecut peste 20 de ani in domeniul biotehnologiei comerciale, inainte sa devina fondatoarea organizatiei Sound Choice Pharmaceutical Institute (SCPI) (Institutului farmaceutic pentru alegere sanatoasa), care promoveaza sensibilizarea consumatorilor cu privire la utilizarea pe scara larga a materialelor fetale din avorturi la cerere in descoperirea, dezvoltarea și comercializarea medicamentelor.

Dr. Deisher este inventator, posesoare a 23 de brevete emise in SUA. A fost prima care a descoperit celule stem derivate cardiace adulte, și a fost campioana in domeniul cercetarii celulelor stem adulte timp de doua decenii. Ea este, de asemenea, fondatoarea AVM Biotechnology, entitate dedicata descoperirii, dezvoltarii și comercializarii de tehnologii de celule stem etice, eficiente și sigure, pentru medicina regenerativa, oncologie și biopreparate complet umane.

Dr. Deisher a vorbit cu Zoe Romanowsky pentru Aleteia.org despre motivul pentru care parinții și publicul larg nu ar trebui sa se grabeasca sa sprijine vaccinurile obligatorii de stat sau sa creada ca toate vaccinurile sunt sigure.

 

– Dr. Deisher, formarea dvs. este in fiziologie moleculara și celulara și industria biotehnologiei. Cum ați ajuns sa fiți interesata de știința și siguranța vaccinurilor?

Mi-am luat sarcina de a dezvolta vaccinuri alternative din perspectiva morala și filozofica. Citind despre vaccinuri, nimeni nu poate omite controversa autismului legat de vaccin. Frapant este ca unele articole științifice al caror scop a fost sa respinga orice legatura dintre autism și vaccinuri, de fapt, au demonstrat o asociere foarte puternica dintre acestea. Aceasta asociere a fost facuta intre ratele de autism si utilizarea vaccinurilor fetale fabricate. Prin urmare, am realizat un sondaj in cat mai multe țari posibil, unde informația despre autism și vaccin era accesibila și corecta. In decurs de decenii și in cuprinsul continentelor exista o asociere intre utilizarea vaccinurilor fetale produse și autism.

– Programele de vaccinare guvernamentale obligatorii reprezinta o chestiune care dezbina in prezent. Ca om de știința și ca mama, nu sunteți anti-vaccin, dar credeți ca exista probleme serioase cu vaccinurile pe care le abordam. Ne-ați putea explica poziția dvs.?

FDA (Food & Drug Administration/Administrația pentru Medicamente și Alimentație) a dezbatut siguranța liniilor de celule fetale umane pentru fabricarea vaccinurilor peste 50 de ani, totuși, studii reale privind siguranța nu au fost facute niciodata. Nu a existat niciodata un studiu epidemiologic care sa fi luat in considerare riscul relativ al diagnosticului de autism, bazat pe primirea de vaccinuri fetale fabricate, care include: MMR II, Varivax, Vaqta, Havrix și Pentacel.

Oamenii care pun la indoiala programul de vaccinare al SUA, care este foarte agresiv, și pericolele foarte reale ale adjuvanților din vaccinuri, precum și impactul pe termen lung al unui program de vaccinare intens planificat asupra imunitații naturale, au neliniști raționale și științifice sanatoase. Este trist și derutant ca discuțiile civilizate, complete și raționale cu privire la aceste neliniști sunt blocate de industria farmaceutica, de mass-media și, din pacate, de multe ori de catre aleșii noștri, de medicii pediatri și de familie.

– Mai exista inca ingrijorarea ca vaccinurile pot provoca sau declanșa autism și alte probleme de dezvoltare. O mulțime de experți spun ca nu exista dovezi ca vaccinurile provoaca autism, dar mulți parinți nu sunt convinși. Un grafic de pe site-ul Sound Choice arata ca cele mai mari trei varfuri in autism coincid cu introducerea vaccinurilor produse cu celule fetale de la feți avortați. Prin urmare, piesa care lipsește aici ar fi nu ca vaccinurile in sine [ar fi o problema], ci ce se afla in anumite vaccinuri? Și de ce este acest lucru nu se arata in studiile pe care agențiile guvernamentale și companiile farmaceutice ne spun ca ar trebui sa le credem?

Da, aceasta este piesa care ne lipsește. Nu e vorba de MMR, dar de contaminanții fetali din MMR. Acest lucru nu se arata in studii pentru ca exista cateva vaccinuri fetale fabricate. Studiile au cercetat doar MMR, dar niciodata toate vaccinurile fetale fabricate. Copiii sunt rareori complet nevaccinați și in majoritatea covarșitoare a cazurilor, atunci cand parinții resping vaccinurile, ei resping doar unul sau doua, de obicei MMR si DTP, din cauza percepției publice a legaturii cu autismul. Cu toate acestea, un copil care nu a primit MMR, probabil, a primit Varivax (anti-varicela) și/sau Vaqta sau Havrix (anti-hepatita A). Prin urmare, studiile trebuie facute luand in considerare problema riscului relativ de autism daca un copil a primit orice vaccin, o combinație de vaccinuri sau toate vaccinurile fetale fabricate. Acest lucru nu a fost facut.

