Germania impune prin lege un timp de gandire inainte de avort

Deputatii nemti au decis introducerea unui timp de reflectie obligatorie de 3 zile in caz de avort, in sarcinile de peste 12 saptamani. In Germania, avortul este autorizat pana la 12 saptamani de sarcina, cu conditia ca femeia, care vrea sa recurga la avort, sa treaca printr-un centru de consiliere privind sarcina. Dupa 12 saptamani, avortul este ilegal cu exceptia cazului in care „sanatatea  fizica sau morala a mamei este in pericol”. Asteptarea unui copil cu handicap nu constituie un motiv suficient de a avorta  dincolo de aceasta intarziere, insa chiar si in aceste caz, de cele mai multe ori, in Germania, o asemenea sarcina se sfarseste prin avort.

Deputatii au decis introducerea acestei legi si, de acum incolo, femeile care afla ca asteapta un copil vor trebui sa se gandeasca 3 zile inainte de a putea sa solicite un avort, dupa 12 saptamani. Medicii de specialitate se vor asigura ca femeia a primit sprijin psihologic si sfaturi adecvate, iar cei care nu vor face acest lucru vor fi pasibili de o amenda, care se poate ridica pana la 5000 de euro. (Romandie News, 14 mai 2009; Jurist, 14 mai 2009)

About Post Author

Varia

Leave a Reply