Elveția: noi directive pentru sedare și sinucidere asistată

Sursa: Gènéthique.org,  20 noiembrie 2017

Academia Elvețiană de Științe Medicale a prezentat recent o actualizare a liniilor directoare privind sfârșitul vieții și moartea. Ultima versiune datează din 2004, în această țară, în care sinuciderea asistată este legală și a crescut brusc (vezi Le suicide assisté en forte hausse en Suisse). Academia a dorit să răspundă „nevoii de sprijinire” a medicilor „pentru întâlnirile cu pacienții și rudele lor”, sfătuindu-i „să abordeze mult mai devreme tema sfârșitului vieții”. În ceea ce privește sinuciderea asistată, fiecare medic este liber să o practice sau nu, și au fost clarificate condițiile pentru administrarea acesteia. „De exemplu, acum e necesar ca simptomele și/sau limitarea funcțională a pacientului să-i cauzeze o suferință insuportabilă”. Dacă anterior „fiecare medic a procedat diferit”, noile directive sunt mai detaliate.

În cele din urmă, unele dintre aceste directive sunt dedicate sedării, definite ca administrarea de „medicamente care anchilozează sistemul nervos central pentru a reduce apariția durerii sau a detresei respiratorii. Doza poate fi crescută până în momentul în care conduce la moarte”. Autorizată până în prezent în momentul în care „procesul morții era deja în curs”, sedarea poate fi de acum încolo administrată pacienților „care suferă de o boală mortală, dar fără a fi pe punctul de a muri”.

Textul a fost trimis spre consultare și va intra în vigoare „în momentul în care vor fi fost discutate răspunsurile la această procedură”.

Surse: 20 minutes Suisse, 6 noiembrie 2017; ARC Info Suisse 6 noiembrie 2017

În Elveția, legea privind transplantul modifică condițiile de diagnosticare a decesului

Sursa:   www.genethique.org  , 16 noiemebire 2017

Miercuri, 15 noiembrie, în Elveția, legea privind transplantul a modificat liniile directoare ale Academiei Elvețiene de Științe Medicale (AESM) privind „Diagnosticul morții pentru transplantul de organe și pregătirea recoltării de organe”: declararea morții pacientului prin stop cardiac este acum redusă la 5 minute față de 10 cum era anterior. O decizie „importantă pentru transplanturi”, care „generează critici”.

Mai multe organizații [1] au trimis, de fapt, o scrisoare către Consiliul Federal prin care și-au exprimat îngrijorarea că „reducerea la jumătate a timpului de așteptare va afecta încrederea publicului în reglementarea donării de organe”. Îndepărtarea organelor poate fi efectuată în caz de deces cerebral, dar și după stop cardiac. Potrivit acestora, „numai o sincopă ireversibilă a tuturor funcțiilor creierului este criteriul morții unei persoane”. Dacă „leziunile ireversibile ale creierului se produc la cinci minute după oprirea cardiacă, o parte din celulele creierului „supraviețuiesc până la zece minute sau mai mult după aceea”.

Semnatarii solicită Consiliului federal „să nu autorizeze intrarea în vigoare a legii privind transplanturile” decât atunci când AESM va modifica „directivele sale privind acest punct controversat”.

La rândul său, Academia Elvețiană justifică reducerea timpului „de așteptare pentru a constata decesul”, prin îmbunătățirea „instrumentelor de diagnosticare”: moartea a fost constatată prin ecocardiografie, și prin „luarea pulsului“ . Se certifică apoi prin ultrasunete că „nu mai este irigat creierul cu oxigen”. Potrivit lui Jürg Steiger, specialist în transplant de la Spitalul Universitar din Basel și președinte al Comisiei de etică al AESM: „Fără oxigen, moartea celulelor neurologice se produce în mai puțin de cinci minute”.

[1] La Société hippocratique suisse, Human Life International Suisse, la Société suisse de bioéthique și l’Association des médecins catholiques suisses.

Proiect de lege pentru eutanasierea celor care „s-au saturat de viata”

Sursa: SPUC, 19 decembrie 2016

Suicidul asistat in Olanda s-ar putea extinde si spre orice persoana de peste 75 de ani, care nu mai doreste sa traiasca, chiar daca nu este bolnava, conform unui proiect de lege propus de catre parlamentara olandeza Pia Dijkstra.

