– Doamna Thorn, aveti o experienta de aproape 20 de ani in ceea ce priveste consilierea in domeniul familiei si copiilor… Care credeti ca sunt marile probleme cu care se confrunta femeia americana, in general?
– Una dintre cele mai mari probleme ale femeii americane pornesc de la un lucru in aparenta neinsemnat. Femeii ii vine foarte greu sa stie cum sa-si gaseasca un sot si ce anume trebuie sa caute la un sot. Cand se gandesc la sot, femeile nu sunt sigure de ceea ce vor. Unele dintre ele vin din familii divortate. Nu l-au avut pe tata prezent in familie, iar tatii sunt foarte importanti atunci cand trebuie sa-ti gasesti un partener de viata. Asta este una din probleme. A doua problema este ca noua ni s-a spus, de-a lungul timpului ca relatiile sexuale nu au nici un fel de consecinte si ca poti avea astfel de relatii cu parteneri la intamplare. Dar rezultatul este ca astfel de relatii te fac sa suferi. Exista femei care au avut multi parteneri si sunt total nefericite. O alta intrebare pentru femeia americana este, cine sunt? Sunt femeie de cariera? Sunt sotie si mama? Cum imi echilibrez munca astfel incat sa pot sa fiu si sotie, si mama? Cati copii ar trebui sa am? Societatea, din nefericire, ne preseaza sa avem un numar limitat de copii. Atunci, femeia face unul sau doi copii… Iar daca in strafundul inimii sale, ea isi va dori trei sau mai multi copii, acest lucru ii va crea un conflict interior. O alta problema a femeii americane este, cand ar trebui sa se marite… De obicei, oamenii ii spun ca nu este destul de matura pentru asta. Dar ce inseamna acest lucru? Cati ani trebuie sa ai ca sa fii “gata”? Realitatea este ca femeile care gandesc astfel, pot rata, uneori, probabil, ceea ce Dumnezeu le-a predestinat. Ele pot spune, da, il iubesc, dar am doar 22 de ani, daca toti din jur ii vor repeta, esti prea tanara ca sa te mariti. Si, uneori, in acest fel, ele pot rata poate cea mai buna pereche. Femeia nu stie cand sa se marite, cum sa-si gaseasca un sot, iar la baza acestei cautari este problema, cum sa-si gaseasca adevarata fericire. Si fericirea nu este materiala, cum i-ar placea societatii americane sa creada – case, masini etc. Esenta acestei fericiri consta in a descoperi ce vrea Dumnezeu sa fim noi cu adevarat? Cum sa traim cu toate cele pe care Dumnezeu ni le-a daruit? Si asta poate fi foarte diferit de celalalt plan pe care noi il avem pentru viata noastra…
– Ati adus in discutie nelinistile femeii in fata unei societati care-i cere lucruri ce vin impotriva firii ei sau mai exact a traditiei crestine. Si in Romania, asemenea probleme incep sa se simta… Cum s-a ajuns la aceasta situatie? Ce s-a intamplat cu familiile americane din ultimele generatii? Ce directie va lua cursul realitatilor de acum? Este important pentru noi, romanii, sa stim acest lucru, caci, cum se stie, “modelul american” functioneaza si la acest capitol al orientarii vietii de familie.
– Cel putin o generatie de parinti sau chiar doua ar putea fi usor in confuzie… Intr-un fel, ne-am pierdut curajul. In ceea ce priveste cresterea copiilor, ne-am pierdut increderea in noi, in Dumnezeu si cautam sfaturi la tot soiul de experti si specialisti. Ce poate spune un expert sau altul despre cum sa-mi cresc copiii?… Ce spune unul, poate fi complet diferit de ceea ce spune altul… Precizez ca ma refer aici la problemele obisnuite, cotidiene, nu la faptul ca nu trebuie sa consulti anumiti specialisti, atunci cand este cu adevarat necesar. Insa, daca te lasi orbeste pe mana specialistilor, poti intra intr-o confuzie totala privitor la ceea ce crezi tu insati despre cresterea copiilor tai si poti ajunge sa nu mai ai incredere in tine deloc. Si, pentru parinti, mai ales din momentul in care contraceptia a devenit posibila, in loc ca fiecare copil sa fie binevenit in familie, dintr-o data, copiii au devenit, copii “doriti”. Daca eu am 3 sau 4 copii, nu-mi voi investi toate sperantele doar intr-unul singur si copiii vor avea o mai mare posibilitate de a fi ei insisi. Daca voi avea doar un copil sau doi, baiatul trebuie sa-mi indeplineasca asteptarile mele a ceea ce vreau eu sa fie, fata, la fel, si, astfel, copiii sunt vazuti ca produse finale, intelegand prin asta ca ei se reflecta in mine si ceea ce fac ma determina pe mine. Pentru parinti, este un lucru destul de dificil, deoarece, in acest caz, cum le oferi copiilor libertate, intr-o societate care spune, nu, nu asta ar trebui sa faci… Nu vorbesc aici de o libertate care ia in calcul viciile, dar, de exemplu, daca sunt baiat si-mi place sa cant la pian, iar parintii vor sa ma faca atlet, parintii ma vor impinge spre atletism. Dar asta nu ma va face fericit, deoarece eu nu vreau sa fac ceea ce ma imping parintii sa fac si nu acesta este darul meu. O alta problema care se pune aici este ca poate unii parinti au dus o viata promiscua din punct de vedere sexual, ca adolescenti sau ca adulti, poate au recurs la droguri, alcool etc. Atunci cand ei ajung sa-si creasca copiii proprii, e dificil sa le explice ca asemenea lucruri nu sunt bune pentru ei. Asta deoarece se tem ca vor fi intrebati, ai folosit si tu droguri? Ai avut si tu relatii sexuale inainte de casatorie? Si ei nu stiu ce sa raspunda… Uneori, sunt gata sa renunte la rolul lor de parinti din teama ca vor fi descoperiti ca n-au fost perfecti, iar copiii nu stiu in ce limite sa se incadreze… O alta problema in America este cea a parintilor singuri. Exista multe familii monoparentale, in general, femei, care-si cresc singure copiii. Dar sunt si tati in aceasta situatie. A creste un copil singur este o situatie dificila. Ai nevoie de celalalt parinte ca sa poti face acest lucru. E o problema cu adevarat mare, fie ca familia provine din patura mijlocie a societatii, fie din cea de jos… E o problema cum gasesti sprijinul pentru a face fata cresterii copiilor.
– Si in Romania creste vertiginos numarul familiilor monoparentale. Oare femeia singura poate face fata cel putin problemelor sociale?
