Autor: John Greenall, Sursa: CMFblog.org.uk, 4 aprilie 2019
Traducere de Larisa Iftime pentru Provita Media.
John Greenhall este directorul național al CMF și medic pediatru.
Poveștile abundă în mediile sociale. Documentarele și podcasturile dezvăluie fenomenul în creștere al copiilor cu disforie de gen, prezentând în număr tot mai mare al lor. În domeniul nostru, al pediatriei, mulți dintre noi auzim direct poveștile intime ale unor copii, care se luptă cu identitatea lor de gen și sunt preocupați profund de starea lor.
Anul trecut, aproximativ 2.000 de copii transgender sau copii care și-au pus întrebări privind propriul lor gen (o creștere de 300% in trei ani) au fost înregistrați de către Tavistock si Portman NHS Trust Serviciul de dezvoltare a identității de gen (GIDS), aproximativ 15% dintre ei primind aprobare pentru blocante de pubertate (GnRHa).
În 2008, Societatea de endocrinologie a aprobat blocante de pubertate la adolescenți transgender, în vârsta de 12 ani. Începând cu anul 2010, GIDS a lansat un studiu privind blocarea pubertății la copiii cu disfuncție de gen, aflați la prima vârstă a adolescenței. Manualul de instrucțiuni solicită începutul pubertății înainte ca orice intervenție să fie convenită. Acest lucru se datorează faptului că disforia de gen se poate rezolva odată cu începerea pubertății. Într-adevăr, un studiu prospectiv pe 77 de copii disforici de gen, a constatat că, după 3,4 ani de urmărire, 27% au rămas disforici de gen. Alte studii sugerează că aproape 90% din participanții la studiul clinic prepubertal GID, care nu primesc nici o intervenție, își pierd dorința de a se identifica cu sexul care nu-l au la naștere. Cu toate acestea, dintre copiii cărora li s-a administrat blocante de pubertate, într-o clinică olandeză, care a pionierat acest tratament, toți dintre ei au persistat în identitatea lor transgender. Și, bineînțeles, acești copii care persistă în identitatea lor, luând blocante de pubertate și apoi hormoni încrucișați, se îndreaptă spre o infertilitate ireversibilă.
Blocantele de pubertate nu au fost certificate ca eficace sau sigure în tratamentul disfuncției de gen de către Institutul Național de Excelență în Sănătate și Îngrijire (NICE) sau de producătorii lor. Ele sunt un tratament experimental, însă noile prescripții au rulat recent, fiind prescrise cam 300 pe an.
Se presupune că există dovezi că blocantele de pubertate funcționează
S-ar putea crede că unii medici se bazează pe unele dovezi, când prescriu astfel de medicamente. La urma urmei, cei din domeniul medicinii au fost instruiți să furnizeze tratament bazat pe dovezi, iar publicul ar trebui să se aștepte ca tratamentele ce le sunt oferite să fie sigure și să le îmbunătățească viața. Aici lucrurile devin interesante.
O analiză recentă făcută de profesorul de la Oxford, Michael Biggs, critică studiul inițiat de GIDS de a administra medicamente experimentale copiilor, care suferă de disfuncție de gen. El a ajuns la concluzia că „nu s-a constatat nici o dovadă a eficacității GnRHa … în plus, există dovezi nepublicate că … blocantele de pubertate au exacerbat disforia de gen”. Și alte motive de îngrijorare ar fi constatarea că urmărirea persoanelor de peste 18 ani nu a fost posibilă deoarece „activiștii transgender au făcut lobby cu succes la Serviciile Naționale de Sănătate britanice, pentru a furniza noi numere pacienților, precum și pentru a le schimba «genul» în evidențele lor medicale”. O analiză a dovezilor, făcută de British Medical Journal a găsit zece studii care au analizat efectele blocantelor de pubertate. Toate nu aveau fie studiul în orb, fie studiul de control semnificative, iar unul cuprindea controale care „erau inadecvate deoarece rudele și prietenii participanților au fost rugați să participe și ei, servind ca persoane de control potrivit vârstei”.
Un grup de pediatri a scris recent în Archives of Disease in Childhood, avertizând că tratamentul cu GnRHa este un mare pas făcut în întuneric.
Constatările au trei îngrijorări principale:
- Tinerii sunt lăsați într-o stare de „dezvoltare suspendată”, fără caracteristici sexuale secundare care le-ar putea consolida identitatea de gen. Din peste 90% dintre tinerii care frecventează clinici de endocrinologie pentru intervenția de blocare a pubertății, care înseamnă terapia hormonală transversală, utilizarea acestor hormoni „i-ar putea împiedica, în final, pe unii tineri cu disforie de gen să se simtă confortabil cu sexul nașterii”.