Intr-un interviu, Dijkstra a spus: „Exista foarte multe exemple de oameni care spun, «Mi-ajunge cat am trait, am copii, am nepoti, ei sunt bine, dar eu stau deoparte, nu mai joc nici un rol in viata lor. Singurul lucru care ma asteapta este declinul și nu vreau sa trec prin asta.»

Ministrul Sanatatii din Olanda, dna Edith Schippers, a declarat in Parlamentul olandez, in luna octombrie, ca guvernul intentioneaza sa legalizeze suicidul asistat pentru persoanele in varsta care „sufereau din cauza vietii”, dar nu a venit cu propuneri ferme.

Gert-Jan Segers, liderul Partidului ChristenUnie, a spus: „In ce fel de societate dorim sa traim? Care e raspunsul la singuratate? Nu pot accepta ca asta inseamna sa-i dai unui om o pilula”.

Stiri © Asociatia Provita Media

Obiecția de conștiința a instituțiilor de sanatate: intre moralitatea colectiva și moralitatea personala

Sursa: Gènéthique.org, 6 ianuarie 2016

Interviu cu Gregor Puppinck, director al Centrului European pentru Lege și Justiție (ECLJ-Strasbourg).

Au dreptul instituțiile de sanatate la obiecția de conștiința? Acesta este subiectul polemicii din Belgia, nascute ca urmare a propunerilor  Monseniorului Kesel, Arhiepiscop de Malines-Bruxelles și a refuzului unui azil catolic sa se efectueze eutanasia intre zidurile  sale. Gregor Puppinck face lumina in aceasta dezbatere din perspectiva drepturilor fundamentale.

 – Ce parere aveți despre dezbaterea din Belgia cu privire la obiecția de conștiința?

Faptul ca un azil a refuzat accesul unui medic de a eutanasia pe unul dintre pacienții sai nu este de mirare. Controversa care a urmat este o consecința a liberalizarii eutanasiei și inseamna o confruntare  intre „valori”, confruntare din ce in ce mai raspandita in societate. Astazi traim intr-o societate care se vrea toleranta, pluralista, și care, prin urmare, stabilește un dublu standard de moralitate.

Spiritul democratic contemporan incurajeaza acceptarea unei extinderi a domeniului de aplicare a libertații individuale impotriva așa-numitei morale tradiționale, ceea ce duce la o toleranța mare la nivel colectiv. Drept rezultat, persoanele tolereaza legalizarea eutanasiei, avortului sau a „casatoriei homosexuale”, deoarece estimeaza ca nu este in mod individual legitim sa se opuna unor valori, prezentate ca libertatea altora. Dar acest lucru nu inseamna ca aceste persoane adera la aceste practici. De asemenea, de multe ori, se invoca toleranța și respectul pentru diversitate, ca aceste practici sa fie legalizate. Prin urmare, asistam la un standard dublu de moralitate: un nivel colectiv care se vrea tolerant, pluralist și in cele din urma destul de neutru, și un nivel individual, in care fiecare persoana iși pastreaza in mod individual convingerile sale.

Acest dublu standard de moralitate da naștere la conflicte. Este și cazul acestei dezbateri, in care o persoana invoca legea colectiva impotriva convingerilor unui azil religios. In acest sens, aceasta persoana merge impotriva spiritului pluralismului, cerand unei instituții catolice sa fie partașa intr-o acțiune de eutanasie.

Au instituțiile de sanatate dreptul la obiecția de conștiința?

– Strict vorbind, dreptul la „obiecția de conștiința” nu este garantat decat persoanelor care au o conștiința morala. Instituțiile nu au aceasta conștiința ontologica. Cu toate acestea, instituțiile bazate pe convingeri morale sau religioase au dreptul sa funcționeze in conformitate cu convingerile lor.

Astfel, in acest caz, nu este vorba de dreptul la obiecția de conștiința aici, ci de combinarea a doua drepturi fundamentale: dreptul de asociere și dreptul la libertatea religiei.

Ele garanteaza companiilor sau asociațiilor dreptul de a funcționa in conformitate cu convingerile lor. Acest drept le garanteaza, in special, „autonomia instituțiilor și comunitaților religioase”. Acest drept este recunoscut la nivel internațional și european. In multe ocazii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a recunoscut acest drept, inclusiv spitalelor catolice de a se opune avortului. Este aplicabil și in cazul eutanasiei. Mai mult decat atat, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a afirmat, de asemenea, acest drept in rezoluția sa privind „Dreptul la obiecția de conștiința in cadrul ingrijirii medicale legale”. Aceasta rezoluție arata, in primul sau paragraf ca „Nici un spital, instituție sau persoana nu poate fi supusa presiunilor, nu poate fi responsabila de sau supusa discriminarilor de orice fel pentru refuzul de a efectua, permite sau a asista un avort, un avort  provocat sau eutanasia (…), indiferent de motive”. (APCE, Rezoluția 1763 (2010) despre „Dreptul la obiecția de conștiința in cadrul ingrijirilor medicale legale”).