– In primul rand, se pune chestiunea timpului… Cum gaseste o mama timpul necesar ca singura sa-si creasca copilul si sa-si sustina familia?… Daca munceste foarte mult, copilul sau copiii pot fi neglijati, in sensul ca mama nu este prezenta efectiv alaturi de ei… Apoi, cum isi creste ea copilul, daca este mama de baiat, de exemplu? Daca are un fiu, ce stie ea, ca mama, despre cresterea baietilor, stie suficient de mult despre asta? Este diferit fata de modul in care isi creste fiica… O alta problema este, daca aceasta mama aduce un barbat in casa – ea poate sa-si caute un nou sot – pot aparea cazuri de abuz, cu toate ca acestea sunt cazuri exceptionale. Un mare numar de oameni se recasatoresc, parintii vitregi stabilesc o relatie cu copiii vitregi, unii din parinti pot spune, niciodata n-am putut sa-i iubesc pe acesti copii… Desigur, exista si multe exceptii… Dar atunci cand copiii nu se inteleg cu tatal vitreg, intre copii si mama, se creeaza un gol – cine e mama mea, de fapt, sau, de ce l-a adus mama pe acest strain in casa? Alta problema care se pune aici este ca pentru acesti copii este greu sa-si piarda locul pe care l-au avut in familie. Daca eu sunt copil unic intr-o familie monoparentala, iar mama mea sa recasatoreste cu un barbat cu doi copii mai mari decat mine, deodata, eu nu mai sunt unicul copil. Pot aparea resentimente fata de tatal vitreg deoarece eu am insemnat totul pentru mama mea, iar acum ea are un nou sot sau prieten…
Factorii de stres pentru un cuplu, astazi, sunt enorm de multi
– Ce realitati concrete determina dizolvarea familiilor? Iata, SUA acum se confrunta cu greutati financiare. In Romania, aceste greutati sunt si mai mari.
– In ultima vreme, in SUA, daca mama are o slujba foarte buna, tatal este dispus sa stea acasa si sa aiba grija de casa… Nu e rau pentru copii, caci cel putin unul din parinti este cu ei si le dedica toata grija. Insa stresul din societate este foarte mare, in general, deoarece mama trebuie sa lucreze si ea, tatal, la fel. Ambii pleaca foarte devreme de acasa, iar copiii se afla in ingrijirea unor oameni, sa le spunem straini, sau in centre de zi, unde cineva are grija de ei toata ziua. Sau merg la scoala, dar nu se pot intoarce acasa pana seara, caci drumul cu masina de acasa pana la scoala e de obicei lung. Familiile nu mai mananca impreuna, deoarece copiii au si ei activitatile lor. Cand ajung acasa, trebuie sa am grija ca baiatul sa mearga la ora de tenis, iar fata, la ora de pian. Nu avem ragazul necesar sa stam impreuna ca o familie… Am vazut niste statistici foarte interesante in SUA si probabil ca sunt valabile peste tot. Familiile care iau masa impreuna au mai putine probleme cu adolescentii: sarcini, utilizarea drogurilor etc. Aceste statistici au un anume sens, daca ne gandim ca familia, ca grup, se aduna cel putin o data pe zi impreuna sa discute. Deci timpul ca factor in relationare conteaza foarte mult. Apoi, cum mentii relatia intr-un cuplu? Cum cresti relatia, daca abia ai timp sa te vezi unul cu altul? Iar cand te vezi, apar tensiuni… El este obosit, caci abia a sosit si vrea ca tu sa ai grija de copii. Tu esti obosita si vrei ca el sa aiba grija de copii… E o tensiune care se repercuteaza apoi in relatia intima… Cand ambii soti lucreaza din zori si pana in noapte, e dificil sa-si faca timp, chiar in timpul zilei, sa fie impreuna. Cand ajungi acasa, esti epuizat, cazi in pat si a doua zi dimineata o iei de la capat. Asadar, factorii de stres pentru un cuplu astazi sunt enorm de multi… Iar familiile din America, in special, pentru ca m-ati intrebat despre situatia de la noi, sunt supuse stresului si nu prea au ragazul de a sta impreuna. Cand am fost o tara mai mult agrara, oamenii obisnuiau sa ia masa in familia largita duminica. Mergeam la parinti, la surori sau frati si discutam, copiii se jucau… Acest lucru nu se mai intampla… In cursul zilei, acest ragaz poate fi ocupat de alte lucruri… Sa spunem, sotia merge la sala, sa-si faca portia de gimnastica sau merge sa alerge. Asta face ea, pentru ea, iar in timpul acesta, sotul ramane singur acasa. Stresul programelor supraincarcate si apoi programul supraincarcat al copiilor constituie o provocare reala pentru parinti. Nu exista posibilitatea ca relatiile de casatorie sa creasca. Apoi, unor mame le vine greu sa se desparta de copii in week-end, cand ele ar trebui sa fie doar cu sotul impreuna… Ele, insa, se simt vinovate ca in timpul saptamanii nu s-au aflat langa acestia atat cat trebuie. Nu ma refer la vacante, vorbesc despre faptul ca sotii trebuie sa iasa impreuna macar o data pe saptamana, sa fie doar ei doi.
– Ca indrumator spiritual, ce credeti despre problemele spirituale cu care vin oamenii la dvs?
– Sunt multe probleme… Dar, sigur, nu in orice familie. Unele familii au o viata sanatoasa si o viata de credinta impreuna. Insa, in general, se simte faptul ca nu i-am avut pe parintii sau pe bunicii nostri care sa ne invete credinta. Oamenii spun ca poti deprinde credinta. Dar credinta se si invata. Daca am stat cu bunica din copilarie, ea m-a luat la biserica, mi-a spus povesti despre sfinti, mi-a spus despre Iisus, eu efectiv absorb credinta prin ea… Asta pe de o parte… Pe de alta parte, barbatii sufera o criza a credintei, cel putin unii dintre ei. Deoarece ei nu stiu cine trebuie sa fie ei ca barbati. Daca nu stii cine trebuie sa fii ca barbat, e dificil sa ai o relatie cu Dumnezeu. Unii dintre ei provin din familii destramate. Avem nevoie de relatia cu tatal nostru biologic ca sa ne putem dezvolta o relatie sanatoasa cu Dumnezeu. Asta se reflecta spre noi si spre Tata Nostru cel Iubitor. Daca nu stii cine esti, ca barbat, apar probleme existentiale. In al treilea rand, apar deja probleme ca urmare a folosirii tehnologiilor reproductive… Daca sunt conceput dintr-o banca de sperma, cine sunt? Nu-mi pot gasi tatal… Pot sa intru pe Internet, gasesc ca tatal meu a fost numarul 422, ca donator de sperma, de exemplu, pot sa gasesc acolo ca mai am frati si surori vitregi, dar cine sunt eu? Cine este tatal meu?… Daca am fost “o greseala”, iarasi, apare o intrebare existentiala, pe care trebuie s-o rezolv… Daca sunt conceput in eprubeta, iar parintii mei au platit bani pentru asta, iarasi, cine sunt? Cand eu lucrez cu tinerii, uneori, avem zile de reculegere si ii rog sa-mi deseneze inimile lor. Ma refer aici la Iezechiel, 36:28, “Va voi da inima noua si duh nou va voi da”. De fiecare data cand fac acest lucru, ei deseneaza inimi rupte, uneori, bandajate. Asta imi spune cat sunt de afectati in toata fiinta lor… Cum gasim credinta adevarata? E nevoie de munca aici. Daca nu-mi cunosc credinta, cum traiesc cu ea? Daca nu-mi fac proprie credinta, daca nu mi-o asum, cum cresc, cum ma dezvolt? Sunt oameni care il cauta pe Dumnezeu si aceasta perioada de cautare spirituala este cu adevarat minunata in SUA. Sunt multe grupuri si organizatii care-i ajuta pe oameni sa se apropie de Dumnezeu in mod sanatos. Avem zile de reflectie pentru barbati, cand barbatii vin impreuna cu fiii si cu tatii lor sa se roage. Avem zile similare pentru femei. Asta ca sa-i aducem impreuna, sa le instruim, nu numai mintea, ci si inima. Ei au aceasta posibilitate si, repet, exista aceasta posibilitate astazi, in Statele Unite. E o foame pentru asta, si se observa, in special, la tineri.
