Fragment din volumul „Prețul uman al mondializării”, scris de Michel Schooyans, în curs de apariție la Editura Provita Media
Fondarea ordinii internaționale
Știm că ONU a fost înființată în 1945 și că la baza înființării sale stau două documente de referință: Carta de la San Francisco (1945) și Declarația universală a Drepturilor omului (1948). Acest ultim document este în special demn de atenție deoarece ONU dorește înființarea unei noi ordini internaționale pe baza recunoașterii, protecției și promovării drepturilor fundamentale a tuturor oamenilor. Este vorba de recunoașterea adevărurilor despre om și de implementarea acestor adevăruri, drepturi și valori în legislația specială a diferitelor țări semnatare ale documentului în cauză. Plecând de la acest proiect, care este deja, într-un anumit mod, un proiect globalist, ONU a dezvoltat și întreprins acțiuni interesante în domeniul emancipării popoarelor colonizate în ceea ce privește prevenirea războiului și contestarea regimurilor totalitare din secolul al XX-lea.
Cu toate acestea, în perioada dintre 1945 până în prezent, s-au dezvoltat alte proiecte globale sau globalizatoare. Unul dintre aceste proiecte îl datorăm lui Zbigniew Brzezinski și datează din 1969. Acest proiect a reformulat, într-un anume fel, mesianismul nord-american tradițional, schițând un proiect hegemonic nou, cu redistribuirea sarcinilor la nivel mondial. A fost vorba de un proiect politic sub conducere nord-americană. Acest proiect a comportat o conotație economică remarcabilă. Ulterior, a apărut un alt proiect a lui Willy Brandt. Proiectul cancelarului Germaniei de Vest a prevăzut o nouă societate internațională, inspirată din teoriile tradiționale ale internaționalismului marxist.
O nouă revoluție culturală
De-a lungul anilor, ONU a luat, încet-încet, distanță față de Declarația din 1948. Ea tinde astăzi să definească, sau cel puțin să prezinte mondializarea, globalizarea, plecând de la fapte substanțial diferite de cele din 1948. Potrivit Cartei Pământului (100), omul nu mai e gerantul lumii, administrator responsabil al creației și al mediului ambiant. Omul trebui să accepte supunerea sa Mamei Natură și aceasta ar fi, ca să spunem așa, noua divinitate, pe care ar trebui s-o cinstim. Deci, ar trebui să instaurăm un control al transmiterii vieții umane. Populația umană ar trebui să fie încadrată în limitele dezvoltării durabile. Omul nu este decât o ființă efemeră în ansamblul lumii. El este destinat unei morți definitive.
Așa cum se constată, este vorba de o veritabilă revoluție culturală (101), deoarece, contrar a ceea ce intenționa Declarația din 1948, omul nu mai este centrul lumii. El nu mai trebuie respectat necondiționat, cu toate drepturile proclamate în acest document. Este chiar adecvat să se formuleze „noi drepturi ale omului” care să fie în armonie cu noua viziune a Terrei-Gaia, și cu situația omului pe Terra. Pe scurt, proiectul de globalizare este holistic: aceasta înseamnă că omul trebuie să se supună Universului, din care emană și în care se va reîntoarce contopit.
Globalismul holistic în acțiune
Vom vedea cum această nouă revoluție culturală se traduce în unele activități ale ONU.
Exemple ilustrative
1) Pactul Economic Mondial a fost elaborat la New York, în anul 2000, în contextul celebrării „Noului Mileniu”. Potrivit Pactului Mondial, toate forțele economice private ar trebui mobilizate pentru a crea un îndrumar supranațional. Acesta din urmă ar fi chemat să definească ce trebuie de făcut în domeniul economic. Ar trebui, de asemenea, să se distribuie sarcini de producție în funcție de nivelul actual de dezvoltare din diferite țări. Comunitatea științifică, mediile internaționale și chiar sindicatele sunt invitate să participe la elaborarea acestui proiect gigantesc, în care a apărut clar o dimensiune puternică neoliberală. Din această perspectivă, persoana umană nu are o importanță primordială. Ceea ce are importanță în mod real, sunt marile companii economice ale lumii și piața mondială, liberalizată pe cât de mult posibil. Nu întâmplător că printre primii protagoniști ai acestui proiect apar figuri precum cea a lui Bill Gates, Ted Turner, Deutsche Bank etc.