– Unul dintre argumentele invocate impotriva obiecției de conștiința a instituțiilor consta in faptul ca acestea sunt finanțate de catre comunitate. Cum priviți acest lucru?

O instituție privata nu este obligata sa faca tot ceea ce legea permite pentru simplul motiv ca ea este subvenționata. Mai mult, acordul incheiat intre stat și instituția medicala nu o poate priva complet pe aceasta din urma de exercitarea drepturilor sale fundamentale. Este clar ca aceasta instituție nu a renunțat niciodata la exercitarea libertații religioase, și eu nu-mi imaginez ca guvernul belgian ar avea intenția sa incalce aceasta libertate. Obiecția de conștiința nu este legata de chestiunea finanțarii. Faptul de a fi subvenționata nu schimba nimic in hotararea morala in ceea ce privește eutanasia. In unele țari, o mare parte din medici sunt platiți de catre stat. Cu toate acestea, ei iși pastreaza dreptul la obiecția de conștiința.

– Cum se vor soluționa conflictele iscate din nivelul dublu de moralitate?

Noi trebuie sa adoptam o abordare a drepturilor prin reconciliere, nu prin opunere. Aceasta este abordarea Curții Europene: statul sa garanteze atat dreptul fundamental la obiecția de conștiința (și, prin analogie, respectarea principiului autonomiei), și, in același timp, dreptul de a utiliza practici legalizate, și anume, in acest caz, eutanasia. CEDO a declarat acest lucru despre avort. Un guvern trebuie sa-și organizeze sistemul medical sau social, in așa fel incat sa respecte atat unul, cat și celelalte drepturi. Dar, in orice caz, „dreptul la avort” intr-o țara nu poate restrange dreptul fundamental la obiecția de conștiința garantat de drepturile omului. Este la fel și in ceea ce privește eutanasia: libertatea religioasa și de conștiința este un drept al omului, așa ca are prioritate in fața „dreptului de a fi eutanasiat”, care nu are decat o valoare juridica interna in Belgia.

In acest caz, pacientul acelui azil a ales confruntarea cu scopul de a forța instituția religioasa sa se plieze pe convingerile sale pentru a face sa prevaleze dreptul sau peste acela al instituției: nu este deloc tolerant și pluralist. Acest lucru este cu atat mai șocant cu cat el ar fi trebuit sa știe ca instituția catolica in care a cerut sa fie admis se opune eutanasiei.  Aceasta atitudine nu este corecta. In schimb, e bine sa se aleaga o abordare concilianta. Concilierea, in acest caz, ar fi ca persoana respectiva sa aleaga un alt loc pentru eutanasie, așa cum i-a fost propus.

A alege sa te confrunți este a incerca sa faci sa domine dreptul majoritații asupra minoritații. Dar intr-o societate democratica, nu intotdeauna predomina dreptul majoritații – in caz contrar, vorbim de o dictatura a majoritații –, ci cautarea atingerii egalitații persoanelor care au capacitatea de a-și exercita in mod eficient drepturile lor fundamentale.

Interviuri © Asociatia Provita Media

Ziua Mondiala a Transplantului

Cu ocazia Zilei Mondiale a donarii de organe si transplantului (17 octombrie), Centrul Francez de Studii si Cercetari asupra Filantropiei a realizat un sondaj de opinie pe 200 de parlamentari, cu sprijinul Asociatiei „Demain la greffe”.

Acest sondaj arata ca toti intervievatii plaseaza chestiunea donarii de organe si a transplantului in capul prioritatilor revizuirii legii bioeticii din Franta, la fel ca si cercetarea pe embrion si celulele stem embrionare umane. Toti sunt constienti de decalajul mare dintre numarul de persoane in asteptare si numarul de transplanturi efectiv realizate. In 2008, in Franta, 222 de bolnavi au murit din cauza ca nu au primit transplanturi la timp. Aproape 14.000 de persoane au nevoie de un transplant de organe si au fost efectuate 4.600 de transplanturi.

