Consiliul de Stat a prezentat pe data de 6 mai raportul privind revizuirea legii bioeticii din Franta. In timpul primei conferinte de presa in care a fost prezentat acest raport, au fost omise partile legate de diagnosticul prenatal si diagnosticul de preimplantare, carora le-a fost consacrat cel de-al doilea capitol din raport.
In scrisoarea sa din 11 februarie 2008, premierul francez François Fillon s-a aratat preocupat de derivele eugenice permise de incadrarea juridica actuala a acestor proceduri: „dispozitiile care incadreaza activitatile de procreare asistata medical si, in particular, acele care privesc diagnosticul prenatal si diagnosticul de preimplantare, garanteaza o aplicare efectiva a principiului ce interzice «toata practica eugenica ce tinde spre programarea si selectia persoanelor»”.
In raportul sau, Consiliul de Stat recunoaste de la inceput ca eugenismul definit ca „ansamblul de metode si practici ce vizeaza ameliorarea patrimoniului genetic a speciei umane” ar putea fi nu numai „rodul unei politici gestionate deliberat de stat”, ci, de asemenea, „rezultatul colectiv al unei sume de decizii individuale convergente”. Avansand si ideea ca rata constanta a intreruperilor voluntare de sarcini si a numarului „relativ scazut” de intreruperi medicale de sarcina „nu a facut sa apara evolutii care sa ingrijoreze” spre derive eugenice, Consiliul de Stat semnaleaza, totusi, cazul trisomiei 21, in care 96% din copiii depistati sunt avortati. Avand in vedere aceste cifre care sunt interperetate ca „o practica individuala de eliminare aproape sistematica”, Consiliul apeleaza la vigilenta.
In acelasi timp, in raport se precizeaza ca se pare „iluzorie si chiar nejustificata impiedicarea sau chiar intarzierea accesului la tehnicile de depistare a acestor boli: accesul la analiza markerilor serici din primul trimestru” in numele unui „imperativ etic fata de femeile insarcinate, dandu-le posibilitatea sa aleaga prea tarziu” si „din considerentele sanatatii publice, in scopul limitarii numarului de pierderi de sarcini, ca urmare a amniocentezei”.
In definitiv, grupul de lucru al Consiliului de Stat, prezidat de Philippe Bas, a recunoscut existenta praticilor eugenice din Franta, insa, paradoxal, incurajeaza aplicarea lor prin accesul precoce la tehnici de depistare intensificate. In mod concret, singura solutie pe care o propune pentru limitarea riscurilor de deriva eugenica este informarea si consilierea femeilor, in timp ce numeste drept factor al eugenismului „dorinta numeroaselor cupluri de a nu aduce pe lume un copil purtator al unei boli sau al unui handicap”.