• Utilizarea blocantelor de pubertate pune în pericol maturizarea minții adolescentului. Pubertatea joacă un rol-cheie în dezvoltarea structurală a creierului și întârzierea acestuia poate fi legată de o creștere a comportamentelor negative legate de sănătate și de starea de sănătate mintală în timpul adolescenței. Se provoacă confuzie, dacă de sugerează că blocantele de pubertate sunt reversibile. Trecerea printr-un proces de dezvoltare la vârsta de 20 de ani, care ar fi trebuit să aibă loc la vârsta de 10 ani, nu înseamnă același lucru.
• Blocantele de pubertate sunt folosite în contextul unei ignorante științifice profunde. În timp ce blocantele de pubertate sunt utilizate în tratamentul pubertății precoce patologice, este prezumțios să extrapolezi aceste observații la o utilizare ce suprimă pubertatea normală.
De ce sunt prescrise atunci copiilor aceste medicamente fără dovezi și posibil periculoase?
Realitatea este că Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie este depășit de cererea sporită, în special în acest domeniu (a se vedea demisia recentă a unui șef de la Tavistock în semn de protest), iar evaluările se fac rapid, fără a se recurge la „formularea” obișnuită (o evaluare psihologică completă a persoanei din fața noastră).
În plus, chiar și o privire rapidă în social media ne spune că teama domină discuția despre identitatea de gen în cultura noastră, ceea ce a afectat comunitatea medicală și Serviciul Național de Sănătate. Pur și simplu nu este adevărat că alegerea este între transformare și sinucidere, când, în cel mai bun caz, rezultatele celor sunt în fază de tranziție nu sunt mai bune ci, eventual, chiar mai proaste decât înainte de tranziția chirurgicală. De asemenea, nu este înțelept să se permită să se facă astfel de alegeri de moment de către mințile tinere. Copiilor mici nu li se permite să voteze, să bea alcool, să fumeze sau să facă sex deoarece știm că creierul lor imatur nu este în măsură să ia decizii raționale în mod fiabil.
Medicii sunt instruiți în rigorile medicamentelor bazate pe dovezi. Și totuși, așa cum am auzit de multe ori în privat, tratăm copiii cu blocante de pubertate, când știm că dovezile sunt incerte și că sunt potențial periculoase pentru ei. Nu mă îndoiesc că cei care lucrează în GIDS au intenții bune. Ei se confruntă zilnic cu decizii dificile și trebuie să recunoaștem complexitatea și incertitudinea cu care se confruntă. Numărul de trimiteri la serviciu este copleșitor și multe dintre persoanele pe care le vedem au o suferință reală și caută răspunsuri.
Mai este genul relevant din punct de vedere trupesc?
Interesant pentru creștini e faptul că știința sprijină înțelegerea faptului că suntem persoane întrupate. Copiii nu trebuie să-și creeze o identitate sau să pună la îndoială sentimentul lor de sine însuși, ca băiat sau fată. Într-adevăr, ideologia transsexuală înseamnă reafrimarea gnosticismului, adică ideea că sexul biologic joacă un rol secundar într-o identitate de gen auto-proclamată și subiectivă și că sexul trupului este mutabil sau chiar irelevant.
Iar noi permitem acestei ideologii să conducă profesia medicală și să experimenteze pe copiii vulnerabili. Este rolul nostru ca medici de a oferi un tratament eficient, liber de orice presiuni externe. Schimbarea corpurilor pentru a ne conforma gândurilor și sentimentelor este, în cel mai bun caz, problematică. Iar tratamentele cele mai bune sunt concentrate spre a ajuta oamenii să accepte și chiar să îmbrățișeze adevărul despre trupurile și realitatea lor.
Nu există nici un consens științific bine stabilit cu privire la eficacitatea sau siguranța utilizării agenților de blocare a pubertății pentru copiii cu disfuncție de gen. Este o măsură drastică și fără precedent. Sunt necesare lucrări suplimentare, iar cercetătorilor ar trebui să li se permită să pună aceste întrebări, nu să fie etichetați drept „incorecți din punct de vedere politic” sau mai rău, „transfobi”.
Copiii noștri merită tratament bazat pe lucruri ferme, nu pe nisip.
About Post Author
