Cotidianul La Croix consacra un articol practicii gestatiei pentru altul sau maternitatii pentru altul. Aceasta practica ar permite accesului la maternitate a femeilor care au suferit o operatie de histerectomie (de indepartare a uterului), daca o alta femeie accepta voluntar sa poarte pentru ele un copil conceput cu gameti de la un alt cuplu, dupa fecundarea in vitro si transferul de embrioni in uterul sau. Numarul femeilor cu histerectomie, in Franta, se ridica la aproximativ 300 pe an.
Disociind intre maternitatea genetica si maternitatea uterina, aceasta practica pune de asemenea in discutie o norma fundamentala de drept francez, cea a filiatiei, conform careia mama este cea care naste. Legea actuala a bioeticii interzice toate conventiile in legatura cu gestatia pentru altul si pedepseste cu un an de inchisoare si o amenda de 15.000 de euro „fapta intervenita intre o persoana sau un cuplu care doreste sa aiba un copil si o femeie care accepta sa poarte copilul in ea in scopul de a-l da acestora”. Justitia franceza s-a pronuntat recent intr-un caz al unei mame purtatoare americane, numit cazul Menneson. Urmarirea in justitie este de competenta Ministerului public contra cuplului, insa, la 25 octombrie 2007, Curtea de Apel din Paris a declarat inacceptabila cererea ministerului Public si a estimat ca netranscrierea actelor de nastere ale gemenilor din acest caz, in dreptul francez, echivaleaza cu „consecinte contrare interesului superior al copiilor”. Cateva saptamani mai tarziu, Curtea de Casatie a anulat aceasta decizie.
Asa-numitul „turism procreativ” in anumite tari straine care autorizeaza aceasta practica relanseaza dezbaterile. Astfel, in iunie anul trecut, grupul de lucru din Senatul Frantei, prezidat de Michèle André, s-a pronuntat in favoarea legalizarii acestei practici. Oficiul parlamentar pentru evaluarea optiunilor stiintifice si tehnologice si-a exprimat rezervele fata de o eventuala autorizare a acestei practici. In sfarsit, Academia de de Stiinte Medicale a votat impotriva acestei practici.
„Parintele” primului copil in eprubeta din Franta, René Frydman, insista in aceste dezbateri asupra faptului ca „gestatia nu este in mod unic un fapt psihologic intersanjabil. Este o experienta umana care atinge personalitatea la nivel foarte profund”. Geneticianul Jean-François Mattèi estimeaza ca „a accepta gestatia pentru altul inseamna sa aduci sarcina intr-o perioada neutra, impersonala, fara efect asupra dezvoltarii copilului. Cu alte cuvinte se doreste ca uterul sa fie considerat nimic mai mult decat un incubator”. Arhiepiscopul de Rennes, Msr Pierre d’Ornellas, pune in evidenta de asemenea „legaturile create inca din perioada intrauterina intre femeia insarcinata si copil” si faptul ca Biserica denunta „instrumentalizarea corpului uman”. Filozoful Sylviane Agacinski se ingrijoreaza asupra faptului ca „gestatia autorizata va fi fortat remunerata, prefacand pantecele femeilor intr-un instrument de productie, iar copilul intr-o marfa”. Cei care se opun acestei practici vor sa stie daca se poate accepta ca „pantecele unei femei sa fie un saptiu separat, disociabil de ansamblul persoanei sale”. Islamul interzice recursul la mama-purtatoare. Iudaismul este divizat intre „porunca ce indeamna omul sa procreeze si regula conform careia mama este cea care da nastere”.
In final, autorul articolului din La Croix se intreaba cum sa nu ne ingrijoram de incurcaturile juridice antrenate de aceasta practica: ce se poate face daca mama-purtatoare decide sa pastreze copilul? Si daca parintii renunta la copilul lor, daca acesta nu corespunde asteptarilor lor?
Ginecologul si obstetricianul de la Spitalul Antoine-Béclère din Clamart, Paul Atlan, sustine ca el deja a urmarit o mama purtatoare, care se simtea mama pentru copilul pe care-l purta. Pentru el, acest caz arata ca „nu se poate nega faptul ca in timpul sarcinii nu are loc un schimb emotional, dar si biochimic, intre mama si fat”.
In Ucraina, din 2006, este autorizata aceasta practica, oficial pentru a echilibra criza demografica si sterilitatea numeroaselor femei aparuta in special din cauza recursului frecvent la avort. Aceasta posibilitate atrage in fiecare an numeroase cupluri straine si favorizeaza aparitia de clinici si agentii specializate, care, pentru 15.000 sau 20.000 de euro, organizeaza totul, de la taxiul care preiau cuplurile de la aeroport, pana la contractul pe care il semneaza in fata notarului. Si, dimpotriva, daca exista complicatii, mama purtatoare nu beneficiaza de nici o protectie. Programe similare exista in India, Rusia, Republica Ceha sau in Israel si SUA, unde preturile sunt categoric mai mari. (La Croix, 17 martie 2009)
Un judecator de la Curtea din Québec a refuzat in ianurie anul trecut ca o mama sa o adopte legal pe fiica „sa”, Mégane, nascuta dintr-o mama-purtatoare. Conform spuselor acestuia, tribunalul nu poate reglementa produsul unui demers ilegal: „interesul copilului, oricat de important ar fi, nu este un argument atotcuprinzator, care permite totul, chiar si contrariul. Mai mult, interesul copilului nu este singurul criteriu de care justitia trebuie sa tina cont, inainte sa consimta adoptia. Codul civil impune o alta conditie: respectul prevederilor de lege. Or, Mégane a fost conceputa de o mama-purtatoare, practica ilegala in Québec”. (Canoë.com, 13 martie 2009; Cyberpresse.ca, 11 martie 2009)
About Post Author