Parintii pot fi atat de ocupati incat pot renunta la responsabilitatile lor parentale
-Este cunoscut faptul ca apare o schimbare de viziune la generatia copiilor, schimbare care-i intr-o relatie directa cu nemultumirile fata de parinti. In SUA, au existat asemenea rupturi, in anii ”60, mai ales. Ce lucruri determina acum, in SUA, stricarea relatiei dintre generatii? De ce natura sunt ele – sociale, psihice?
– Una dintre provocarile sistemului nostru de familie este faptul ca parintii pot fi atat de ocupati incat pot renunta la responsabilitatile lor parentale, nu in termeni de educare a copiilor lor, ci in termeni de iubire a propriilor copii. Isi iubesc copiii, dar numai de la departare. Stim ca bebelusii au nevoie de cineva care sa-i tina in brate, sa-i mangaie, sa-i linisteasca, cand plang. In America, in special, din cauza politicilor proaste de concediu maternal, repet, politici ingrozitoare, mamele trebuie sa plece la munca la 3 luni dupa ce au nascut. Inchipuiti-va ca, daca mamele nu sunt toata ziua cu copilul, vine o vreme cand parca nici nu-l mai recunosc. Si chiar la scurt timp dupa ce a nascut, mama este nevoita sa rupa aceste relatii fundamentale, nu are posibilitatea sa fie cu copiii, sa le vorbeasca, sa le povesteasca diferite lucruri… Sa stiti ca cele mai importante conversatii se petrec in mod accidental. Si, daca mama e langa copil, el poate intreba oricand, poate pune orice intrebare. Dar daca mama vine acasa seara tarziu, cand trebuie sa manance, apoi copilul merge la culcare, nu mai are timp de discutii. Si iar se pune problema timpului, care este foarte importanta in sistemul de atasare si intarire a legaturilor de familie. In alte tari, exista chiar 3 ani de concediu maternal, unele tari europene au aceste concedii maternale generoase. Noi, nu. Daca eu, ca mama, stau langa copil timp de 2 sau 3 ani, acest copil se va adapta mai usor in societate, cand va deveni adult. Pentru mame, in special, este foarte greu, deoarece trebuie sa mearga la munca atunci cand ar trebui sa stea acasa, sa alapteze, sa se ataseze de copil. Sunt multe lucruri care trebuie schimbate aici. Exista psihologi americani care sustin o reforma a concediului maternal sau paternal, ceea ce ar permite parintilor si copilului sa se ataseze unul de altul. Multe din cele care trebuie schimbate se afla chiar in miezul lucrurilor. Noi, ca societate, nu respectam nasterea. Pentru societatea americana, nasterea este ca un eveniment patologic, de care te grabesti sa scapi, iti dau cateva medicamente, apoi mergi acasa, si incep sa te sune de la serviciu. Toti te intreaba cand te intorci la munca. Or, asta nu-ti da posibilitatea sa te atasezi pur si simplu de copil. Si asta le poate cauza copiilor suferinta. Noi inca nu stim care sunt cauzele acestei tulburari cu deficit de atentie, despre care se vorbeste atat de mult astazi… Dar stim ca, daca copilul este stresat de la o varsta foarte mica, acest lucru poate fi un factor asociat tulburarii cu deficit de atentie. Stim ca, daca un copil petrece foarte mult timp intr-o unitate neonatala de ingrijire intensiva, va avea tulburari cu deficit de atentie. Aceasta are legatura cu faptul ca bebelusul a fost stresat in tot acest timp si conexiunile creierului s-au facut altfel. Daca conexiunile nu s-au facut cum trebuie in creierul meu, voi avea o problema psihologica, voi manifesta dificultati din punct de vedere psihologic. E important ca parintii sa fie langa copii in primii ani de viata, caci asta inseamna sa ajuti familia sa stea impreuna si sa le permiti parintilor timpul necesar sa-si creasca copiii, in special.
– Credeti ca ne confruntam cu adevarat cu o criza a familiei, criza care faramiteaza relatiile dintre oameni? Ce spun psihologii despre problemele de familie de azi?
– Exista o criza a familiei, dar vad, de asemenea, in SUA, ca exista oameni care incearca sa schimbe lucrurile. Exista cupluri care se casatoresc si care iau deciziile cele mai bune pentru familia lor, decat acum o generatie, sa spunem. Ei decid asupra timpului petrecut cu familia, asupra vacantelor, asupra locului de munca. Sunt din ce in ce mai multi parinti care iau decizii ca sa faca familia sa functioneze mai bine.
– Criza relatiilor din familie, a celor dintre generatii, are efecte vizibile in sanatatea psihica si fizica a oamenilor? Mass-media a oferit multe cazuri, chiar de atentate in scoli, ale caror autori sunt tinerii sau adolescentii depresivi.
– Vedem multi copii in SUA la o varsta foarte mica si cu depresii care necesita tratament. Vedem copii diagnosticati cu tulburari cu deficit de atentie sau alte probleme psihice, care au nevoie de tratament sau consiliere. Avem copii mici care au boli ale oamenilor de varsta medie: tensiune crescuta, diabet de tip II, boli ale stresului. E o problema cu adevarat mare. De asemenea, avem multi copii obezi, caci stau toata ziua si se uita la televizor, sunt in ingrijirea cuiva, nu ies afara sa se joace, sa alerge, sa mearga pe bicicleta. Nu fac miscare cat ar trebui si cat au nevoie. Si adultii sufera de depresie, dar la ei e mai mult din cauza stresului. Impresia mea este ca oamenii in SUA si Canada nu sunt bucurosi in sufletul lor… Ei au pierdut distinctia dintre a fi fericit si a fi bucuros. Bucuria este acea pace interioara adanca, care-ti permite sa tii cont de bine si rau, de ceea ce se intampla cu tine. Cred ca americanii opereaza cu modelul fericirii. Iar fericirea imi este adusa din afara, de un factor extern: munca mea, casa mea, vecinii mei. Am impresia ca noi, americanii, nu avem aceasta pace interioara. Si oamenii chiar au inceput sa se gandeasca la asta, caci vad ca lucrurile nu mai merg… Cred ca aceasta generatie de tineri din prezent, care doresc altceva, stiu, inteleg intuitiv ca modul in care au fost crescuti nu-ti aduce pacea interioara.
Contraceptia a intervenit in istoria fertilitatii noastre si este o solutie proasta pentru societate
– Oamenii, astazi, acorda o mare importanta discutiilor publice despre viata sexuala… De aproape un secol aceasta tema este foarte prezenta in discursul public, ca si alte teme, destul de importante pentru viata omului, dar care sunt abordate de pe o pozitie superficiala. De fapt, cea mai mare parte a agendei publice, cum se spune, este expresia unei viziuni a spiritului pozitivist. Modelul american, intr-un fel, a fost preluat si de romani. Ce realitati au declansat libertatea sexuala in Statele Unite?