De fapt, nici un studiu nu a cercetat vreodata relația dintre vaccinurile fetale și autism. Daca aveți in casa cinci saci de gunoi care miros urat și duceți unul afara și totuși mirosul ramane, ați trage concluzia ca un sac de gunoi nu a avut nici o legatura cu mirosul? Desigur ca nu. Ei au cercetat MMR II, dar cei mai mulți dintre acești copii au primit vaccinul anti-varicela și anti-hepatita A, ambele vaccinuri fetale. Nici un studiu nu a cercetat vreodata copiii care primesc vaccinuri nefetale. Totuși exista date. Menoniții   vaccineaza, dar ei nu folosesc vaccinuri fetale și copiii lor au zero autism.

In afara de problema morala a folosirii liniilor de celule fetale din feți avortați, in primul rand, de ce mai sunt aceste vaccinuri problematice?

Vaccinurile sunt contaminate cu reziduuri toxice din liniile celulare fetale, ce sunt cunoscute a fi in masura sa declanșeze boli autoimune și mutageneza de inserție, care apare atunci cand ADN strain e introdus in genomul persoanei receptoare. Aceasta este, prin natura sa, o mutație care poate provoca boli, daca se insereaza intr-un loc greșit. Poate 85% din genom este susceptibil la boli, daca apare o inserție.

– Am citit ca sunteți, de asemenea, ingrijorata de faptul ca vaccinurile care folosesc linii de celule fetale din avorturi pot fi legate de cancere in copilarie și de alte boli, care nu se arata timp de mai mulți ani. Puteți explica?

– Mutageneza de inserție apare cel mai ușor in celulele stem. Limfoamele și leucemiile includ anumite subtipuri ce implica mutații in celulele stem sau precursoare. Daca mutageneza de inserție apare intr-o celula stem, acea celula stem va ramane in stare latenta, in centrul germinativ, in cazul BL, FL și DCLBL, pana cand este declanșata sa creasca și sa se matureze prin prezentarea unui antigen (bacterie sau virus etc.). Maturarea include un proces numit hipermutație și schimbarea clasei. Hipermutația prost direcționata este cunoscuta a fi un mecanism probabil in limfoamele cu celule B. Daca un precursor de celule B sau celule stem a fost recipientul mutagenezei de inserție, aceasta inserție ar putea interfera cu comutarea normala de clasa și sa conduca la translocații cromozomiale și alte anomalii, cauzand cancer. Mutageneza de inserție pune un risc ulterior asupra celulei in ceea ce privește mutații și boli suplimentare.

– Ce vaccinuri se fac cu linii de celule fetale și care nu se fac cu astfel de celule? Nu exista suficiente cercetari de incredere care sa arate ca acestea sunt sigure, și, daca nu, de ce nu exista?

– Avem o lista pe site-ul nostru. Nu, nu exista nici o dovada ca acestea sunt sigure. Nivelul contaminanților din Varivax (anti-varicela) e atat de mare, incat Merck a fost obligat sa faca unele studii suplimentare de siguranța. Din pacate, au facut studii pe șoareci, nu pe linii de celule umane. Toxicitațile nu vor aparea la șoareci deoarece reacțiile la contaminanți sunt specific speciei. Oamenii de știința de la Merck sunt deștepți și știu limpede acest lucru, prin urmare, de ce au folosit șoareci? Trebuie sa luam in considerare toate motivațiile posibile, inclusiv frauda… Merck este in prezent dat in judecata de oamenii sai de știința pentru efectuarea de studii frauduloase in cunoștința de cauza, privind eficacitatea vaccinului anti-oreion. Minutele unei  intalniri din 1999 de la FDA inregistreaza un director de la FDA care declara ca, in timp ce pericolele autoimunitații și mutagenezei de inserție sunt reale, FDA a preferat sa faca experimente intelectuale, mai degraba decat experimente reale, adica asta inseamna ca au stat și au discutat, mai degraba decat sa fi facut orice studii reale.

– In ceea ce privește vaccinurile pe care le considerați lipsite de etica și, eventual, nesigure, ce ați recomanda unei mame sa faca in cazul in care se neliniștește, dar locuiește intr-un stat care are un program de vaccinare obligatoriu?

Homeschooling este o opțiune. O excursie in Japonia pentru a obține vaccinuri alternative MMR și anti-hepatita este o opțiune. Expunerea la varicela naturala este o opțiune mult mai buna pentru copii decat vaccinul.

– Cum ați raspunde la punctul de vedere ca atata timp cat riscul personal este mic, este de datoria noastra civica și morala de a ne vaccina copiii, in scopul de a atinge binele „imunitații colective”, pentru ca atunci cand oamenii nevaccinați se aduna impreuna, imunitatea colectiva se pierde și boala se raspandește, punand in pericol toata pe lumea?