Opt politicieni francezi din zece estimeaza ca legea bioeticii trebuie sa impuna garantii etice si un cadru pentru practicile medicale. De asemenea, ei considera ca legea ar trebui sa propuna mijloace mai eficace pentru combaterea penuriei. Noua intervievati din zece sunt de acord sa-si doneze organele dupa moarte si opt din zece ar fi gata, in caz de nevoie, sa-si doneze un rinichi unui prieten apropiat. Cercul donatorilor in viata este limitat de lege la familia largita, intre soti sau concubini.

Membrii Asociatiei „Demain la greffe” amintesc, printre altele, ca posibilitatea de realizare a 3.000 de transplanturi de rinichi ar permite economisirea anuala a 90 de milioane de euro.

Mai notam ca un studiu realizat de Consiliul Europei si Natiunile Unite recomanda  o noua conventie intertnationala pentru a pune capat traficului international de organe si celule umane. Acest studiu estimeaza ca intre 5 si 10% din transplanturile de rinichi sunt efectuate anual in cadrul acestui trafic. Studiul preconiza, pentru remedierea problemei, incurajarea donarilor de organe „cu scopul de a creste numarul de organe disponibile, privilegiind donarea post-mortem”. (Le Quotidien du Médecin, 16 octombrie 2009)

 

Eutanasia in Olanda, avertizari din partea Natiunilor Unite

In timpul celei de-a 96-a sesiuni, tinute la Geneva la sfarsitul lunii iulie 2009, Comisia pentru Drepturile Omului a ONU a transmis un semnal de ingrijorare Olandei  fata de „rata ridicata a cazurilor de eutanasie si suicid asistat”. Membrii Comisiei sunt ingrijorati in special de faptul ca „legea permite unui medic sa autorizeze sfarsitul vietii unui pacient, fara a recurge la avizul unui judecator” si ca „cel de-al doilea aviz medical, necesar, in asemenea cazuri, poate fi obtinut doar folosind o linie telefonica de urgenta”.

Comisia parlamentara franceza, condusa de catre deputatul Jean Leonetti, a alertat ONU. Drept consecinta, in timpul lucrarilor de evaluare a legii din 22 aprilie 2005 privind sfarsitul vietii, amendata in 2008, comisia a tinut sa vada pe teren realitatea practicilor olandeze in materie de eutanasie. Aceasta a aflat ca justitia olandeza nu mai solicita decat 2 criterii pentru a valida procedura eutanasiei: constatarea bolii si prezenta suferintei necrutatoare. Aceste doua criterii sunt absolut subiective, daca luam in considerare faptul ca niciodata un medic nu va formula un raport care sa ateste fie ca bolnavul eutanasiat nu suferea, fie ca n-a solicitat niciodata eutanasia. Jean Leonetti a declarat in concluzie ca „legislatia consacra o noua putere medicala”. Medicul isi aroga simultan functiile de expertizare, de decizie si de executare a sentintei.

Pe de alta parte, de la intrarea in vigoare a legii, nu s-a inregistrat nicio urmarire penala impotriva vreunui medic. Douazeci si patru de cazuri in litigiu fac in totalitate obiectul transmiterii lor Colegiului procurorilor generali de catre comisiile de control. Deputatul francez s-a declarat de asemenea ingrijorat de „Absenta totala a sesizarilor in instanta te face sa te intrebi asupra realitatii constrolului efectuate a posteriori, fie suntem in prezenta unui profesionalism exceptional […], fie ne indoim de realitatea acestui control”.

In 2007, 2.120 de cazuri de eutanasie au avut loc in Olanda. Ceea ce nu spun statisticile este existenta cazurilor de eutanasie clandestine. Un studiu olandez estimeaza ca 20% din eutanasii sunt ascunse. Autoritatile publice evalueaza la 3.600 numarul real al cazurilor de eutanasie.

S-a constatat, de asemenea, ca generalizarea practicii eutanasiei a facut sa apara in Olanda un adevarat exil al populatiei in varsta, care prefera sa se stabileasca in Germania. Aceasta informatie a fost facuta publica tot de misiunea franceza, care a precizat ca, in land-ul german Nordrhein-Westfalen, au fost inaintate cereri de stabilire cu domiciliul ale mai multor persoane in varsta din  Olanda. „Aceste persoane se tem ca anturajul sa nu profite de vulnerabilitatea lor si sa le scurteze viata. Neavand incredere in medicii olandezi, acestea fie se adreseaza medicilor germani, fie se stabilesc definitiv in Germania. Aceste reactii, pe care presa germana le-a facut publice, demonstreaza ca practicile medicale olandeze sunt prost vazute de o parte a populatiei”.  (Liberté politique, 25 septembrie 2009)

Eutanasie infantila?