– Prima conditie evidenta a fost disponibilitatea contraceptiei in anii ”60. Iar asta a schimbat totul. Exista o carte a lui Lionel Tiger, numita “Declinul barbatilor”, in care el spune ca o data cu contraceptia, barbatii nu mai au siguranta paternitatii. Aceasta inseamna ca femeia poate avea relatii sexuale cu oricine doreste, caci exista aceasta “protectie” tot timpul. Asta a dus la distrugerea relatiilor. El scrie ca sarcinile in afara casatoriei au loc tot timpul in asemenea cazuri. In trecut, cuplul stia ca sunt doar ei doi. Barbatul era cel care lua initiativa si spunea, ne vom casatori, daca femeia ramanea insarcinata. Astfel se rezolvau atunci aceste sarcini in afara casatoriei. Contraceptia hormonala inseamna, cumva, ca femeia are o garantie ca nu va ramane insarcinata si poate avea relatii sexuale oricand. Daca ramane insarcinata, este o consecinta neasteptata si, drept urmare, a aparut si legalizarea avortului in Statele Unite, in 1973, prin procesul Roe impotriva Wade, la un deceniu si ceva de la declansarea revolutiei sexuale. Iar asta nu a “rezolvat” problema cauzata de pilula, adica sarcina neasteptata. Nu cred ca revolutia sexuala s-ar fi declansat in modul in care s-a declansat, fara aparitia contraceptivelor chimice. Ea presupunea ca poti avea relatii sexuale fara nici un fel de consecinte.
– Lumea, in general, vorbeste de contraceptie ca o solutie la evitarea avortului. Problema aceasta e greu de discutat si a devenit o realitate greu de inlaturat. Insa nu pot fi anticipate alte realitati, care ar putea fi declansate in timp de un asemenea “tratament”- boli grave, mai ales, schimbari de mentalitate individuala si sociala etc.
– Din punct de vedere stiintific, daca femeile folosesc pilula – si in Statele Unite, fiicele noastre primesc pilule de foarte mici, pentru reglarea menstrei, pentru a scapa de acnee sau pentru orice altceva – isi pot alege in mod gresit un barbat… De obicei, femeile sunt atrase de barbati prin feromoni, hormoni eliminati de organismul nostru. Si, daca folosesc pilula, aceasta le “pacaleste”, feromonii nu mai functioneaza, si ele isi pot alege un barbat cu un sistem imunitar foarte asemanator cu propriul lor sistem imunitar, ceea ce le poate crea probleme de fertilitate. Un astfel de cuplu poate avea probleme in conceperea copiilor, in ducerea copiilor la termen sau poate sa nu aiba copii deloc. Si infertilitatea e o problema in Statele Unite. De asemenea, pilula duce la infidelitate. Exista cercetari care arata ca femeile care si-au ales parteneri cu un sistem imunitar foarte apropiat de al lor pot fi infidele in timpul ovulatiei, cu cineva care le poate fi un partener corespunzator de fertilitate. Pilula de asemenea le poate face pe femei sa-si aleaga un sot dupa cum arata, dupa infatisare, nu dupa miros, cum e normal sa se intample. Iar acesta poate sa nu fie un sot bun, deoarece el este tipul de barbat cu prea mult testosteron, adica nu ii va fi fidel. Un astfel de sot va avea aventuri, nu-i va fi credincios, iar o femeie nu doreste asta, ea doreste o relatie durabila, si de aici apar suferinte in cascada. In acest fel, femeile pot avea asa-numitele “relatii monogame in serie”. Ele pot spune, nu mai vreau aceasta relatie, m-am saturat de el, pot sa-mi aleg pe altcineva. Asta nu le aduce deloc bucurie si nu pot construi o relatie de aici.
– Care sunt tulburarile principale cauzate de aceste “medicamente”, produse de o industrie uriasa? Aceasta industrie, este limpede, isi promoveaza produsele si prin presiuni la nivel politic?
– In primul rand infertilitatea… Dupa aceea, repet, gasirea unui partener nepotrivit, care nu-i mai place, apoi urmeaza divortul… Ceea ce duce de fapt la aceasta promiscuitate sexuala. O femeie poate spune asa, n-am nevoie sa ma marit, sunt doar activa sexual, cu mai multi parteneri. Exista si probleme de sanatate cauzate de pilula… Unele dintre ele au fost identificate recent, altele sunt deja bine cunoscute. De exemplu, posibilitatea crescuta de a face cancer mamar, daca ai folosit pilula un timp indelungat, apoi, pilula reduce eficacitatea mucusului cervical care, in general, poate stopa unele boli cu transmitere sexuala. Ea schimba intreaga chimie a organismului nostru. Multe probleme cauzate de pilule se vor descoperi poate mai tarziu. Alexander Sanger, de la Palnned Parenthood (o organizatie care promoveaza avortul in SUA – n.trad.), in cartea sa “Dincolo de alegere”, spune clar ca, prin contraceptie, noi am intervenit in istoria fertilitatii noastre si contraceptia este o solutie proasta pentru societate. Problemele nu au disparut, cum ne asteptam, ci s-au agravat.
Problemele fertilizarii in vitro
– Care sunt problemele copiilor nascuti prin fertilizare in vitro? in Romania, multe femei, care au ajuns sa nu poata concepe, recurg disperate la aceasta solutie. Bineinteles, e vorba de femeile care au bani si-si permit…
– Posibil… Repet ceea ce am spus mai devreme, daca o femeie si-a gasit un prieten pe cand utiliza pilule, nu l-a gasit pe cel potrivit sistemului sau de fertilitate. Nu mai poate face copii si apeleaza la fertilizare in vitro. Iar copiii creati prin aceasta metoda pot avea probleme mai tarziu… Adesea ei isi pierd fratii sau surorile inca din uter. Cum se intampla asta? De obicei, sunt implantati in uterul femeii 2-3 embrioni si apoi, unul sau doi dintre ei sunt “redusi”, adica efectiv avortati, prin asa-numita “reductie embrionara” sau mor singuri. Cercetarile din psihologia prenatala arata ca acei copii care supravietuiesc stiu ca au mai avut un frate sau o sora sau chiar doi frati sau surori si, mai apoi, sufera. Ei au impartit uterul cu un frate sau o sora si acum acestia nu mai sunt. Din nou, in domeniul psihologiei prenatale exista cercetatori care au studiat copiii conceputi in urma criogenarii. Ei au descoperit ca acesti copii, dupa ce au fost o perioada embrioni criogenati, au o fascinatie foarte mare pentru gheata si zapada, taie poze din ziare si reviste si le pastreaza, sau, dimpotriva, sunt fascinati de locurile insorite, de plaje etc. Probabil acest lucru are legatura cu faptul ca au fost criogenati o anumita perioada de timp. Nu cunoastem care sunt consecintele pe termen lung in ceea ce priveste sanatatea acestor copii. Cand vor avea 40 de ani – caci inca nu sunt oameni care sa fi implinit 40 de ani si care sa fi fost conceputi in asemenea mod -, care vor fi consecintele criogenarii asupra sanatatii lor? Exista probleme reale de sanatate, care inca n-au fost sesizate sau n-au fost cercetate. Daca acesti copii s-au nascut, Dumnezeu asa a vrut, insa ei pot avea probleme existentiale… Si acest lucru se poate complica si mai mult, deoarece ei sunt copii foarte costisitori. Au trecut prin atatea procese costisitoare, cum ar fi procesarea ovulului, procesarea spermatozoidului, medicul i-a pus in eprubeta si a ajutat la crearea embrionului, pana aici sunt procese foarte costisitoare. Apoi implantarea in uter, iarasi costa… Pana cand copilul apare pe lume, ajunge sa fie un copil foarte costisitor si, intr-o buna zi, poate aude de la parinti urmatoarele: am cheltuit atatia bani cu tine… Apoi, el se poate intreba, am fost facut de un medic, caci din perspectiva sa, da, a fost creat de un medic. Ei isi spun, pe mine m-a creat doctorul, nu Dumnezeu. Ceea ce, iarasi, e o problema spirituala, existentiala…
– Unde pot duce aceste probleme, din punct de vedere etic sau genetic?
