Campania „40 de zile pentru viața” – „o veghe la Golgota zilelor noastre pentru aceste ființe din pantec, care sunt duse la moarte”

– Draga Julia, in ce consta aceasta acțiune, cum se desfașoara, ce fac voluntarii, oamenii care participa?

– Aceasta campanie are trei piloni principali: postul și rugaciunea, mobilizarea comunitații și veghea pașnica. In primul rand, este un apel la post și rugaciune, amintind cuvintele Sf. Pavel din Efeseni 6: 12, nu este o lupta cu carne și sange, ci cu puterile raului. De asemenea, ne amintim  de postul placut Lui Dumnezeu, dupa cum scrie in Isaia 58, 6: „Iata postul placut Mie: dezleaga lanțurile rautații, deznoada legaturile robiei, da drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug”.

Mobilizarea comunitații consta in informare prin canale de social media, mass media, in biserici etc. despre drama avortului din țara noastra. Sa afle lumea ca sute de copii mor zilnic in tara noastra,  zeci sunt omorați chiar in capitala. La noi in țara avortul (terapeutic) este legal pana in al 3-lea trimestru. Este vorba de o moarte cruda și crunta pentru o ființa umana și un risc enorm pentru mama! Trebuie sa mediatizam adevaratele soluții la problemele sociale, psihologice și medicale care determina o mama sa avorteze.

Veghea pașnica consta in 12 ore de rugaciune pașnica, zilnic, timp de 40 de zile, in fața unui cabinet sau spital unde se fac avorturi. Este o veghe la Golgota zilelor noastre, pentru aceste ființe din pantec, care sunt duse la moarte. Așa cum Maria și Ioan au stat la picioarele crucii Mantuitorului nostru, stam și noi de veghe, in rugaciune, pentru aceste ființe nevinovate, pentru acești frați si surori ai noștri, fara glas, al caror sange striga la cer.

–  Ați avut o experiența mai inainte de participare la astfel de acțiuni, in afara Romaniei?

– Da, eu cu Dan, soțul meu, am crescut in Toronto, Canada. Dupa ce ne-am convertit, ne-am dat seama de gravitatea avortului și ne-am asumat responsabilitatea de-a lupta și a vorbi pentru acești frați ai noștri fara glas. In 2008, s-a desfașurat prima campanie „40 de zile pentru viața” in Toronto. Cand am aflat ca stau oamenii cu orele, in temperaturi extreme de iarna, zi și noapte, ne-am luat și noi fetița de 1 an și am mers sa ne rugam.

– Spune-mi, te rog, un pic despre istoria acțiunii „40 de Zile pentru Viața” din Romania. Cum a fost inceputul? Cat de greu a fost și ce susținere ați avut?

– Am participat la prima campanie „40 de Zile pentru Viața” in Toronto, in 2008, in 2009, dupa 18 ani de locuit in Canada și, respectiv, 15 ani, pentru Dan, ne-am intors in Romania. A fost bulversant sa vedem cat de acceptat era avortul. Cat de mulți oameni sunt afectați de avort. Este oarecum știut și  de la sine ințeles ca mai „toate” femeile au facut avort. Și cu toate ca este o țara creștina, centrele de criza de sarcina erau quasi-inexistente (comparativ cu SUA), iar activismul pro-viața foarte limitat. De atunci ne-a stat pe suflet ideea unei astfel de campanii. Am inceput intai o inițiativa mica de consiliere stradala. Un an de zile, impreuna cu o echipa de prieteni de diferite denominațiuni creștine, am stat in fața unei maternitați, rugandu-ne, imparțind pliante cu alternative la avort, despre dezvoltarea fatului și despre procedura avortului. In timpul acesta am inceput și Marșul pentru viața la Cluj. Astfel am avut ocazia sa vedem ce presupune mobilizarea creștinilor la nivel mai mare. In 2014, cu ocazia inființarii rețelei SHARE Faith, pentru Cluj, Capitala europeana a Tineretului , lucrand cu lideri creștini din toate Bisericile locale, ne-am dat seama ca a venit momentul.  De ziua Romaniei, in 2014, am inscris Clujul la prima Campanie „40 de Zile pentru Viața”, ce urma sa se desfașoare intre 17 februarie – 27 martie 2015. 

– Cam cați voluntari ați avut, in medie?

– La prima Campanie au fost aproximativ 1000 de voluntari la veghea din strada. Am incercat sa pastram un minim de 3 oameni pe ora dar, in general se gaseau cate 5-6. Sute de oameni insa ne susțineau cu rugaciune. Biserici, comunitați creștine și manastiri din țara și din Occident ne-au scris sa ne spuna ca dedica rugaciuni și jertfe special pentru aceasta cauza.

