Sursa: Liberté Politique, 12 februarie 2010
Text redactat de pr. Jean-Régis Fropo, profesor la Seminarul La Castille, dioceza Fréjus-Toulon. A publicat, impreuna cu dr. Françoise Allard, Le traumatisme post-avortement (Salvator, 2007).
Trauma post-avort este un subiect tabu in Franta (cf. Sabine Faivre, IVG et traumatisme, la recherche en panne, Décryptage, 5 février), insa, deja de 15 ani, exista numeroase studii in tarile anglo-saxone, ce nu pot fi ignorate [1]. Iata o sinteza a 112 articole aparute in perioada 1985-2002, in 43 publicatii medicale de inalt nivel stiintific, din Marea Britanie, Statele Unite, Finlanda, Canada, Belgia, Danemarca si Australia. Dincolo de marturii, realitatea obiectiva este grea.
Existenta unei traume post-avort, tot ea si trauma urmare a unei intreruperi volunatre de sarcina, incepe sa fie mai bine cunoscuta de catre medicii ginecologi si obstetricieni decat de psihiatri. Cunoasterea acestei traume se bazeaza astazi, in Franta, doar pe marturiile femeilor care au avut un avort, cum ar fi marturiile produse, de exemplu, de emisiunea TV „Ça ce discute” din 13 februarie 2002.
Aceste marturii sunt inestimabile, insa elementele percepute sunt fortat prea subiective. Pe de alta parte, este bine stiut, astazi, ca femeile care au facut un avort sunt totodata prea reticente sa spuna ca trauma suferita a fost semnificativa. Amintim aici cateva marturii aparute in presa: „Dupa avort, am plans timp de 6 luni. Am mizat pe faptul ca odata cu trecerea timpului, imi voi reveni, trenand starea depresiva in care ma aflam. Nimeni nu va previne de socul ingrozitor pe care-l incercati”.
„Ma clatinam cand am iesit de la spital. Mi-a trebuit ceva timp ca sa-mi dau seama. Am jucat dur, inainte sa izbucnesc in lacrimi, strigand, „copilul meu este in pubela. Nu-i credeti pe cei care va spun ca avortul nu inseamna nimic absolut”.
„Am avut un avort cu trei ani inainte de casatorie, apoi am avut o casatorie fericita si trei copii. Eram foarte fericita ca familie, in familie. Doar la 15 ani dupa acel eveniment am fost cuprinsa de o stare depresiva inexplicabila: dupa ce am cautat timp indelungat cauza acestei stari, mi-am dat seama ca ea este legata de acel avort si a trebuit sa parcurg un drum lung al vindecarii”.
Suferinta interzisa
Constituit dintr-un ansamblu de simptome, variabile de la o persoana la alta, „trauma post-avort” apare mai mult sau mai putin pe termen lung, adesea in mod ascuns, iar femeia are impresia ca ar fi uitat. Dupa avort, femeia are un sentiment de usurare: problema ei pare rezolvata. Insa, putin cate putin, acea usurare face loc problemelor de culpabilitate, pierderea stimei fata de sine, pierderea apetitului, insomnii si cosmaruri, stari depresive persistente. Problemele apar in familie, cu sotul, cu copiii si cu cei din anturajul ei. Trebuie sa stim ca 50% din cupluri care au un avort se separa intr-un timp scurt.
Toate aceste simptome se amplifica de fiecare data, cand femeia intalneste un eveniment care ii evoca avortul pe care l-a facut: o noua sarcina, o prietena insarcinata si intotdeauna ziua aniversara a avortului sau data cand copilul trebuia sa se nasca.
In Franta, aceasta suferinta este inca „interzisa”, caci putine persoane sunt dispuse sa o asculte: sotul, prietenii, familia, medicii si psihoterapeutii, putini sunt cei care asculta o suferinta traita in tacere si singuratate. Se pretinde ca aceasta trauma nu le afecteaza decat pe femeile care au avut probleme mintale antecedente sau daca aceasta culpabilitate este de origine religioasa. Insa aceasta pozitie nu tine: practic toate femeile care au duferit un avort au probleme la diverse nivele, in toata tara, in toata lumea, in toate culturile, oricare ar fi, religioase sau nu.