– Exista cateva probleme… Prima, daca a fost folosit ovulul de la mama si spermatozoidul de la tata, in acest caz, problemele nu sunt chiar asa de multe, in ceea ce priveste sarcina. Se stie deja ca, daca cei doi nu au un sistem imun compatibil, femeia va avea probleme in ducerea la termen a sarcinii. Medicii din domeniu stiu acest lucru foarte bine. Daca ovulul apartine unei mame straine de cuplul care solicita procedura, iar spermatozoidul, tot asa, unui tata strain, embrionul rezultat poate constitui o adevarata incercare pentru mama si pentru organismul ei. Asta deoarece mama nu e legata in nici un fel de aceste persoane. Apropo, se stie ca organismul unei femei, din punct de vedere chimic, are nevoie de aproximativ sase luni ca sa se obisnuiasca, sa se adapteze cu organismul unui barbat, cu fluidele lui. In acest caz, organismul ei nu a facut adaptarea necesara. Aceasta va pune cateva probleme in ceea ce priveste ducerea la bun sfarsit a sarcinii. Organismul ei poate respinge sarcina, ceea ce inseamna ori ca mama e bolnava, sau copilul poate fi bolnav. Si copilul ii va schimba organismul pentru totdeauna. Asta pentru ca mamele poarta in ele toata viata celulele oricarui copil conceput. Iar apoi ea poate transmite celulele acestui copil catre alti copii pe care ii va concepe. Acesti copii pot proveni tot asa, din material genetic strain. Nu stim nici care sunt consecintele fiziologice pe termen lung. Cercetatorii din domeniul psihologiei prenatale stiu ca uneori copiii recunosc ca le lipsesc fratii sau surorile cu care au impartit acelasi uter si i-au pierdut fie prin pierdere naturala de sarcina, prin avort, sau prin orice alta procedura… Este explicabil, repet, pentru ca nu numai mama poarta celulele oricarui copil conceput de ea toata viata, ci si copiii poarta celulele fratilor si surorilor lor, cat si pe ale mamei lor. Apoi apar intrebari: unde este fratele meu, unde este sora mea? intrebari peste intrebari. E o sursa de probleme irezolvabile, in termeni de sanatate, de psihologie si spiritualitate.
– Guvernul roman si-a exprimat intentia de a finanta procedurile FIV de la bugetul statului. Ce credeti despre asta?
– Eu am un sir de rezerve de natura etica fata de o astfel de intentie. In parte, deoarece nu cred ca oamenii care promoveaza acest lucru urmaresc cercetarile stiintifice. Nu stiu despre consecintele acestor proceduri. Li se pare ca e un mod minunat de a avea copii. Dar problemele care apar aici, in ceea ce priveste intregul proces, sunt grave. Sa presupune ca o femeie va “produce” cativa embrioni, din care vor fi implantati 2, iar altii 3 vor fi criogenati. In SUA, exista probleme enorme in ceea ce priveste apartenenta acestor embrioni. Daca apare un divort, apare o batalie apriga pentru custodia embrionilor. Iar atitudinea fata de acestia este ca fata de un bun, o proprietate oarecare. Se creeaza mentalitatea ca acesti embrioni sunt “proprietatea” femeii sau a barbatului, nu “copiii” lor. Si, spre exemplu, daca unul din parinti moare, cine va avea grija de embrioni? Cat de mult pot fi pastrati criogenati acesti embrioni? Iarasi, apar intrebari peste intrebari. Iar guvernele trebuie sa fie foarte atente. Desigur, trebuie sa existe un raspuns plin de intelegere pentru cei care au probleme cu conceptia copiilor. Insa exista cateva intrebari etice serioase care trebuie luate in considerare, inainte de a duce aceste intentii la indeplinire, in sensul, a cui “proprietate” sunt embrionii, care sunt implicatiile pe termen lung pentru organismul mamei si al copilului s.a.m.d.?
Femeia care a facut avort simte o mare vina si o mare rusine
– Ati lucrat cu foarte multe femei care au trecut prin trauma avortului. Cum ati descrie “rana din sufletele lor”?
– De cele mai multe ori, femeia care a facut avort crede ca a comis un pacat de neiertat si ca Dumnezeu n-o mai poate ierta. Ea poate fi suparata pe Dumnezeu dar, mai degraba, ea este speriata de Dumnezeu, iar asta o tine departe de Biserica, care este insasi sursa de vindecare spirituala, care ii permite sa-si revina. Ea isi aduce reprosuri, se gandeste, de asemenea, ce om trebuie sa fiu, nimeni nu ma iubeste… Avortul nu este un eveniment natural, organismul ei este aruncat intr-un soc fiziologic. Avortul poate predispune femeia la cancer cervical sau mamar. Exista si alte probleme care inca n-au fost complet cercetate, in sensul ca, femeile cu avort au o predispozitie pentru nasteri ulterioare premature, ar putea avea complicatii la urmatoarele nasteri, deoarece se tem foarte tare de nastere. Aceasta ar putea determina mai multe interventii medicale la nastere. Sunt lucruri pe care abia acum le aflam. Sunt si probleme grave psihice ale femeilor care au facut avort.
– Cum ati descrie aceste tulburari psihice din cauza avortului?