Riscul personal nu este mic deloc, și, de fapt, riscul personal depașește cu mult riscul bolilor impotriva carora vaccinurile sunt concepute pentru a ne proteja. Prin urmare, nu este de datoria noastra civica sau morala sa ne sacrificam copiii noștri pentru autism pe viața sau suferința și moartea dintr-un limfom pentru a proteja cațiva oameni de boli precum rujeola și oreionul și varicela. De rubeola, care poate fi grava pentru copiii nenascuți, ne putem proteja prin administrarea de imunoglobulina la gravide – o soluție mult mai buna și rezonabila civic, deoarece imunoglobulina va fi data doar celor care au nevoie de ea și nu duce la riscurile pe le au vaccinurile.

In timpul ultimului mare focar de rujeola, 47.000 de persoane au fost infectate și șase au murit. In schimb, 44.000 de copii apar cu tulburari din spectrul autismului (ASD) anual, un handicap pe tot parcursul vieții. Cam 4.320 de copii sub varsta de 20 de ani vor face limfom (300 cu Burkitts) in fiecare an și vor suferi ororile pe care le presupune chimioterapia extrema și severa. Cam 864 de copii vor muri in fiecare an de limfom (și aproximativ 60 vor muri de Burkitts). Ei vor muri dupa suferințe groaznice și incredibile.

– Dupa cum știți, exista o mare neincredere in vaccinuri și acest lucru i-a intors pe unii parinți impotriva altor parinți, pe parinți impotriva medicilor, iar acum pe parinți impotriva guvernului. De unde vine aceasta neincredere? Cum putem face progrese pe aceasta tema pentru a asigura protecție maxima pentru fiecare copil?

Neincrederea vine din faptul ca parinții iși vad copiii perfect sanatoși, cu o dezvoltare foarte buna, cum cad in autism la scurt timp dupa vaccinare. De ce ar avea incredere in industria farmaceutica, care nu are nici o responsabilitate, spunand ca vaccinurile sunt sigure? De ce ar avea incredere parinții in FDA, NIH (Instituțiile Naționale de Sanatate din SUA), CDC (Centrul pentru Controlul Bolilor) și care nu sunt stimulate sa asigure siguranța vaccinului, deoarece companiile farmaceutice nu au nici o responsabilitate, iar angajații FDA, CDC, și NIH au in mod regulat salarii grase de la companiile farmaceutice.

Cum putem face progrese? Sa facem companiile farmaceutice responsabile in instanța pentru vatamarile cauzate de vaccinuri și vaccinurile vor deveni sigure și orientate spre bolile care pun cu adevarat viața in pericol. Sa permitem fiecarui parinte sa aleaga sau nu cat de mult sa-și vaccineze copiii. Parinții care au copii cu sistemul imunitar compromis vor trebui sa ia masuri pentru a-și proteja propriii copii. Am trecut prin acest lucru cu fiul meu și chiar l-am facut. Cu siguranța nu am cerut ca lumea din jurul meu sa-și vaccineze cu forța copiii, pentru ca nu ar insemna nimic pentru protecția fiului meu.

– Credeți ca copiii ar trebui sa primeasca vaccinuri pentru boli care (in mod tipic) nu le pun in pericol viața, cum ar fi gripa, Hepatita B și varicela?

Nu, nu cred ca copiii ar trebui sa fie obligatoriu vaccinați pentru boli care nu le pun viața in pericol. Nu s-a demonstrat ca vaccinarile ar fi benefice pentru sistemul nostru imunitar natural.

– Ce alte sfaturi aveți pentru parinții care sunt confuzi cu privire vaccinuri? Cum sa se raporteze parinții la aceasta problema și cum sa-și dea seama ce masuri sa ia?

– Exista procese verbale care au inregistrat oamenii de la FDA spunand ca ar prefera sa faca experimente intelectuale, mai degraba decat reale cu privire la riscurile contaminanților fetali din vaccinuri. Daca Ford ar introduce un nou sistem de frane și inginerii s-ar așeza in jurul unei mese și ar spune ca „au crezut” ca noul sistem e sigur, fara testarea propriu-zisa, ați cumpara mașina aia? Nu, pentru ca nu sunteți prost. Un parinte nu ar cumpara o mașina sau scaun de mașina, sau un patuț pentru copilul lor, netestate. Parinții trebuie sa știe ca vaccinurile sunt, de asemenea, testate și cer teste. Unele date sunt, de fapt, disponibile in ceea ce privește aceste intrebari fara raspuns despre vaccin, in baza de date numita Vaccine Safety Datalink. Cu toate acestea, cei care controleaza aceasta baza de date, inclusiv CDC, refuza sa faca studiile sau sa permita altcuiva sa le faca.

I-aș sfatui pe parinții sa solicite studii reale de siguranța, mai degraba decat studii „intelectuale” de siguranța, efectuate de FDA, privind contaminanții fetali din vaccinuri, precum și studii de siguranța reale privind adjuvanții din vaccinuri.

Mai multe despre munca dr. Deisher, vizitați Sound Choice Pharmaceutical Institute (SCPI) și AVM Biotechnology.

Zoe Romanowsky este editor despre stilul de viața și producator de materiale video pentru Aleteia.org

Interviuri © Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

Leave a Reply