Concluziile propuse aici nu sunt intemeiate pe marturii sau pe anchete la femeile care au facut avort, ci descriu actele medicale ce privesc persoane inainte si dupa avort. Acest lucru ne ofera elemente sigure si verificate de ordin stiintific si statistic, carora este dificil a le contesta obiectivitatea.
Principalele consecinte fiziologice
Consecintele avortului „ ce pot antrena, pe termen scurt, moartea” sunt: hemoragii, infectii, embolii, sarcini extra-uterine nediagnosticate.
In comparatie cu femeile care au dus sarcina la termen, cele care au avortat in anul precedent, au un risc probabil de a muri de 60% din cauze naturale, de sapte ori mai mare de a muri din cauza suicidului, de patru ori mai mare de a muri din cauza sangerarilor de dupa un accident. Pentru enumerare, in Franta, in urma unei anchete a OMS, in perioada 1979-1989, 10-13 decese maternale au loc anual la 220.000 de avorturi (au fost exact 13, in 1981). In Suedia, unde avorturile se practica dupa 12 saptamani, rata mortalitatii atinge 40 de decese la 100.000 de avorturi. Aceasta rata a mortalitatii este de 2 ori superioara celei datorate nasterii la termen.
In ceea ce priveste riscul cancerului, femeile care au avortat, au un risc probabil de 2,3 ori mai crescut de a face cancer de col uterin, de ovare sau de ficat. Pentru cancerul de san, riscul este de 2,4 ori mai crescut pentru femeile tinere care au avortat prima sarcina (12.000 de adolescente avorteaza anual in Franta).
Intre 2 si 3 % din femeile care au avut un avort pot suferi perforatia uterului sau lacerarea colului uterin. Aceste femei au un risc probabil de 1,89 de a avea o nastere prematura sau tarzie. Avortul comporta riscul complicatiilor la nastere, precum dezvoltarea anormala a placentei, ceea ce poate antrena un handicap pentru fat sau nou-nascut. Avortul este asociat in mod semnificativ cu riscul sarcinii extra-uterine, putand ameninta viata mamei sau putand antrena sterilitatea. Dintre pacientele care au avut o infectie cu chlamidia in momentul avortului, 23% vor dezvolta o infectie pelviana in decurs de 4 saptamani (ceea ce e posibil sa reduca fertilitatea).
Aproximativ jumatate din cazurile de sterilitate au loc ca urmare a avortului: infectia trompelor, sinechii, dilatatia excesiva a colului uterin.
Cele mai comune complicatii la minore sunt: infectiile, sangerarile, febra, dureri abdominale cronice, vomismente, perturbari ale ciclului menstrual. Se constata ca unul sau mai multe avorturi sunt asociate cu scaderea generala a nivelului sanatatii. In timpul primului an dupa avort, femeile consulta medicul de familie cu 80% mai mult, din orice motive, si cu 180% mai mult, din motive psihologice. Dimpotriva, o sarcina dusa la termen este un factor de sanatate generala si psihica buna . Riscurile complicatiilor sunt in general prea ridicate la adolescente, cand acestea au avorturi multiple.
Principalele consecinte psihice
Dupa avort, femeia are un sentiment de usurare, ea se simte eliberata de o grija imediata. Cum avortul este autorizat de lege si rambursat ca un act medical obisnuit, femeia are „constiinta curata”. Tulburarile psiho-emotionale de o gravitate variabila apar in lunile care urmeaza, iar, uneori, dupa ce trec mai multi ani.
Practic, toate femeile care au trecut printr-un avort sufera de tulburari mai mult sau mai putin pe termen lung si de intensitate variata. Multe ajung la refulare ca un mecanism de aparare, cu atat mai mult cu cat se vorbeste in prezent, in Franta, de „o suferinta interzisa”. Ele pot trai o lunga perioada de negare, inainte sa caute ajutor psihic. Aceste sentimente reprimate pot cauza tulburari psihosomatice si de comportament. Medicii practicieni considera ca suferinta rezultata dintr-un avort, cand aceasta nu este recunoscuta, este un factor declansator la paciente, daca ele sunt in examinate pentru o terapie aparent fara legatura cu avortul.