– Depresia, tristetea, simtul vinii, al rusinii, e foarte greu pentru ea sa vorbeasca despre aceasta. Chiar daca toti spun, e legal, e liber, e o libertate extraordinara pentru femei, femeia care a facut avort e incarcata de vina si de o mare rusine… Si cum trece prin asta? Poate sa-si inece suferinta in alcool, droguri, relatii sexuale promiscue, ca sa devina din nou insarcinata. Sau poate munci din greu, sa se angajeze in diverse activitati riscante pentru sanatatea sau chiar viata sa, ca sa uite de amaraciunea ei, sa nu se mai gandeasca la asta. Avortul se repercuteaza asupra celorlalte sarcini, care pot fi foarte dificile pentru ea. Poate sa nu se ataseze foarte bine de copiii pe care ii are mai apoi. De obicei, nu se casatoreste cu barbatul copilul caruia l-a avortat, caci, in multe cazuri, avortul face ca relatiile sa se destrame. Poate fi casatorita cu altcineva caruia nu-i poate spune secretul sau… Cuplurile care sunt implicate in avort adesea se cearta, pana la batai. Nu vor sa vorbeasca despre avort, dar devin fragili din punct de vedere emotional si potential abuzivi. Apoi, avortul schimba relatii dintre mama si copiii care vin, care nu mai e o relatie normala. Aceste probleme se complica, daca, in urmatoarele nasteri, mama are parte de un travaliu dificil, are probleme de alaptat; si acestea schimba legatura mamei cu copilul. Unele femei devin distante emotional fata de copiii lor, insa, in acelasi timp, super-protectoare. Eu as putea avea o mama care ma sufoca cu dragostea ei, care, insa, nu este legata emotional de mine, ceea ce poate avea consecinte asupra mea. Sau pot avea o mama, care nu-mi vorbeste despre deciziile pe care trebuie sa le iau in legatura cu prietenia cu un baiat, despre deciziile privind relatiile sexuale, deoarece a facut un avort. Si tatii implicati in avort pot deveni hiper-protectori. Ei nu-i lasa pe copii sa faca nimic, din teama de a nu pati ceva. Isi iau rolul de mama, dand-o pe mama la o parte, emotional. Stau cu copilul tot timpul. Daca acesta se imbolnaveste, merg iute la spital, chiar daca este o simpla raceala. Unii tati sunt implicati astfel emotional, altii, sunt prea distanti emotional. Aceasta super-protectie inseamna ca copilul nu are o sansa de a creste si sa invete ca lumea nu este un loc rau pentru el. Pentru unele femei, e greu uneori sa vorbeasca despre realitatea sanatatii sexuale cu copiii lor, deoarece ele insele n-au putut lua o decizie buna in acest sens. Daca s-au casatorit avand in spate o istorie cu parteneri multipli, contraceptie si avort, nu se simt competente sa discute cu copiii astfel de probleme. Iar, uneori, nici nu-si dau seama ca acest comportament a fost distructiv pentru ele. Si nu stiu cu adevarat ce sa le spuna copiilor lor. De aceea, in Statele Unite, o sa auziti adesea urmatoarele: parintii nu sunt competenti in educatia sexuala si guvernul trebuie sa faca acest lucru. Dar ce-i invata statul pe copii in acest sens, nu este un lucru sanatos. Le spun copiilor: utilizati prezervative, aveti grija sa nu contractati vreo boala cu transmitere sexuala, iar daca daca ramaneti insarcinate, mergeti si faceti avort. Iar asta nu este o educatie bazata pe valori temeinice. Parintii sunt exclusi. Statul spune, noi stim mai bine… Chiar daca tu le vei spune lucruri bune copiilor, oricum la scoala li se va spune altceva, iar copiii vor primi un mesaj distorsionat. Sau, uneori, chiar parintii ii pot spune copilului, “te-ai nascut din greseala”. Trebuie sa le spunem copiilor ca Dumnezeu nu face greseli. Fiecare copil este un dar unic de la Dumnezeu… E un mesaj care inseamna mult. Circumstantele conceptiei sunt uneori groaznice (violuri, incesturi), insa omul care a fost conceput este unic, nu a fost creat “din greseala”. Cand oamenii vor intelege cat de neobisnuite sunt sansele de procreare, vor intelege si ca atunci cand o femeie devine insarcinata este un miracol. Dumnezeu este Creatorul vietii noastre, este prezent in momentul conceptiei noastre, copilul face parte din planul lui Dumnezeu in aceasta lume.
– In ce masura avortul este un element al stilului american de viata?
– Avortul, in anumite privinte, este partea ascunsa a modului de viata american. Multe femei au facut avort si nu doresc sa vorbeasca despre asta deoarece e secret. De la legalizarea avortului, in 1973, in SUA, s-au facut peste 40 de milioane de avorturi. In experienta mea, m-am intalnit cu femei care au facut avorturi si in timpul primului razboi mondial si in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta problema a existat in toate timpurile, insa avortul acum, astazi, se promoveaza ca fiind o “libertate” pentru femei. Avem foarte multe femei care au facut avorturi, care acum nu stiu ce sa faca deoarece sufera foarte mult.
– Iata, avortul, promovat de societate cu intentia sa “elibereze” femeia, de fapt, o exploateaza si mai mult, avand in vedere toate repercusiunile avortului asupra sanatatii ei, asupra psihicului ei…
– Avortul o inrobeste mai mult, nu o elibereaza. Societatea nu inceteaza sa promoveze avortul ca pe o eliberare, iar avortul nu lasa in urma decat pustiu… Femeile inca nu sunt destul de bine informate. Nu exista legi sau norme obligatorii care sa le spuna femeilor, inainte de avort, ca acesta e un risc pentru sanatatea lor fizica, psihica si spirituala. Prin liberalizarea avortului, i-am dat femeii robie, in loc de libertate, i-am dat probleme mintale, in loc de fericire, i-am dat complicatii fiziologice, in loc de sanatate. Amploarea avortului ne-a luat pe toti prin surprindere… Nimeni nu s-a gandit ca se va inradacina in lume atat de rapid. Dar nimeni nu intelege ca pilula l-a declansat de fapt… Asa s-a raspandit in toata lumea.
Ce sens ar avea un pamant fara oameni?
– In ce masura statul poate planifica modul de viata al cetatenilor sai? Romania, ca aproape toate statele post-comuniste, a devenit prizoniera unei viziuni nascute in SUA, cea de a controla populatia. De fapt, scopul este de a reduce populatia. Dupa toate statisticile, si cele internationale, si cele romanesti, Romania va suferi in curand un adevarat cataclism determinat de prabusirea demografica. Se presupune ca Romania va avea, din 22 de milioane de oameni, in 1990, doar 16 milioane de oameni, in 2050. Iar din acestia, doar 2 milioane vor fi copii. Ne punem problema de ce statul, pe bani publici, promoveaza o asemenea politica, daca vine in contra intereselor sale? Pachetul “problema populatiei” constituie o problema de strategie nationala. Cum s-a ajuns la ideea de a finanta “controlul populatiei”, adica de a finanta programe de contraceptie, in special, sau de avort pentru femeile sarace, pentru studente, programe care le pun sanatatea in pericol pe termen lung sau scurt?
