Publicat in Dosar Provita Media, 8 septembrie 2003
Fiecare femeie insarcinata este incurajata astazi sa faca teste de diagnostic prenatal. Cand testele sunt facute pentru a proteja sarcina si pentru bunastarea copilului nenascut, evident ca sunt salutare si benefice. Dar in marea majoritate a cazurilor motivul real este sa se vada daca nu cumva copilul are vreo malformatie si femeii sa i se ofere cat mai repede posibil un avort.
Daca se presupune ca bebelusul are dizabilitati, presiunile asupra mamei vor fi foarte mari. In unele spitale din Marea Britanie, spre exemplu, femeilor li s-a cerut sa consimta la avort dinaintea testului, in caz ca testul va fi pozitiv. In multe parti, femeilor nu li se spune de ce se fac aceste teste, iar parintii nu sunt pregatiti pentru socul ce urmeaza, cand li se spune ca ceva nu e in regula cu copilul lor si li se da doar o zi ca sa decida pentru sau impotriva avortului.
Putine spitale ofera o consiliere reala pentru a ajuta parintii sa treaca socul si deznadejdea. Ei vor fi presati sa fie de acord cu „terminarea sarcinii”.
Rareori, parintilor li se spune ca:
- Un test prenatal poate fi imprecis. El poate da rezultate fals pozitive sau fals negative. Asa ca copii perfect sanatosi sunt omorati inutil, iar la altora nu le sunt detectate dizabilitatile;
- Testele prenatale pot cauza pierderea sarcinii si pot afecta copilul;
- Testul prenatal poate descoperi o dizabilitate, insa nu poate arata cu precizie gradul acelei dizabilitati pe care o va avea eventual copilul. De exemplu, spina bifida detectata in uter ar putea fi o anomalie minora.
Decizia avortului este crunta. Daca parintii se decid la avort, ei vor trai toata viata cu o indoiala teribila – dar daca copilul a fost sanatos sau avea el un handicap atat de mare incat sa-i curme viata?
Acest tip de alegere poate duce la relatii tensionate intre parinti, relatii care ar putea sa se inrautateasca dupa avort. Multe familii sustin ca nu au avut sufiecient ajutor si consiliere din partea spitalului unde au facut testul si maniera in care li s-a comunicat rezultatul testului a fost una abrupta si dureroasa pentru ei. Putini au avut parte de un comportament normal si li s-a spus despre organizatiile de caritate, care dispun de specialisti care se ocupa de copiii cu dizabilitati. Marea majoritate au intalnit doar atitudini negative si defetiste. Nu este surprinzator ca, fiind disperati si afectati, majoritatea parintilor fac avortul si apoi sunt nevoiti sa faca fata urmarilor de unii singuri.
Dreptul la viata al oamenilor cu dizabilitati
Atitudinea publica fata de oamenii cu dizabilitati inca este foarte confuza la noi. Inainte de nastere, ni se spune ca bebelusii cu dizabilitati nu au nici o valoare si sunt vanati prin teste de diagnostic prenatal si avortati.
Daca se nasc, legea acorda protectie si sanse egale oamenilor cu dizabilitati. Cladirile publice trebuie sa aiba acces special si facilitati pentru toaleta pentru oamenii in scaun cu rotile. Marile companii pot angaja un anumit procent de oameni cu dizabilitati. Scolile ofera educatie pentru toti copiii cu exceptia celor grav handicapati.
Deci, dupa nastere – daca ajung sa se nasca – oamenii cu dizabilitati au sansa unui tratament egal si au drepturi egale.
Intrebarea capitala este: Cum poate o societate, care pretinde ca este civilizata, sa traiasca cu acest standard dublu, cu aceasta dubla masura?
Iar daca politica este sa se distruga tot mai multi si mai multi copii cu nevoi speciale in uter, nu cumva aceasta politica ne va afecta modul in care gandim si simtim fata de oamenii cu dizabilitati dupa nastere? Iar testele prenatale cauta sa depisteze nu numai sindromul Down si deficientele tubului neural, ci multe alte tulburari cromozomiale si genetice.
Nu cumva noi, in acest fel, trimitem urmatorul mesaj catre oamenii cu dizabilitati nascuti deja: sunteti inferiori, nu trebuia sa va fi nascut? Justificam ca ne costa o gramada de bani ingrijirea medicala in plus ce i se va acorda invalidului, ca vor fi cheltuieli de educatie prea mari si, in final, ajungem sa spunem ca ne costa in plus totul…
Iar mesajul catre parintii cu copii cu dizabilitati este: trebuia sa va fi avortat copilul. In loc ca acesti parinti sa fie laudati si sustinuti pentru dragostea pe care au a
ratat-o copilului lor, parintii copiilor cu handicap sunt criticati, mai intai pe ascuns, apoi deschis, pentru „egoism” si, de cele mai multe ori, ei nu se bucura de ajutorul necesar si practic de care au nevoie.
Toti avem dreptul la viata
O societate cu adevarat civilizata ii protejeaza pe toti in mod egal, inclusiv pe cei care nu produc si nu sunt activi. Nu-i pedepsim pe oamenii bolnavi mintal, nu-i pedepsim pe invalizi, la fel cum nu-i pedepsim pe copii, nu-i pedepsim pe batrani etc. Suntem mandri adesea de progresele pe care le fac acesti oameni in dezvoltarea lor.
Atunci de ce ajungem pana acolo incat ii vanam si-i omoram, inainte sa se nasca?
Nu vom elimina handicapul din societate in acest fel, cel putin pentru ca asemenea dizabilitati pot aparea la oameni si dupa nastere, ca urmare a unei boli, a unui accident sau o data cu varsta.
Handicapul © Asociatia Provita Media
About Post Author