2) Un alt exemplu care ilustrează această nouă tendință a globalizării, este Inițiativa Religiilor Unite. Cu ocazia începutului Mileniului, a fost convocată o reuniune a principalilor lideri religioși ai lumii întregi. Prin Secretarul său general din acea perioadă, ONU a preconizat elaborarea unei religii universale unice, care va merge până la a interzice prozelitismul altor religii și va impune ceastă religie la scară mondială. Acest proiect ar trebui să conducă la un nou cod de conduită. Anumiți militanți ai acestei mișcări merg chiar până la a sugera ca Biblia să fie rescrisă!
3) Drepturile copilului ilustrează, de asemenea, scopul nostru. La începutul lunii septembrie 2001, s-a ținut la New York o conferință preparatorie a Summit-ului Drepturilor copilului. Din cauza atentatului din 11 septembrie, Summit-ul a fost reprogramat pentru mai 2002. În contextul conferinței preparatorii, a apărut ideea că drepturile omului ar trebui să includă „servicii de sănătate reproductivă”. Această terminologie enigmatică a fost utilizată de către reprezentantul Canadei, John Kauffman. Prin urmare, în cursul acelei reuniuni, Terry Miller, reprezentantul Statelor Unite, l-a interpelat pe dl Kauffman, întrebându-l ce semnifică această expresie curioasă. La care dl Kauffman a răspuns că această expresie include, pentru adolescente, dreptul la avort, dreptul la pilula contraceptivă de urgență, dreptul la diverse forme de contracepție, dreptul la libertate sexuală totală, toate acestea, fără ca părinții să cunoască. Acestora li se interzice să intervină în viața sexuală a copiilor lor. Se observă aici, prin urmare, respingerea dreptului fiecărei ființe umane la viață, respingerea maternității și paternității, precum și o serie de măsuri, ce sunt prezentate ca „noi drepturi”, în timp ce aceste măsuri debilitează familiile, atentează la viață și vulnerabilizează adolescenții.
4) În aceeași linie, avem un document publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ce preconizează Maternitatea fără risc. Aceasta înseamnă că o sarcină care se manifestă într-un context în care avortul nu e legalizat trebuie considerată drept o sarcină „forțată”, unsafe, nesigură, adică, ce nu respectă „noile drepturi ale omului”, ce nu asigură libertatea pentru femeie, ca să aleagă între a păstra copilul sau a face avort. Trebuie, se afirmă aici, să se modifice legile naționale existente ca avortul să poată fi considerat ca un „nou drept al omului”. În martie 2002, s-a ținut la New York o reuniune consacrată exact rolului femeii în fața „sănătății reproductive”. Timp de mai mulți ani, OMS a patronat studii medicale și juridice pe tematica reproducerii și aceste studii au făcut în mod regulat obiectul unor publicații.
5) ONU a distribuit kit-uri de contraceptive femeilor din Kosovo, în 1999. În acest scop, ONU a primit sprijinul lui Slobodan Milosevici, care avea interesul să împiedice transmiterea vieții la populația kosovară. Olivier Brasseur, funcționar al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (FNUAP), a lansat aceste kit-uri în Kosovo. Ulterior, același funcționar, a distribuit aceleași kit-uri femeilor din Afganistan. Printre altele, acele kit-uri conțineau un material rudimentar pentru executarea avorturilor. Pe acest subiect, Sfântul Scaun a reacționat ferm, publicând o Notă adresată tuturor Conferințelor episcopale ale lumii, atrăgând atenția asupra acestor inițiative ale acestei agenții a ONU (102).
6) Chestiunea mediului ambiant ne interesează pe toți și merită o atenție specială din partea brazilienilor, deoarece anume la Rio a avut loc, în 1992, adunarea ECO-92, numită Summit-ul Terrei. În timpul acelei reuniuni, la care a participat Al Gore, au fost lansate diverse teme pe care le regăsim în Carta Pământului. În Brazilia, acest dosar necesită o vigilență specială, având în vedere implicațiile pentru Amazonia, resursele naturale și suveranitatea națională.