– Statul efectiv forteaza aceste lucruri deoarece noi suntem cei care platim pentru ele. Iar statul spune, asta e bun pentru voi. Ca cetateni, suntem interesati sa avem cel mai bun guvern. Dar, cand vine vorba de probleme de reproducere, ne aflam pe un teritoriu periculos, unde guvernul poate lua decizii cu impact asupra sanatatii noastre fizice, psihice si spirituale. Guvernul nu se prea uita la cercetari si studii. Exista oameni care au scris, de exemplu, despre complicatiile produse de pilula. Iar guvernul spune, bine, dar aceste complicatii nu sunt multe. Dar eu sunt cea care poate face cancer mamar, daca mi se da pilula inca de cand eram adolescenta, sau am primit injectii cu Depo-Provera (contraceptiv injectabil de lunga durata – n. red.) si este suta la suta problema mea de sanatate. Ce va spune statul, in acest caz? Foarte rau, eu nu platesc pentru boala ta… El spune, e problema ta, descurca-te, tu ai luat decizia… Daca iau pilule si contractez o boala cu transmitere sexuala, va spune cumva guvernul, platesc eu pentru boala ta? Nu. El va spune, vai, ai boala asta, e rau… Statul nu ia prea mult in calcul consecintele… Iata, am intrat in aceasta “minunata lume noua”, cand cineva decide ce e mai bine pentru noi. Este o mentalitate impotriva copilului, care patrunde in lume si este o mentalitate inspaimantatoare. E o mentalitate care a fost promovata de organizatii de tipul “Cresterea Populatiei Zero”, in anii ”60. Pe atunci, sa nasti un copil insemna sa poluezi lumea. Astfel de organizatii au avut succes, chiar daca mai apoi si-au schimbat denumirea. Daca te uiti la multe tari ale Europei, acestea sunt depopulate. Franta plateste bani grei ca oamenii sa faca copii, Spania, la fel. Statele Unite inca nu fac acest lucru dar vor trebui s-o faca cat de curand. SUA se afla exact la nivelul de inlocuire, de 2,1 copii pe femeie. Dificultatea este ca atunci cand atingi un nivel atat de scazut al natalitatii, pur si simplu nu mai ai femei care sa nasca si sa mentina un nivel de inlocuire a populatiei. Se pare ca suntem inghititi de aceasta atitudine propagandistica. Daca ne gandim logic, “Cresterea Populatiei Zero” inseamna sa nu mai fie oameni pe lume. Ar fi minunat, dar cine e interesat de asta, ce sens ar avea un pamant fara oameni? Avem nevoie de copii pentru sustinerea economiilor noastre. Avem nevoie de copii pentru mentinerea identitatii noastre. Ne-am depopulat pana la punctul de a nu mai exista. Si nu e numai aceasta. Statul impune tot felul de vaccinuri, spre exemplu acest vaccin anti-HPV. De ce statul imi impune acest vaccin? Traim intr-o democratie… Poate fiica mea nu va fi expusa riscului… Din nou, atitudinea “fratelui mai mare” care stie ceea ce-i mai bun pentru mine… E o pozitie foarte periculoasa. Alte lucruri care vin impreuna cu atitudinea impotriva copiilor este eutanasia, eugenia. Cel putin in Statele Unite, vom avea un mare numar de batrani vulnerabili in viitor. Va veni timpul cand “fratele mai mare” va spune, astia nu au nici o valoare, nu lucreaza, sunt bolnavi, trebuie sa scapam de ei… Aceste lucruri sunt legate intre ele mult mai abil decat suntem tentati sa credem. Apoi, tot “fratele mai mare” va spune, dar cu handicapatii ce sa facem? Nu pot munci, sunt costisitori pentru tara… E “minunata lume noua” a lui Huxley. De la legalizarea avortului a devenit clar, ca atunci cand pierzi respectul pentru o anumita categorie de oameni, cum sunt pruncii nenascuti, pierzi respectul fata de toti oamenii. Se creeaza o mentalitate dupa care acest copil pe care l-am conceput are valoare doar daca spun eu ca are valoare. Posibilitatea statului de a se implica tot mai mult in aceste chestiuni este foarte reala. Iar noi ne dezobisnuim sa gandim, pentru ca exista tot felul de experti care “gandesc” pentru noi. Si noi chiar ne lasam pe mana lor. Noi doar confirmam, da, contraceptivele sunt bune pentru fiica mea, da, acest vaccin e bun pentru fiica mea. Am devenit un fel de oameni care spun da, fara sa mai gandeasca deloc. Trebuie sa ne implicam mai mult atunci cand e vorba de sanatatea noastra. Daca ne lasam orbeste pe mana statului, care “stie mai bine”, putem cadea victime. Aparent, se pare ca totul e mult mai usor, ca guvernul plateste pentru contraceptia tinerelor, iar acestea nu vor mai face avorturi. Nimic mai fals… Contraceptia nu e suta la suta eficienta. Daca contraceptia esueaza, imediat avortul “are grija” de sarcina nedorita. Si daca tinerele iau contraceptive, vor avea mai usor relatii sexuale, din care poate rezulta o sarcina neasteptata. Noi, parintii, suntem cei mai in drept sa discutam cu fiicele noastre, sa le spunem ca nu e sanatos sa intre in asemenea relatii de foarte tinere si inainte de casatorie, astfel, si riscurile ar fi mult mai putine. O fata va sti astfel ca, daca asteapta pana la casatorie, nu va risca sa ramana insarcinata, nu va avea necazuri de acest fel. Inteleg ca natura umana are instincte, dar stiu de asemenea, ca oamenii ar fi intr-o forma mai buna de sanatate daca ar lua decizii bine gandite in acest scop, in loc sa urmeze orbeste ceea ce le spun tot felul de “experti”. Vocea noastra trebuie sa fie auzita. Fiecare in parte si toti impreuna suntem implicati aici. Uneori oamenii se descurajeaza usor, spun, ce conteaza, oricum nu ma asculta nimeni? Dar sa recunoastem ca daca macar un om ne-a auzit, tot e bine. Ca buni crestini, trebuie sa fim curajosi. Stii adevarul si trebuie sa-l spui. Chiar daca ajuti doar un singur om, acest lucru poate schimba ceva in lume.
Mass-media nu mai este cainele de paza al societatii
– Este curios ca, pe de o parte, parintii raspund in mod legal pentru copiii lor, dar atunci cand apar probleme ca avortul, statul lasa familia sa se descurce…
– Nu numai ca lasa problemele pe umerii parintilor, ci statul spune ca el stie mai bine. Fiica dvs de 13 ani este insarcinata, noi ii putem spune ca poate face avort, iar tu, ca parinte, nu trebuie sa afli. Noi ii spunem ca poate folosi contraceptive, la clinicile de planificare familiala, iar tu, ca parinte, nu trebuie sa stii. Cum afla parintii, daca fiica lor are o suferinta de pe urma unui avort si nu le-o spune, ca a fost facut confidential? Noi vrem sa avem aceasta responsabilitate, insa ea ne-a fost luata noua de catre stat. Statul spune, o fata de 13-14 ani poate face avort sau poate folosi contraceptivele, iar tu, ca parinte, nu trebuie sa afli. E un lucru trist, care iti neaga complet posibilitatea de a fi parinte un responsabil.
– Din acest punct de vedere, iata “omul nou”, educat de stat, fara ca parintii sa aiba vreun rol. E viziunea de baza a teoriei comuniste, cea a “omului nou”, pe care, totusi, comunismul n-a fost in stare sa-l produca…
– Globalizarea, in anumite privinte, a facut ca avortul, care a fost exportat in Africa, America Latina, in tarile Europei, sa devina o chestiune comuna. Impartim aceste lucruri acum pentru ca si mass-media le promoveaza. Copiii vad aceste noi “valori”, care vin in contradictie cu valorile noastre de familie. Si noi, uneori, nu stim ca copiii au acces la ele. Iar ei o pot face printr-o apasare de buton, pe Internet. Mass-media spune, avortul e bun pentru toti. Sau spune: avem nevoie de contraceptie in Africa, in America Latina… Ca indivizi, trebiuie sa stim sa ne pazim copiii si sa vorbim deschis in public despre chestiuni care ne dor. Daca tacem, nu se va schimba nimic. Un politician american pe nume Edmund Burke spunea: “Ca raul sa prolifereze nu trebuie decat ca oamenii buni sa nu faca nimic”. Cei care sunt preocupati de aceste griji, au obligatia morala de a le spune adevarul copiilor lor. Avem obligatia morala sa insistam ca guvernul sa spuna adevarul. Si avem obligatia morala sa spunem, nu, multumesc, cand stim ca anumite lucruri nu sunt bune pentru copiii nostri. Trebuie sa vorbim despre lucrurile pe care le cunoastem in mod deschis si cinstit.