Potrivit unui studiu facut pe mame, la 8 saptamani dupa avort, 44% din ele se plangeau de tulburari nervoase, 36% aveau tulburari ale somnului si 11% au recurs la o prescriptie de medicamente psihotrope de la medicul lor. Un studiu retrospectiv pe 5 ani arata ca 25% din femei care au avortat au consultat un psihiatru, fata de 3% in mod normal.
30-50% din femeile care au avortat sunt victime ale disfunctiilor sexuale, de durata mai mult sau mai putin lunga. Aceste probleme pot include una sau mai multe consceinte: dureri, aversiune fata de partener, scaderea libidoului, dezvoltarea unei conduite dezordonate (mai multi parteneri sexuali sau vagabondajul sexual).
In jur de 60% din femeile care experimenteaza sechele post-avort au idei suicidare si 28% au tentative de suicid, iar jumatate repeta aceasta tentativa. In Finlanda, rata medie anuala a suicidului la femei este de 11,3 la 100.000. La femeile care au avortat, aceasta rata urca la 34,7, in timp ce pentru femeile care au dus sarcina la termen, rata scade la 5,9. Se poate spune fara a risca sa gresim ca a fi insarcinata si a accepta copilul si a-l naste este un element sigur de sanatate psihica.
Conspiratia tacerii
Stresul post-avort este legat de o maniera semnificativa de dependenta: abuz de tutun, de alcool, de medicamente si de droguri, tulburari de alimentatie, ca bulimia sau anorexia. Se constata fenomenul abuzului asupra celorlalti copii pe care ii are, probleme de cuplu, ce duc la seprarari si divorturi. Un tata se exprima in felul urmator: „Dupa avort, echilibrul caminului nostru a fost compromis… Iubirea pe care o aveam data de sotia mea murise impreuna cu copilul caruia ii refuzasem viata”. In final, se constata din ce in ce mai multe dificultati cu copiii „supravietuitori”, care afla ca propria lor mama a avut un avort.
Cat priveste moartea copilului avortat, aceasta este complet dispretuita – indiferent care ar fi „metoda”: moare fie prin otravire, fie taiat in bucati.
Daca reflectam putin, ceea ce se numeste operatia avortului, in special prin metoda aspirarii (prezentata ca o metoda „adecvata”!), intelegem ca este vorba despre o violenta extrema . Odata cu copilul viu care este absorbit in mod brutal, este absorbita si o parte din corpul mamei si din psihicul sau, care este agresat. Acest lucru nu poate sa nu aiba consecinte grave asupra sa!
Trebuie cantarita aceasta veritabila „conspiratie a tacerii”, care, in Franta, insoteste aceasta „trauma post-avort”. Orice ar fi, la institutiile de planning familial, in centrele sociale de cartier si din provincie, in serviciile de ortogenie ale spitalelor, discursul este intotdeauna acelasi: „Doamna, daca aveti o problema cu sarcina, singura solutie este avortul si acesta nu pune niciun pericol pentru dvs!” Cat sa mai mintim femeile pe cea mai serioasa tema care le priveste ?
NOTE
[1] Nezelof, S. (2006), Deuil anténatal : une clinique du chagrin maternel. Evaluation prospective comparée des troubles psychiques après interruption médicale de grossesse et après arrêt spontané de grossesse. Thèse d‘État soutenue le 22 novembre 2006 à l’université de France-Comté, UFR Médecine et Pharmacie. [2] Davies, V., Gledhill, J., McFayden, A., Whitlow, B., Economides, D. (2005), „Psychological outcome in women undergoing termination of pregnancy for ultrasound-detected fetal anomaly in the first and second trimesters : a pilot study”, Ultrasound Obstet Gynecol, 25, 389-392. [3] Broen, A., Moum, T., Bödtker, A., Ekeberg, O. (2006). „Predictors of anxiety and depression following pregnancy termination : a longitudinal five-year follow-up study”, Acta Obstetricia Gynecologica, 85, 317-323. [4] Perrin, E., Bianchi-Demicheli, F. (2002), „Vie sexuelle, devenir et contraception après IVG”, Dossiers de l‘obstètrique, no. 302, p. 30-34. [5] Fergusson D., Horwood L.J. , Boden J. (2009), „Reactions to abortion and subsequent mental health”, The British Journal of Psychiatry, 195: 420-426.Suferinta psihica post-avort © Asociatia Provita Media
About Post Author