Chestiunea mediului este o temă centrală a raportului anual (2001) al FNUAP. Acest raport este consacrat populației și schimbărilor climatice. Ceea ce predomină în aceste pagini este ideea că omul este cel mai mare prădător al Terrei. În consecință, la fel ca în cazul tuturor populațiilor de prădători, populația umană trebuie să fie limitată. Omul este responsabil de gestionarea proastă a lumii, de poluarea atmosferică, de „încălzirea climatică”, de raritatea resurselor etc. Potrivit acestei direcții de gândire, trebuie să luăm măsurile necesare pentru ca omul să se supună „legilor naturii”, adică legilor dictate de tehnocrații de la ONU, pentru conservarea mediului ambiant. Putem spune, cel puțin, că această problematică merită să fie fundamentată științific. Oricum, a prezenta omul ca fiind un mare prădător este o acuzație la fel de inadmisibilă, ca și controlul demografic propus.
Reacții și proteste
Toate inițiativele menționate au suscitat diverse reacții. Iată câteva exemple. La 14 octombrie 2001, s-a ținut la Doha, capitala Qatarului, o reuniune a Organizației Mondiale a Comerțului. În cursul acestei reuniuni, Statele Unite și Uniunea Europeană au vrut să impună statelor în curs de dezvoltare restricții în exploatarea resurselor lor naturale. Trei țări emergente au reacționat dur: Pakistanul, India și Brazilia. Brazilia, în particular, a reclamat dreptul suveran de a-și exploata resursele naturale, în scopul de a putea să le vândă și de a-și înzestra țara cu infrastructuri și instalații tehnologice, tehnice și industriale. Finanțarea acestor echipamente trebuia să provină din comercializarea materiilor prime.
Aceste inițiative au provocat conștientizare și proteste. S-a văzut că, începând de la reuniunea de la Durban privind rasismul, din septembrie 2001, țările interpelate în legătură cu chestiunea segregării și discriminării au început să reacționeze împotriva directivelor politice, pe care țările bogate doresc să le impună lor, prin agențiile ONU.
De la drept internațional la guvernare mondială
Cheia care explică toate aceste inițiative ce sunt emanate de organizațiile internaționale ar trebui căutată într-o nouă concepție a dreptului, dezvăluită de ONU. Ceea ce se dezvoltă, de fapt, este un nou tip de drept, totalmente pozitiv, adică ce emană pur și simplu din voința legiuitorului, fără referire la drepturile omului inalienabile și recunoscute. De acum încolo, drepturile au devenit produse ale negocierilor. Aceste produse sunt obiectul unui consens. Din acest motiv, în cadrul adunărilor internaționale ale ONU se repetă că este indispensabil consensul în ceea ce privește „noile drepturi ale omului” și noua concepție a dreptului internațional. Odată ce se ajunge la un consens, în cadrul adunărilor internaționale, asupra unui așa-zis „nou drept al omului”, se încearcă transformarea acelui consens într-o normă, iar aceasta trebuie tradusă într-un instrument juridic. Consensul este invocat pentru ca, într-o următoare etapă, să fie semnate pacte internaționale, tratate normative, protocoale, care să definească și să promoveze „noile drepturi”. Prin urmare, aceste instrumente obțin putere de lege în țările care le ratifică. Această forță constrângătoare a legii este adesea superioară puterii legilor naționale. Iată o manieră foarte periculoasă de a legifera pentru că astfel se ocolesc puterile executive și legislative ale țărilor suverane. Aceasta este o situație potențial periculoasă și violentă. În ultimă analiză, această nouă concepție a dreptului, inspirată de Kelsen, este instalată în scopul de a instaura un sistem de guvernare mondială. Încheiem, gândindu-ne că generalizarea unui atare tip de drept este un preludiu la instaurarea unei societăți „globale”, adică mondiale, a unei societăți siderate de voința celor mai puternici.
About Post Author