– De ce credeti ca mass-media face jocul celor pro-avort?
– Cred ca mass-media din multe tari si-a pierdut viziunea sa de a fi cainele de paza al societatii. Ea trebuie sa intrebe ambele parti si sa nu fie blocata de o anumita atitudine. In trecut ea isi facea treaba si punea intrebarile dureroase. Dar acum n-o mai face.
“Proiectul Rahila” – un proiect in sanul Bisericii
– Cum ati descrie organizatia pe care ati infiintat-o?
– “Proiectul Rahila” este un grup de femei care lucreaza in cadrul bisericii. Este un raspuns holistic la problemele acestor femei, asa incat ele sa poata fi ajutate atat spiritual, cat si psihic. Grupul se infiinteaza cu permisiunea unui episcop si poate functiona intr-un sediu oferit de biserica. Se compune dintr-o retea care include preoti, medici, asistenti medicali, psihologi si femei religioase. Nu necesita dotari importante, in afara de telefon si e-mail. Cel care raspunde la telefon o poate indruma pe femeie spre ajutorul de care are nevoie. Apoi femeia afectata trebuie sa ia legatura personal cu preotul, nu noi facem asta. Deoarece ea a facut avortul, in multe privinte, ea a hotarat acest lucru. Chiar daca nu a vrut sa faca avort, dar a facut pasul acesta pentru ca prietenul ei i-a spus ca o va parasi, parintii i-au spus ca o omoara sau prietenul i-a dat bani… Dar, pana la urma, ea e cea care alege sa revina inapoi la Dumnezeu. De aceea, ea da telefon la preot pentru marturisire, dupa care poste continua. Este o organizatie destinata unui grup anume de oameni, tot asa cum avem organizatii destinate oamenilor separati sau divortati sau destinate celor cu handicap. E vorba despre suferinta aici, despre inimi distruse. Prima data cand am pornit aceasta activitate, am primit un telefon de la un domn in varsta, care a declarat: cum indrazniti sa faceti asta pentru femeile care au facut avort, cum sa le ajutati tocmai pe ele? I-am raspuns, va rog, daca ar fi fiica sau sotia dvs, chiar ati vrea ca ele sa nu fie ajutate? Am avut la inceput o conferinta de presa si oamenii s-au aratat foarte intrigati de faptul ca am organizat o organizatie, care raspunde nevoilor unui grup separat de pacatosi. A fost de mare ajutor tocmai faptul ca, in acea perioada, in ziare bisericesti si in predici, preotii au vorbit foarte mult despre impacare si iertare si despre mila Domnului. Timp de aproape 6 saptamani s-a vorbit despre nevoia de iertare. Biserica are o misiune profetica. Biserica spune, avortul nu e bun pentru copii, femei si barbati. “Proiectul Rahila” este pentru toti cei care cauta ajutor, fie ca sunt catolici sau protestanti, fie ca nu au credinta deloc. Noi facem tot posibilul sa gasim pe cineva care sa le vina in ajutor. Ii respectam femeii valorile culturale cu care vine la noi. Avem surori calugarite, multe din care sunt indrumatori spirituali. Avem specialisti in sanatatea mintala, specializati in terapii de vindecare a depresiilor dependente de droguri etc., medici, asistente, consilieri in probleme de criza de sarcina. Depinde cine este interesat si se angajeaza ca voluntar. In general, incepi cu un curs de instruire. Asta presupune anumite costuri. Apoi ai nevoie de materiale de publicitate, telefon, e-mail. Daca exista deja un birou, costurile sunt minime. In SUA, daca o femeie vine la noi si are nevoie sa mearga sa faca niste consultatii la psiholog, dupa aceea, avem un mic fond prin care le ajutam, sau unii medici cu care colaboram sunt de acord sa le consulte gratuit. Femeile trebuie sa stie ca existam, deci, publicitatea este foarte importanta.
– Cum se raporteaza institutiile guvernamentale la organizatii cum este cea pe care o conduceti dvs.?
– Ei pretind ca aceste probleme nu exista. Noi functionam in cadrul Bisericii.
– Ati contactat institutiile guvernamentale, ca sa le vorbiti despre aceste probleme?
– Cu mult timp in urma, presedintele Reagan a format un grup de studiu si am avut posibilitatea sa-i vorbesc chirurgului general despre aceasta situatie. Dificultatea a fost ca cei care sustineau avorturile aveau statistici care aratau ca avortul nu e o problema, iar cei care spuneau ca avortul e o problema aveau statistici ce aratau contrariul. Chirurgul general al SUA a scris atunci o scrisoare catre presedintele Reagan in care a specificat ca avem nevoie de un studiu pe termen lung pe femei – de la aparitia menstrei pana la menopauza – si care sa urmareasca sarcinile, avorturile, pierderile naturale de sarcina, utilizarea contraceptiei, care ar putea arata care sunt consecintele. Guvernul sprijina grupurile care promoveaza abstinenta pana la casatorie. Cat priveste sprijinul pentru organizatiile ce ofera consiliere femeilor dupa avort acesta lipseste total. Guvernul ignora astfel de probleme. Bisericile au o mare importanta, organizand congregatii care ofera sprijin moral acestor femei.
– Daca aceste grupuri vin in ajutorul sanatatii femeii, de ce sunt ignorate de autoritati?
– Deoarece avortul are o incarcatura politica atat de mare in SUA si e legat atat de mult de “libertatea femeii”, incat autoritatile nu doresc sa se implice. Exista multa tensiune la nivel politic intre cei care cred ca avortul ii face bine femeii si cei care cred contrariul. Cei care promoveaza avortul ca “libertate a femeii” nu cerceteaza studiile aparute, nu vor sa stie nimic despre ele. Se bazeaza doar pe ceea ce afirma anumite organizatii de profesionisti, cum e Asociatia Psihologica Americana. Insa aceasta organizatie a emis un studiu potrivit caruia avortul nu are consecinte psihice asupra femeilor. Cand am citit studiul, am descoperit ca ei au citat doar un singur studiu facut cu mult timp in urma in acest domeniu. Exista o multime de studii nationale si internationale care arata cat de rau poate fi avortul pentru femei. In aceeasi saptamana, cand a fost emisa declaratia Asociatiei Psihologice Americane, revista medicala britanica The Lancet si una din asociatiile medicale britanice au recomandat consilierea pre-avort. Totul este legat de problemele politice si sunt chestiuni foarte complexe. Iar cei care ofera avort in Statele Unite, printre care Planned Parenthood, au resurse financiare enorme. Daca noi incercam sa promovam un proiect de lege, care sa vina in ajutorul femeilor, ei pot face lobby la membrii Senatului, si acest proiect sa fie blocat. Au multe instrumente politice deoarece au foarte multi bani. Din aceasta cauza, noi suntem foarte greu auziti. Iar cei care fac bani din avort pot sa-l mentina legal.
Interviuri © Asociatia Provita Media
About Post Author