– Care a fost prima reacție a oamenilor? Ce spun oamenii, cand va vad ca faceți o pichetare pașnica? Vin, se informeaza, va intreaba? Sau comenteaza de pe margine? Ați avut si reacții negative? Cum s-au manifestat? Cum ați reacționat?

– Pentru majoritatea voluntarilor a fost o provocare. Mulți ne spuneau ca e prima oara cand și-au asumat credința și convingerile religioase in public. Trecatorii cu siguranța au sesizat acest lucru si mulți erau foarte emoționați sa ne vada afara, in frig și ploaie, zi de zi, saptamana dupa saptamana. Unii erau siguri ca suntem platiți! Am fost mirata sa vad cați oameni citeau pancartele și mergeau mai departe, fara nici o reacție. Dintre cei care reacționau, majoritatea erau favorabili. Ne incurajau, ne mulțumeau, ne impartașeau propriile experiențe. Unii veneau cu intrebari  de tipul: „Vreți sa fie ca pe vremea lui Ceaușescu?”, „Daca mama nu are cu ce-l hrani”, „De ce nu mergeți mai bine la orfelinate sau in centre de plasament?” etc. Unele dialoguri erau civilizate și chiar roditoare… Omul pleca ingandurat de meritul acestei cauze. Evident am avut și prilejul Fericirii – „fericiți veți fi cand va vor batjocori”. Unii voluntari au fost agresați verbal și injurați. Dar cred ca mulți ne și așteptam la acest lucru. Evident ca o astfel de acțiune va primi și reacții negative. De aceea fiecare voluntar semneaza o declarație de pace. Indiferent de reacția trecatorilor, noi trebuie sa ramanem in rugaciune și pe post de ambasadori ai lui Cristos. In general, lumea și-a pastrat calmul – chiar a fost admirabil sa vad cu cata rabdare și calm raspundeau unii voluntari. La prima noastra campanie, s-a vandalizat și au fost scrise pe pereții maternitații mesaje pro-choice. Asta a atras atenția presei, dar și multa dezaprobare din partea maternitații. Domnul insa a adus un bine mai mare, caci s-au mobilizat zeci de voluntari și ni s-a donat toata vopseaua pentru a revopsi clinica de obstetrica/ginecologie, in fața careia am stat de veghe.

– Care au fost așteptarile și rezultatele primei campanii „40 de Zile pentru Viața” in Romania?

– Am incercat sa nu avem așteptari. Sa ne concentram pe responsabilitatea noastra și pe munca noastra, iar ce nu ținea de noi, sa abandonam in mainile Domnului. Dorința noastra a fost, in primul și in primul rand, sa trezim conștiința creștinilor din orașul nostru. Se petrece un holocaust chiar sub ochii noștri iar noi nici nu pomenim de el. Sunt omorați peste 10 copii zilnic doar in Cluj și nu facem nimic sa le sarim in ajutor. Sunt mame disperate care cred ca nu exista alta cale și noi stam in biserici și ne consideram creștini vrednici. Creștinismul in țara noastra nu cred ca va avea vreodata credibilitate pana nu luam o poziție vizibila in privința avortului. Ne rugam pentru bolnavi, pentru saraci, dar pentru viețile inocente, care sunt sacrificate zilnic, rar se aude ca s-ar face ceva. Mulți creștini, au realizat pentru prima oara realitatea avortului, stand și rugandu-se in fața maternitații cu pancarta in mana. Evident, rugaciunea ne impinge la acțiune – mai ales pentru viața celor care nici nu se pot apara. Așadar, mulți voluntari ne intrebau, ce mai pot face, ce urmeaza. Astfel, am ajuns sa avem acuma o rețea de ajutor pentru mamici, un grup de consilieri, un grup de studenți pro-viața și un grup de cadre medicale pro-viața. Acestea sunt toate mici inițiative, care trebuie sa creasca, sa se inmulțeasca, dar sunt un foarte bun inceput.

Pe langa mobilizarea evidenta a creștinilor și sensibilizarea  lor, o tanara mamica a ales sa-și pastreze bebelușul deoarece a vazut pe pliantul nostru ca la 21 de zile deja ii bate inima bebelușului – asta a fost o noutate care a marcat-o enorm. Femei, care au facut avort, au gasit vindecare, oameni, care erau pro-alegere, au ințeles ca fiecare ființa umana are dreptul la viața și ca a omori un copil nu este o soluție la o problema sociala sau de alta natura. La a doua campanie, medicii și-au anulat toate programarile și cabinetul privat la care s-a ținut veghea a ramas inchis pe tor parcursul campaniei. Noi, voluntarii, am fost transformați prin aceasta și cu siguranța a facut Domnul miracole, pe care nu le vom afla decat in viitor sau in viața de apoi.