Centrul de Etica al Spitalului Cochin (Franta) a ediat o brosura „A cere moartea propriului copil”. Aceasta publicatie a aparut urmare a unui sondaj de opinie privind „sfarsitul vietii prin medicatie” la copiii foarte mici. In brosura sunt publicate parerile mai multor parinti de copiii foarte mici, nascuti cu handicapuri grave sau aflati in coma ireversibila, dar si a medicilor sau a membrilor acestui centru.

Dr. Fournier sustine: „De fiecare data, cand este vorba de copii foarte mici, pe care parintii ne roaga sa-i ajutam sa moara, echipele de ingrijire considera ca ar insemna o tradare a profesiei lor, a valorii lor profesionale sau a convingerilor lor personale si nu pot sa-i acompanieze pe un asemenea drum…”. (Libération, 8 septembrie 2009)

Franta: zece masuri pentru cresterea numarului de grefe

Numarul de pacienti in asteptarea unei grefe de organe este in crestere, in Franta. In acest context, profesorii  francezi Bernard Charpentier si Yvon Lebranchu au prezentat, la Congresul ESOT (European Society for Organ Transplantation), zece masuri pentru cresterea cu 10% a donarii de organe.

Toate aceste masuri vizeaza, in principal, influentarea refuzului familial (care a fost in proportie de 30% in decesele encefalice din Franta) si formarea de echipe spitalicesti de convingere a apropiatilor decedatului ca acestia sa-si dea acordul. De asemenea, masurile vizeaza largirea cercului donatorilor de organe.

La fel, aici sunt incluse „dezvoltarea rapida a posibilitatii de efectuare a prelevarilor pe pacientii decedati prin stop cardiac” si „cresterea prelevarilor efectuate  de la donatorii vii, prin simplificarea procedurilor administrative, modificarea legii bioeticii care sa permita schimbul intre donatori, in caz de incompatibilitate.”

Progresul din domeniul stiintelor medicale a permis dezvoltarea efectuarii de transplant de organe de la persoanele decedate prin stop cardiac. Acest tip de prelevare nu este autorizat astazi, decat  cu titlu experimental (212 transplanturi in Franta, in 2008, 441, in Olanda, si 914, in Marea Britanie). (Le Quotidien du Médecin, 7 septembrie 2009)

Prelevare de organe de la condamnatii la moarte, in China

Cotidianul de stat China Daily a facut dezvaluiri, la sfarsitul lunii august a.c., ca 65% din organele folosite in grefele din China sunt prelevate de la prizonierii executati. Pana in prezent, Amnesty International a estimat ca acestea ar constitui 90% din totalul grefelor din China.

In mod teoretic, condamnatii isi dau acordul pentru prelevarea organelor, insa, tinand cont de conditiile de incarcerare, consimtamantul acestora este fara indoiala estorcat. Aceste prelevari amelioreaza in mod fericit lipsa de organe: 10.000 de grefe sunt realizate anual in China, la un milion si jumatate de persoane care asteapta un organ. Viceministrul Sanatatii din aceasta tara a anuntat crearea unui organism insarcinat cu gestionarea donarilor intr-o maniera mai transparenta.

Disidentul Harry Wu, care a petrecut 19 ani in lagarele chinezesti, a adus probe intr-un documentar realizat pentru BBC, ca guvernul chinez vinde strainilor bogati organe prelevate de la condamnatii la moarte. Aceste dezvaluiri au socat opinia publica internationala, avand in vedere ca prelevarea organelor implica executarea persoanei in apropierea spitalului unde treuie sa aiba loc grefa. China detine la aceasta ora recordul mondial absolut la executii: 1.718 persoane executate, in 2008, potrivit organizatiei Amnesty International. (Libération.fr, 28 august 2009)

Rapiri si trafic de organe in Kosovo

Organizatia neguvernamentala pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) trage un nou semnal de alarma in legatura cu traficul de organe umane intre autoproclamata republica Kosovo si Albania. Human Rights Watch sustine ca detine informatii conform carora cel putin 400 de persoane au fost rapite din provincia separatista sarba Kosovo. Acestea au fost transportate in Albania, unde li s-a pierdut urma. (Ziua, 6 august 2009)