– Acțiunea a avut ecou in mass-media?

– Surprinzator, mijloacele mass-media nu numai ca și-au aratat interesul fața de prima campanie mai ales, ci au fost și foarte obiective, iar in multe cazuri chiar favorabile. Am fost la știri, la TVR1, la o emisiune pe DIGI24. Au venit in strada sa ia interviuri, cateva posturi TV au fost prezente și la evenimentul de lansare. Nu ne așteptam deloc la aceasta. Chiar și cu jurnaliștii am avut dialoguri foarte pozitive și pareau evident impresionați de ce le prezentam.

– Ce așteptari aveți de la campania din București?

– Ca și la prima campanie in Cluj, ne dorim in primul rand sensibilizarea și mobilizarea creștinilor. Ne dorim ca creștinii sa aiba curajul sa iasa in strada și sa ia o poziție in fața celei mai mari crize a generației noastre. Ce ține de presa și de opoziție este in mainile Domnului, dar ne rugam și speram ca creștinii, care afirma ca fiecare om este creat dupa chipul și asemanarea lui Dumnezeu, sa-si asume aceasta mare responsabilitate fața de frații noștri tarați la moarte (Provebe 24: 11. Izbaveste pe cei tarati la moarte si scapa pe cei ce sunt aproape sa fie injunghiati. 12. Daca zici: “Ah! N-am stiut!”… Crezi ca nu vede Cel ce cantareste inimile si Cel ce vegheaza asupra sufletului tau? Si nu va rasplati El fiecaruia dupa faptele lui? – … și de sangele nevinovat care striga la cer (Facerea)).

– Știu ca sunteți doi creștini angajați și devotați, tu si soțul tau, iata, sunteți tineri, sunteți inițiatorii acestei campanii, care are menirea de-a trezi și incalzi inimile oamenilor, aveți și patru copii. Ce mesaj aveți pentru familiile tinere din București și din Romania?

– In aceste timpuri  de criza, suntem chemați sa acționam. Nu ne-a fost dat un duh de frica ci de putere și dragoste (Timotei 1:7). Cand traim in Cristos avem puterea sa invingem raul din jurul nostru. Ca parinți, avem chiar mai multa responsabilitate pentru lumea pe care o lasam copiilor noștri. Daca parinții noștri n-au avut curajul sa lupte impotriva sistemului, daca parinții sau bunicii noștri au preferat compromisuri morale, noi, acuma, cand din nou vin din ce in ce mai multe asalturi impotriva credinței noastre și impotriva lui Dumnezeu, sa avem curajul. Sa luptam. Provocarea lasata de Isus nu este nimic mai puțin decat iubirea suprema;  Iubirea este a ne da viața (Ioan 15). Sa lasam confortul și egoismul nostru și sa aparam adevaratele valori și sa  modelam intru ele pe copiii noștri. Nu exista o moștenire mai buna pe care o putem lasa copiilor noștri decat acest exemplu de iubire jertfelnica, de iubire care cauta binele celuilalt și nu ale sale, de iubire care alunga frica.

Cand țara noastra este fruntașa la cel mai mare pacat și cea mai mare tragedie care exista in lume: omorarea copiilor nevinovați și neajutorați, știm ca este timpul de a ne pune credința și iubirea in acțiune. Sa ne iubim copiii, sa-L iubim pe Dumnezeu, sa ne iubim patria, parasind, zi de zi, confortul și jertfind din tot ce avem pentru a cladi o cultura a vieții și a iubirii – o cultura in care vom putea gasi adevarata fericire.

Evident, primul lucru pe care-l putem face este sa primim cu generozitate și bucurie fiecare viața pe care ne-o daruiește Dumnezeu. Copiii cei mari sa vada cata bucurie inseamna venirea pe lume a frațiorilor, sa ințeleaga ca pe iubire și pe viața nu punem preț. Prin noi sa vada binecuvantarile și bucuriile, care le aduce fiecare copil, nu greutațile și oboseala. Și daca nu am face nimic altceva decat sa incepem sa privim din nou copilul ca pe o binecuvantare – cum de altfel și este! –, nu ca pe o povara, deja s-ar schimba cultura noastra. Ii mulțumim Domnului ca ne-a daruit acești 4 copii, prin care iubirea este reinnoita zilnic, prin care iși revarsa bucuria și harul Lui in familia noastra și prin care am invațat sa avem prețuirea pentru minunatul dar al vieții și curajul de-a lupta pentru apararea ei.

Interviu realizat de Larisa Iftime